Bacul pe muchie forfecată
29 decembrie 2014 at 13:22 noradamian 146 comentarii
Postat de Bască ilie în „Grădina publică”
Ani de liceu, peripeții și vise adolescentine ireversibile se îndreptau vertiginos spre sfârșitul inevitabil. Ultimele 10-12 zile de încheiere a mediilor și conturilor cu trecutul prin etapa pregătitoare dinaintea bacalaureatului. Regulamentul de desfășurare a bacului ne-a creat fiori la prima vedere: trei materii, toate scris și oral, primele două obligatorii – româna și matematica – ultima la alegere între fizică și chimie. Asta era oferta la absolvirea liceului din două clase „secția reală”. Cu o singură notă sub 5, la oricare din cele șase probe, picai la bac și pierdeai trenul de la linia continuă. Din cauza concurenței ridicate, în toamnă mai rămâneau prea puține locuri de admitere în învățământul vânat cu toate simțurile. Dacă ratai vara bărbătește, toamna se numărau recruții și intrai în regimul cazon nedorit de nimeni. Cu arcanul de oaste în coaste, mai prindeai doar trenul ticsit cu valize din lemn, pline cu lacrimi. Morcovul nu crede în lacrimi și alege fizica. Culmea fizicii, predată de același profesor din anul precedent al clasei extremiștilor, era cea mai mare necunoscută din toți anii de liceu: „Structura atomului”, materia clasei a XII-a. Profesorul nostru de fizică ne-a tratat în ultimul an cu cea mai înaltă distincție prietenească, la pachet cu parametrul lui de aur: „Orice sacrificiu nu-i prea mic pentru admiterea cu randament maxim”. Mândria profesorului se reflecta în numărul cât mai mare de admiși în învățământul superior, dar acest parametru implica sacrificii de ambele părți: elevi și profesori. Noi să ne concentrăm pe obiectele necesare la admitere, ei să ne tolereze pe cât posibil libertatea la materiile neinteresante, lipsite de miză în comparație cu atingerea dezideratului unic. Toleranța prin fuziune elev-profesor și reducerea exigenței se traduceau diferit în de la un profesor la altul și de la un elev la altul. Cei mai mulți profesori n-au aderat la concepția asta progresistă, și-au conservat exigența până-n pânzele albe ale păcii de după război. Majoritatea elevilor și-a declarat fals intențiile de admitere, ca să aibă o agendă cât mai descărcată la învățătură. Din startul clasei a XII-a, câțiva profesori progresiști ne-au întrebat unde intenționăm să ne îndreptăm pașii după absolvire, să se știe din capul locului cu ce materii ne vom îndopa până la sfârșitul liceului. Profesorul de fizică, cel mai perfecționist dintre progresiști, și-a notat de la prima oră lista neagră a „mediciniștilor”, apoi ne-a anunțat dilema morcovului: „Numai pentru admitere la medicină aveți nevoie de „Structura atomului”; îi voi asculta sumar tot anul pe cei care merg la alte facultăți, dar vă avertizez că la bacalaureat se cere și materia asta”. Nu mai detaliez semnificația ademenirii în „sumar”. Din clasa cu numai șase mediciniști pe lista neagră, vă imaginați cu ușurință cum majoritatea elevilor și-a tot propus să înceapă în sfârșit să învețe și la fizică, de fiecare dată începând de săptămâna viitoare, până ne-a prins sfârșitul liceului fără o boabă atomică în cap. Din aproape în aproape, ne-am îndopat zilnic doar cu autoamăgirea fizică și ne-a prins sfârșitul psihic al zilelor rămase de recuperat învățătura de minte în limita posibilităților. Neuronul lipsă ne-a fost dat să ne alegem această necunoscută, cunoscută în sediul materiei cenușăreasă cu denumirea „Structura atomului”. Majoritatea covârșitoare îi cuprindea mai ales pe cei nehotărâți; apropierea de sfârșitul liceului ne amintea condiția necesară, nu și suficentă, de a reține un obiect la alegere pentru bac. În fine, nu ne împungea numai dilema fizică-chimie. Aceeași declarație de independență a profesorului, din prima oră de fizică, a mai creat o submulțime a nehotărâților: elevul declara apartenența politică și căpăta imunitate la învățătură, într-o democrație prematură, dar nehotărârea pe tot parcursul ultimului an era justificată și de faptul că unii dintre noi n-aveam nevoie la admitere nici de fizică, nici de chimie. Alții nici de matematică. La secția umană alegeai din alte sortimente, or la reală un astfel de nehotărât era lovit de realitatea inumană. Singura idee trăsnită era burta pe carte, pe ultima sută de metri, până la bac.
Mai discutam cu părinții mei despre cum se pregătesc colegii, cu preparator și încălzitor. Tatăl meu m-a încurajat frenetic să-mi văd de învățătura individuală: „Un băiat mare, cu capul pe umeri, n-are nevoie de dădacă”. Nu le-am pretins niciodată vopsirea pregătirii mele cu ajutoare umanitare și n-am apelat la practica uzuală a chiulului de la ore, câștig ideal de timp necesar pregătirii la turația maximă.
În sfîrșit, ne-am trezit la ultima oră de fizică. Nu voi uita niciodată acel moment. Profesorul a rugat-o pe șefa clasei să scrie acasă toate biletele pentru proba orală la fizică și să le aducă la școală când sunt toate gata. Pe lângă un top de hârtie format A4, i-a dat mai multe foi cu toate subiectele de teorie în ciornă, numerotate în ordine, fiecare însoțit de o problemă. Cuprindeau toată materia de fizică din liceu, începând cu clasa a IX-a. În total în jur de 70 de bilete, din care 17-18 cu structura atomului. Neuronii mei adaptați la ideea trăsnită au început să mi se rotească în cap ca girofarul. Mai aveam 3-4 zile de școală. Tragerea la sorți pentru teza trimestrială din anul precedent presupunea aceeași metodă de recunoaștere a biletelor de pe catedră, cu scrisul în jos, cu o deosebire esențială: pentru bacalaureat eram deja sigur cine le va scrie; profesorul nu ne va mai încurca la tragerea unui bilet care nu conține structura atomului din gaura neagră. Celelalte deosebiri erau descurajatoare până la frica paralizantă de vreo anchetă, cu procuratura sau securitatea pe fir, și mai ales rușinea față de părinții mei dezamăgiți de mine după încorporarea mea în armata hoților de subiecte ca la autoservire. Nu eram atât de speriat de bomba atomică încât să consider periculoasă probabilitatea de a trage un bilet atomic, apoi problema de fizică n-avea cum să-mi scape nerezolvată. Oscilam și înclinam de la ezitare la renunțare, când profesorul, înainte să plece din clasă, ne-a reamintit să repetăm pe brânci.
În pauză, colegul meu Ety era îngrijorat de perspectiva armatei de lungă durată – un an și 4 luni – dacă îl calcă atomul în moalele capului. După atâta pauză militarizată, am fi uitat nu doar materiile pentru admitere, ci și laptele consumat de la cozile nocturne ale alimentarei din colț. Panica lui Ety m-a impresionat, însă nici mie nu mi-a lipsit mult să mă las influențat de îngrijorarea lui întemeiată. Cu șefa de clasă am hotărât să mergem după ore la un suc și să stabilim toți trei în ce punct cardinal ne vom căuta destinul. Deliberarea completului de trei neisprăviți a ajuns la decizia fermă: o facem lată, dar să nu spunem nimănui, niciunui alt coleg, planul nostru de separare a atomului de restul materiei. În comparație cu teza de fizică din anul precedent, riscul să se afle părea la fel, dar repercusiunile ar fi fost mai grave decât o anchetă securistă pe cap de autor. Numai trei înscriși la competiția nesportivă „Jaful anului”. Secretul absolut a fost condiția mea fermă și am primit asigurări încurajatoare de la ambii colegi de bandă organizată. Înainte de despărțire, am preluat topul de hârtie de la șefa clasei, urmând să aduc a doua zi biletele semipreparate, bune de completat de ea cu partea scrisă. Înainte să ajung acasă, am trecut pe la un croitor cunoscut din cartierul meu și am împrumutat o foarfecă mare de croitorie. Din fiecare coală A4 scoteam câte 3 bilete; tăiam numai latura mare a viitorului bilet dreptunghiular (laturile mici păstrau intactă tăietura colii din fabricație).
