Martie în Israel (22)
1 septembrie 2014 at 12:37 noradamian 8 comentarii
Rachel
Pe ecran, un clip publicitar pe care-l mai văzusem zilele astea: o tânără şterpelind un borcan dintr-un market. La tribunal, rumoare-n sală. Judecătorul, un tip cam fioros, cere linişte. Moment de tesiune. Urmează sentinţa! Mai-nainte însă, judele gustă dintr-un borcănel identic. Se entuziasmează. Ce bun e! Zâmbeşte. Imposibil să te abţii!… Tânăra, (evreică româncă) trebuie iertată. La ceva atât de gustos, nu se poate nimeni abţine, spune judecătorul golind borcănelul, cu poftă, spre bucuria celor din sală…
Miriam n-are timp de televizor. Se-mbrăcase, mai are de ambalat frumos platoul cu dulciuri. „Eşti gata?” O aud strigând din bucătărie. …E Purim. Singura sărbătoare veselă a evreilor. Pe scene şi în săli de spectacol, la radio şi la TV, în ziare şi reviste. În pieţe şi-n şcoli. În oraşe, kibutzuri şi moshavuri. În localuri şi pe terase. E Purim, cu pietre şi cu răniţi în Hebron şi Bethleem… Ştiri obişnuite întrerupte de câte o reclamă. Cele mai multe reclame, remarc, sunt hazlii sau în manieră artistică, poetică. …Şi din nou, bătăi cu pietre, poliţie, ambulanţe, răniţi. În fiecare zi, ca un ritual. Evreii vin să se roage la mormântul “părinţilor”, Abraham şi Sara. Palestinienii îi aşteaptă în poziţie de atac. Cele mai sângeroase episoade au loc tocmai de sărbători, când e multă lume în localuri şi pe terase, în locuri intens circulate. Nu numai în Hebron ci peste tot. Iar de Purim tensiunea e maximă. La Ierusalim ca şi la Tel-Aviv. Chiar şi-n Bethleem…
– Eşti gata? Mă-ntreabă iar Miriam. Ai ajuns ca mine. Toată ziua cu ochii la ştiri. Hai!…
“Cam nesinceră” mi-o descrisese Miriam pe Rachel. Face parte din felul ei de a fi. Ceva specific mediului din care venise, crede Miriam. Orice spune are şi o doză de închipuire. Nu cu un scop anume. O vreme, din acest motiv, o ocolise. Îi era greu să se obişnuiască, să accepte asta, îmi mărturisise pe drum. Problema e că ţine la ea! Rachel e alifie pe rană: afectuoasă, săritoare la necaz. Rar o femeie atât de bună!
Rachel ne pofteşte-n living. Robustă, trăsături orientale, privire caldă. Masa e deja plină cu bunătăţi şi ea continuă să aducă, pe lângă prăjiturile aromate cu scorţişoară, şi boluri cu fructe (migdale, curmale, smochine, fisticuri). Totuşi, dulciurile lui Miriam, spune Rachel, au ieşit mai bune ca ale ei… Conversaţia se poartă-n ivrit. Pronunţia, felul în care vorbeşte îmi pare puţin diferit de al lui Miriam. E mai apropiat de al lui Yael. Miriam îmi traduce câte ceva. Doi băieţi din cei patru copii ai Rachelei sunt studenţi în America. Nu, nu crede că se mai întorc! Unul se-nsurase deja, în Florida, tot cu o evreică iraniană. Tare ar fi vrut să-i ştie aproape dar, dacă ei au ales aşa, speră să le fie bine.
E relaxant aici în livingul ăsta răcoros, luminat discret. Pardoseala, din gresie de un verde brun, aproape negru, cu modele geometrice fine, contrastează plăcut cu pereţii albi şi perdelele albe, simple, din muslină. Ferestrele, ca şi la Miriam, sunt glisante. Două picturi în ulei (peisaje din Galil, spune mândră Rachel, pictate de unul din băieţii ei) un vas în culori intense pe o pianină neagră, câteva rafturi cu cărţi. Pe peretele din spatele pianinei, un peisaj luminos cu ambarcaţiuni albe pe valuri. Îmi place cum arată camera asta, îi spun… Rachel e încântată. Înţelege şi fără să-i traducă Miriam.
