Electorata de la pompe

4 octombrie 2014 at 13:34 51 comentarii

Specializați în misiuni de murdărire, (îm)praștiorii de îngrășământ organic de producție proprie au intrat abrupt în campanie. Ăsta e anotimp de vârf în care e de lucru până peste cap. Douășpatru din douășpatru! „Trageți la pompe să pută împrejur”, vorba lu` Truță closetaru. „Muncă de categoria grea, cumnate”, cu spor de toxicitate de la partid. Materialul e pregătit și depozitat. Ceva informații private, uneori cu urme de adevăr, și o groapă cu dejecții. Tehnologia e simplă, cunoscută din antenă în antenă și din jurnal în canal. Se dozează, se amestecă bine, se prelucrează „științific” și se aruncă pe piața amatorilor de clevetiri. Totul pentru patrie! Totul pentru continuarea în ritm susținut a spolierii ei! Sondaje măsluite, zvonuri otrăvite, bugete șpăguite, căcănărime mituită.

Într-o piață dominată de asemenea efluvii (plăcute multora, să nu ne iluzionăm asupra preferințelor de acest fel cultivate în ani de căcănărit) judecățile normale sunt proscrise. Opiniile cetățenești își pierd ecoul. După ce am dat peste asemenea mărfuri strong livrate deja prostimii la-nceput de campanie (ca aici și aici), mă întreb cât de greu o fi ca pe piața asta infectă să-și facă loc și să aibă ecou, informațiile cu adevărat relevante în acest moment de cumpănă, mai cu seamă cele legate de prăduirea cumplită a țării și a populației ei, venite de la DNA, DIICOT, ANI, inamicii consacrați ai tagmei jefuitorilor.

…Ca și informațiile despre legăturile (dubioase) periculoase ale unor candidați cu mafiile transpartinice. Și cu dughino-putiniștii de peste gard. Și cu pofticioșii care roiesc în jurul resurselor, atâtea câte au mai rămas, nerăbdători să preia țara  ca marfă. Din nefericire, însă, informațiile de maximă importanță de acest fel sunt distorsionate de revărsări bârfo-justițiariste parazite pe modelul stațiilor de bruiaj securist de altă dată.

Dar cum toate astea, repet, tind să se amestece în efluviile puturoase emanate deja în aerul greu al patriei, cred că înțelept ar fi ca în ciudata lună de campanie să ne mărginim doar la observat potriveala vorbelor cu faptele din programele concurenților (în special cele consemnate în dosare rău mirositoare). Și, dacă ne mai rămâne un dram de optimism, să ne  amuzăm nițel când își trag preșul de sub picioare. Ori se înving singuri.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Mai sunt și alte lucruri de descoperit. Călătoria merge mai departe… Orizonturi pictate

51 comentarii Add your own

  • 1. Zorin Diaconescu  |  4 octombrie 2014 la 14:27

    Campaniile noastre au o singură temă: care dintre candidaţi e mai rău? Fiindcă nici unul n-are idei, chiar dacă le-ar avea, n-ar avea cu cine să le îndeplinească şi probabil nu l-ar lăsa „asociaţii”.
    Nu rămâne decât bătălia cu noroi.
    În context aş propune să se bată nişte fotomodele de ambele sexe, să ne alegem şi noi, privitorii, cu ceva.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 14:36

    Zorin, bună idee, având în vedere că am intrat într- o lună de hard-spectacole 🙂

    Apreciază

  • 3. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 14:36

    Macabrul caragialesc:
    -La pompe funebre, birjar!
    *
    PS. Primul „aici” nu-i aici. 🙂

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 14:40

    Da, am intrat în luna umorului macabru. Post-caragialesc 🙂

    Apreciază

  • 5. theo  |  4 octombrie 2014 la 14:51

    sper sä nu se termine macabru, dar cu dementzii PSD, care indrumä la omor s-au dat foc, totul este posil.

    Apreciază

  • 6. neax  |  4 octombrie 2014 la 15:14

    O să vă spun un secret: nu mă interesaeză niciodată programele electorale. Contează cine le spune.

    Apreciază

  • 7. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 15:24

    @Neax
    Să-ți zic și eu un secret. Până acum suntem doi interesați la fel. 🙂
    Adevărata campanie se desfășoară în timpul trecut al vorbelor regăsite în fapte, singura modalitate de apreciere a probabilității de realizare a altor promisiuni.
    *
    PS. repet: primul link din postare nu se lasă accesat. 🙂

    Apreciază

  • 8. Erwin Lucian Bureriu  |  4 octombrie 2014 la 15:51

    Excelent scris !