Am obținut două modele distincte de bilete: 25 bucăți pentru atom și alt set de 75 fără atom. Diferența dintre ele se vedea la laturile mari: la primul set, am tăiat ambele laturi mari cu foarfeca; la celelate, ambele laturi mari erau rupte după o riglă.
Cine s-ar fi întrebat la postarea anterioară – „Clasa extremiștilor”- cum aș fi deosebit între ele cele opt biletele pregătite pentru tragerea la sorți la teza de fizică, dacă ar fi fost scrise de șefa clasei, acum are răspunsul. Aș fi tras biletele în ordine: nr. 1 o latură mare ruptă; nr. 2 două laturi mici rupte, nr. 3 două laturi mari rupte, nr. 4 toate laturile rupte; celelalte 4 (de evitat, motoare și generatoare) erau netede pe toate laturile și nu le-aș fi atins. La bac era mult mai simpu. Structura atomului: muchiile forfecate (netede); celelalte, cu laturile mari rupte. Se distingeau ușor, urmărind numai o latură mare (cealaltă paralelă era sigur la fel): ori forfecată (de evitat), ori ruptă (de tras).
A doua zi le-am înmânat șefei de clasă și nu le-am mai văzut până în ziua ultimei probe: oralul la fizică. Am ajuns la bac aproape de ora 12; nicio urmă de coleg în curte și în școală; la primul etaj, pe hol, profesorul aștepta și racola concurenți; mi-a zis imediat să intru în clasă; în bănci, trei colegi, niciunul la ascultare. Trei profesori străini: cel din mijloc îmi zice să trag un bilet. Erau înșirate pe masă în jur de 20. Din prima privire, zăresc într-o parte două cu latura mare ruptă, trag unul, notează numărul și trec în bancă să-mi încarc ciornele. După vreo cinci minute mai intră un coleg în sală, din clasa paralelă; s-a codit un pic până a tras un bilet și a intrat într-o bancă.
– Este cineva gata să fie ascultat? Întreba mijlocașul; nu răspunde nimeni.
Mai trec vreo zece minute și intră Ety. Eu eram concentrat pe ciornele mele, dar am auzit când a fost invitat să tragă un bilet. După câteva secunde: „Hai, îndrăznește!”.
Ridic privirea. Ety, în fața comisiei, privea biletele de pe masă, de la stânga la dreapta și viceversa. Deodată, ridică ochii în tavan, întinde mâna orbește spre bilete și trage unul. Am rămas tablou. Ety naufragiase. Cu o figură de nerecunoscut, se așează într-o bancă din spatele meu. După mai puțin de trei minute, Ety se ridică și anunță că vrea să schimbe biletul. Merge la masa juriului, predă biletul necâștigător și se concentrează de parcă vroia să prindă o muscă de pe masă. N-a mai ridicat ochii în tavan, a tras cu nădejde un bilet, a citit ca-n ceață, a pus o palmă la frunte și s-a dus din nou în banca condamnatului. După circa jumătate de oră s-a început ascultarea, fiecare de circa 6-7 minute: întrebau dacă ai rezolvat problema, îți luau ciorna; apoi erai îndemnat să torni teoria verbală, până te întrerupeau și cereau să vadă restul ciornelor. Ulterior, un singur coleg a mai intrat la examen. Am ieșit în al zecelea cer și l-am așteptat pe Ety. Când a apărut, și-a făcut cruce, apoi mi-a povestit prin ce a trecut. Văzuse pe masă numai bilete netede. De emoție, nu era sigur de urmărirea lor, cu toate că nu era nevoie de mare atenție. A tras atomul de două ori. Sperase să găsească totuși la a doua tragere un bilet cu muchia mare neforfecată. S-a încurcat la problemă și a fost pe punctul să rateze bacul. I-au dat 5 cu indulgență miloasă, ținând cont de meritatul 9 obținut la teză. Explicația era evidentă: Ety a scăpat secretul pe piață și i-am reproșat asta verde-n față. A răspuns cu o tăcere edificatoare. Ulterior m-am convins că numai el a încălcat „codul deontologic de onoare”. Le-a divulgat ideea trăsnită altor 4 colegi, după care secretul s-a propagat cu viteza luminii în progresie geometrică. Cât pe ce să mă aranjeze și pe mine! Șefa clasei avea cuvânt și n-avea interes să-și complice complicitatea. Aflase și clasa paralelă. Până la intrarea mea în sală, invazia lăcustelor din ambele clase păpase aproape tot ce nu conținea atomul necomestibil. Ce-și face omul cu mâna lui se numește compensație naturală. 🙂
Entry filed under: 7301634. Tags: bilete, colegi, șefa clasei, perspective, structura atomului.
146 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 14:22
Un actor grăbit: 🙂
„Catalin Predoiu, atac la cei care vor sa amane caderea Guvernului Ponta: A renunta la acest obiectiv sau a-l amana din motive politicianiste inventate inseamna a sacrifica interesele de azi si de maine ale economiei nationale”
*
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18958951-catalin-predoiu-atac-cei-care-vor-amane-caderea-guvernului-ponta-renunta-acest-obiectiv-sau-amana-din-motive-politicianiste-inventate-inseamna-sacrifica-interesele-azi-maine-ale-economiei-nationale.htm
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 29 decembrie 2014 la 14:24
Noutatea momentului: cooptarea lui MRU în echipa de consilieri! Să vezi acum, contorsiuni 🙂
ApreciazăApreciază
3.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 14:38
@2
Deja am văzut comentatori triplicitari cunoscuți – subit aplaudaci ai ultimelor isprăvi ale lui Iohannis – potriviți cu portretul robot al cameleonului adaptat la evoluția lui MRU, ca tot omul cu principii contorsionate de viața idolului candidat prezumtiv la SIE.
Acum MRU le-a redus ideile la nivelul mai modest al unui consilier. 🙂
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 29 decembrie 2014 la 14:45
mda, încă nu se știe cu ce rost, posibil să fie o punte cu serviciile. 🙄
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 29 decembrie 2014 la 14:48
în schimb, numirea generalul-locotenentului Nicolae-Ionel Ciuca ca șef al Statului Major pare o mișcare inspirată
http://m.hotnews.ro/stire/18958073
ApreciazăApreciază
6.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 14:52
MRU, omul care aduce ploaia de acoperiți invizibili în Parlament, nu a fost numit pe surse pentru o misiune concretă, ci consilier personal, adică băgător de seamă prin preajmă, peste tot și nicăieri. 🙂
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 29 decembrie 2014 la 14:55
Aha! Sfătuitor de taină 🙂
ApreciazăApreciază
8.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 14:56
@5
Da, șeful statului major are o rol important, membru CSAT, dar la fel de minoritar în Consiliu ca președintele și consilierul lui pe probleme de siguranță. Puzderia decisivă în consensul obligatoriu o reprezintă miniștrii.
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 29 decembrie 2014 la 14:57
Nici să vreau, n-am argumente să contest ce spune Tudorel Urian:
„După alegerile din 16 noiembrie putem spune și noi ca vechiul cronicar: „Biruit-au mafia”. Tudor Chiuariu ne dă legi, incompatibilii și cei a căror arestare a fost cerută de procurorii DNA salută capra și colindătorii din Palatul Parlamentului, votul prin corespondență și cel electornic au fost respinse, s-a dat o OUG prin care au fost aduse modificări statutului Avocatului Poporului (mi-e și frică să mă uit, dar cu Ponta la butoane, urgența nu poate avea decât un singur sens), și se pregătește alta prin care Ponta să scape de răspunderea penală pentru plagiat. În vremea asta Iohannis e plecat cu sorcova să împartă tablete copiilor celor plecați la muncă în străinătate (fix ăștia erau cei mai neajutorați material), iar consilierii săi sunt pe cale să se revolte din cauza calității tâmplăriei și covoarelor de la Cotroceni!”…
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 29 decembrie 2014 la 14:58
Revin mai încolo…
ApreciazăApreciază
11.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 14:59
Să sperăm că MRU le-a luat caimacul lui Mihalache și Muraru.
