DNA contra DNA
24 martie 2015 at 11:55 noradamian 217 comentarii
Tratată cu ostilitate, la pachet cu Traian Băsescu, după numirea ei în fruntea DNA, ca rezultat al actului de coabitare cu premierul pisic, d-na L.C. Kovesi a ajuns, în timp record, un mit; cu ea la cârmă, DNA-ul devenind un aspirator de politicieni corupți cum n-a mai fost vreodată. Persoane publice au anunțat cu entuziasm că „votează DNA”, jurnaliștilor și oengiștilor justițiari le-a trecut ca prin farmec furia (nu și anti-băsismul declanșat de semnarea actului de coabitare) iar Monica Macovei și-a construit întreaga campanie prezidențială pe imaginea forței DNA (nu demult declarându-se și pro legile Big Brother). În fine, servit zilnic cu prăzi bogate de guzgani politici prinși cu gura plină, boborul uită și el de necazurile zilnice, fericit să-i vadă în cătușe pe cei care au prăduit țara.
Până de curând deci, toată lumea în extaz. Minunile însă, rareori durează mai mult de trei zile. Aidoma unui sportiv idolatrizat ale cărui performanțe sunt de fapt, efectul dopingului, cele ale DNA-ului, s-au dovedit a fi efectul livrării de clientelă aleasă preponderent de SRI. Cine decide? Cine controlează? Nici un gând de acest fel, până mai ieri, rozătoarele fiind dibuite și anchetate fără discriminare. Totuși, pe la începutul anului ieșiră la iveală, dintr-o dată, niște anomalii în serie: încercarea, eșuată, de a impune legile BigBrother, conflicte ale capilor SRI, informații stranii despre jurnaliști acoperiți și altele, mult mai grave, despre ofițeri acoperiți din magistratură, zvonuri despre imixtiuni ale serviciilor în alegeri, despre învârtelile lui Sebi Ghiță, mogulul cu dosare penale din comisia parlamentară de control a SRI. Plus, bomboana de pe turtă, obrăznicia indiscretei Elena Udrea care a atras asupra ei o avalanșă de acuze cum n-a mai făcut DNA-ul de când a apărut.
Toate astea te duc cu gândul că unii din SRI, de felul lui Ghiță, ar arunca mai degrabă DNA-ul în aer decât s-ajungă să dea seamă. Punct în care ar trebui să ne punem cel puțin câteva întrebări logice: cum de SRI-ul n-a informat președinția asupra pericolului de a ajunge la conducerea unor instituții vitale, personaje corupte? Cum de apărătorii independenței instituțiilor și a drepturilor& libertăților civile n-au nimic de spus, acum? Sau chiar fac zid, în jurul DNA&SRI precum parlamentarii în jurul colegilor cu probleme? Cine vrea răul DNA -și implicit, binele răufăcătorilor politici? …Și cum? Păi îi avem sub ochii noștri: pentru a proteja aranjamente oculte care contravin constituției și legilor lor de funcționare niște profesioniști din interior nu se dau în lături să forțeze procedurile (persoanele în cauză fiind oricum, prezumtiv vinovate în ochii opiniei publice) probabil pentru a împușca doi iepuri deodată (cu prețul vulnerabilizării instituției) -salvarea unor personaje din zona tabu de corupție și obținerea pe cale legală, în parlament a superimunității vitale pentru izbăvirea aleșilor de bau-baul DNA! Toate instituțiile ar putea reintra astfel într-o dulce și liniștită cooperare, așa cum au mai avut acolo sus pe vremea când nimeni nu-ndrăznea să le pună întrebări neplăcute. Alo, tovarăși, lăsați gălăgia că securitatea știe ce face.
Entry filed under: 7301634. Tags: Big brother, doping, Kovesi, macovei, Sebi Ghiță, SRI.
217 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
vasilegogea | 24 martie 2015 la 11:58
Exact asta e problema: că nu face ce ştie!
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 24 martie 2015 la 12:07
Ziua bună 🙂
Da! Mulțumesc, Vasile Gogea 🙂
ApreciazăApreciază
3.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 12:36
O coincidență explicabilă nu vine niciodată singură. 🙂
*
Mediafax- 09 sept 2014
„Kovesi, despre decizia CC la legea Big Brother: Ne afectează în cauzele cu fapte de corupţie istorice”
„această decizie ne va afecta destul de mult activitatea, în special pentru faptele de corupţie istorice, cum le denumim noi, adică fapte de corupţie care s-au petrecut în decursul anului anterior, spre exemplu, sau în decursul ANILOR (?) anteriori, şi este extrem de dificil să mai obţinem astfel de informaţii”.
„Apreciez că noul Cod de Procedură Penală oferă suficiente garanţii pentru modul în care se utilizează şi se folosesc aceste informaţii, însă pentru cazurile de corupţie care s-au săvârşit anterior, sigur va fi o problemă”.
-„Va genera o foarte mare problemă pentru ceea ce înseamnă criminalitate informatică, pentru infracţiuni grave, cum sunt lipsirea de libertate, traficul de persoane. Să luăm ca exemplu răpirea unui copil, când este extrem de important să afli în timp util, rapid, şi astfel de date puteau oferi anchetatorilor indicii preliminare în anchetă”
PS. Tăcerea mieilor (față de lanțul de coincidențe scăpate de DNA) behăie totuși – de la înălțimea reprezentativă a societății civile- împotriva legilor Big Brother, or șpagatul lor contradictoriu – de la tăcere, până la apărarea societății civile – păstrează cu hotărâre 🙂 luntrele lor duplicitare, adică intermitența lor fudulă dotată cu aceiași ochelari de cal. 🙂
Expertereștrii se arată deasupra tuturor, în tăcere, fără îndoieli sau ambiguități, și în behăială stridentă împotriva celor care îndrăznesc să-și exprime neîncrederea în practicile noi ale coincidențelor DNA-ului. 🙂
http://www.mediafax.ro/social/kovesi-despre-decizia-cc-la-legea-big-brother-ne-afecteaza-in-cauzele-cu-fapte-de-coruptie-istorice-13233828
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 24 martie 2015 la 12:47
Bsk, ca să vezi potriveală! 🙂 De fapt întrebările cu privire la toate „potrivelile ”asta si la multe altele conturează o realitate a relațiilor instituționale foarte diferită de cea în care ne imaginam cu oarecare speranță naivă, că ne aflăm spre finele anului trecut.
ApreciazăApreciază
5.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 12:51
Da, bine zis, „ne imaginam că ne aflăm” (spre finele anului trecut)
Toate coincidențele astea țin de bucătăria potrivelilor. 🙂
ApreciazăApreciază
6.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 13:01
Să nu ni-i imaginăm pe bucătari niște genii, cărora nu le scapă nicio urmă de auto-deconspirare! Sunt și ei parte activă a bulibășelii conservate de nesiguranța națională și oglindite de practicile lor supraorganice. 🙂
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 24 martie 2015 la 13:07
Acuma, nu! 🙂 Am depăsit momentul plin de avânt tineresc desi era plăcut să mai întârziem în iluzia sportivității desăvârșite a geniilor instituționale în discuție
ApreciazăApreciază
8.
theo | 24 martie 2015 la 13:14
bunä,
deja aviz negativ pt. Valcov, ce rusinos.
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 24 martie 2015 la 13:17
salut, theo! nu mă mai miră nimic.
ApreciazăApreciază
10.
depemures | 24 martie 2015 la 13:19
Maine, dupa respingerea inceperii urmarii si arestarilor in cazurile Sova si Valcov , astept ora 18.30 ,ca domnul presedinte Johannis sa ceara demisia primului ministru !!!
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 24 martie 2015 la 13:47
depemureș, asteptăm, dar chiar de-o va face (de formă, ca fost (și rămas) susținător de puci uselist) nu m-astept să impresioneze parlamentul. O să vedem și ce au de spus partenerii vestici
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 24 martie 2015 la 14:06
12, un articol de propagandă e unul de propagandă. Desi asumate, toate articolele de felul ăsta au mai mult sau mai puțin, un vag iz de postăcism și de reglare de conturi. Fie că-s scrise de călugărul udrist de la evz, fie că-s scrise de alți călugări (ai lui mru, iohannis, ponta)
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 24 martie 2015 la 14:09
Toată aprecierea în schimb pentru articole responsabile ca acesta:
http://timpolis.ro/eschiva-iresponsabila/
ApreciazăApreciază
14.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 14:40
Concepția pricepuților la fotbal se regăsește la chibiții auto-învestiți cu autoritatea de a împărți pe net dreptatea și invențiile lor juridice, supraîncărcate de oportunism, veleitățile consilierului de ocazie sau poftă imbecilă de manipulare a cel mult câtorva sute de creduli.
Procesul penal include respectarea procedurilor judiciare anterioare învestirii instanței de judecată, fiindcă ele cuprind dispoziții generate de drepturile și libertățile fundamentale-individuale, inclusiv garantate de Constituție, nicidecum minimalizate pe considerentul idiot al așteptării deciziei luminate și eliberatoare a ultimei instanțe.
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 24 martie 2015 la 14:50
…aud bine? „dna a clasat acuzatiile fata de florica si pescariu”… bravo! au dat banii la cine trebuia arestat, niste privati au fost trimisi in judecata și niciun oficial al statului, desi statul a fost fraudat.
ApreciazăApreciază
16.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 15:25
„Astfel, Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Dragoş Stan scapă de urmărirea penală pentru fapte de dare de mită şi cumpărare de influenţă.
Motivul pentru care anchetatorii au decis clasarea cauzei faţă de cei trei este acela că aceştia au fost martori denunţători şi le-au spus încă de la începutul anchetei procurorilor faptele pe care le-au comis în trecut”.
*
Exprimarea dubioasă a DNA încearcă să le atribuie celor trei meritul de a fi sesizat (primii) faptele penale din dosarul Microsoft (să-i încadreze în situația de înlăturare a răspunderii penale), or simpla calitate de denunțător – dobândită ulterior sesizării organelor de cercetare penală de către un alt denunțător – și circumstanțele atenuante apreciate de procuror după comportamentul din timpul anchetei nu blochează răspunderea penală a persoanei implicate la dispoziția absolută a procurorului.