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 16:11

    Neax, fără-ndoială! 🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 16:13

    Bsk, tnx, s-a rezolvat. 🙂

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 16:13

    Erwin, multzam 🙂

    Apreciază

  • 12. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 16:32

    Comentatorii pompează lucruri trăsnite. 🙂
    *
    1. „Numai criticându-l pe Ponta îl vom da jos”.

    Zău? Cine/cum transformă criticile astea în contracandidatul potrivit și în numărul de voturi decisiv câștigătoare împotriva lui Ponta?
    Poate merge viceversa:
    “Numai lăudându-l pe candidatul potrivit, acesta îl va învinge negreșit pe Ponta”.
    O idee mai trăsnită ca cealaltă, în plus ne împărțim laudele pe candidați diferiți, toți învingători potriviți. 🙂 🙂 🙂

    2. „Îl voi vota pe candidatul care îmi garantează numirea lui Băsescu în funcția de Prim-Ministru”.
    Zău? Când, înainte sau după alegerile parlamentare din noiembrie 2016?
    a) Înainte nu se întrevede nicicum o majoritate parlamentară anti-PSD, iar după nu poate niciun președinte să garanteze că actuala opoziție va câștiga alegerile parlamentare sau va forma o majoritate pro-premier Băsescu.
    Și-apoi, care opoziție? De sorginte uselistă?

    b) Să închidem ochii și să admitem victoria opoziției în 2016!
    Cine are acum ideea trăsnită să condiționeze votul de vreo garanție post-prezidențială 2014 va regăsi pretenția cumva realizabilă numai prin candidatul care garantează acum îndeplinirea altei condiții, primordială: aceea că peste o lună jumătate va deveni președinte.

    Cine-i ăla? De la omul cu condiția trăsnită, mi-ar plăcea să aflu înainte de votare numele candidatului multi-garant.
    Curat-murdar, garantat Vanghelie! 🙂

    Apreciază

  • 13. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 16:48

    După cele două linkuri ale postării, asta nu-i campanie electorală, ci gazeta de perete format comunist.

    Apreciază

  • 14. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 17:04

    PS la coment 12 pct.2
    Îi doresc președintelui Traian Băsescu sănătate, putere de muncă și garantata poftă de a rămâne în politică (nu știu cine o garantează, înainte de orice alte garanții trăsnite).
    Una-i să speri în ceva/de la cineva sau să crezi în ceva/cineva, cu totul altceva să ceri și să obții garanții.
    Eu n-am încredere garantată nici în mine. 🙂

    Apreciază

  • 15. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 17:19

    Cererea de garanție este din start o formă de neîncredere și prevenție, iar oferirea unei garanții doar prin vorbe electorale este un nonsens chiar și atunci când buna-credință a candidatului nu-i pusă la îndoială. (cel mai probabil când depinde de alte condiții de îndeplinit, independente de voința proprie, omul de bună-credință nu-și permite să se hazardeze în promisiuni; spre deosebire de promițătorii lunii de pe cer, cu pompă 🙂 )

    Apreciază

  • 16. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 17:33

    Un comentator pompează lucruri trăsnite.
    Dacă ne trăsnește din nou lepra roșie, după prezidențialele din 2014 ne vom aduna de pe jos odată cu voturile împrăștiate printre orgolii și polițe nemăsurate.
    N-am curaj să-mi imaginez după 2016 nici măcar fulgere. 🙂

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 18:58

    Salut, din nou! Într-adevăr, dintr-o parte amenințarea corupției roșii, iar din ailaltă, vanități neostoite, rivalități tâmpite și infantilism cât cuprinde.

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 19:00

    O idee de afise electorale de la Grigore Cartianu: 🙂

    „Votați Виктор Понта! Sau preferați 维克托·蓬?”

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 19:07

    Mircea Marian, cu o opinie normală într-o lume de capete țuguiate:

    „Am văzut acum că Dan Tapalagă îl face „mizerabil” pe Robert Turcescu. Eu nu vreau să fiu nici avocatul lui Robert, nici criticul lui Dan, dar, frăţioare, acum câteva luni erai în studio cu Robert, combăteai vesel, eraţi la pertu! Ce s-a schimbat? Nu mai are omul emisiune şi simţi că poţi să-i dai două şuturi în dinţi fără să ţi se răspundă? Mă tot întreabă lumea de ce sunt aşa de nebun – da, nebun – să îl apăr pe Robert, care nu imi este nici rudă, nici prieten. Uite de aia: pentru că mă enervează şacalii care, ieri, când Robert avea emisiune, nu suflau în faţa lui, iar acum au sărit în haită pe el”.