Pălăvrăgim… Aroma cafelei umpluse încăperea. Rachel ne lăsase singure. Revine după vreo două minute împreună cu soţul ei. „Shimon”, se prezintă. Înalt, subţire, atletic, bronzat. Fizionomie de nordic. …Îmi place în Israel? Mă întreabă în engleză. Are un zâmbet prietenos. Evreu danez, îmi spusese Miriam. De ani buni profesor la Tehnion, de electronică. Shimon e în cărucior. Supravieţuise unui atentat în urmă cu trei ani.
din volumul “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009
Entry filed under: 7301634. Tags: Purim, reclame, tensiuni, ştiri.
8 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
theo | 1 septembrie 2014 la 18:36
bunä ,
am citit cu multä pläcere fragmentele din cartea ta,
oamenii astia vroiau o tzarä a lor, poate nu totzi, dar vtoiau
sä aibä ceva al lor.
multzi s-au realizat, altzii au fost prea bätrani sä pkece mai
departe, copii sunt deschisi la lucruri noi-
ApreciazăApreciază
2.
theo | 1 septembrie 2014 la 18:44
acum peste 40 de ani, a venit cu noi in germania un bäiat
tanär cultivat din Brasov, sotzia era stomatolog dar incä in tzarä
mai venea pela noi, ne-a povestit, ei plecase cu fam in izrael,
cand a ajuns acolo nu s-a acomodat, povestea ” ce se constreste ziua, se bombardeazä noaptea si invers”;
acolo este si azi fam fratelui, el locueste acum in germania cu
fam. lui. mi-a povestit, la ultima vizitä acolo i-au dus cu tancul la aeroport.trebuie sä fie groaznic.
ApreciazăApreciază
3.
theo | 1 septembrie 2014 la 18:49
ISRAEL, putea sä fie o oazä de luminä si liniste,
atunci cand a dat „fasia gaza ” palestinienilor, nimeni
nu s-a gandit, cä o sä creeze frontul mai aproape.
multzi au fost contra, poate era mai bine dacä rämanea liberä
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 1 septembrie 2014 la 19:46
Seara bună, Theo! Da,Israel, locul în care se-ntâlnesc trei continente un concentrat fabulos de istorie şi modernitate, de civilizaţii, religii şi culturi oferă mult mai mult decât „turism” unui vizitator interesat de ce reprezintă acest spaţiu.
ApreciazăApreciază
5.
theo | 1 septembrie 2014 la 20:01
m-am amuzat in postarea 20, cu vanzätorul ce insista,
am pätzit si eu, in Tunezia si Maroc, in medina-targul lor
aveau lucruri artizanale superbe, dar originale cä peste tot
sunt si chinezärime.eu mä descurc sä lase pretzul, cä il
pun de 10 ori mai mare, dar sotzul meu dispare, nu suportä.
nu se pricepe:
ApreciazăApreciază
6.
theo | 1 septembrie 2014 la 20:11
noi avem cunostintze si prieteni de toate natziile, sincerä
sä fiu deschiderea asta, a fost intodeauna, dar s-a inrädäcinat
cand am avut ocazia sä-i cunosc, sä cälätoresc, sä-i väd acasä la ei.
toate natziile au defecte, se victimizeazä,etc.dar se poate träii
färä atacuri ,räzboaie,dusmänii. cä nemtzii cu austriecii se inpung, cä romanii fac acelas lucruu cu vecinii de peste granitzä ,se intamplä peste tot.
totusi mi-as dorii sä nu mai existe räzboaie, atata durere.
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 1 septembrie 2014 la 20:34
theo, cu toată păţania, mă tem că nu m-am învăţat minte. În materie de piaţă, semăn cu soţul tău, nu-mi place să mă târguiesc. Cred că dacă mi-aş face cumpărăturile într-o piaţă orientală as da faliment 🙂
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 1 septembrie 2014 la 20:41
theo, da asta e lumea! Până la un punct, toate supărările si certurile sunt fireşti, pot fi depăşite. Mai grav e când apar personaje defecte care vor cu tot dinadinsul eliminarea, acapararea ori distrugerea unuia sau altuia. Un comportament distructiv în orice mediu dar ca politică de stat, poate însemna război.
ApreciazăApreciază