Se supun controlului și aprobării instanței de judecată, inclusiv în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției.
Mascarada continuă. 🙂
http://www.mediafax.ro/social/dna-claseaza-acuzatiile-fata-de-dinu-pescariu-si-claudiu-florica-in-dosarul-microsoft-14045795
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 24 martie 2015 la 15:44
…mascarada continuă în aplauzele de bună credință, în general, ale boborenilor (amplificate prin conservele de aplauze împrăștiate anume pe net) pe fondul baleajului de la justiția riguroasă la justiția de tip justițiar pe criterii politice&interese de rețea.
ApreciazăApreciază
18.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 15:46
Art. 340, Cpp
Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată
(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
(2) Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.
ApreciazăApreciază
19.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 16:11
În tipul procesului penal se mai întâmplă să apară elemente noi care să justifice pornirea acțiunii penale (și) împotriva celor scăpați de procurori. Până una-alta, art. 336, alin.1 -Cpp îi cere petentului să justifice un interes legitim:
„Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime”.
ApreciazăApreciază
20.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 16:21
Nora
Am citit de două ori postarea ta și nu m-am săturat. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
21.
noradamian | 24 martie 2015 la 16:34
Bsk, speram totuși, că lucrurile nu stau chiar atât de rău! Clasarea guzganilor ălora jignește ideea de justiție. Nu stiu ce fel de cod penal e unul care permite procurorilor să claseze furăciunile astronomice acestor indivizi. Să scape de judecată, ca răsplată pentru denunțuri. Hoții rămân cu banii, statul și cetățeanul cu paguba. Și ce pagubă!
ApreciazăApreciază
22.
adriana | 24 martie 2015 la 16:47
Am un mare semn de intrebare,oare de ce EUdrea nu a fost trimisa in judecata impreuna cu Cocos,Pinalti,etc.etc.Oare nu a fost tinuta in arest preventiv fara nici o dovada,oare de ce procurorii nu au mai cerut arestarea ei la domiciliu,nu mai este inculpata in dosarul Microsoft. Observ ca nimeni nu discuta comportamentul ciudat al procurorilor.Pentru mine este un mare semn de intrebare.
ApreciazăApreciază
23.
noradamian | 24 martie 2015 la 17:02
adriana, încă din februarie am observat și semnalat niste aspecte îngrijorătoare privitoare la unele secrete care ieșiseră la iveală în dna&sri, am analizat în câteva postări cauzele (atât cât se putea observa) și posibilele efecte ale unor anomalii procedurale. acum c-au devenit izbitoare, ne întrebăm de ce n-o fi reacționat societatea civilă? că nu ducem lipsă de ONG-uri specializate!
ApreciazăApreciază
24.
dora | 24 martie 2015 la 17:02
Va salut cu mare drag,gradinari frumosi si intelepti! 🙂
Citind postarea mi-a ramas intrebarea ca un laitmotiv” Cine vrea răul DNA -și implicit, binele răufăcătorilor politici? …Și cum?”
Un raspuns puternic si apasat vine de la insusi artizanul luptei anticoruptie,presedintele Traian Basescu,acela care a sustinut in toti anii mandatelor sale DNA si celelalte organisme ca SRI,Ani………dar care,la sfarsit de mandat ne-a atentionat ca s-a produs un fenomen regretabil prin cresterea peste masura a org de securitate lipsite de orice fel de control.Asa s-a ajuns la un „mariaj” in care SRI a subordonat in intregime DNA-ul.Si nu e bine,absolut de loc!
Nu exemplific ,sa nu dau in „pacatul”subiectivismului” si sa iau apararea unora care sunt suspectati ca au incalcat legea.Astept cuvantul final al judecatorului in speranta ca el nu e corupt.
ApreciazăApreciază
25.
dora | 24 martie 2015 la 17:07
@nora,#adriana 🙂 🙂 aceleasi intrebari mi-am pus de-alungul procedurilor judiciare legate de cazul E.Udrea.A fost ceva iesit din comun sa fie hartuita in acest mod si sa se ceara Parlamentului cereri peste ceresri de arestare.
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 24 martie 2015 la 17:14
Salut, Dora! 🙂 Ți-am dus lipsa. Postarea analizează o relație defectă între cele două instituții, observabilă tot mai bine de vreo 2 luni, răstimp în care am făcut, repetat, niste predicții logice. N-a trecut mult și azi, din păcate, vedem efectele. Și ce efecte! 😦
ps. ai dreptate, TB a semnalat ln finalul mandatului când nu mai putea rezolva nimic, că serviciile au scăpat de sub control. Iar lucrăturile au continuat acolo. dragă Dora, o să mai avem ocazia să-l evaluăm pe ex-președinte, cu bune și cu rele.
ApreciazăApreciază
27.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 17:23
Nora
Cumpărătorul de influență provoacă sau este provocat/condiționat (să cumpere), agață un viitor inculpat (provocat sau provocator al vânzării de influență), se spovedește în fața procurorului și se încălzește pentru o nouă misiune. 🙂
Dacă procurorul îl scutește de răspunderea penală – ca și cum cumpărătorul ar fi sesizat DNAul înainte de săvârșirea faptelor penale, inclusiv pentru organizarea unui flagrant, sau după comiterea infracțiunilor, dar înainte să fi fost sesizat organul din alt denunț – trebuie să existe dovada denunțului prealabil-inițial (în premieră absolută).
Or, în dosarul Microsoft vedem mai mulți scutiți de legea penală, mai multe premiere absolute 🙂 la momente diferite, ba mai întrezărim un calup de scutiți înainte să fie chemați la DNA.
Când pe procuror nu-l interesează și nu distinge dacă acel cumpărător de influență a fost provocator sau provocat, mascarada asta ne duce cu gândul la prima explicație: cumpărătorul și procurorul sunt confrați de misiune sub aceeași comandă. 🙂
ApreciazăApreciază
28.
adriana | 24 martie 2015 la 17:30
Dora,Noradamian,societatea civila,ongeuri,o urasc pre mult pe EU pentru a reactiona la abuzurile procurorilor.Eu nu traiesc in Ro.si nu cunosc procedurile juridice de acea am cerut o lamurire de la voi.Nici un ziarist nu abordat acest aspect .Este de ajuns sa o urmaresti 5 minute la Sorina Matei ca sa nu te intrebi cum aceasta femeie care o desfinteaza in fiecare seara ,face praf meseria de jurnalist mai are emisiune.
ApreciazăApreciază
29.
noradamian | 24 martie 2015 la 17:30
Bsk, mă tem că scutirile astea abuzive, „de comandă” ar putea pregăti terenul pentru alte scutiri de același fel, în dosarul EADS. că doar nu degeaba s-a tot amânat…
ApreciazăApreciază
30.
noradamian | 24 martie 2015 la 17:35
adriana, ai dreptate. Totuși, problema depăseste cazul udrea și presupusa ei vinovăție în discuție intrând apărarea libertăților si drepturilor civile ale tuturor. Odată poarta abuzurilor deschisă fără opoziție civică, s-a creat un precedent periculos. Și da, acelasi lucru îl gândeste multă lume despre „jurnalista” Sorina Matei.
ApreciazăApreciază
31.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 17:46
Nora
Coincidența întâmplătoare (pentru cine crede în misiune imposibilă) a fost declarația publică a Elenei Udrea din 30 octombrie 2014 (cu 2 zile înainte de primul tur la prezidențiale). A denunțat, cu îngrijorare vizibilă, presiuni exercitate asupra ei pentru retragerea din cursă.
Pe 5 nov 2014 , la trei zile după primul tur, Dinu Pescariu a sărit cu pedeapsa denunțului întâmplător împotriva încăpăținatei.
Floco-misiune deloc întâmplătoare!
ApreciazăApreciază
32.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 18:04
Corectez , cu o zi, 29 oct 2014. (cu 3 zile înainte de primul tur din 2 ).
Urmăriți un minut jumate (între min 8:00 și 9:30)!
Spune de presiunea pentru retragerea din cursă și implicarea serviciilor secrete. (de servicii repetă la min 13:50)
*
ApreciazăApreciază
33.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 18:14
Când a divulgat – la 31.01.2015 – numele amenințătorului șantajst, au sărit acoperiții de pretutindeni, în frunte cu Coko :
„Nu credem în denunțurile inculpaților”
Eu cred (și) în denunțul Eelenei Udrea din 29.oct 2014, când nu era inculpată și nu s-a sesizat niciun pui de Coko sau Floco. 🙂
ApreciazăApreciază
34.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 18:24
La B1Tv: interesele pădurarului Iohannis în ocolul lui silvic. 🙂
ApreciazăApreciază
35.
noradamian | 24 martie 2015 la 18:31
Bsk, binevenită rememorare! fragmente esențiale pentru reconstituirea unui puzzle care a marcat parcursul politic al țării, din 2014 începând, posibil să decidă și destinul statului de drept.
ApreciazăApreciază
36.
mcooper801 | 24 martie 2015 la 18:34
nimic nu i întâmplator…totusi sunt cazuri puse pe tapet anul asta, prejudiciul/panalul s a intamplat in 2008(ex Cristian David),,,,cam mult s a musamalizat desi se stia de atunci totul…paime si circ…zi frumoasa
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 24 martie 2015 la 18:37
Multzam, mccooper! 🙂
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 24 martie 2015 la 18:38
ce comunica Lulutza prin septembrie, 2014:
http://www.pna.ro/faces/comunicat.xhtml?id=5309
ApreciazăApreciază
39.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 18:59
@Nora-39
Comunicat din 26 sept 2014; DNA s-a sesizat anterior
Denunțul ulterior al lui Pescariu, din 05 nov 2014, se poate să fie primul pe relația cu Udrea, încât denunțătorul să scape de răspunderea penală pentru cumpărare de influență, dar în acest caz este anormală referirea DNA-ului la comportamentul lui de colaborator desăvârșit în timpul anchetei (nu are relevanță, legea îl scoate oricum, dacă într-adevăr a denunțat primul; dacă nu, procurorii salvamari strecoară material de umplutură)
ApreciazăApreciază
40.
theo | 24 martie 2015 la 19:05
bunä,
deci , furi faci un grup mafiot si ………….parästi pe cei pe care i-ai inplicat, tu scapi färä pedeapsä si rämai cu banii.
ApreciazăApreciază
41.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 19:22
Numai când denunțătorul a dat într-adevăr șpaga anunțată de el se pune problema confiscării sumei. Ce să mai piardă după denunțul mincinos? De la primitor se recuperează suma, nu de la denunțătorul donator sau mincinos.
ApreciazăApreciază
42.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 19:29
Denunțătorul poate să rămână cu alți bani, nu cei care formează obiectul denunțului, ori fiindcă procurorul nu-i în stare să extindă cercetarea până la identificarea tuturor sumelor împărțite din pradă, ori când procurorul cade înțelegere cu… cine poate să scape. 🙂
ApreciazăApreciază
43.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 19:40
… cînd procurorul cade LA înțelegere cu…
„Scapă cine poate” este echivalentă cu „începe licitația organizată de procurori”. 🙂
-Cine dă mai mult? O dată, de două ori, de două ori jumate… Așa mai merge; merge și-așa. 🙂
ApreciazăApreciază
44.
theo | 24 martie 2015 la 19:41
ii invatzä pe mafiotzi cum si cat sä mintä, sä le rämanä si lor-
ApreciazăApreciază
45.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 20:00
Denunțătorul mincinos X de la @42 rămâne cu banii când are sarcina curierului – ia șpaga de la Y și susține în fals că i-a dat lui Z.
Procurorul complice se laudă în instanță cu denunțul coroborat cu proba transferului sumei de la X la Y. 🙂 Pică de fazan numai Z. 🙂
ApreciazăApreciază
46.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 20:07
… cu proba transferului sumei de la Y la curierul X.
Na, am mințit și eu! 🙂
ApreciazăApreciază
47.
theo | 24 martie 2015 la 20:21
tu rämai cu bani, si altul cu catacomba.
astea sunt lectzii pt. altzii, vor mai fi cazuri precis.
ApreciazăApreciază
48.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 20:25
De ce nu spune nimic DNA-ul despre finalitatea serviciului solicitat de Pescariu contra șpăgii de 500.000 euro. Ce anume i-a rezolvat Elena Udrea în schimbul banilor?
Am citit două versiuni:
1. Pescariu i-ar fi cerut Elenei Udrea să-i rezolve o „problemă în justiție”.
2. Pescariu urmărea să deblocheze un cont bancar baban și căuta să afle de la EU dacă o persoană anume se află în relații apropiate cu Coldea.
Pescariu a ajuns sau nu la Coldea, a reușit sau nu să deblocheze contul cu ajutorul lui Coldea? Aceasta-i întrebarea.
E posibil să n-o intereseze pe Koveși răspunsul corect? Asta nu-i întrebare. 🙂 🙂 🙂
Te pomenești că Pescariu a reușit să deblocheze contul cu ajutorul Elenei Udrea, prin intervenția ei reușită în justiție, dar Koveși se jenează s-o acuze pentru acest trafic baban de influență! 🙂
ApreciazăApreciază
49.
De ce nu? | 24 martie 2015 la 20:40
E placut sa visezi ca, la fel ca-n filme, binele si dreptatea inving. 🙂 Am visat si eu si inca mai visez. 🙂
Totusi, realitatea e alta, cel putin asa cred. Am inceput sa ma trezesc din visare inca de cand am vazut cat de mult s-a pus accentul (in presa si in Justitie) pe coruptia Elenei Udrea, comparativ cu cele 42.000 ha de padure retrocedate ilegal (e doar un exemplu). Nici despre EADS nu se mai zice nimic.
Nu cred, inca (si nici nu se prevede vreo noutate) in independenta Justitiei. Dar ii mai acord timp, odata cu prezumptia de nevinovatie. 🙂
ApreciazăApreciază
50.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 20:47
Acuzația pentru trafic de influență nu-i condiționată de rezolvarea tranzacției, dar finalitatea înseamnă proba cea mai convingătoare în instanță și e verificată/identificată de orice procuror onest, pornit să afle adevărul până la capăt. Dacă știe altceva, nu-l mai caută. 🙂
ApreciazăApreciază
51.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 20:49
De ce nu?
Prezumția de nevinovăție a independenței justiției nu-i o idee rea. 🙂
ApreciazăApreciază
52.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 21:10
Meseriașa Koveși a trimis la Senat, prin procurorul general, cererea de încuviințare a reținerii și arestării finanțistului Vâlcov, odată cu dosarul în care a scăpat la meserie o droaie de înscrisuri din dosarul lui Horia Georgescu.
Așa ceva … se poate? Nici asta nu-i întrebare. 🙂
ApreciazăApreciază
53.
noradamian | 24 martie 2015 la 21:16
Cristoiu, dezlănțuit: 🙂
”Imperatorul Klaus Iohannis a citit cu scrîșneli, de pe o hîrtiuță, discursul pe care i l-au vîrît sub nas, să-l țină, Ștabii de la SRI. Fiind vorba de un discurs făcut exact de cei cărora li se adresa Președintele, se înțelege că el lăuda SRI, pentru că nu s-a implicat și nu se implică în jocuri politice interne. Tocmai cînd el citea năstrușnicia asta, Binomul SRI-DNA îi ierta pe cei doi inițiatori ai Afacerii Microsoft de orice acuzație, pentru că au fost băieți de treabă și au denunțat pe cine trebuia.Politicieni pe care Binomul SRI-DNA s-a gîndit să-i scoată din viața politică sub semnul ambiției deja mărturisite de a schimba întreaga clasă politică.Cum adică? Asta nu-i implicare în viața politică a țării? Asta-i treaba Binomului SRI-DNA, să schimbe clasa politică apelînd la mijloacele staliniste ale denunțătorului premiat, pentru că scrie ceea ce-i spun procurorii?În această Operațiune paranoică, punerea la îndoială a celor zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu joacă un rol crucial.”
ApreciazăApreciază
54.
theo | 24 martie 2015 la 21:22
si Johannis este un figurant,este arogant, pluteste.
incä Ro. nu este atat de stabilä, ca el sä facä numai vizite.
lipsä de respect pt. cei ce l-au votat, dar eu il cred un comod.dece sä lupte el cu PSD?
ApreciazăApreciază
55.
noradamian | 24 martie 2015 la 21:28
Citesc o serie de declarații pline de indignare ale unor jurnalisti ( probabil vor urma multe altele) cu privire la clasarea dosarelor celor de la care a plecat infracțiunea. Mulți lideri de opinie și comentatori sunt siderați, păcat că prea puțini s-au sesizat cu privire la abuzurile procedurale în cazul Udrea concomitent cu dispariția din prim planul cercetaților DNA a susnumiților. Și nu numai a lor. Nu s-a mai auzit nimic nici de Sebi Ghiță, nici de Tender…
ApreciazăApreciază
56.
noradamian | 24 martie 2015 la 21:29
Liliana Maria Tănase ( b1 tv): „Deci Dinu Pescariu si Claudiu Florica denunta niste fapte penale (la care ei au fost parte activa) …Bravo lor….ajuta la starpirea coruptiei…pentru asta scapa bine-merci…sunt martori…fiind martori raman cu banii proveniti din infractiuni…ca sa nu cumva sa se prinda cineva ca domnii in cauza raman cu cateva milioane de euro, DNA claseaza infractiunile lor : dare de mita si cumparare de influenta…adica-s VICTIME – au dat, nu au luat…si-apoi influenta au cumparat-o ca sa se dea mari, nu sa obtina beneficii colosale… Culmea ar fi acum sa se constituie si parti civile in dosar sa-si recupereze spagile”…
ApreciazăApreciază
57.
noradamian | 24 martie 2015 la 21:31
De ce nu?
cred că ideea cu prezumția de nevinovăție a justiției ar putea fi un titlu de articol 🙂
Bsk,44,
ca si „Scapă cine poate” echivalentă cu “începe licitația organizată de procurori”. 🙂
ApreciazăApreciază
58.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 21:33
@58 🙂
ApreciazăApreciază
59.
noradamian | 24 martie 2015 la 21:36
theo, 48,
da, asta a fost un training &seminar pentru viitorii furăciosi ascultători și generosi 🙂
ApreciazăApreciază
60.
noradamian | 24 martie 2015 la 21:40
Bsk, lui pescariu&other episodul ăsta îi deschide un nou drum spre performanțe mai înalte. 🙂
ApreciazăApreciază
61.
theo | 24 martie 2015 la 21:43
un trening gratis, parcä nu s-au antrenat ei destul ,printre altzi
mafiotzi dinafarä.se lucreazä direct cu juristi. cand fac o escrocherie, stiu si cum sä scape, ce „evolutzie”
NOROC CÄ O POATE INVINOVÄTZII PE UDREA
SI HÄRTZUII PE BÄSESCU.
ApreciazăApreciază
62.
theo | 24 martie 2015 la 21:54
ce escroacä este Topeliceanu; haimanaua este demult in relatzii cu Stelu ((dracu stie cine este) se pare cä Udrea nu stia, fata asta lua bani in numele lui Udrea, unde nu ajungea,
in Buc. se vorbeste cä Topeliceanu ar fi mai mult cu STELU:
mi-a povestit o prietenä, a cärui fiu lucreazä la o firmä de-a lor.si Udrea MARE PROSTÄNACÄ, o fi fäcut si ea greseli, dar
asta a ingropat-o cu minciuni ca sä se acopere:
ApreciazăApreciază
63.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 22:40
@Nora-61
La B1 se susține că lui Pescariu i-au rămas vreo 3 milioane de euro din șpăgile Microsoft. Să nu ne grăbim! Poate preacinstita de la DNA și-a făcut niște calcule și are intenția să spună lucruri trăsnite: rezultate din partea leului. 🙂
ApreciazăApreciază
64.
noradamian | 24 martie 2015 la 22:54
Bsk, atunci „clasarea dosarului” e o glumă ?