    Apreciază

  • 20. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 19:13

    Inflație de visători pe același scaun și ăla cu picioarele ursului din pădurea de majorități parlamentare la discreție. 🙂
    Tot discreția ține secret motivul pentru care PSD ar renunța la premier și guvernare, dacă Ponta ratează Cotroceniul.
    *
    http://www.paginadepolitica.ro/exclusiv-mru-face-marcaj-la-iohannis-si-vrea-premier-in-locul-lui-predoiu/

    Apreciază

  • 21. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 19:18

    @19
    Da, rară o mână pe umăr la greu, când roiesc binefăcătorii în bocanci de box.

    Apreciază

  • 22. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 19:31

    @18
    Harașo!
    Preferăm execuția drepturilor omului pe stadionul grando-maniacului.

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 19:32

    Mru confirmă și în cazul ăsta, ca și-n cele trecute, ca și-n fiecare împrejurare, că merită deplină încredere. Năravul din fire n-are lecuire 😀

    Apreciază

  • 24. theo  |  4 octombrie 2014 la 19:41

    mru, a arätat ce poate, un oportunist färä rusine,
    il cred instare de orce:DE VASILE:;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;

    Apreciază

  • 25. theo  |  4 octombrie 2014 la 19:44

    din ce in ce sunt mai perversi,
    o haitä de lupi, aparent se luptä, dar dupä plecarea lui B
    vor fura in liniste, vor fi totzi multzumitzi.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 20:31

    Ăia-s mici copii pe lângă victoraș, însă! Radu Vancu, Contributors: …„Pentru Victor Ponta, singura apocalipsă mediatică reală va fi detonarea contractelor Microsoft și EADS. Vrea din răsputeri s-o evite, dar nu are cum. Va fi echivalentul postmodern al afacerii Skoda din interbelic – care s-a încheiat cu înlăturarea primului ministru. (Un tip ceva mai inteligent decât VP, pe numele lui Iuliu Maniu.) A pus batista pe țambalul Parlamentului, a mandatat CNA-ul să înăbușe televiziunile care vorbesc despre asta, îi e o frică îngrozitoare de ce urmează. Însă e inevitabil: veselul speculator de apocalipse mediatice va sfârși tot într-o apocalipsă mediatică. Există Cineva care privește apocalipsele de sus & are un umor negru tăciune”

    Apreciază

  • 27. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 20:35

    Cineva acolo sus ne izbește. 🙂

    Apreciază

  • 28. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 21:00

    Mâine e duminică, ultima zi la loteria surselor de încredere.
    Vai de respirația noastră! 🙂

    Dacă doriți să revedeți: Dan Tapalaga, FB, 2 octombrie ora 23:28

    „La o mica receptie, mi-a spus cineva asa: maine, cel tarziu duminica. Sa va tineti respiratia. Microsoft a fost peanut”.

    Apreciază

  • 29. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 21:08

    Fiți înțelegători cu DT! N-are voie să-l deconspire.
    În jargonul securist, la întâlnirea cu ofițerul de legătură se spune „recepție”. 🙂

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 21:30

    Da, tradiționalele războieli din tagmă par să fi intrat într-o nouă fază!

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  4 octombrie 2014 la 22:02

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 32. Bască ilie  |  4 octombrie 2014 la 22:04

    Să dormim! 🙂
    *

    Apreciază

  • 33. racoltapetru6  |  5 octombrie 2014 la 09:44

    Așa mi-am zis și eu: să mă iau după capacitatea orală a fiecăruia, să-i judec după ce spune despre sine și nu despre ceilalți. Putem vedea bâlbele și minciunile fiecăruia și e clar că acela care împroașcă mai tare cu noroi, e, de fapt, cel mai murdar.

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  5 octombrie 2014 la 13:24

    Salut! Petru, corect raționamentul tău. După mine, criteriul care le-ar bate pe toate dac-ar fi luat în seamă e „să spui ce faci si să faci ce spui”.

    Apreciază

  • 35. Bască ilie  |  5 octombrie 2014 la 18:21

    „Și, dacă ne mai rămâne un dram de optimism, să ne amuzăm nițel când își trag preșul de sub picioare. Ori se înving singuri”
    *
    Da, sunt destul de optimist cu diversitatea de preșuri și pregătit psihologic să văd singurătatea alergătorului de cursă câștigată.
    Detașarea de iluzii și de patimi consumate zadarnic nu exclude deloc încercarea cel puțin pentru un premiu de consolare.