După obiceiul lui de a-și da importanță, va tulbura ceva lăptic degresat. 🙂
ApreciazăApreciază
12.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 15:02
@9
Contestă cine poate. 🙂
@10
Meri sănătoasă în liniște și să revii voioasă! 🙂
ApreciazăApreciază
13.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 16:10
Declarație (de) tâmpită! Ce altceva ar avea de ales?
*
„Alina Gorghiu: PNL respecta decizia Curtii Constitutionale privind bugetul”
ApreciazăApreciază
14.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 16:17
Altul, la fel:
„Victor Ponta s-a intalnit iar la Cotroceni cu Klaus Iohannis, fara ca vizita sa fie anuntata public: Am avut intalnirea saptamanala”
*
Ce-ați crezut, c-ar fi aia anuală anunțată sau trimestrială tot neanunțată?
De-acum rămâne cum am stabilit în sfârșit ceva:
-Pe săptămâna viitoare! 🙂
ApreciazăApreciază
15.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 16:30
Tot ca-n filme cu oameni de onoare, nu s-a găsit nimeni să-l toarne pe Iohannis la Maior, să afle și nașul de instalarea noului ales la Cotroceni, ca să-i prezinte onorul și mandatul de director SRI, așa cum a cuvântat. 🙂
ApreciazăApreciază
16.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 17:00
Nu vă impacientați!
Media crește spre necunoscut, ca la început! 🙂
„Gazprom reduce livrarile de gaze catre Romania cu 30%/ Ministrul Energiei: O astfel de reducere se incadreaza in media reducerilor din ultimele luni”
*
Cum vine vorba asta?
(am căutat celelalte reduceri; noiembrie încă n-am; mai caut)
-septembrie 10%
-octombrie 15%
-decembrie 30%
Cum este posibil ca 30 să se încadreze într-o medie calculată cu numere mult mai mici de 30?
Asta-i vorbă de tâmpit! (ministrul Andrei Gerea)
Câți mai sunt în primul rând? 🙂
*
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-18958937-gazprom-reduce-livrarile-gaze-catre-romania-30-ministrul-energiei-astfel-reducere-incadreaza-media-reducerilor-din-ultimele-luni.htm
ApreciazăApreciază
17.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 17:19
Cod roșu de tâmpiți pe timp de iarnă!
Am găsit reduceri tot în septembrie 5% și octombrie 13%.(din cota planificată)
Probabil în noiembrie rămăsese cota de reducere anterioară.
Media e mai mică decât aia de furnică.
30% n-are cum să se încadreze în nicio medie „medie a reducerilor din ultimele luni”
Ăștia nu se fac, așa sunt ei. 🙂
*
http://www.ziare.com/gazprom/export-gaze/gazprom-reduce-cu-10-la-suta-livrarile-de-gaz-catre-romania-1321962
ApreciazăApreciază
18.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 17:50
Să presupunem cantitatea planificată înainte de începerea reducerilor de 1000 u (nu contează u, unitatea de măsură)
Întrucât nicio cotă anterioară de reducere nu a fost mai mare de 15%, adică nici în valoare absolută nu depășea 15% din 1000 u (150 u). O astfel de medie ar avea același ordin de mărime dacă acum cantitatea planificată rămasă ar fi de 500 u (30% din 500u = 150 u). Nu era posibil ca numai din cotele de reducere ale lunilor anterioare, până în nov, să se fi înjumătățit întreaga cantitate planificată inițial.
ApreciazăApreciază
19.
Creanga | 29 decembrie 2014 la 18:02
Ziua buna!
De iti pica un atom, ajungeai din om, neom. 🙂 Te lua cu arcanul la oaste, taras pe burta si coaste.
Se pare ca ministrul nu a dat bacul la matematica. 🙂
ApreciazăApreciază
20.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 18:13
Creangă
Nu se știe. 🙂
După bac am înțeles că n-aveam cum să pic nici dacă prindeam unul sau două bilete cu structura atomului.
Dacă ratai bacul, înainte de studii, într-un an și 4 luni de armată aveai drum deschis să devii un pic neom. 🙂
După, armata era de numai 9 luni, dar dacă reușeai s-o amâni câțiva ani, prin diverse artificii, nu complicate :), ajungeai la termen redus de 6 luni.
Asta nu mai înseamna să devii alt om în juma de an, totuși mi s-a părut și așa mult timp de pierdut. 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
21.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 18:21
Altfel zis:
Când nu poți să-i convingi altfel, zăpăcește-i! 🙂
ApreciazăApreciază
22.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 18:30
Cu o sursă minimă (de inspirație) treceai de la apt combatant la apt necombatant, apoi, după cum apăreau locuri de recrutare la Lipova, Bacău, Jimbolia sau Lugoj (prin colț, pe-acolo), Caracal, Băneasa, treceai la cealaltă grupă, mai săreai o tură, două de recrutare, până când n-aveai încotro (când te trezeai cu locuri pentru toate gusturile; important era să afli dinainte să primești ordinul de încorporare) și aplicai ultima soluție după lanțul zăpăcelilor: lovitura de grație. 🙂
ApreciazăApreciază
23.
Creanga | 29 decembrie 2014 la 18:39
Parca la Caracal era battalion disciplinar. Acolo s-a rasturnat carul cu recidivisti. 🙂
ApreciazăApreciază
24.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 18:43
La Caracal: școală de corecție în zadar. 🙂
Era o vorbă de origine romană, din una, alta (astea două le-am uitat) sau din beție te mai trezești, din prostie niciodată.
Păstorel Teodoreanu a plagiat-o și a adaptat-o într-o epigramă numai cu ultimele două.
ApreciazăApreciază
25.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 18:49
Păstorel
Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie.
*
Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.
ApreciazăApreciază
26.
theo | 29 decembrie 2014 la 18:55
s-au rästurnat mai multe cärutze cu prosti,
in Teleorman,dolj,constanta etc.Ponta,Dragnea,Mazäre,etc.
Caracalul lui DD, este lagärul p ,dar si smecheriei goläneascä:
ApreciazăApreciază
27.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 18:59
Au evoluat, de la căruță, la barca trasă de alți proști.
ApreciazăApreciază
28.
theo | 29 decembrie 2014 la 19:00
au tocmit alt USL, „spre binele si linistea romanilor”
j;e dus cu presul s-au se lasä dus cu presul.
de ce ne-a fost fricä nu am scäpat.
ApreciazăApreciază
29.
theo | 29 decembrie 2014 la 19:04
zäpada de azi, are tot 20 cm
se inchid drumurile, banii pt. dezäpezire merge in casa PSD,
deja au murit 7-8 persoane, Arafat-rahat este o piazä rea si
un f. prost organizator.
ApreciazăApreciază
30.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 20:36
Ia uite ce zice lumea pe la colțuri!
Dracul mutat de colo-colo nu-și schimbă aptitudinile, ci mulțimea sufletelor corupte.
Iadul pe un colț de rai, liniștea săracilor cu duhul! 🙂
*
http://www.comisarul.ro/politic/exclusiv/dan-mihalache-si-george-scutaru-oamenii-l_322840.html
ApreciazăApreciază
31.
noradamian | 29 decembrie 2014 la 21:04
Sara bună, prieteni! 🙂 ! De cum am intrat în casă am aflat că IK munceste, nu pierde vremea: a promulgat un-doi bugetul& mărirea de impozit!
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 29 decembrie 2014 la 21:05
Bsk, 30, lucrătură mare peste capetele boborului, abia acum începe să se vadă mai bine 🙄
ApreciazăApreciază
33.
theo | 29 decembrie 2014 la 21:16
se asterne linistea doritä peste romani.
