Aventuri în grădina de hârtie

Martie în Israel (15)

15 august 2014 at 10:03 noradamian 13 comentarii

Intersectări  neaşteptate

A treia zi fără nici o veste proastă. Toate-s bune şi acasă. Nici măcar o pricină de întristare. Lucrurile se-ndreaptă. Arafat discută cu Hussein la telefon despre organizarea unei conferinţe de pace… Semne bune, prin urmare. Efectele se şi văd. Chef de plimbare, de cunoştinţe, de glume. Ca-n studenţie. Miriam mă priveşte cu îngăduinţă.
– Da, spune, dacă ar dura măcar vreo două, trei săptămâni.
Mâncăm ochiuri cu salată de roşii în mica bucătărioară din capătul culoarului. Asta ar trebui să ne ţină de foame până spre după masă când o să găsim pe traseu obişnuitul falafel. Miroase plăcut a mâncare orientală cu usturoi şi mirodenii, semn că cineva a gătit aici dis de dimineaţă. De curiozitate, ridic capacul crăticioarei de pe aragaz.
…Mmmm, ce îmbietor!
– Come, taste it!
Oooof, ce neplăcut! Îngaim o scuză, nu-mi aduc aminte ce.
–  It’s no problem, please, taste it, repetă încântat tânărul apărut pe neaşteptate la bucătărie.
Slăbuţ, ochii ca de cărbune, faţă creolă îngustă încadrată de un păr aspru, sârmos, cârlionţat.
– I am David, se recomandă.
Îi place numele meu, îmi spune, după ce mă prezint.
– Noor means light, in arabian, yes.
Miriam se prezintă şi ea dar nu se bagă deloc în vorbă. Strânge repede masa, îmi toarnă cafea într-o ceaşcă, îşi pune şi ei. Îi torn şi eu lui David, în alta.
O bea repede, pare grăbit. Da, îmi confirmă David, m-aşteaptă o zi plină.
– E suspect tipul ăsta, mă asigură Miriam ceva mai târziu, în timp ce ne pregăteam de o zi lungă de hoinăreală. De unde a apărut?…
Într-adevăr, de unde? Camera alăturată cu a noastră e ocupată de un cuplu, vizavi, o familie cu un copil, iar în cea de a treia, din capătul cu terasă al culoarului opus bucătărioarei, un domn vârstnic, singur. Pe cele două şezlonguri de pe terasa însorită şi plină de flori, n-am văzut până acuma pe nimeni stând la plajă ori odihnindu-se. Nu cumva casa asta are nişte secrete?
…Stăm de zece minute cel puţin într-o staţie de autobuz pe strada King George. Diversitate umană aiuritoare. Arăboaice cu basmale albe în grupuri compacte, preoţi, călugări de toate soiurile, albi, blonzi, negri, mulatri. Fundamentalişti în costumele lor negre cu chipa sau pălării negre de sub care curg franjurii perciunilor, etiopieni în haine largi, cu gâtul lung, graţios, cu mâini subţiri şi capete frumos rotunjite. Avem în plan să ajungem în cartierul ultrareligioşilor şi de acolo la Universitatea Ebraică. Mai trec zece minute, probabil greşisem locul-  cine ne-ar putea lămuri?
– Uite, zic, pe cine putem întreba!
Exact în faţa noastră, Ariela! Subţirică, blondă, cu ochelarii pe nas, cu rucsacu-n spate. Din sutele de mii de persoane complet necunoscute care umplu Ierusalimul, să dăm azi, de Ariela, exact când aveam nevoie, asta da, întâmplare!
„Hello”!  Ariela ne zâmbeşte fără să pară foarte surprinsă. O elevă, socotisem în ajun, venită în voiaj cu mătuşă-sa cu care avea, mai toată vremea, ceva de povestit. Râde cu poftă când aude ce crezusem despre ea. Ne trece enervarea că am stat degeaba o jumătate de oră unde nu trebuia. Mergem împreună spre altă staţie, nu departe de aici, de unde, ne lămureşte Ariela, putem lua autobuzul.
Prietena noastră are douăzeci şi unu de ani, e newyorkeză, studentă la antropologie şi venise singură-n Israel. Voia să afle mai multe despre pământul străbunilor ei. Apare, în fine şi autobuzul. Părinţii ei, ne mai destăinuie după ce urcăm, nu sunt grozav de religioşi. Sunt şi foarte ocupaţi. N-au vreme de călătorii. Ariela e veselă, vorbăreaţă, o interesează o mulţime de lucruri şi are în plan să viziteze o grămadă de locuri. Îi place muzica klezmer, spune, amintind ceva despre România legat de asta, n-am reţinut ce.
…Cartierul ultraortodocşilor? N-are chef să-l vadă. E sătulă de radicalii lor. Grupări ultrareligioase şi radicale sunt şi în America: negri, albi, evrei, asiatici, ne mai spune Ariela, înainte să coboare în zona centrului administrativ (Knesset, Court of Justice).

din volumul “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

Entry filed under: 7301634. Tags: bucătărie cu secrete, diversitate umană, hoinăreală, reîntâlnire.