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  5 octombrie 2014 la 20:53

    Seara bună! Despre o cunoscută „unitate în diversitate” e vorba și aici:

    Sabin Gherman

    ziare.ro: Declarații, azi:
    16:07 Meleșcanu: Sunt singurul candidat cu un profil care se potrivește celui de președinte
    15:54 Udrea: Sunt singura care poate da șansa românilor la demnitate
    15:45 Tăriceanu: Sunt singurul candidat care îl poate învinge pe Victor Ponta

    Noi suntem singurul popor care e obligat să aleagă mereu răul cel mai mic

    Apreciază

  • 37. Bască ilie  |  5 octombrie 2014 la 21:33

    Bunul cel mai mare, MRU, s-a metamorfozat în candidat virtual. Nu poate să tragă nicio rea, mai mică 🙂 , la vreun TV fără să fie urmărit de susținătorii blocați în proiectul binelui unic.
    Nicio masă fără peștele cel mai mare! 🙂

    Apreciază

  • 38. noradamian  |  5 octombrie 2014 la 21:54

    Bsk, insul e într-o continuă metamorfozare rămânând exact același (care este) 🙂
    Cât despre blocajul susținătorilor (frecvent și în alte cazuri) într-o postare din iunie, cred, am numit maladia asta „sindromul soldatului care n-are vatră”

    Apreciază

  • 39. Bască ilie  |  5 octombrie 2014 la 22:11

    Îmi amintesc. 🙂 Și acum soldățeii caută vatra cu lumânarea, stinsă, ca să nu le recunoaștem fața orbecăind. 🙂
    Sindromul se extinde. Unii joacă totul pe o carte și se mândresc cu asta.
    Mă mai gândesc uneori ce fețe căzute și goluri ar lăsa în urmă retragerea lui TB.

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  5 octombrie 2014 la 22:37

    Da, manipulările, păcălelile, blaturile, defazajele, inadecvarea și prostia, toate astea ne-au împins în cel mai critic moment al istoriei postdecembriste.

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  5 octombrie 2014 la 22:37

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 42. Bască ilie  |  5 octombrie 2014 la 22:40

    Pe blogul „Alegător de drepta” am încropit un calcul în eventualitatea lăsării la vatră a lui Iohannis, înainte de primul tur .
    Din ACL-ul rupt, cu tracțiunea integrală a PDL pentru Elena Udrea la nivelul cantitativ al voturilor adunate la europarlamentare, nu poate să depășească 12% (de altfel, același nr. de voturi PDL+PMP la o prezență de 50% înseamnă 11,4% fără să mai scad măcar un 3% contribuția directă a MM în PDL). Cu excepția PNTCD, nu se văd posibilități de atragere a voturilor din alte zone electorale (nehotărâți, absenți la euro, liberali, FC-iști). Greu de scos 10% în total, problematic pentru calificare în finală. Vatra luminoasă pare întunecată și în situația extremă.
    Un milion de voturi înseamnă 11%.

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  5 octombrie 2014 la 22:45

    Io-s slabă la calcule de astea, oricum intuiesc că și-n varianta asta ca și-n oricare alta, lucrurile stau prost. Dar, cine știe…

    Apreciază

  • 44. Bască ilie  |  5 octombrie 2014 la 22:47

    Da, așa mi se pare, stau bine, adică mai bine decât rău. 🙂 🙂 🙂
    Somn ușor! 🙂
    *

    Apreciază

  • 45. Bască ilie  |  5 octombrie 2014 la 23:04

    La fel de empiric, la prima vedere sumară în cazul partajului ACL înainte de primul tur, se poate spune că tot PNL-ul, cotat cu potențialul electoral de la europarlamentare la 15%, ar avea potențial mai mare pentru accedere în finală, dacă își vor pune mintea cu Meleșcanu, însă depinde câți ficați le mănâncă Tăriceanu. 🙂
    Intervalul 10-12 % pare să fie poziția ștachetei în primul tur pentru mai mulți candidați.

