Aventuri în grădina de hârtie

Martie în Israel (26)

14 septembrie 2014 at 12:04 noradamian 14 comentarii

Drumul berzelor

Ne plimbăm pe aleile, aproape pustii, din Parcul Iordanului. Un loc cu totul altfel decât cele pe care le-am străbătut până acum. Vegetaţie bogată, dar mai puţin spectaculoasă şi îngrijită faţă de cea de pe ţărmul Kineretului. Arbuşti înfloriţi, plante de apă, sălcii. Pe lângă noi trec în viteză câţiva adolescenţi pe biciclete. Într-un loc, pe un afluent al Iordanului, doi pescari îşi păzesc undiţele lângă un grătar care fumegă familiar. Râul Iordanului curge destul de vijelios acuma, probabil datorită ploilor din ultima vreme. La Yardenit, scările din piatră albă coboară până-n apă…  Nici urmă de turişti. Nu, nu-s deloc obosită, îi răspund lui Yael, dar parcă n-ar strica să mai bem o gură de cafea. Mergem spre casă, cred, maşina rulează un timp tot pe malul Mării Tiberiadei, apoi drumul începe să urce. Peisajul se schimbă, e din ce în ce mai arid. Printre arbuştii şi tufărişurile sărace de-o parte şi de alta a drumului se iţesc, ici colo, stânci de bazalt.

Am depăşit nivelul mării, maşina rulează pe serpentinele largi ale unui drum pustiu. Avem mai mult de opt ore de când am plecat din Kiriat Bialik. Suntem în teritoriile ocupate, îmi spune Leon. Pe Înălţimile Golan. Locurile nu par prietenoase. Chiar deloc! În stânga şi dreapta drumului, garduri de sîrmă şi plăcuţe galbene triunghiulare ne avertizează că terenurile sunt minate. ”De aici, de sus, sirienii ne aveau ca-n palmă, ne ciuruiau fără mila”. Dincolo de gardurile de sârmă printre care şerpuieşte şoseaua, solul arid presărat cu stâncile negre de bazalt, plăcile avertizoare, stâlpii de înaltă tensiune, toate oferă un tablou dezolant. Dacă Miriam ar fi fost cu noi, probabil am fi făcut cale întoarsă pe acelaşi drum sau făceam o buclă  prin câmpia de la Meghido, muntele Garizim, Samaria…  „O să trecem pe acolo mâine, în drum spre aeroport”, hotărăşte Leon. Acuma vrea să-mi arate unde a luptat el în 1967, înrolat la o unitate de tanchişti care eliberase Golanul, în Războiul de Şase zile. Nişte puştani!… Puţini din unitatea lui scăpaseră cu viaţă. Ar avea multe de povestit. De atunci mai trecuse o singură dată prin locurile astea. “Nu era prea plăcut, dar…” Expresia lui Leon se schimbă, retrăieşte starea de tensiune din acele zile decisive, când contribuise alături de mii de tineri israelieni nu numai la o victorie socotită aproape un miracol împotriva puhoiului de atacatori, ci şi la recâştigarea încrederii micului popor în forţele sale.

Printre plăcuţele avertizoare, vedem din loc în loc câte o barză. “Sunt berzele rămase la jumătate drumului între Europa şi Africa”, îmi explică Leon. Cu câţiva ani în urmă, multe din ele, oprindu-se să se odihnească, muriseră electrocutate. Acum erau protejate de o lege care impunea construirea de colivii speciale. …Acoperit de zăpadă, vârful Hermon din capătul nordic al Podişului pare aproape de aici, de pe Ramat Hagolan. Coborâm spre drumul care duce la Haifa. Trecem în viteză pe lângă nişte aşezări rurale. Kibuţuri. Agricultura Israelului. Un model socialist, comunist chiar, dacă vorbim organizarea în cooperare a muncii şi împărţirea după nevoi. Aşa a fost la începutul secolului când au apărut primele kibuţuri. Acum s-au schimbat multe lucruri. Kibuţurile s-au diferenţiat. Succesul lor, unic în lume pentru ceva organizat după reguli socialiste se datorează, de fapt, conceptelor religioase care trebuiau respectate. Numai că în multe cazuri, politica a mai denaturant lucrurile. Atmosfera e alta. Leon nu pare foarte încântat. Ştiu că-i place profesia lui şi ce face acolo. (Leon munceşte din greu, toată ziua, mi se plânsese, nu odată, Miriam). Zărim cirezi de vite, grădini, sere. O atmosferă paşnică, pastorală. În care, simt, tocmai se-nchide un cerc. Sau, mai degrabă, se deschide un altul. Mai înalt.

din volumul “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

Entry filed under: 7301634. Tags: Înălţimile Golan, plăcuţe avertizoare, teren minat, Yardenit.