ApreciazăApreciază
34.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 21:16
Cu bugetul n-are ce face. Se premulge la promulgare de nevoie.
@32
Să vedem!
Cum MRU e consilier fără portofel, mai stă senatorel, dar nu se știe până când.
M-a mirat zvonul cu liniștea Monicăi Macovei în povestea asta. Nu-mi sună autentic. 🙂
ApreciazăApreciază
35.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 21:30
Au început să apară funcții echitabile de echitație aglomerată: nici călare, nici pe jos, nici ce-am fost, nici fără post. 🙂
ApreciazăApreciază
36.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 21:34
Cea mai amuzantă muncă zvonită în dreptul lui MRU a fost conceperea programului PNL de guvernare… cu Predoiu premier. 🙂 Deh, tandemuri din umbră! 🙂
ApreciazăApreciază
37.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 21:50
Alina Gorghiu, nu și nu! N-are poftă de guvernare, tandemuri sau să atragă parlamentari în grupul PNL. E celibatară convinsă numai în probe de încercare înnădite. 🙂
Abia face față să-i suporte pe primarii și consilierii aduși în PNL cu ordonanța migrației de probă. M-a distrat cu câtă dezinvoltură a călărit recent Deva, unde primarul PNL tocmai a migrat din PC, iar viceprimarul PNL venise cu aceeași ordonanță din PP-DD. .
Le-a bătut cu pumnul în masă și casă, amenințându-i că traseiștii își vor pierde mandatele, după cum sună decizia CCR.
În același județ, Hunedoara, PNL a atras și cei mai mulți consilieri. E râsul curcii cum gândește și se organizează duduia felcer în drept. 🙂
ApreciazăApreciază
38.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 21:59
Dovada Alina Gorghiu.
Deja știe tot ce și cum va fi, adică abia caută soluții de adaptare în Parlament la cerințele deciziei CCR, după ce va fi motivată. 🙂
ApreciazăApreciază
39.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 22:00
http://www.ziare.com/alina-gorghiu/pnl/pnl-asteapta-incetarea-mandatelor-primarilor-care-au-migrat-dupa-decizia-ccr-1339088
ApreciazăApreciază
40.
theo | 29 decembrie 2014 la 22:11
uitatzi-vä , d-na BRAN a mintzit, la Cotroceni existä un automat,
cu apä,cola,ciocolatä si sandwhichuri proaspete.
cantinä nu mai existä pt. cä salariatzii nu au mai vrut.
este rusinos ce a fäcut, a preferat sä fie servitä
in loc sä-si cumpere singurä, iar dacä i-a fost adusä apa
nu critici:
ApreciazăApreciază
41.
Bască ilie | 29 decembrie 2014 la 22:26
Somn ușor!
Nu uitați să deslușiți paradoxurile normale ale ciudaților! 🙂
*
ApreciazăApreciază
42.
Creanga | 29 decembrie 2014 la 22:41
Theo, @ 40
Un angajat al Administrației Prezidențiale a susținut, în exclusivitate pentru ”Evenimentul zilei”, că Tatiana Niculescu Bran, purtătoarea de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis, greșește când susține că la Palatul Cotroceni „nu există cantină, nu există nici măcar un chioșc cu napolitane expirate și Coca-Cola”.
ApreciazăApreciază
43.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 07:51
Acolo este nara mea
Și nasul meu cel românesc,
Acolo eu să trag aș vrea
Un tun artistic bătrânesc.
*
http://www.reportervirtual.ro/2014/12/citeste-marti-dimineata-de-la-ora-00-00-numai-pe-rv-muica-suntem-cap-de-piatra-cu-tudor-gheorghe.html
ApreciazăApreciază
44.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 08:54
Tatiana Niculescu Bran ne-a destăinuit prima ei impresie din dealul Cotrocenilor, cu ochii și condeiul scriitoarei, nu al purtătoarei de cuvânt. Eu nu-s de acord cu isteria reclamațiilor, de parcă ne-ar dăuna grav sănătății dacă aflăm detaliile în care se ascunde dracul ales să ne fie președinte, indiferent câte puncte eronate ar fi scăpat povestitoarea în tabloul electric. 🙂
Ne vom simți strașnic s-o vedem, după prima tentativă, descurajată, decepționată și cu ținere de minte într-o tăcere binevenită, ca să ne lase pe viitor fără cuvinte.
ApreciazăApreciază
45.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 09:40
Disputele contradictorii legate de decorația acordată de Administrația Prezidențială pierd esențialul: graba scoaterii pe taraba din piața publică a acestui subiect controversat.
Avanpremiera mandatului prezidențial cu mutări de inspirație îndoielnică afectează încrederea în discernământul și intențiile alesului sau ale consilierilor dubioși mai puternic decât relevanța argumentelor pro și contra decorarea deținuților politici.
Momentul neinspirației dăunează respirației. 🙂
Balanța analitică ulterioară își pierde precizia și rostul. 🙂
ApreciazăApreciază
46.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 10:10
Mai cinstit din partea mea ar fi să vă spun de ce consider mai interesant și mai credibil tabloul descris de Tatiana Bran, decât revolta sau ironiile unor consilieri perindați pe la Cotroceni. Ultimilor le-ar plăcea să creadă nepoții lor, nevestele sau prostimea că numai la Palatul Cotroceni s-a instaurat atmosfera liberă de sechelele comunismului în cei 25 de ani de conservare a patrimoniului. 🙂
Eu, unul, sunt sătul de lipsa curajului de a spune lucrurilor pe nume. 🙂
ApreciazăApreciază
47.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 10:35
Hop, țop, în top! 🙂 Topul întâmplărilor întâmplătoare de la @15
*
30.12.2014
„GÂNDUL LUI CRISTOIU. Directorul SRI, George Maior, a uitat să-și prezinte demisia noului președinte!”
„Au trecut nouă zile de la instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni.Ați auzit cumva de depunerea demisiei de către George Maior?”
„Nu de alta, dar de la un director al SRI timp de opt ani, ne așteptăm să știe ce înseamnă onoare”.
*
http://www.evz.ro/gandul-lui-cristoiu-directorul-sri-george-maior-a-uitat-sa-si-prezinte-demisia-noului-presedinte.html
ApreciazăApreciază
48.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 11:31
Ziua bună :)! înghețată pe afară, dar caldă înăuntru. mai ales când e casa plină 🙂
Theo, zăpadă mare, dar la voi măcar merg snur utilajele de curățat 🙂
ApreciazăApreciază
49.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 11:35
Bsk, da, e bine de privit arzătoarele subiecte și din alte unghiuri! Mai ales că intervenția purtătoarei, ai dreptate, nu e un capăt de țară! Sunt destule altele mai importante. Probabil există și interesul politic de a-l decredibiliza din start, dar nu-i mai puțin adevărat că fără gafele, voite ori mai puțin, ale Noului însuși, n-ar fi făcut asemenea valuri. 🙂
ApreciazăApreciază
50.
theo | 30 decembrie 2014 la 11:37
bunä,
toatä noapte umblä masini cu pluguri, iar sotzul meu si vecinii curätzä la cateva ore trotoarul din fatza casei, ninge färä pauzä, dar nu potzi läsa asa.te amendeazä urat.
ApreciazăApreciază
51.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 11:40
Theo, pe aici ne bazăm exclusiv pe curățarea trotuarelor făcută de unii oameni gospodari în dreptul magazinelor, caselor etc 🙂
ApreciazăApreciază
52.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 11:44
Bsk, am deci, niște cârcoteli: 🙂
mai întâi că lucrurile nu stau chiar așa cum le descrie purtătoarea (trebuie să regăsesc link-ul)
al doilea, că decorarea șefului afdpr n-ar fi stârnit atâtea valuri, dacă nu s-ar fi aflat că în 8 august 2014, imediat după ce varanul a fost băgat la zdup, ar fi sărit în apărarea lui.
Reacțiile, disproporționate poate față de importanța acestor lucruri, se explică cred eu, și pe fondul dezamăgirii produse de consilierii aleși de IK, în ciuda promisiunii făcute.
ApreciazăApreciază
53.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 11:50
Așteptările mele miraculoase, pro-occidentale și independente de la Noul Președinte, reprezentatul tacâmului liberal cu papion: 🙂
*
ApreciazăApreciază
54.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 11:55
Bsk, auleo! Să mai asteptăm puțintel! De fapt, oricum n-avem ce face 😀
ApreciazăApreciază
55.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 11:58
Despre OUG -ul detergent pentru falsul dottore :
„ Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv ….. se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
altfel spus, abuz în funcție. parcă n-a făcut destule, mai trebuia și asta 🙄
ApreciazăApreciază
56.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 11:59
Așteptăm – ce altceva să facem?- să aflăm ce-a fost mai întâi:
oul sau tacâmul de siguranță națională.
Știi câtă încredere am în păpușarii structurii de rezistență. 🙂
ApreciazăApreciază
57.
theo | 30 decembrie 2014 la 12:03
dacä este neconstitutzionalä aceastä ordonantzä, dece nu
este contestatä urgent de opozitzie, socetatea civilä, etc.?
ApreciazăApreciază
58.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 12:05
@55
La noi se găsesc destui magistrați binevoitori și pregătiți să interpreteze folosul renunțării la un titlu precum frecția la o limbă de lemn.
Întreabă-l pe Maior cum și de unde sunt selectați în interesul eroilor de siguranță națională! 🙂
ApreciazăApreciază
59.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 12:16
@57
Cine știe câți beneficiari potențiali au căzut pe gânduri?
Parlamentul e plin de doctori, felceri, sore medicale și frați brancardieri.
Deocamdată numai Ciorbea suflă în ciorba dreptului de a sesiza CCR, mai târziu parlamentarii, după ce vor vota legea de aprobare a ordonanței de urgență.
ApreciazăApreciază
60.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 12:39
Din „Marea Spovedanie” a lui Cristian Sima – „Umbrele politicii 2012”- despre vizita la braț cu Predoiu în bârlogul SRI:
*
„Predoiu a cerut întîlnirea pentru a le povesti ce se întîmpla dacă euro va cădea, sau dacă se va sparge în două, euro pentru bogați germania, olanda, finlanda și cel pentru săraci grecia portugalia, italia, spania”.
*
Te doare mintea în ce domenii se bagă i se pricepe Predoiu ca baba la mitraliera cu secrete de stat la foc automat.
Acum viseaza cai verzi pe motiunea de cenzura din primavara si da alte lectii de economie.
„Guvernarea Ponta a turnat apă în benzina economiei şi acest lucru se va vedea în 2015, dacă nu venim rapid cu politici stimulative şi cu o credibilitate înnoită de un nou guvern pro-economie, pro-România Business”
Asa o fi, dar poate sunt altii mai potriviti din PNL sa le explice, nu doar sa le semnaleze.
Predoiu a mai precizat că Guvernul Ponta ar putea crește taxele în a doua parte a anului viitor, dacă va scăpa de moțiunea de cenzură din primăvară.
Se grabeste ca mireasa PDL in tandem cu visul erotic de primavara.
*
http://www.paginadepolitica.ro/predoiu-pnl-desfiinteaza-inselatoriile-lui-ponta-trebuie-rasturnat-rapid-guvernul/
ApreciazăApreciază
61.
theo | 30 decembrie 2014 la 12:40
Ciorbea s-a acrit si inputzit, este rusinos ce face,
mai bine zis ce nu face:
ApreciazăApreciază
62.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 12:55
Hotnews, Raluca Pantazi:
„Scrisoare deschisa, dupa amnistierea plagiatorilor: Ponta incearca sa renunte la titlul de doctor fara ca plagiatul sa fie oficial recunoscut”
Asta-i problema de care Ponta urmărește să scape:
simularea repercusiunilor după renunțarea la titlu, fără constatarea plagiatului; are efectul unei frecții la piciorul de lemn.
„N-am furat, am restituit corpul delict si am ramas negustor cinstit”. 🙂
ApreciazăApreciază
63.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 13:08
Se poate rezolva problema dacă ordonanța stipulează expres: „renunțarea este echivalentă cu recunoașterea dobândirii titlului în mod fraudulos”.
ApreciazăApreciază
64.
theo | 30 decembrie 2014 la 13:19
recunoasterea plagiatului ar atrage consecintze,
demisia,bani primitzi,etc. sper sä fie atacatä ordonantza mitomanului. prea se vede stäpanul,
ApreciazăApreciază
65.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 13:33
Autorul lucrării copiate sau urmașii acestuia nu pot fi obligați să inițieze împotriva plagiatorului acțiuni în pretenții (despăgubiri materiale) simultan cu constatarea plagiatului (sau ulterior).
Nu-i normal un asemenea vid legislativ, condiționat de atitudinea autorului furat: încurajează plagiatul și implicit obținerea frauduloasă a diverselor titluri, de regulă folosite pentru crearea unei imagini publice false, în afară de beneficiile materiale directe din bani publici.
Interesul public este suficient pentru a se recunoaște oricărei persoane dreptului la acțiunea de constatare a plagiatului.
ApreciazăApreciază
66.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 13:53
În plus, vidul legislativ menționat este propice unei relații inadmisibile de complicitate între autorul copiat și plagiator.
Bugetul de stat muls de asemenea șarlatani atrage și traficul de influență pentru dobândirea diverselor funcții publice în compensație. Plagiatorul ajunge premier și oferă negreșit funcții bugetare copiaților noștri, amin! 🙂
ApreciazăApreciază
67.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 13:59
… și urmașilor copiaților noștri, în vecii vecilor. 🙂
ApreciazăApreciază
68.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 14:06
Uite-așa ajung funcțiile publice ca o budă națională.
Când urmașii noștri încearcă să intre într-o astfel de funcție, primesc răspunsul invariabil:
-Ocupat!
ApreciazăApreciază
69.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 14:23
@Nora-52
Cârcotelile tale sunt bine primite. 🙂
Nu mi-am pus în gând și n-am o linie perfectă de apărare a purtătoarei de cuvânt; cam în acest sens am menționat la @44: „indiferent câte puncte eronate ar fi scăpat povestitoarea în tabloul electric”. Contează și precizia relatării, totuși, până să-i scot ochii punctual sau în lipsa probelor contrare, i-am apreciat unghiul inedit de vedere, fără să-i atribui scopuri politice ascunse.
Cu decorația, oricum am da-o, se tot adună elemente ale motivației controversele tocmai fiindcă aprecierea prezidențială a fost inspirată până s-a revărsat în lături. 🙂
ApreciazăApreciază
70.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 14:46
„În 2015, Iohannis are datoria să fie „conflictual”, chiar cu riscul suspendării”
*
Asta-i alternativa la paiața prezidențială, președintele de paie providențiale, tacâmul pârlit la foc de paie sau marioneta împăiată.
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/in-2015–iohannis-are-datoria-sa-fie-%E2%80%9Econflictual–chiar-cu-riscul-suspendarii-362476
ApreciazăApreciază
71.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 14:52
Nu miști niciun pai și te ții scai de scaunul prezidențial, mai lupți doar pentru titlul istoric de ratat mai laș decât Țapul Spășit.
ApreciazăApreciază
72.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 15:05
Vorbim doici și, hop, Deutsche Welle!
„dupa ce presedintele l-a decorat pe Octav Bjoza: Klaus Iohannis a debutat cu stangul, a ales sa-si inceapa cariera prezidentiala decorand un simpatizant legionar”
*
Cine stă în lumea europeană să-i numere acum lui Iohannis pixelii pozitivi din imaginea externă?
Tot ideea de început cu stângul primează.
Cu alt efect s-ar fi ales mai târziu. Altădată n-o mai faci la fel de lată.
ApreciazăApreciază
73.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 15:11
In opinia autorului, „chiar daca si in tara si in strainatate se va tine sema de perioada de gratie de 100 de zile care i se acorda indeobste unui lider incepator”, „gestul sau e prea grav pentru a putea fi trecut cu vederea”.
*
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-opinii_analize-18968386-deutsche-welle-dupa-presedintele-decorat-octav-bjoza-klaus-iohannis-debutat-stangul-ales-inceapa-cariera-prezidentiala-decorand-simpatizant-legionar.htm
ApreciazăApreciază
74.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 15:13
După 100 de zile vine 1 aprilie. 🙂
ApreciazăApreciază
75.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 15:26
Bsk, pas cu pas, ai ajuns exact la cauză: vidul legislativ care permite relația de complicitate fraudulosă între plagiat, plagiator și profitorii de ocazie. Iar în vidul ăsta, ce putea fi mai potrivit pentru tagma lui dottore decât recenta OUG? 🙂
ApreciazăApreciază
76.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 15:37
Theo, 64, de data asta societatea civilă a reacționat prompt: jurnaliști, posturi TV si ONG-isti. nu mai vorbesc cei de pe FB!
Pe noul președinte încă nu l-am auzit…
ApreciazăApreciază
77.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 15:47
Bsk, 73, ăia de la Deutsche Welle îs mai duri decât credeam! Eu aș fi zis, mai degrabă, că altul e baiul, nu presupusul legionarism. (îi spusesem asta, înainte să citesc articolul, unui comentator pe FB)
Octavian Bjoza ca și alți foști deținuți politici au fost preluați spre folosință antibăsistă de cloaca de la Antena3. Știuta tehnică securistă. Ca si Gorghiu, e notorie prezența lor în emisiunile anteniste de înfierare a lui TB. Bjoza recunoaste în articolul din Gândul c-a fost propus pentru decorație de proaspătul consilier Andrei Muraru, un activist antiTB, promotor al puciului din 2012. Se găsesc pe Google destule informații despre d-lui, ca și despre ceilalți doi pucisti (ăsta pare să fi fost un criteriu esențial în numirea lor!) Și propunerea lui IK de a înființa la Timisoara un muzeu al comunismului pare, în subtext, un mod de a anula condamnarea comunismului făcută în decembrie 2006 de TB. Cu ajutorul pucistilor securisto-comunisti si urmașilor lor loiali.„Punct si de la capăt”, nu?
ApreciazăApreciază
78.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 15:58
Da, de la cap se împuținează scuzele împricinaților.
Deseori am senzația că din interior ei nu-și văd tentaculele scăpate la vedere, nu-și dau seama cât de multe urme au lăsat în trecut, le-au uitat sau subestimează percepția publică.
ApreciazăApreciază
79.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 16:11
S-au schimbat radical vremurile anilor dinainte de 2004, când făptuitorii neamului îți permiteau luxurile lipsei de supraveghere și răspundere, nu se confruntau cu operativitatea comunicării dintre pălmașii anonimi ai prostimii neștiutoare. 🙂
Demnitarii noștri par depășiți de realitatea nevirtuală, ignorând lumea virtuală. 🙂
ApreciazăApreciază
80.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 16:13
…când făptuitorii neamului ÎȘI permiteau multe. 🙂
ApreciazăApreciază
81.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 16:19
Îți dai seama ce revoluție a fericirii s-ar reinstaura în clasa politică, dacă ni s-ar tăia firul și maul? 🙂
ApreciazăApreciază
82.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 16:23
Scuze la @81!
Nu era nevoie de semnul întrebării. Mi-a scăpat. 🙂
ApreciazăApreciază
83.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 16:35
Dac-o considerăm întrebare retorică, e bine pus semnul întrebării 🙂
ApreciazăApreciază
84.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 16:48
Să fie cum zici? 🙂
ApreciazăApreciază
85.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 17:08
🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
86.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 17:12
mă-ntreb, cu oarecare pornire de tachinare, dacă prin prezenta postare nu băteai cu clarviziune conspirativă 🙂 la o fragilă ordonanță pe muche de lege forfecată 🙂
ApreciazăApreciază
87.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 17:27
ponta ezită! înca n-a publicat în M.Of. OUG ref. plagiate, desi restul documentelor din sedinta de guvern de ieri au fost publicate
ApreciazăApreciază
88.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 17:41
@Nora-86
Ce-ți trece prin minte întrece clarviziunea mea. 🙂
Pe-atunci nu auzisem de ordonanțe; nici față de lege nu arătam semne de înțelegere. 🙂
@87
Are ceva în cap. Vid. 🙂
ApreciazăApreciază
89.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 17:48
Bsk,no, evident că da 🙂
87, probabil nu se aștepta la reacții atât de vehemente
ApreciazăApreciază
90.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 17:54
Ziua buna!
Romanul s-a nascut parerist,roman fiind, imi dau si eu cu parerea. 🙂
Sa spunem ca vine cineva in gradina de hartie, se invarte cat se invarte, apoi isi face nevoile in tufis. Se justifica spunand ca nu era toaleta. Intrebase??? Nu, nu intrebase. Cam exagerata paralela, dar cam asa a facut dna Bran, a zis ca nu exista cantina, automat fara sa fi intrebat pe careva. Probabil ca nu primeste fiecare nou angajat harta Cotroceniului (este obiectiv military), dar o scurta descriere a facilitatilor s-ar impune. Nu cred ca a mintit, doar a gresit pentru ca nu s-a interesat, acum ar trebui sa revina cu amanunte.
Despre Bojza numai de bine, la antena 3. 🙂
ApreciazăApreciază
91.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 18:03
Crengulin, salve! 🙂 starea de nemulțumire și neîncredere pleacă de la numirea celor 3 consilieri pucisti care a produs, dacă nu consternare, cel puțin dezamăgire pentru mare parte din electoratul care a votat cu IK. Poate de-aia unele reacții pot fi considerate nițel disproporționate ( ca aceea legată de „ povestirile de la Cotroceni” ale d-nei Bran ) Cine nu discerne criticile normale de atacuri, e condamnat să facă gafe. Și ca președinte, asta îl costă și pe d-lui și pe noi. Pentru oricine prețuiește „literatura” însă, d-na Bran a scris, fără să vrea asta, o pagină (dramatic) antologică 🙂
ApreciazăApreciază
92.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 18:04
Îmi dau și eu cu părerea în grădina de hârtie.
„Klaus Iohannis, despre votul in diaspora: E nevoie de o analiza; daca s-ar fi dorit, se remediau problemele”
E clar, nu?
Iohannis l-ar fi întrecut pe Ponta la căcăială.
Dacă ar fi dorit, Ponta și-ar fi rezolvat nevoile într-o analiză.
ApreciazăApreciază
93.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 18:05
Mircea Marian: 🙂
„Între noi fie vorba – dar să nu-i spuneți asta lui Ponta – ideea de a da un OUG pentru amnistierea plagiatului a fost cea mai tâmpită idee pe care puteau să o aibă. Abia ce reușiseră să mai stingă scandalul și, bang, au turnat o găleată de benzină, iar distracția va ține cât trece OUG-ul pe la Parlament, CCR, promulgare…Plus că au reușit să arate că noul ministru al Educației este un preș care își începe mandatul cu un gest de slugărnicie – nu că așteptam altceva de la președintele CNR, care a înghițit până acum toate măgăriile din zona Educației. Ideea este că oricât ar schimba Ponta consultanții și strategiile, IQ-ul său a rămas constant, în cel mai bun caz”.
ApreciazăApreciază
94.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 18:13
Bsk, rămâne de văzut cine o să facă analiza respectivă: guvernul împricinatului, marele partid penele frate cu și mai marele pesede, SRI-UL… Par toți din aceeași familie. 🙄 🙂
ApreciazăApreciază
95.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 18:25
@Nora-93
Să cităm dintr-un clasic virtual:
Ce-și face omul cu mâna lui se numește compensație naturală. 🙂
ApreciazăApreciază
96.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 18:40
Da, mintea a din urmă a plagiatorului o bate pe prima 🙂
ApreciazăApreciază
97.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 18:45
Deja i se calculează sumele de bani necuvenite încasate ca dottore! Plus alte onoruri de care a avut parte ca urmare a imposturii. Plus replicile din lumea universitară internațională. Discuțiile despre efecte. Despre codurile academice aruncate-n aer. etc. 🙂
ApreciazăApreciază
98.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 18:48
cât despre durerile de burtă pe care ar trebui să le aibă grajdanii care l-au acoperit, bombonel-coordonatorul de plagiat, abramburica- prea-cinstita protectoare de falsuri, astea-s bonus 🙂
ApreciazăApreciază
99.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 18:59
De burtă să ne ținem? (retorică 🙂 )
ApreciazăApreciază
100.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 19:09
da, mai curând 🙂 adevărul e că mi-am imaginat ceva ce păcălicii ăștia lipsiți de scrupule nu cred că pot dovedi: un dram de rușine.
ApreciazăApreciază
101.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 19:12
Cred ca ii cam doare unde nu ajunge soarele.
Ai luat suta Nora, tine-o bine!
ApreciazăApreciază
102.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 19:13
Creangă, om avea nevoie de ea, da 🙂
ApreciazăApreciază
103.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 19:19
Asta vara, dupa ora 10 seara, am trecut cu taxiul pe langa Cotroceni. O masina de politie bloca bulevardul. Din palat a iesit o coloana de masini cu girofaruri. Taximetristul ma lamureste, pleaca Basescu. Ai dracu! continua taximetristul, strazile de pe langa Cotroceni sunt praf, nu vor sa le faca astia ca sta Basescu acolo.
ApreciazăApreciază
104.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 19:22
Vânători de avere! 🙂 (după sute) În Congo, nu?
Ce altceva înțelegeți de aici?
*
http://www.gandul.info/gandul-meu/gandul-meu-dumneavoastra-sarbatoriti-domnule-presedinte-iohannis-ca-noi-nu-prea-13743357
ApreciazăApreciază
105.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 19:31
Sunt doua Congo. 🙂
Ce sa inteleg? A pornit cu stangul, apoi a dat cu stangul in dreptul. Romania lucrului facut de mediocri.
ApreciazăApreciază
106.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 19:36
A pornit? 🙂
ApreciazăApreciază
107.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 19:44
Ca să pornească, Iohannis are nevoi în analiză. Că noi nu prea. 🙂
ApreciazăApreciază
108.
theo | 30 decembrie 2014 la 19:59
asta nu are caracter de neamtz, credetzi-mä
defectele lui le-au transformat in calitätzi.
poate fi f. periculos.nu are ce pierde.
ApreciazăApreciază
109.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 20:13
Vox populi 🙂
Cineva întreabă:
de ce trageți toți în Iohannis?
îi răspund mai mulți:
1. – Pe rand :)))))
2- Altul la rand ! :))))
3- Pai acum daca tragi in Iohannis il nimeresti pe Ponta. Nu le-am potrivit noi asa…
4- Pai trage in Ponta ,ca sa-l nimeresti pe Johannis:))))))))
5- Pai nu vreau sa-l nimeresc pe Iohannis. Dar daca s-au contopit ce sa fac, trag la japca…
6- Pai am asteptari de la KWI
7- Eu am rabdare. Nu ma pripesc .
8- Pentru că Johannis ar trebui să tragă. Or el…. noi i-am dat muniția, noi o luăm înapoi, clar?
9- Ponta e mort deja.
10- Ce naiba i-ati facut pamanteanului, cel mai iubit ?
11- Face pe mortu-n papusoi ! Atita timp cit se zbenguie prin Palatul Victoria si-si face legi cu dedicatie si Ion de la Cotroceni tace si tace…… de auzi musca chiar daca-i iarna ?!
ApreciazăApreciază
110.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 20:24
bietul ciorbea! culmea ar fi ca să rămână și cu onoarea pierdută și cu casa luată. La cât e de înghesuit, n-ar fi de mirare.
http://prisacariu.ro/2014/09/05/de-ce-i-face-ciorbea-jocurile-lui-ponta-e-pe-cale-sa-fie-dat-afara-din-casa-pentru-datorii-de-15-milioane-de-euro/
ApreciazăApreciază
111.
noradamian | 30 decembrie 2014 la 21:10
Somn usor! 🙂
ApreciazăApreciază
112.
theo | 30 decembrie 2014 la 21:21
Vise pläcute !
ApreciazăApreciază
113.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 21:30
Ciobea e avocatul poporului fara r.
Somn uso !
ApreciazăApreciază
114.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 21:31
Somn ușor!
Nu uitați să i-o ziceți de la obraz noului prezidel, să nu mai lase tăcerea să vorbească! Privirea lui în gol ne face să ne simțim reci în suflet, ne ucide cu zile. 🙂
*
ApreciazăApreciază
115.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 22:08
@110
Ciorbea, avocat de succes la abces. 🙂
Nu știe nici pentru câți ani a obținut de la bancă perioada de grație. (zice „un an sau doi”)
Are și calitatea de creditor (de recuperat comisioane de succes: bani de la clienții asistați de el în acțiuni de revendicare, calici până își vând imobilele). Poate ar trebui un pic verificat în ce fel de retrocedări și-a rezolvat clienții; clienți originali sau cumpărători de drepturi litigioase, de pe lângă mafia de succes a câștigătorilor prin instanțe? Revendicările obișnuite nu necesită taxe avocațiale de speriat (băncile 🙂 )
Prea e sigur că-și vor vinde proprietățile ca să-i achite lui datoriile, apoi e suspect de răbdător cu debitorii lui. 🙂
Îi tremură casa și el așteaptă cumințel să-i curgă bani gârlă.
Cine dracu și-a pus speranțele în acest avocat de succes răsunător. 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
116.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 22:13
Ciorbea inca mai cauta luminita de la capatul tunelului.
Cei trei muschetari:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18970257-doi-judecatori-procuror-anuntat-candidaturile-pentru-conducerea-csm.htm
ApreciazăApreciază
117.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 22:19
La urmă am vrut să scot o întrebare retorică de succes. 🙂
ApreciazăApreciază
118.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 22:25
Am gasit comentul lui Ioan Mariuta
„Stiu o gramada de fosti clienti ai lui care au pierdut procesele din vina lui Ciorbea. Va invit sa cautati pe toti fostii cleinti ai lui Ciorbea si o sa constatati ca mai mult de 50% au pierdut proceselle din vina lui Victor Ciorbea. Deci mitul ca Ciorbea este un avocat de succes este falsa 😀 😛 :))))))”
ApreciazăApreciază
119.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 22:33
Ce spunea Ciobea in 2007:
„Mergem peste tot: in Maramures, in Moldova, in Oltenia… Ce sa facem, asta e. Daca vrei sa castigi niste bani din avocatura, asa trebuie sa faci. E mult de munca, pentru ca noi avem si un onorariu mai scazut decat media pietei. La un proces castigat, luam ca bonus cel mult 15% din valoarea imobilului, in timp ce in Bucuresti foarte multe case de avocatura cer chiar si 50%. La noi, onorariile se pot plati si in rate.”
Acum asteapta ratele. 🙂
ApreciazăApreciază
120.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 22:40
Sau recalcularea pensiilor:
Avocatul Victor Ciorbea ne-a declarat că, pentru cei 4.500 de clienţi ai săi, toţi din categoriile afectate de desfiin¬ţarea pensiilor speciale, a apelat la patru tipuri de demersuri. „S-a mers într-o primă etapă pe ideea de abrogare a Legii 119/2010, a consecinţelor ei. Mai precis, e vorba de neconsti¬tu¬ţionalitatea legii. S-a mers la Avocatul Poporului, la Curtea Constituţională, la instituţii internaţionale. Am făcut demersuri şi la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg şi CEDO. Este un demers în derulare. În Uniunea Europeană această problemă, a pensiilor de serviciu, este clar reglementată, nu sunt pensii obişnuite, există directive, reglementări etc.”, a menţionat av. Victor Ciorbea. Apoi, societatea de avocatură Ciorbea & Ciorbea a făcut demersuri pentru a anula Hotărârea de Guvern 737 din 2010 prin care e stabilită metodologia de calcul a pensiilor pentru militari. „Am obţinut două hotărâri definitive şi executorii la Curtea de Apel, însă nu se ţine seama de ele”, a precizat av. Victor Ciorbea.
http://www.romanialibera.ro/economie/finante-banci/peste-40-000-de-cereri-pentru-redobandirea-pensiilor-de-serviciu-220373
ApreciazăApreciază
121.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 22:43
Domnului și doamnei Ciorbă de avocați ai lui Pește le dă borșul… în clocot. 🙂
Ce prenume predestinate au! Victor și Lacrima. 🙂
Pot fi aranjați foarte simplu de un cumpărător de succes. 🙂
Se duce la bancă, se interesează când expiră grația și le cumpără casa cât ai zice pește, la un preț numai bun încât să-i lase datori în lacrimi. Prea s-au obișnuit cu statutul de debitori, or dacă ar scăpa de întreaga creanță, actualizată la zi, pot să aibă un șoc.
E de preferat să lași Victoria și Lacrima în apele lor normale. 🙂
ApreciazăApreciază
122.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 22:50
@Creangă-118
Unde a pierdut jumătate din procese, Ciorbea are de primit comision de succes de la avocații părții adverse. 🙂
ApreciazăApreciază
123.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 22:59
Alea nu-s comisioane de oameni normali, ci revendicări anormale asistate de avocați șarlatani.
ApreciazăApreciază
124.
Creanga | 30 decembrie 2014 la 22:59
Da, la sfantul asteapta. 🙂
ApreciazăApreciază
125.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 23:08
Nu te mira! Am glumit la @122 cu comisionul cuvenit datornicului Ciorbea , dar se practică și înțelegerile între avocații părților litigante.
ApreciazăApreciază
126.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 23:22
Creangă
La @120, Ciorbea a rezolvat un rahat cu neconstituționalitatea legii amintite de el. Își făcea reclamă mincinoasă.
ApreciazăApreciază
127.
Bască ilie | 30 decembrie 2014 la 23:37
Lume-lume, noapte bună!
Nu uitați, tacâmul marionetă cu ciocul mic suferă de păpușită cronică!
Rapsozii cu papion s-au băgat la unison. 🙂
*
ApreciazăApreciază
128.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 11:36
Saluttare!
Parshimede:
– Dați-mi un punct de sprijin și voi răsturna guvernul după Anul Nou. 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
129.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 11:48
Mă întrebam de unde vine coada urărilor: la anul și la mulți ani! 🙂
De la câinii cu colaci sau de la punctul de sprijin?
ApreciazăApreciază
130.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 12:11
Bănuiesc răspunsul corect:
coada ni se trage de la dreapta la stânga.
Asta-i coada jos a griveilor, mulți, da’ prea răbdători. 🙂
Așteptăm ca proștii, docili în cușcă, până când Parshimede va căpăta un punct de sprijin, ca să-și respecte promisiunea cu răsturnarea guvernului.
La fel de operativ ca după alt punct de sprijin, menționat deja la @92:
„avem nevoie de o analiză”.
ApreciazăApreciază
131.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 12:19
Punctul se sprijin se află încă în miracol, dar e pe cale să se facă de puncte-puncte.
ApreciazăApreciază
132.
noradamian | 31 decembrie 2014 la 12:19
Ziua bună! 🙂 Bsk, faină asta cu Parshimede! …postulează un adevăr fizico-politic 🙂
ApreciazăApreciază
133.
theo | 31 decembrie 2014 la 12:28
bunä,
punctul de sprijin sä-l gäseascä ei, s-au rästoarnä altzii guvernul si isi asumä ei victoria, la fel cu presedintele.
au o arogantzä in ei dementzialä. nu, ei marele PNL-CACA,
nu au nici un merit. ,ca si azi nu fac nimic.
ApreciazăApreciază
134.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 12:35
Salve, Nora!
Păi, încerc să traduc tragerea griveilor de coadă – la anul și la mulți ani!- cel puțin până când același Parshimede va mai trage o dată în preajma alegerilor parlamentare din 2016:
– Dați-mi ultimul punct de sprijin – majoritatea parlamentară PNListă – și voi răsturna guvernul PSD-ist!
ApreciazăApreciază
135.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 12:45
Am fi normali dacă ne-am întreba:
-În toamna 2016, cum vom gândi? Va fi posibilă alegerea unei majorități parlamentare PNListe sau după Anul Nou 2017 vom revedea țeapa USL-istă cu ochii noștri cât CPL?
ApreciazăApreciază
136.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 12:56
Să ne înțelegem!
Eu nu critic ideea în sine rezultată din atitudinea grăbită a lui Cătălin Predoiu de a forța răsturnarea guvernului Ponta 4, ci singurătatea alergătorului PDList de cursă-n țeapă, adică pasivitatea PNListă cu valență USL-istă.
ApreciazăApreciază
137.
theo | 31 decembrie 2014 la 13:09
dupä atitudinea opozitziei de „colaborare” ala USL
probabil cei dezamägitzi, vor putea infintza un nou partid-CPL
vrand s- i-a dela capät, J, s-ar putea sä nu gäseascä poteca,
haita rosie lucreazä la a inpanzii totul in hätisuri.
ApreciazăApreciază
138.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 13:10
Singurătatea alergătorului PDList de cursă-n țeapă lungă sau de cursă lungă-n țeapa USL-istă.
Ce formațiune victorioasă a mai fost și asta a PNL, în 16 nov, dacă acum se trag hăis și cea, proști cu carul?
Buldogul trage numai sania moțiunii de cenzură până-n primăvară, altă cursă-n aceeași țeapă lungă; de fapt taie frunze la grivei, contra majorității recente de la învestitură, de 377 bucăți ciolan; cu majoritatea buldogului răstorni doar sania.
ApreciazăApreciază
139.
theo | 31 decembrie 2014 la 13:37
PDL, nici nu se vede, pe ce pozitzie aleargä buldogul?
s-au este o intzelegere si se preface.totul este posibil.
ApreciazăApreciază
140.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 13:37
Un alt PDL-ist de onoare în teroare, Radu F. Alexandru, senator cu față de parshimel 🙂 , în ultimul lui articol Contributors, se lăuda de mama focului cu ideea de a-i fi cerut lui Ponta să-și retragă titlul de doctor. Întrucât mitomanul i-a dat satisfacție, senatorul parshimel a început să juiseze considerând că premierul merită o nouă șansă cre(ș)tinească.
L-am întrebat pe Contributors de ce-i atât de parșiv în articolul lui, fiindcă de fapt se eschivează să recunoască lipsa unei alternative la guvernarea Ponta 4.
„Dacă tot suntem neputincioși, hai să ne arătăm și cre(ș)tini!” 🙂
ApreciazăApreciază
141.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 13:43
La urmă am enunțat deviza foștilor PDLiști din actualul PNL. 🙂
ApreciazăApreciază
142.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 13:51
@141
Cu excepția lui Predoiu; nu-i la fel de cretin, doar oportunist notoriu în singurătatea lui din coada PNL-ului.
ApreciazăApreciază
143.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 14:05
Toate dilemele existențiale ale foștilor PDL-iști se limpezesc sub forța de atracție universală a ciolanului USL-ist, pentru viitor, când democrația noastră va fi intra la reanimare într-un vid de opoziție. 🙂
ApreciazăApreciază
144.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 14:08
Acum în opoziție nu-i vid, bate vântul. 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
145.
Bască ilie | 31 decembrie 2014 la 14:17
Stai, un cuvânt să-ți mai spun!
Postare nouă. 🙂
*
ApreciazăApreciază
146.
noradamian | 31 decembrie 2014 la 14:21
Ai ghicit! 🙂
ApreciazăApreciază