    Apreciază

  • 46. Bască ilie  |  6 octombrie 2014 la 00:14

    Am fost atenționat de trecerea zilei de duminică (de la poz 28) fără să se confirme chestia inspirată-expirată de la Dan Tapalaga.
    Vai de respirația noastră! 🙂

    Apreciază

  • 47. Bască ilie  |  6 octombrie 2014 la 10:20

    Just! Barbu Mateescu:

    „Poate că nu-ți dai seama acum, dar în clipa în care anunți pe cei din jur cu cine votezi devii imaginea acelui candidat pentru cercurile sociale din care faci parte (probabil alături de alți oameni care votează la fel)”.
    *
    Îmi dau seama. Ăsta-i un motiv serios să-mi propun să nu anunț numele prezidențiabilului ales, pentru ca din cauza caracterului meu, bine știut de cercul meu de cunoscuți și prieteni, să nu deteriorez imaginea Monicăi Macovei. 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 48. emily  |  6 octombrie 2014 la 10:39

    buna dimineata gradina 🙂 Nora draga bine te-am regasit 🙂 sa stii ca mai vin prin gradina din cand in cand sa citesc si sa reflectez 🙂 multumesc pentru martie in israel…o calatorie virtuala in tarimul sfant….citind jurnalul tau am avut senzatia unei calatorii spirituale…senzatia ca pot atinge zidul plangerii ca pot urca spre templu ca pot vedea locuitorii ocupandu-se de viata si grijile zilnice cu aerul de vigilenta calma pe care nu o pot avea decat oamenii carora le-a fost dat sa traiasca mereu sub sabia amenintarilor perene…

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  6 octombrie 2014 la 11:26

    Ziua bună! 🙂 Bsk, asemenea anunțuri sunt o formă de publicitate. Efectul lor depinde de notorietatea și aprecierea de care se bucură persoanele respective. În unele situații, de pildă în cazul campaniei Monicăi Macovei care e ocolită de televiziuni, găsesc firească implicarea unor persoane publice și a unor lideri de opinie în acțiuni electorale și distribuirea de imagini si materiale publicitare. Straniu, într-un fel, aici vorbim și de efectul udrea care a repoziționat elita PMP, inclusiv a unor foști fondatori ai PMP, lucru de neimaginat până-n seara de 7 iunie.

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  6 octombrie 2014 la 11:30

    Emily, multzam fain! 🙂 În cartea tipărită mai există și un epilog, nu l-am mai postat aici. Oricum, călătoria spirituală, cum frumos îi spui, rămâne deschisă…

    Apreciază

  • 51. emily  |  6 octombrie 2014 la 11:45

    te salut cu drag @Bsk 🙂 postarea Norei ne aduce in mijlocul furtunii starnite de hardaul de mizerii aruncate in ventilatorul luptelor electorale..cum ne putem feri de orbire si greata ca sa putem vedea ce ascunde aceasta furtuna… va fi o proba de curaj civic si demnitate…mi-aduc aminte ca mai pe vara ne intrebam tu si cu mine despre motivele pentru care ,,bona,,pmp este atat de atacata din toate pertile cu atata ura violenta si ticalosie…cred ca am inceput sa inteleg…nu vine din sistem…este un outsider introdus de piratul ,,defector,, si le sta in coasta ca un cui batut de pirat in cosciugul ticalosiei lor…un person tanar good looking inteligent determinat sa castige lupta alaturi de mentorul sau fara sa paraseasca frontul indiferent de costuri 😆 in opinia mea are sansa ei…un copil de familie modesta…proletara…un copil care a razbit in scoli bune fara ajutorul unor parinti din protipendada pcr activisti de vaza procurori judecatori securisti militieni directori etc si prin urmare nu poate fi sub …dubla comanda..a terminat un liceu foarte bun…a venit in bucuresti si a continuat sa invete muncind sa se intretina…a avut sansa si inteligenta sa se inconjoare de colegi studiosi care au ajutat-o sa-si gaseasca o slujba onorabila si sa cunoasca oameni…providentiali…fata are caracter are stofa de luptator…felul in care telighentii neamului si dalmatienii de la stg. la dr. o ataca nu o vor dobori ci dimpotriva are toate sansele sa fie sustinuta de romanii care urasc deopotriva nomenclaturistii ciocoi baronimea securista si tirgovnicii aroganti..si acesti romani ,,normali,, sunt nehotaritii la care aspira telighentia crezind ca sunt ,,corporatisti,, sau la care viseaza leberalii crezind caq sunt iubitori de papioane si sulemeneala de snobi :mrgreen: de fapt structura sociala a acestui segment de 40% de nevotanti este formata din oameni tineri carora li se neaga prezentul si viitorul de 25 de ani de tranzitie prin desertul ticalosiei mafiote…cine le va oferi ocazia unei revanse asupra profitorilor talhari si speranta reintegrarii lor sociale…va da lovitura…sa vedem cine dintre alergatori cunoaste aceste lucruri si stie cum sa-si ,,arondeze,,acest segment de electorat ..marginalizat social si pauperizat economic…am observat ca cineva a sesizat deja acest aspect si se misca in directia corecta…semn ca are potential nebanuit 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.638 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.638 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: