C-așa-i jocul pe la noi
24 februarie 2015 at 20:45 noradamian 47 comentarii
Președinții postdecembriști au fost, fără excepție, jucători. Pe notele lor sau ale altora. Iar de aici, rezultă o mare diferență între stilul de joc și scopul jocului. Chiar și Emil Constantinescu a-ncercat ceva dar când a ajuns, însfârșit, în stare să descifreze notele, singurul acces la un spațiu de joc care i-a rămas a fost televizia varanului.
1.- Jocul în culise (dublu) cartea câștigătoare din mâneca președintelui sărac și cinstit a predominat mai bine de jumătate din cei 25 de libertate. Consecința incontestabilă: formarea capitalismului atoate prădalnic, astfel că puterea și toate câștigurile aferente s-au perpetuat în familie, fără a deranja constituția. Drept pentru care, personajul a fost înrămat ca președinte de onoare peren al clanului fondator.
2.-Jocul transparent, la vedere. De neacceptat pentru proaspăta oligarhie, pentru adepții jocului de culise și nici pentru o mare parte a populației obișnuită să fie degrevată de responsabilități cetățenești, democratizarea acțiunilor puterii și proactivarea opiniei publice trebuiau blocate cu orice mijloace. Așa s-a dezlănțuit terifianta ofensivă a oligarhiei politice, întreținută prin ură indusă mediatic.
Jocul practicat de fiecare din cei trei ex-președinți ai țării e compatibil cu un gen de compromis specific. (În treacăt fie spus, refuzul oricărui compromis înseamnă lipsa oricăror abilități politice. În extremis, duce la lose-lose, faza în care se pierde tot)
1.-Compromisul care compromite – în folosul puterii politice și defavoarea statului, cu prețul afectării unor date vitale pentru stat (echilibrul macro-economic, separarea puterilor în stat, autonomia justiției, drepturile și libertățile cetățenești, suveranitate, integritate)- cu efecte negative posibil ireversibile, compatibile cu jocul dublu.
2.-Compromisul pozitiv- în folosul statului și în defavoarea celui care și-l asumă, o responsabilitate forțată de situații neprevăzute cauzate de factori necontrolabili (de pildă, criza mondială) cu slabe șanse de a fi înțeleasă și acceptată de cei pentru care asta înseamnă sacrificii materiale. Mai ales în condițiile ofensivei mediatice.
Dacă diferențele din felul în care și-au înțeles și îndeplinit mandatele cei trei ex-președinți sunt evidente, să ne-ntrebăm și pentru ce gen de compromisuri pare format WKJ, intrat în funcție de abia de două luni, după felul în care (încă din 2009, într-o primă fază) s-a supus comandamentelor useliste ca s-ajungă în vârful piramidei.
Entry filed under: 7301634. Tags: genuri de compromis, genuri de joc, președinți postdecembriști.
47 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
Mih | 24 februarie 2015 la 21:21
Buna seara!
Nora,
Buna analiza ta! In privinta lui KWJ, declaratiile din campanie referitoare la 2012 si pas-cu-pasii primelor doua luni de mandat ma fac sa ma intreb daca nu ar fi vorba de intelegeri oculte/dosnice mascate in compromisuri…”transparente”.
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 24 februarie 2015 la 21:47
Seara bună! Mih, e normal să ne punem întrebări de astea! Sper să și le pună și alții cu mai multă forță politico-mediatică 🙂
ApreciazăApreciază
3.
dorian65 | 24 februarie 2015 la 21:59
Buna seara!
😀 Prin metoda copy-paste am adus comentariul meu din postarea dumneavostra de la 13,45.
Nu stiu ce va face dar dupa cate observ eu mare branza nu va face.
(vezi lista de consilieri)
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 24 februarie 2015 la 22:01
Dorian, cred că worpressul a făcut „joc dublu” 😀
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 24 februarie 2015 la 22:04
Cu lista aia de consilieri a pierdut din start o doză importantă de încrederea de care se bucurase la investire.
ApreciazăApreciază
6.
De ce nu? | 24 februarie 2015 la 22:35
Buna seara,
Eu inca astept evolutia evenimentelor, inca nu pot sa stiu cum se va comporta in continuare, cum va rezista presiunilor care se vor exercita asupra lui (ca asupra oricarui presedinte). Noi credem ca presedintele este o persoana importanta (si este), insa libertatea de actiune a oricarui presedinte este destul de limitata. Pe de alta parte… tot politician este, deci nu am prea multe asteptari. Nu stiu de ce, dar am impresia ca depinde mai mult de noi, opinia publica, decat a dep[ins in cazul celorlalti presedinti.
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 24 februarie 2015 la 22:44
Seara bună! Nu vin cu previziuni, nici pozitive nici negative. Tot ce pot spune e că pașii de pân-acum nu-s prea favorabili respectării propriilor lui angajamente luate înainte de turul 2. Deși reafirmate, pe ici pe colo, sunt tot mai puțin convingătoare cu fiecare nouă numire controversată din pepiniera uselistă.
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 24 februarie 2015 la 23:17
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
9.
racoltapetru6 | 25 februarie 2015 la 09:20
Fiecare președinte trebuie să-și joace cărțile, devenind astfel președinte-jucător. Doar că unii trișează și vin cu cărți măsluite, cum a fost cazul lui Băsescu.
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 25 februarie 2015 la 10:06
Petru, nu agreez fan-cluburile de nici un fel, nici cele politice, le socotesc o formă infantilă de idolatrie dar, deși acum nu mă simt reprezentată de niciun partid pe scena politică, nu agreez negativismul&anti-băsismul. Și n-aș arunca o asemenea afirmație de „hate-story” fără o tonă de dovezi incontestabile ale „măsluirii”.
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 25 februarie 2015 la 10:30
Că vorbim de cărți măsluite, păi să vedem câte ceva:
„Noi am avut succes şi în 2012”, spunea Eduard Hellvig la Realitatea Tv, 19 decembrie 2014!
Hellvig ca și mulți boboreni fezandați de antene și RTV luați de valul uselist, nu admite că milioane de români din țară și de-afară au ieşit la vot în 16 noiembrie tocmai pentru a stopa supremația abuzatorilor statului instalați la putere în 2012. Contând pe angajamentele luate de KI în campanie. Numai că pe lângă vorbe e nevoie si de fapte. Iar pân-acum faptele prezidențiale s-au concretizat în numiri de uselisti pucisti, în prezent ștampilați de penele, ceea ce nu bate cu angajamentele.
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 25 februarie 2015 la 10:39
Pentru cei interesați cu adevărat de viitorul lor și al copiilor lor ( mai mult ca de dragobete) :
Melania Cincea (Timpolis):
„După interviul dat de fostul preşedinte Traian Băsescu, ieri, pe B1TV, una dintre remarcile care îmi par că merită o atenţie deosebită a fost: „România avea nevoie în fruntea serviciilor de informaţii de doi atlantişti, care să dea credibilitate. (…) Deocamdată, uitaţi-vă, marea Europă nu-i capabilă, nu are forţă de negociere pentru Ucraina. Cum vă imaginaţi că, la o adică, vor veni militari germani să genereze un efect de descurajare pentru eventuale agresiuni dinspre Est, cu axa prin Berlin?”.
O remarcă venită din partea unui politician care stăpâneşte extrem de bine problemele de politică externă, a unui preşedinte considerat cel mai pro-occidental şef de stat din România ultimilor 25 de ani.
O remarcă făcută după ce actualul preşedinte, Klaus Iohannis, l-a nominalizat pentru şefia SRI pe Eduard Hellvig, un politician care pleda, fără a se pierde în detalii, pentru schimbarea axei Washington – Londra – Bucureşti cu Washington – Berlin – Bucureşti”.
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 25 februarie 2015 la 10:43
Apreciez gândirea critică fiindcă presupune date concrete, informații verificate și argumente, nu impresii și afecte pe post de fapte- și nicidecum înlocuită de „preluarea” de hrană gata mestecată de alții. Vederea-n alb si negru, fără nuanțe, e una din cauzele neputinței pe care o tratăm de regulă, ca nație, defetist.
ApreciazăApreciază
14.
theo | 25 februarie 2015 la 13:10
BUNÄ;
dacä se bazeazä pe originea germanä, se insealä, in primul
rand PRESEDINTELE BÄSESCU- a consolidat relatziile externe
lucru pe care nu-l contestä nimeni.
chiar nu este cazul sä facä experientze cu fostii USL-listi
din päcate cand isi vor da seama de esec, o sä fie tarziu.
aici nu-i vorba de Bäsescu, este vorba de credibilitatea
castigatä.
ApreciazăApreciază
15.
Laura | 25 februarie 2015 la 13:17
Buna ziua! 🙂
Hate story cu bulbuci, draga Ciaina shugubatza 😀
Scuze, Nora, n-am putut sa ma abtin sa nu-i raspund vechiului meu coleg de blog, mai noul „pro-fân” 🙂
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 25 februarie 2015 la 14:04
Bună să vă fie inima! 🙂
Theo, naționalitate ori etnie nu țin loc de omenie 🙂
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 25 februarie 2015 la 14:05
Laura, nu prea înțeleg ce și cum, da-s de aceeași părere 🙂
ApreciazăApreciază
18.
Laura | 25 februarie 2015 la 15:21
Tocmai de-aia mi-am cerut scuze. De fapt, n-ai pierdut nimic ca nu ai inteles 🙂
si PS. Sper ca Basca este tinut departe de tastatura de alte probleme decat cele de sanatate.
Numai bine va doresc! 🙂
ApreciazăApreciază
19.
Maria | 25 februarie 2015 la 16:47
Bună ziua,
Dragă Nora, pe genericul filmului ,,De ce eu?” apare şi numele tău, la secţiunea celor cărora regizorul le mulţumeşte. 🙂
Nu ştiu dacă ţi-a transmis cineva până acum acest lucru. Eu m-am bucurat şi de aceea am venit aici pentru a-ţi spune public. Sincere felicitări! 🙂
Să aveţi o zi bună!
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 25 februarie 2015 la 19:08
Laura, multzam! 🙂 De ținut minte asta, zic. Cu cei care-și fac injecții cu ură nu prea e de discutat. 🙂
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 25 februarie 2015 la 19:09
Maria, servus 🙂 mă bucur mult. O onoare de împărțit cu Bsk, deși ca autor al seriei despre CP, meritul e al lui. Dl. Tudor Giurgiu mi-a trimis și o invitație la premiera din București de luni și asta m-a bucurat tare deși, cu părere de rău, n-am ajuns. O să văd filmul sâmbătă, în 28, la Sibiu, e programat la cinema „Arta”.
ApreciazăApreciază
22.
theo | 25 februarie 2015 la 20:47
nora,
chiar tu si bascä, putetzi fi f. mandri, nu numai pt. un film frumos, special pt. ADEVÄR:
sper ca BASCÄ, sä fie fericit, avetzi tot respectul si felicitäri.
ApreciazăApreciază
23.
noradamian | 25 februarie 2015 la 21:02
Theo, multzam! 🙂 Bsk a muncit f.mult, înainte să știe că serialul va contribui, ca material documentar, la scenariul filmului. E tare bine că s-a făcut filmul, poate, astfel, se va relua și anchetarea cazului. Asta ar fi extraordinar.
ApreciazăApreciază
24.
theo | 25 februarie 2015 la 21:23
postärile lui bascä, erau asa de interesante,fascinante
cum sä nu placä.poate atzi contribuit la o anchetä
care sä dezvälue criminalul
ApreciazăApreciază
25.
neax | 25 februarie 2015 la 21:24
Bună seara, puștiul din mine are niște reminiscențe cu un neamț din Winnetou, foarte puternic, curajos și drept, care vorbea puțin și făcea multe. Și tot aștept să-l văd pe J cum doboară ursul cu pumnul. Spune-mi tu când și cum se termină filmul.
ApreciazăApreciază
26.
Maria | 25 februarie 2015 la 21:27
Nora, da, am văzut pe site că la Sibiu proiecţia de gală e programată în 28 februarie. La Oradea, s-au întâmplat lucruri drăguţe la cele două avanpremiere. 🙂 Prezent la cea de la Filarmonică, prima, procurorul Lele a preferat să nu se mai deplaseze cu echipa de actori şi cu regizorul şi la cealaltă locaţie, la Cinema Palace. M-a amuzat puţin că niciun presar, dar absolut niciunul, nu a venit la discuţiile de la Palace, de parcă doar ,,lumea bună” de la Filarmonică ar fi contat. 🙂 Niciunul nu a aflat, deci, că majoritatea locurilor din sala de cinema au fost rezervate cu o săptămână în urmă pe numele Tărău George. După cum nu au aflat ce atmosferă destinsă, în spiritul cinematografiei s-a creat acolo.
P.S. O impresie neaşteptată la prima vizionare şi nu numai: Emilian Oprea, actorul care a interpretat rolul procurorului Panait. ❤ 😉
ApreciazăApreciază
27.
noradamian | 25 februarie 2015 la 21:51
Neax, posibil ca unii care dorm cu poza neamțului sub pernă să-l viseze pe Old Shatterhand 🙂 aruncându-și paltonașul, ursului de hellvig ca să-și protejeze ciracii. Iar ăsta e un film cu happy end. Nu se știe pentru cine. Mi-l amintesc pe Winettou, un indian din preerie, bine crescut, spunând din când în când „danke” 🙂
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 25 februarie 2015 la 21:51
Maria, am înțeles că actorii sunt bine alesi și joacă excelent. Mai ales Emilian Oprea. Deduc că la Palace a fost mai fain ca la premieră 🙂
ApreciazăApreciază
29.
Maria | 25 februarie 2015 la 22:05
Da, da! 🙂 E adevărat tot ce-ai scris mai sus. 🙂
ApreciazăApreciază
30.
Maria | 25 februarie 2015 la 22:09
Doar o menţiune: la Oradea ambele proiecţii au fost avanpremiere, datorită importanţei pe care a avut-o experienţa lui Cristian Panait în acest oraş.
Mai departe, rămâne cum am scris. 🙂
ApreciazăApreciază
31.
noradamian | 25 februarie 2015 la 22:20
Ați fost privilegiați, deci 🙂
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 25 februarie 2015 la 22:20
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
33.
theo | 25 februarie 2015 la 22:33
noapte bunä!
ApreciazăApreciază
34.
neax | 25 februarie 2015 la 22:59
Acum, că tot veni vorba, mi-am adus aminte că Old S a venit ca agent al capitalismului și a cam întors armele, s-a dat cu stânga ecologistă pe acolo.
ApreciazăApreciază
35.
Mitzu Beciuklistu | 26 februarie 2015 la 10:17
O rugaminte, Nora. Sa ne spui si noua, daca replica: „cainele de ponta mi-a facut-o” exista si in film, desi, acum ca citesc, ca la scenariu au fost consultate si editorialele de aici, ma indoiesc. Daca imi reamintesc bine, omul cu basca excludea ca impostorul ar fi determinat, macar moral, sinuciderea, ca alegatia ar fi avut alte referinte.
ApreciazăApreciază
36.
noradamian | 26 februarie 2015 la 11:10
Mitzu, n-am văzut încă filmul. Scenariul are mai multe surse nu doar serialul de aici. Impostorul, după investigațiile jurnalistice ale lui Bsk, face parte din „echipa de lichidare” a lui panait dar nu ca executant direct asa cum încerca o altă impostoare, interfață a unor paraservicii subterane, pe numele ei, ela fica, să convingă cititorii creduli. (I-a și prostit, pe mulți). …Nu-ți amintești bine. Dacă (re)citești serialul o să-nțelegi rolul impostorului. și pe cel al impostoarei.
ApreciazăApreciază
37.
dictaturajustitiei | 26 februarie 2015 la 12:15
Bună!
Nora,cred că KWI este cel mai, posibil , periculos președinte
Lui Iliescu îi era teamă să nu fie considerat comunist și a aceea a încercat să pară democratic. Abia mai târziu am înțeles faptul că Ilici suferea de acest complex.
Uitați-vă însă la ochii lui Iohannis ! Nu știu de ce nu I-am privit cu atenție până acum. Sunt reci și… răi.
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 26 februarie 2015 la 12:28
Carmen, salut! Deși multe se pot citi pe fața omului, nu m-aș lua după aspect. Nici KI nu e liber cum n-a fost nici ponta, dar dependențele lor diferă. Primul era titirezul baronilor din lotul de maximă corupție, al doilea are obligativități useliste vizibile în toate numirile de pân-acum. Plus unele care țin de exterior, cam nebuloase în momentul de față. Dacă n-o s-apară repede o opoziție sănătoasă autentică, uselismul se va perpetua în alte forme, din ce în ce mai ipocrite și mai rezistente.
ApreciazăApreciază
39.
noradamian | 26 februarie 2015 la 12:52
Compatibilitate perfectă între consilieri și șefu. Potriveală deplină cu hellvigul care va veni. Și, nu în cele din urmă, cu exigențele civice ale vreo 70% din bobor, cei rămași în transă după 16 noiembrie, dacă luăm de bune sondajele…
http://epochtimes-romania.com/news/iohannis-si-a-ales-consilierii-multi-dintre-ei-sunt-personaje-extrem-de-controversate–230710
ApreciazăApreciază
40.
theo | 26 februarie 2015 la 12:55
BUNÄ;
Carmen, are dreptate.nu stie nici sä radä s-au mäcar zambeascä.sä zicem cä se controleazä- atunci nu poate simtzii
pulsul, dorintzele,supärärile romanilor.? este un rinocer inpäiat:
f. periculos.
ApreciazăApreciază
41.
theo | 26 februarie 2015 la 12:59
declaratzia vagabondului plagiator;
„panä si dictatorul, a pus dela opozitzie la servicii”
adicä ei se cred in opozitzie, au toate ministerele,toate serviciile,parlamentul condus de ei si mai vor si srviciile.
ce tupeu are vagabondul.
ApreciazăApreciază
42.
noradamian | 26 februarie 2015 la 14:58
Theo, cu tot tupeul, nu mai poate rezista mult. Pentru Plagy a-nceput numărătoarea inversă.
ApreciazăApreciază
43.
theo | 26 februarie 2015 la 15:43
asa este, o PLAGÄ
ApreciazăApreciază
44.
theo | 26 februarie 2015 la 17:02
sora lui tonta, este arogantä si uratä,
ApreciazăApreciază
45.
Mitzu Beciuklistu | 26 februarie 2015 la 18:03
Nora, ma scuz daca am facut o gafa. Nu-mi mai amintesc bine detaliile, doar gustul extrem de amar lasat de lectura. Plus admiratia pt. modul exemplar in care s-a documentat. Un efort de munca fantastic. Citisem ca-l vezi, filmul, la Sibiu si la asta m-am referit cu rugamintea. Dupa ce il vezi.
ApreciazăApreciază
46.
noradamian | 26 februarie 2015 la 18:10
Ok, Mitzu! Totuși, note bene- din ce spunea regizorul Giurgiu, filmul e o ficționalizare bazată pe evenimente reale și personaje reale, nu un documentar propriu-zis. Vorba aia: orice potriveală cu ce se-ntâmplă-n film nu e deloc întâmplătoare 🙂
ApreciazăApreciază
47.
noradamian | 26 februarie 2015 la 18:10
postare nouă
ApreciazăApreciază