ApreciazăApreciază
65.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 22:55
Coko are de ales fie să enunțe ideea trăsnită că habar n-are de existența acestei diferențe de 3 milioane, fie se va preface c-ar putea fi lăsată cadou obținut 🙂 din infracțiuni pentru buzunarul tenismanului acoperit.
N-are curajul să explice cum ar fi posibilă enormitatea asta, oricât s-ar screme s-o asocieze cu iertarea de răspunderea penală (strict legată de șpăgile denunțate în buzunarele altora, nu de partea rămasă lui Pescariu în buzunar).
ApreciazăApreciază
66.
felixks | 24 martie 2015 la 23:07
Buna seara,
Turcescu zice:
http://www.turcescu.ro/2015/03/cum-isi-da-dna-cu-comunicatele-in-cap-se-adinceste-misterul-disparitiei-invinuitului-florica/
ApreciazăApreciază
67.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 23:09
Să nu uităm prada totală urmărită până acum de circa 20 milioane euro, nu de 80 milioane scăpate pe țeavă de Ghiță! Sper să nu auzim că disjungerea dosarelor Andronescu, Tănăsescu, Nica șa n-au niciun prejudiciu de urmărit și sunt lăsate în plata Domnului (în) general. 🙂
ApreciazăApreciază
68.
noradamian | 24 martie 2015 la 23:13
Bsk, la nevoie o avea niste țapi ispășitori pe acolo pe care să cadă păcatul 🙂
ApreciazăApreciază
69.
noradamian | 24 martie 2015 la 23:15
felisx, salut! 🙂 Da, uitasem de combinatorul florică lăsat la vatră deși fără el nu se putea aranja potlogăria
ApreciazăApreciază
70.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 23:17
@67
Am vorbit și noi despre asta mai devreme, cu o mini-concluzie pe la @28.
Trebuie să existe dovada denunțului în premieră absolută și s-ar impune verificarea cu o plângere împotriva mascaradei până la nivelul judecătorului. Sunt prea multe premiere absolute. 🙂 Depinde pe ce relație de urmărește fiecare denunț în parte, dar dacă nu iese nici socoteala banilor ceva e putred în DNA.
ApreciazăApreciază
71.
Bască ilie | 24 martie 2015 la 23:35
Somn ușor!
Pierdut dosar DNA. Amnezicul rătăcit răspunde la numele Horia Georgescu. Găsitorului recompensă în Senat: închidem ochii la glumele DNA-ului cu Vâlcov și Șova. 🙂
*
ApreciazăApreciază
72.
noradamian | 24 martie 2015 la 23:40
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
73.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 08:38
Saluttare!
De citit!
Cum se face de râs o mască serioasă și cum ține minte să mizeze pe amnezia memorabilă a ascultătorului . 🙂
http://www.reportervirtual.ro/2015/03/citeste-maine-dimineata-incepand-cu-ora-00-00-sambata-george-maior-a-flegmat-pe-adevar-se-pregateste-de-functii-in-psd.html
ApreciazăApreciază
74.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 09:51
Cine urmărește Grădina probabil nu uită singurătatea alergătorului de cursă lungă contra curentului caceamist „Maior, cel mai iubit dintre pământenii subteranelor, ideal de scos la suprafață în lumea demnității politice și garant al deratizării acoperiților de unde nici cu visul nu vrem să știm câți sunt în primul rând”. 🙂
Am încercat să vă atrag atenția cât de vulnerabilă este practica standard de manipulare – propagată de Maior cu nonșalanță – care se bazează pe crearea aparenței că s-ar putea exercita un control asupra minciunilor debitate de directorul SRI. Raționamentul lui principal și asigurator de „transparență” era o dovadă indubitabilă de nesimțire sfidătoare: „Distinșii parlamentari au toate posibilitățile 🙂 să verifice dacă SRI și-a împrăștiat acoperiții în parlament, guvern și sistemul judiciar, controlându-mă într-un singur mod:
„Ei mă întreabă, eu le răspund NU și i-am dat gata. Mai mult nu se poate, fiindcă legile și Constituția interzic. Cum ce? Interzic să avem în parlament, guvern și sistemul judiciar ofițeri activi și acoperiți comandați de SRI sau alte servicii. Avem convingerea că orice prost din țara asta ne crede cu ochii închiși și nu-i pasă de sofismele noastre convingătoare: în România nicio lege nu-i încălcată, dar dacă am avea butonați de-ai noștri în locuri interzise,aveți toată încrederea că nu vom divulga astfel de secrete absolute. N-avem voie. După cum ne convine să înțelegem, tot legea ne-ar interzice. Păi, crede cineva că ne jucăm cu astfel de lucruri? „. 🙂
*
PS. Păi, crede cineva că s-a schimbat ceva – în practica cercurilor vicioase și mincinoase – din jocul standard cu astfel de lucruri?
ApreciazăApreciază
75.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 10:08
Păi, cel mai distractiv ar fi curajul celor care s-ar hazarda să susțină argumentat cât de OK sunt îmbârligăturile aranjate în sofismele SRI-ului, garanții raționale ale inexistenței subordonaților de serviciu în parlament, guvern și sistemul judiciar, „din cauza” respectării legilor și Constituției. 🙂
ApreciazăApreciază
76.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 10:16
Bucătăria potrivelilor , de la @5 și @6, excelează în bucătari cu pantalonii și gogoșarii rupți în sofisme. 🙂
ApreciazăApreciază
77.
noradamian | 25 martie 2015 la 10:20
Ziua bună! 🙂 Și o concluzie de etapă:
corupția politică autohtonă are de partea ei un legislativ protector, o samă de procurori înțelegători, un ciopor de explicatori, un sri săritor, un cod penal izbăvitor. Și un viitor de absurdistan.
ApreciazăApreciază
78.
noradamian | 25 martie 2015 la 10:21
În viitoarea etapă probabil, o să ne căutăm de lucru 🙂
ApreciazăApreciază
79.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 10:22
Asta-i concluzie de epocă, Nora. 🙂
ApreciazăApreciază
80.
noradamian | 25 martie 2015 la 10:25
…labelepoc, da! 🙂
ApreciazăApreciază
81.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 10:37
ApreciazăApreciază
82.
noradamian | 25 martie 2015 la 10:42
Bsk, asta-i supliment la concluzie: premoniție istorico-muzicală 🙂
ApreciazăApreciază
83.
theo | 25 martie 2015 la 10:52
bunä,
Maier, are atatzi epoletzi cä se väd si din palton,
interviul luat de CUMPÄNASUL-SLUGARNICUL, a fost o mosträ
de periat, penibilä.
ApreciazăApreciază
84.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 10:58
Nu-s în stare să descriu în cuvinte cât de dezolantă și descurajatoare consider percepția mesajelor transmise de noi din Grădină, atunci când se reduce la simpla traducere de domeniul patologiei, c-am viza strict apărarea spiritului udrist. 🙂
ApreciazăApreciază
85.
theo | 25 martie 2015 la 11:06
incepe sä-si intre in rol,sä nu se räceascä scaunul dela fostul
rege,unde a fost Voiculescu,ILIESCU si Ponta.
a uitat rinocerul inpäiat , dece a fost ales ?
azi nu era bine sä fie si el in parlament; asa ca intre bärbatzi?
ApreciazăApreciază
86.
noradamian | 25 martie 2015 la 11:16
Bsk, nu-mi plac dar nu mă afectează câtuși de puțin. pentru că sunt ori prostești, ori vădit răuvoitoare ori ambele.
ApreciazăApreciază
87.
noradamian | 25 martie 2015 la 11:19
theo, își intră-n rol fără să se uite-n jos. Pare complet desprins de realitate.
ApreciazăApreciază
88.
theo | 25 martie 2015 la 11:27
cineva pare electrocutat.
aici nu vorbim de Udrea, ca informatzie ,fostul este cäsätorit.
uite cä se practicä , intoxicarea postacä.
ApreciazăApreciază
89.
theo | 25 martie 2015 la 11:37
d-le, potzi sä te tävelesti , sä urlii si sä tzipi, sä-tzi fie clar,
Bäsistii nu sunt autisti, stiu sä discearnä, ce a fäcut bun si
mai putzin bun, cä a fost läsat singur.
da, eu sunt bäsistä, dar nu fanaticä.
postärile curentate, sunt de postaci incrancenatzi, färä
logicä si bun simtz.
ApreciazăApreciază
90.
theo | 25 martie 2015 la 11:39
Sova, apeleazä la Dumnezeu…………..isi aduc aminte de el
cand sunt la judecatä.
ApreciazăApreciază
91.
theo | 25 martie 2015 la 11:40
este trist , cä se vrea intoxicate ,cele mai frumoase bloguri.
ApreciazăApreciază
92.
theo | 25 martie 2015 la 11:41
s-au vor.
ApreciazăApreciază
93.
noradamian | 25 martie 2015 la 11:42
Să vedeți de-acum, concursuri aranjate (probabil în culisele serviciilor) între echipele rivale de denunțători! Cine ajunge primul rămâne cu smântâna și râde de ăilalți. Și de noi toți!…
ApreciazăApreciază
94.
noradamian | 25 martie 2015 la 11:47
Theo, nu te întrista, într-un fel mi-e și milă de suferinzii ăstia. Sunt asemenea bolnavilor incurabili a căror unică bucurie ar fi să îmbolnăvească si restul lumii. 🙂
ApreciazăApreciază
95.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 11:48
Am scris de două-trei ori în comentariile de mai sus: „Depinde pe ce relație se urmărește fiecare denunț în parte” sau „Se poate ca Pescariu să fie primul denunțător pe relația cu Udrea”.
Înțelesul e același: pot să existe mai mulți primi-denunțători (sau în primă audiție) într-un dosar și să beneficieze toți legal de scutirea de răspundere penală. Asta nu înseamnă că nu trebuie verificată fiecare relație în parte, mai ales în cazul denunțătorilor suspecți că le-ar fi rămas în buzunar o diferență din șpaga obținută din infracțiuni.
De ex Pescariu a denunțat-o pe EU pentru primirea a 500.000 euro și suma asta provine dintr-o șpagă primită și recunoscută de Pescariu (să zicem de 2 milioane de la Florică). Dacă Pescariu mai denunță și se dovedește că diferența de 1,5 mil a consumat-o pe altă relație (de ex i-a dat-o lui Dorin Cocoș) se închide bilanțul lui și e OK. Pe cele două relații denunțate a plasat toată șpaga primită și nu i-a rămas nimic de confiscat. În schimb, fără relația cu Dorin Cocoș trebuie recuperată de la Pescariu acea diferență de 1,5 mil eurp provenită din comiterea de infracțiuni, indiferent dacă a scăpat sau nu de răspunderea penală.
Cît privește măgăria ta despre sofismele mele, sunt convins că le-ai depistat la fel de aiurea și pe celelalte cu același creier, deci nu mă aștept la alt rezultat.
ApreciazăApreciază
96.
noradamian | 25 martie 2015 la 11:51
Bsk, stormuleț e doar un aipi bolnăvior și rătăcitor. Ignore! 🙂
ApreciazăApreciază
97.
theo | 25 martie 2015 la 11:51
eu nu am nici o sperantzä, Ciuma rosie , voteazä pt blocarea
anchetelor Valcov -Sova.si minciunile prafurile plagiatorului
sunt tot mai dese, cu teme stupide doar sä intoxica.
opozitzia nu se trezeste, CIUMA ROSIE, este in campanie.Ponta
ii insultä ; ii umileste, ei …….multzumesc.
ApreciazăApreciază
98.
noradamian | 25 martie 2015 la 12:02
Întrebare logică: „De ce turnatorii ( denuntatorii) din dosarul Microsoft se intalnesc la casa lui Remus Truica, fostul sef de cabinet si om de incredere al lui Adrian Nastase?”
ApreciazăApreciază
99.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 12:03
Nora-99
Înainte să revină obsedatul, tocmai pregăteam videoclipul următor ,în completarea comentariului meu de la @85 și a răspunsului tău de la @87. 🙂
*
ApreciazăApreciază
100.
noradamian | 25 martie 2015 la 12:08
Bsk, a anticipa înseamnă să fii cu un pas înainte! greu de înțeles de cei aflați la kilometrul zero-zambaccian 🙂
ApreciazăApreciază
101.
noradamian | 25 martie 2015 la 12:13
Prisăcariu:
„Nuuu, nu cred că Florică și Pescariu au fost scoși de sub urmărire penală pentru că sînt securiști
De 24 de ore, toată lumea dezbate (cu argumente juridice, etice, politice sau fără nici un fel de argumente) în legătură cu scoaterea de sub urmărire penală a omului de afaceri Claudiu Florică și a lui Dinu Pescariu.
Pînă nu vom vedea ordonanța procurorilor prin care cei doi au fost scoși de sub urmărire penală pentru dare de mită și cumpărare de influență, nu putem decît specula ce anume a convins DNA să claseze dosarul celor doi pe cele două infracțiuni.
Dar ce știu (eu, cel puțin) sigur este că Florică și Pescariu nu sînt nici turnători și nici acoperiți ai Securității, deci nu au beneficiat de protecție împotriva urmăririi penale. Nuuu, nici vorbă, pur și simplu cei doi au decis într-o zi cu soare, probabil de undeva de la Monaco, dimineața, la cafea, uitîndu-se spre marea albastră, că nu le mai permite conștiința să trăiască cu sufletul împovărat de ani de mituire, cumpărare de influență și rapt bugetar. Și, în acel moment, străfulgerarea morală i-a făcut să se urce în primul jet privat și să zboare direct la București ca să se autodenunțe și să-i denunțe și pe alții la DNA. Pur și simplu, Florică și Pescariu nu au mai suportat să fie bogați, putred de bogați, să tragă sfori, să lucreze cu off shore-uri, să aibă vacanțe de lux, să spargă sute de mii de euro în cîteva zile. Practic, a existat o secundă simultană în viețile psihice ale celor doi în care și-au dorit să ajungă la pîrnaie, să stea în celulă, să se căiască, să plătească, să doarmă în jeg, să-și facă nevoile la buda turcească, să sărăcească, să le rămînă copiii pe drumuri, să fie ostracizați social.
Nu e evident că de asta s-au autodenunțat Florică și Pescariu? E clar, zic eu. Faptul că Florică, de exemplu, a mituit enșpe guverne din anii 2000 pînă prin 2010 nu are nici o legătură cu protecția oferită de securitate, e doar o coincidență, nimeni nu a știut că Florică fură cu sutele de milioane de euro transpartinic. A fost mister total. Așa cum, firește, faptul că la spa-ul lui Pescariu era un soi de safe house pentru întîlniri de taină e tot o întîmplare fără legătură cu marii securiști și statului”.
ApreciazăApreciază
102.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 12:15
Nu pricepe nimic, era la furat și se credea descoperitorul unui sofism de-al meu. Altfel nu i-aș fi răspuns. (de fapt am respectat tratamentul tău gazdă îngăduitoare 🙂 , aplicat anterior aceluiași rătăcit).
Ignore și mai ales ras orice urmă de bălegar rămân invitațiile salutare. 🙂
ApreciazăApreciază
103.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 12:18
@ 104
Da, să nu ne grăbim! Așteptăm completările DNA-ului.
Să presupunem că n-a urmărit să testeze piața! 🙂
ApreciazăApreciază
104.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 12:49
Distracția începe după ce vedem cine se constituie parte civilă în procesul penal Microsoft și ce cu pretenții. 🙂
ApreciazăApreciază
105.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 12:59
și cu ce pretenții.
Latura civilă, soluționată în procesul penal, ne arată dimensiunile prejudiciului – determinat și reținut în final de instanță, eventual după întocmirea unor expertize financiar-contabile, plus obligarea debitorilor la plată (în subsidiar sau în solidar) după posibilitățile de îndestulare a părții civile care reprezintă statul.
ApreciazăApreciază
106.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 13:10
Deocamdată, partea civilă, reprezentată de Ministerul de Finanțe, condus de interimarul Ponta, caută un ministru în locul arestabilului Vâlcov. Șova a scăpat.
ApreciazăApreciază
107.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 13:18
Pentru Șova, iaca nu a fost întrunită majoritatea senatorilor, încuviințare respinsă ( cu toate că s-a adunat pentru majoritatea simplă – a senatorilor prezenți – ca la Udrea în camera deputaților)
Hotnews: „151 de voturi exprimate, 79 voturi pentru, contra 67 si 5 voturi anulate. In urma votului exprimat nu a fost intrunit votul majoritatii senatorilor”.
ApreciazăApreciază
108.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 14:05
Regulamentul Senatului (RS), art. 173:
„Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi”.
E vorba de imunitatea parlamentară povestită la art. 172 și cuprinde ambele categorii de cererii de începere a urmăririi penale Us și respectiv de încuviințare arestare As (reținere, percheziție)
În concluzie, Senatul adoptă hotârârile cu minim 50+1 din nr total al senatorilor la Us și As, iar Camera Deputaților adoptă aceleași două categorii de hotărâri, Ucd și Acd numai cu majoritatea simplă a deputaților prezenți.
CCR a decis în 2008 că hotărârea Ucd este constituțională numai cu majoritate simplă [să se pupe cu art. 76 alin 2 din Constituție: „Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră”].
Cu alte cuvinte Us nu vrea să se pupe în Senat cu același articol din Constuituție. Anomalie pe față! Us trebuie să fie adoptată și cu majoritate simplă a celor prezenți, dar senatorii preferă o ștachetă mai greu de depășit și neconstituțională.
Explicație : nu a atacat nimeni 🙂 la CCR articolul 173 din RS. (numai articolul analog din RCD a fost contestat și CCR a admis corecția )
La încuviințarea arestărilor e tot anomalie, dar viceversa. Art. 24 alin 4 din statutul deputaților și senatorilor impune adoptarea cu 50%+1 din nr total parlamentari ai camerei respective.
În concluzie, la Senat se aprobă arestările legal și constituțional.
La Camera Deputaților: neconstituțional!
ApreciazăApreciază
109.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 14:16
Ca să vezi, îngerii constituționalității din PNL!
De data asta vor să conteste la CCR hotărârea Senatului de salvare a lui Șova sau art. 173 din RS.
ApreciazăApreciază
110.
depemures | 25 martie 2015 la 15:00
Astazi ,conform traditiei ,ar cam trebui sa „cante” cucu. Oare o va face ? Sau la Cotroceni este inca sarbatoare dupa victoria din 16 noiembrie?
Domnule Johannis , cum se spune in germana : Domnule prim ministru va rog sa va prezentati demisia!
ApreciazăApreciază
111.
noradamian | 25 martie 2015 la 15:20
eu cred că după miruitul de azi al lui șova, putem zice rip pesede, bo(bor)rul să te ierte. cu ponta cu tot! și să-l ierte si pe penele dacă-l mai ascunde sub fuste pe miruitul vozganian
ApreciazăApreciază
112.
noradamian | 25 martie 2015 la 15:33
Pe Jipa, senatoarea UNPR care tocmai îl mirui pe Șova sub sloganul mai lăsați-mă cu Constitutia asta”, acum 2 luni premierul Ponta o propusese ca judecatoare la CCR: ”un bun profesionist care respecta Constitutia”
ApreciazăApreciază
113.
depemures | 25 martie 2015 la 15:45
Pe gustul meu ! Bravo Moise !!
„Cred că e timpul să ne pregătim de alegeri parlamentare anticipate
Publicat la data de Martie 25, 2015
de Moise Guran
Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi în care dacă nu simți că trăiești, dacă nu înțelegi care este rolul tău în această lume și că destinul mai multora poate depinde la un moment dat de o decizie a ta, s-ar putea ca mai târziu să îți dai seama cum ai trecut tu însuți pe lângă propriu-ți destin. Un destin potențial, desigur, dar el stă în fiecare decizie pe care o vei lua în viață.
Democratia-actuala-da-tot-mai-multe-erori…-rusine-nefura-unitisalvam.-Piata-Universitatii-15.12.2013
Eu cred că zilele guvernului Victor Ponta sunt numărate și că prin apărarea imunității amicului său Dan Șova, liderul PSD tocmai și-a pus cruce guvernării. Nu știu, poate a făcut-o intenționat, poate credea că interesul nostru pentru reducerile de taxe promise prin noul Cod fiscal va fi mai mare decât respectul pentru democrație și decât ura pentru corupție. Sau poate Victor Ponta pur și simplu nu a avut de ales, fiind nevoit să îl apere pe Șova ca să nu ajungă el însuși la DNA.
Cert este că până la urmă primul ministru, și liderul PSD în același timp, a decis să arunce la coș toate promisiunile privind predarea penalilor din Parlamentul României justiției care trebuie să-i cerceteze și să îi judece. Au trecut patru luni de la 16 noiembrie, iar situația este exact ca înaintea acestei date.
Cum din acest moment Victor Ponta este istorie, chemați să își joace rolul istoric sunt alții. Între acei alții te numeri și tu, cel care citești acum aceste rânduri. Deja pe rețelele de socializare se organizează proteste în mai multe orașe ale țării. Nu există o voce care să le canalizeze sau organizeze.
Sau există, dar poate încă nu și-a dat seama… Președintele Klaus Iohannis trebuie să înțeleagă în primul rând că a ajuns la conducerea țării tocmai pentru ca voturi în Parlament precum cel dat pentru Dan Șova să nu mai existe niciodată.
De asemenea președinte Klaus Iohannis trebuie să înțeleagă că încrederea pe care a primit-o de la români este mai puternică decât orice majoritate parlamentară, iar forța funcției sale constă nu atât în atribuții pe care Constituția le prevede explicit sau implicit, cât mai ales în votul de reprezentativitate suprema pe care națiunea i l-a dat.
Nu mi-am dorit niciodată un președinte jucător, dar cred că un Klaus Iohannis care ar cere oamenilor să protesteze în stradă împotriva unui parlament antisocial nu va deveni un președinte jucător. Și asta pentru că jobul său primordiale este acela de apărare a societății, deci a valorilor sociale, inclusiv împotriva unei majorități parlamentare dacă aceasta devine antisocială.
Dacă va înțelege că rolul său este în astfel de situații să canalizeze energiile opiniei publice, să se facă purtătorul de cuvânt al frustrărilor populației în fața supra-oamenilor din Parlament, atunci poate Klaus Iohannis nu își va rata momentul istoric. Cel al lui Ponta a trecut. Abia acum este momentul lui Johannis. Altfel, degeaba a mai devenit președinte.”
ApreciazăApreciază
114.
theo | 25 martie 2015 la 15:54
Moise Guran, f. bun, chiar imi este fricä , sä nu-l
concedieze pt. curajul lui.
ApreciazăApreciază
115.
theo | 25 martie 2015 la 15:56
Johannis este jalnic, s-au sezizat anbasadorii diferitelor tzäri
si el face plecäciuni lui Dudä securistä.
ApreciazăApreciază
116.
victor L | 25 martie 2015 la 15:58
@ 116. depemures,
eu cred ca Guran este un ipocrit si se preface ca nu stie de unde provine Klaus in politica romaneasca.
Vezi, Doamne, daca lui Guran nu ii place un presedinte jucator, dece nu ii place mutul de Iohannis? un profesor pe care nu l-am auzit niciodata protestind ca a fost aliatul (si acum il are prim ministru) unui plagiator ordinar si ofiter acoperit cind era procuror.
Dupa cum isi citeste scurtele cuvintari de pe hirtie, cred ca o copiuta e sfinta pentru el.
ApreciazăApreciază
117.
noradamian | 25 martie 2015 la 16:22
Dragilor, eu nu-l pot citi pe moise guran! am încercat de vreo două ori, cu maximă bunăvoință, probabil la mine e problema. 🙂
ApreciazăApreciază
118.
noradamian | 25 martie 2015 la 16:27
Mih Mih:
Nu-i pot intelege pe cei care mai asteapta ceva de la OHA:
– nu s-a delimitat/dezis de puciul din 2012
– a desconsiderat rezultatul Referendumului din 2009
– a desconsiderat mesajul real al votului din 2014
– a desconsiderat semnalele venite din partea romanilor privind lista de consilieri prezidentiali
– „coabiteaza” in liniste si netransparent cu cel caruia ar fi trebuit sa-i ceara demisia
– a impus in fruntea în PNL o nulitate (nu ca ceilalti ar fi mai breji, parerea mea)
– s-a „evidentiat” prin arogante tafnoase si „premiera” absoluta a includerii sotiei intr-o delegatie unde aceasta nu avea ce sa caute.
etc etc etc
Asta nu trebuie „trezit”, ci eventual, PRESAT. In strada!!!
ApreciazăApreciază
119.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 16:35
Ipocrizia lui Guran pornește de la aberanta probabilitate închipuită de el ca parlamentarii să-și auto-faulteze mandatele actuale.
Gargară de mobilizat spirite șubrede.
Nu de președinte depinde dizolvarea parlamentului, ci mai întâi votul pentru răsturnarea actualului guvern cu o nouă majoritate parlamentară, continuat de neacordarea votului de învestitură unui nou guvern (succesiv).
Iohannis poate cel mult să desemneze un candidat de premier de la PNL, dacă reușește prima trântă, or , odată ce s-ar forma o nouă majoritate anti-guvern Ponta, aceeași majoritate ar și vota până la urmă și noul guvern PNL-ist sau USL-ist, în niciun caz nu s-ar ajunge la îndeplinirea condițiilor pentru dizolvarea parlamentului și implicit alegeri anticipate
Deocamdată nici prima demitere a guvernului actual nu-i aranjată.
ApreciazăApreciază
120.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 16:48
Lui Iohannis îi tremură pantalonii de frica majorității din jurul PSD, în fața căreia trebuie să se gândească de mii de ori înainte să le opună repetat un premier PNL-ist, fiindcă aceeași majoritate îi poate trage o suspendare – înainte de alegerile parlamentare din 2016 – ce n-a văzut Sibiul. 🙂 Apoi interimarul de la Cotroceni ,Tăriceanu, ar aranja un viitor premier PSD-ist din 2017 încolo și nu se știe ce majoritate se configurează în Parlamentul pentru legislatura viitoare.
ApreciazăApreciază
121.
noradamian | 25 martie 2015 la 17:00
Florin Toma:
„Voi nu vedeţi că nu ne bagă-n seamă? Este exact ca Ponta: n-aude, nu vedé! Îşi face de treabă înainte (nu ştim însă despre care treabă anume este vorba!), nu-i pasă de nimeni şi de nimic. Nimic nu-l atinge. În plus, el are, să ştiţi, şi alte obligaţii ce decurg din statutul de Ales al Serviciilor”.
ApreciazăApreciază
122.
theo | 25 martie 2015 la 17:05
nora,
nu-l presatzi cä este deja la masä, arogantzä,fasoane si
ignorantzä.o rusine , cum se eschiveazä dela obligatzii si
probleme.
vä d-atzi seama cum se uitä ambasadorii, la lipsa lui de actziune. mumia are un handycap, sutä la sutä.
ApreciazăApreciază
123.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 17:06
Ales pentru acoperirea puterii alegătorului din serviciu. 🙂
ApreciazăApreciază
124.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 17:13
Prioritatea zero a lui Iohannis nu-i să guverneze cu PNL, ci să hiberneze în tăcere până în 2019 cu prima și ultima cucoană din viața lui. 🙂
ApreciazăApreciază
125.
noradamian | 25 martie 2015 la 17:47
ambasadele străine reacționează, președintele țării tace.
ApreciazăApreciază
126.
victor L | 25 martie 2015 la 18:26
A deschis recent gurita 😛 , dar e domn, nu e mirlan 😉
Dupa „mai lasati-ma cu Constitutia”, guvernarea penalilor o discrimineaza si pe Efimita:
„Liviu Pop (PSD): Alina Gorghiu a devenit personaj de Caragiale. S-a transformat intr-o „Coana” Leonida si acum vrea sa dea piept cu reactiunea”
ApreciazăApreciază
127.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 18:29
Ha, ha, ha! Marea dilemă a PNL :
-Îl salvăm pe pesedistul Șova sau NU ne lepădăm de liberalul nostru?
Hotnews de la B1: **Camera Deputatilor a aprobat miercuri cererea Directiei Nationale Anticoruptie de retinere si arestare preventiva a liberalului Theodor Nicolescu, pentru luare de mita si abuz in serviciu, cu 174 voturi „pentru” si 99 „impotriva”**
În Camera Deputaților, PNL-istul Thedor Nicolescu se află în aceeași situație de la Senat cu Șova; vot cu majoritate simplă.
Vă repet ce-am scris la @111 (final) pt adoptarea hotărârilor de încuviințare a arestării (reținere, percheziție):
*
În concluzie, la Senat se aprobă arestările legal și constituțional.
La Camera Deputaților: neconstituțional!
*
Cu alte cuvinte, în ambele camere, ca să fie constituționale, hotărârile de încuviințare arestare trebuie să respecte dispoziția din statut, art 24 alin 4 – Legea 96/2006 – adică vot cu majoritate 50+1 din numărul membrilor respectivei camere, nu cu majoritate simplă (din nr celor prezenți).
Dacă se va modifica vreodată art 24, alin 4 din statut, în sensul trecerii la adoptarea cu majoritatea simplă, da, opțiunea legiuitorului s-ar schimba și ar fi la fel de constituțional pentru ambele categorii de avize, de urmărire și respectiv arestare (idem s-ar respecta statutul cu majoritatea simplă)
PS.
PNL se ocupă de Șova, dar va lua țeapă, în timp ce-l lasă baltă pe liberalul dat la crocodili cu hotărârea neconstituțională a Camerei Deputaților, întrucât era necesară o majoritate de minim 199 deputați în loc de 174 (la fel ca la Udrea). În loc să semnaleze neconstituționalitatea din cameră, îngerii liberali ai constituționalității vor alerga după Șova precum cocoșul după găină, adică vor face sport. 🙂
ApreciazăApreciază
128.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 18:40
Opinie contrară.
Hotnews: „UPDATE Decizia senatorilor de a-l scapa pe Sova de arestare, posibil neconstitutionala. O decizie a Curtii Constitutionale arata ca hotararile Senatului trebuie adoptate cu majoritatea celor prezenti si a fost aplicata in cazul a trei senatori”
Pe naiba neconstituíonală!
Decizia aia a CCR se referă la cererile de începere a urmăririi penale (aplicabile dispoz. art 76 alin 2 din Constituție), nu la cele de arestare.
Pentru arestare se aplică alte prevederi ale Constituției, ca excepție de la regulă, art. 23 alin 2 (la fel cum am susținut în postarea legată de arestarea Elenei Udrea)
Libertatea individuală, art. 23, alin 2:
„Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege”.
PS. (procedura) prevăzută de legea 96/2006.
ApreciazăApreciază
129.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 18:41
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19740019-decizia-senatorilor-scapa-arestare-posibil-neconstitutioala-exista-deja-decizie-curtii-constitutionale-care-arata-hotararile-senatului-trebuie-adoptate-majoritatea-celor-prezenti.htm
ApreciazăApreciază
130.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 18:48
Ne repetam la papagalii. 🙂
*
„Remarcați și art. 229 (actual art. 331 din RCD, cu aceeași formulare): „Dupã adoptarea Legii privind Statutul deputatului şi senatorului, prevederile prezentului regulament vor fi modificate în mod corespunzător” ,
În decizia nr. 989 din 1.10.2008, CCR s-a pronunțat numai în privința procedurii de vot la adoptarea cererii de urmărire penală, prevăzută la art. 155 alin 3: „Așa fiind, Curtea constată că art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit căruia cererea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului „[…] se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților”, contravine art. 76 alin. (2) din Constituție și, în consecință, este neconstituțional”. (aici)
….
„Tranșarea neconstituționalității Hcd nr. 16 din 23.02.2015 la CCR ar preveni alte sincope asemănătoare legate de încuviințarea arestării/reținerii, în care va conta cine va contesta la CCR. Între timp poate prinde curaj și madame Vosganian”.
https://noradamian.wordpress.com/2015/02/26/suprematia-constitutiei-scartaie-din-balamale-la-portile-celor-mai-inalte-curti-dupa-chipul-si-asemanarea-organelor-lucratoare/
ApreciazăApreciază
131.
depemures | 25 martie 2015 la 19:14
Imi pare rau ca am l-am adus pe Guran in Gradina.Am gasit un text,pe care l-am considerat bun .Atat. Nici eu nu sunt de acord cu multe explicatii ,pretins economico financiare politice ale lui Guran ..,dar ACEST text l-am gasit in regula.
ApreciazăApreciază
132.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 19:25
Concluzie
CCR poate fi sesizată PNL numai cu neconstituționalitatea hotărârii Camerei Deputaților, de încuviințare a arestării liberalului T. Nicolescu (simultan cu neconstituționalitatea art. 195 alin 8 din regulamentul camerei)
Dacă PNL ar contesta la CCR simultan și hotărârea din Senat în cazul Șova, ar cere exact ce contestă în cazul avizării liberalului Nicolescu și s-ar face de râs. 🙂
ApreciazăApreciază
133.
noradamian | 25 martie 2015 la 20:01
Depemureș, de ce să-ți pară rău! reacția, poate un pic disproporționată, la adresa lui Moise Guran e de fapt legată de neîncrederea în capacitatea presedintelui KI de „a nu rata acest moment istoric”. De ratat tocmai l-a ratat printr-o intervenție formală fără nici o urmare. în rest zic ca și tine că „nu sunt de acord cu multe explicatii ,pretins economico financiare politice ale lui Guran”
ApreciazăApreciază
134.
noradamian | 25 martie 2015 la 20:03
Bsk, 132- 134, de unde se vede că orice ar întreprinde gorghiu&pnl în cazul șova din acest moment se va întoarce împotriva lor și a recentelor lor măgării anticonstituționale! Vae victis!
ApreciazăApreciază
135.
noradamian | 25 martie 2015 la 20:26
În 22 martie, capii jafului Microsoft s-au întâlnit cu Truică fost sef al cancelariei lui Adrian Năstase, semnatarul afacerii. În 23, dosarul a fost clasat si mafioții, achitați. Imediat după disculpare, câteva milioane de dolari au intrat în contul lui Pescariu.
ApreciazăApreciază
136.
victor L | 25 martie 2015 la 20:26
@ 134. depemures,
si mie imi pare rau ca am fost gresit inteles. Dar sa nu iti para rau ca l-ai adus la Gradina 😛
Eu imi exprimam parerea doar (despre Guran), nu te probozeam pe tine, chiar daca iti place cum le zice.
ApreciazăApreciază
137.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 20:45
@Nora-137
Da, legea compensației naturale. 🙂 Încercarea anti-Șova s-ar întoarce împotriva măgăriilor neconstituționale ale PNL, inclusiv cea cu încuviințarea arestării Elenei Udrea și a celei de azi, împotriva colegului lor T Nicolescu, culmea țepei liberale!
ApreciazăApreciază
138.
theo | 25 martie 2015 la 22:23
iar a bätut vantul si a adus un gunoi
ApreciazăApreciază
139.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 22:34
Alții la furat cu drepturile omului leșinat: APADOR-CH
S-au prins c-ar trebui modificat art. 24, alin 4, din Legea 96/2006, dar inițiativa lor suferă cumplit la finalizare: șanse zero. 🙂
N-are cine să sesizeze și n-au motiv de neconstituționalitate, din cauza excepției prevăzute la art. 23 alin 2 din Constituție (de existența căruia par să nu fi citit 🙂 )
Numai Parlamentul poate să opteze pentru schimbarea majorității necesare la încuviințarea arestării prevăzute la art. 24, repet, ține doar de opțiunea legislativului, nu c-ar putea fi un text neconstituțional.
*
„APADOR-CH i-a cerut Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala in privinta articolului 24 din Legea 96/2006, invocata de senatori pentru a justifica lipsa voturilor necesare pentru ridicarea imunitatii parlamentarului Dan Sova. Conform articolului 24 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor, in cazul unei cereri de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului, „Camera hotaraste asupra cererii, cu votul secret al majoritatii membrilor sai”
*
„Este evident ca articolul 24 al. 4 din Legea 96/2006 nu poate sa modifice Constitutia, prin urmare este neconstitutional…” 🙂
*
Ca ciupercile după ploaia de stropi. 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19742905-apador-cere-avocatului-poporului-atace-ccr-prevederile-care-permit-parlamentarilor-jongleze-ridicarea-imunitatii.htm
ApreciazăApreciază
140.
noradamian | 25 martie 2015 la 22:49
theo, a fost si aseară pe aici, amărâtu ăla de la Cluj, se vede că n-are casă, n-are somn, n-are rost… 🙂
ApreciazăApreciază
141.
noradamian | 25 martie 2015 la 22:53
tolo nu vrea să piardă locul din plutonul jurnalistilor de avangardă. stie cum stă treaba: 🙂
http://www.tolo.ro/2015/03/25/inalt-judecator-binomul-dna-sri-este-o-erezie-juridica/#more-22230
ApreciazăApreciază
142.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 22:58
Dacă PNL vrea să demonstreze hotărârea de simplificare pentru operativitate a procedurii de vot la încuviințarea arestărilor, are la îndemână inițierea unui proiect de lege pentru modificarea art. 24, alin 4, din Legea 96/2006 (adoptarea hotărârii cu majoritatea celor prezenți) și gata.
Au promis să facă minuni la acest capitol, în frunte cu vorbitorul de la Cotroceni. Să-și respecte promisiunea. După prima mutare în statut, celelalte modificări în regulament nu mai au niciun impediment, merg șnur până la soluția unitară pentru ambele categorii de avize.
ApreciazăApreciază
143.
noradamian | 25 martie 2015 la 23:11
Bsk, ar putea face asta dar numai sub presiune publică, de teamă să nu piardă în 2016.
nu-i exclus ca să încerce să scape de supremația pesedistă, să domine parlamentul viitor, să schimbe constituția si să-și facă republică prezidențială.
ApreciazăApreciază
144.
noradamian | 25 martie 2015 la 23:16
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
145.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 23:23
@Nora-144
Cum le găsești? E cam tare articolul.
Pentru Laura Koveși, prognostic incert: labilitate psihică oscilatorie instabilă. 🙂
Judecător: ”Mă irită că societatea ajunge să elogieze uneori o atitudine milițenească”. 🙂
*
”Pe Coldea l-au văzut zeci de procurori și ofițeri judiciari! El apărea aproape zilnic într-unul din birourile din DNA, care îi fusese pus special la dispoziție”.
-Asta cînd?
”Pînă să înceapă scandalul cu Udrea, din ianuarie. Acum a mai rărit-o”.
*
Alt judecător : ”DNA a început să facă inovații juridice. Indiferent cît de spectaculoase par acum arestările, să vedem cum se vor decide în instanță cazurile”
ApreciazăApreciază
146.
Bască ilie | 25 martie 2015 la 23:24
Somn ușor!
Alt prognostic. 🙂
*
ApreciazăApreciază
147.
noradamian | 25 martie 2015 la 23:33
148, atitudini si relații văzute din interior care explică niste lucruri…
149 🙂
ApreciazăApreciază
148.
noradamian | 25 martie 2015 la 23:38
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
149.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 09:54
Ioana Ene Dogioiu: „Miercurea neagră. Sunt în stare de orice!” 🙂 🙂 🙂
Așa e. Tipa asta e în stare de orice.
Bate câmpii tocmai din cauza țintelor fixate dinainte (le privește numai din unghiul convenabil ei și nu mai vede nimic altceva ce-ar ajuta-o să înțeleagă… despre ce vorbește). În acest caz, cele două ținte fixate și comparate între ele sunt Șova și Udrea.
La încuviințarea arestărilor, IED și-a propus să-i iasă pasiența astfel : – la Șova s-a încălcat Constituția și la Udrea a fost OK.
Mai spun o dată. A fost exact invers: la Șova NU s-a încălcat nimic, nici regulamentul, nici statutul, nici Constituția.
Acum pe Udrea n-o mai ajută deslușirea anomaliilor neconstituționale (tolerate de aplaudaci pentru arestarea ei în dosarul Bute), dar asta nu înseamnă să ne repezim la Șova – după modelul confortabil al Ioanei Ene Dogioiu – doar pentru că ne convine să acoperim în continuare gunoiul sub preșul manipulator al ipocriziei sau ignoranței.
IED:
*
„Am deplina proprietate a termenilor cand afirm ca ceea ce s-a intamplat la Senat in cazul imunitatii dlui Sova poate fi considerat mai mult decat un zid al politicului in fata Justitiei. Poate fi considerat o forma de lovitura de stat.
Ce altceva este cand prevederi explicite si clare ca lumina zilei ale Constitutiei, cand decizii la fel de clare ale CCR sunt calcate in picioare?
Cea mai mare problema nu este ca Senatul a blocat cererea de arestare a lui Dan Sova. Asta era de asteptat, dupa cum scriam inaintea votului. Problema uriasa este ca Dan Sova a ramas cu imunitate prin incalcarea Constitutiei.
Din 168 de senatori prezenti in sala, 79 au votat pentru incuviintarea cererii DNA, 67 impotriva si 5 voturi au fost anulate. Deci a existat majoritate simpla pentru incuviintarea arestarii lui Sova. De altfel, recent, in cazul Elenei Udrea Camera a incuviintat arestarea cu votul majoritatii simple”.
*
În cazul Udrea tot felul de lepre au închis ochii, au întors privirile sau n-au vrut să se abată de la linia trasată lor – pupinguinilor – și nu au văzut sau nu le-a picat pe gustul lor dispozițiile art. 23 alin 2 din Constituție, care (prin art 24 din legea organică 96/2006, adică vot cu majoritate mai mare) reprezintă excepția (derogarea) de la regula generală (art. 76 alin. 2 – pt. adoptarea hotărârilor cu majoritatea mică, din cei prezenți)
Uite d-aia nu se ajunge în timp util la soluția corectă. Astfel de jurnaliști – în stare de orice – trag totul pe turta lor, numai să le iasă socoteala și astfel încurcă identificarea motivului real de neconstituționalitate și soluției optime de eliminare a surselor de satisfacție leproasă de până acum.
http://www.ziare.com/politica/parlament/miercurea-neagra-sunt-in-stare-de-orice-1354930
ApreciazăApreciază
150.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 10:30
Ion Cristoiu, Evz:
„Binomul SRI-DNA îi vînează pe Politicieni și-i protejează pe Mafioți!”
*
„Sancţionarea corupţiei de către Justiţie nu poate exclude însă creierele unor afaceri, precum Claudiu Florică, în Afacerea Microsoft.
Aşadar, în Afacerea Microsoft singurii care vor plăti sînt politicienii.
Scandalosul caz Claudiu Florică se vrea un semnal dat de Binomul SRI-DNA.
Dacă un mafiot denunță un politician împreună cu care a comis o ilegalitate, mafiotul e absolvit din start de orice vină.
N-are importanță că mafiotul a pus totul la cale.
N-are importanță că mafiotul rămîne cu banii furați de la stat.
N-are importanță că toți mafioții din țara asta au găsit un mijoc de a fura, de a jefui, de a se îmbogăți:
Să denunțe la DNA pe politicieni și nu pe orice politician, ci pe cei cărora le-a pus gînd rău Binomul SRI-DNA.
Asaltul DNA din ultimul timp își dezvăluie ticăloșia.
Nu e vorba de lupta împotriva corupției.
E vorba de răfuiala politico-mafiotă între grupuri de putere pentru obținerea sau păstrarea controlului asupra bogăției naționale”.
*
http://www.evz.ro/romania-lui-cristoiu-binomul-sri-dna-ii-vineaza-pe-politicieni-si-i-protejeaza-pe-mafioti.html
ApreciazăApreciază
151.
noradamian | 26 martie 2015 la 10:32
Ziua bună! 🙂
vivandiera IED fiind ca si Sorina Matei sub comandă, nu e de așteptat altceva din partea ei. jurnalismul parazit strică presa ca și comisarii sereisti care comandă în DNA. De fapt fac parte din aceeasi ligă.
ApreciazăApreciază
152.
noradamian | 26 martie 2015 la 10:34
Tolontan, cel de la care a plecat în 2011 scandalul cu Gala Bute:
„Există, inclusiv în DNA, un curent de gîndire care dezaprobă acțiunile în forță. Nu că ar ține cu marii corupți ci, tocmai, pentru că le consideră încărcate de riscul ca marii corupți să scape în procesele pe fond. Toată lumea știe cît s-a furat, problema e să dovedești convingător, nu să bagi mizeria spaimei în oameni. O fi telegenic, dar nu e și eficient, cred unii procurori.
”Cazul Gala Bute e cel mai bun exemplu de forțaj. Acest dosar nu fusese pregătit ca un spectacol”, spune un om din sediul de cristal din Știrbei Vodă. Informația este confirmată de altă sursă de încredere, pe care Gazeta a mai folosit-o, și care s-a arătat mirată ”de adăugirea unor capete de acuzare”. Unele voci descriu chiar tablouri suprarealiste, în care ”Kovesi țipă în birou cînd un dosar nu merge așa cum crede ea că e bine”.
”Din cauza responsabilității și a presiunii, e adevărat, enorme, șefa DNA Laura Kovesi alternează stările de spirit cu o viteză care o face greu de anticipat de către colaboratori. Cînd e optimistă și calmă, cînd e apăsată și tună! La interval de cîteva minute, devine un alt om”
Sursă a Gazetei
În Gala Bute, și acum e senzația ziariștilor, nu relatarea unei surse, pare că cineva experimentat folosește brandul pentru a grupa în jurul pivotului de notorietate mai multe acuze împotriva Elenei Udrea. Uite cum la abuzul în serviciu s-au adăugat acuzațiile de luare de mită! Nu doar cele care aveau legătură cu banii plimbați spre Rudel Obreja. Ci și altele.”…
ApreciazăApreciază
153.
theo | 26 martie 2015 la 10:37
bunä,
este f. grav, ar trebuii sä-si dea seama, cä mafiotzii ce au infintzat organizarea escrocheriilor,stiu legile ce ii protejazä.
DNA, se descalificä. pt. cä mafiotzii nu au venit primii sä
reclame escrocheria si ei au läsat ani sä treacä, timp cand
s-au folosit de bani.
ApreciazăApreciază
154.
noradamian | 26 martie 2015 la 10:38
Dar si argumentele Ondinei Gherguț par plauzibile:
„De ce au scăpat corupătorii Claudiu FLORICĂ și Dinu PESCARIU din partea de dosar MICROSOFT in care au fost trimisi in judecată COCOȘ, PINALTI, NIRO și fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel SANDU?
Răspunsul e simplu: ptr că pe partea asta din dosarul MICROSOFT, Florică și PESCARIU i-au denunțat pe cei patru ÎNAINTE să se înceapă urmărirea penală ptr aceste fapte. De fapt, despre infracțiunile lui COCOS, PINALTI, NIRO, SANDU procurorii au aflat prima dată de la Florică și Pescariu.
In astfel de situații, Codul Penal îi obligă pe procurori să claseze faptele de dare de mită si cumpărare influență făcute de DENUNȚĂTORI!”
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/dosarul-microsoft–de-ce-au-fost-iertati-denuntatorii-florica-si-pescariu-372587
ApreciazăApreciază
155.
theo | 26 martie 2015 la 10:40
Tolontan, este o unealtä ce lucreazä cu pricepere, sä-si
satisfacä stäpanul puscärias ,si ca nu se uite scrie la 2 zile articole duplicitare, se vrea om de bine.
ApreciazăApreciază
156.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 11:01
@Nora-157
Ondine Gherguț prezintă manipulator articolul ca pe o certitudine, dar nu-i decât o interpretare posibil corectă, dacă și numai dacă sunt îndeplinite niște condiții pe care nu le poate verifica în acest moment.
În stilul ei caracteristic de apărare a tuturor mișcărilor DNA-ului, ca un pupingurist interesat să-și lingă sursele din DNA de subzistență jurnalistică, a produs în ultimele două luni un șir vast de dovezi compromițătoare pentru prestanța ei… clădită pe o imagine (n-a pierdut ocazia să-și năpârlească spoiala).
Sursele jurnaliștilor nu-s probe ale adevărului; ele au capacitatea să manipuleze prin intermitența valorii de întrebuințare a informației date, adică adevărul depinde de interesul sursei de a trata jurnalistul de unică folosință (și) în interes obscur.
ApreciazăApreciază
157.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 11:08
Nici interpretările lui Ion Cristoiu nu trebuie preluate ca certitudini, dar – spre deosebire de Ondine Gherguț – vulpoiul sesizează semnele de întrebare legate de binomul DNA-SRI și le caută un răspuns, nu trece peste ele cu nonșalanța pupinguinilor (din ce în ce mai necredibili după comportament și persistențe anormale în acoperiri de gunoaie)
ApreciazăApreciază
158.
depemures | 26 martie 2015 la 11:09
Daca asa stau lucrurile,atunci este deosebit de grav.Si cred ca presedintele ar trebui sa se implice direct , nu doar prin comunicate date pe FB :
„de Mirela Neag și Cătălin Tolontan
”Florian Coldea stătea cu picioarele încrucișate și lungite pe masă. Pe cap avea o pălărie din aceea de cowboy, cum să v-o descriu, de stil texan, cum purta George Bush”, povestește magistratul.
Pălărie texană? Adjunctul SRI e neoconservator?, întrebăm în glumă. Magistratul se uită chiorîș la noi. Spera că sîntem oameni serioși.
Insistăm pe Coldea. Chiar așa de prezent este magul operațional al SRI în acțiunile DNA? ”Pe Coldea l-au văzut zeci de procurori și ofițeri judiciari! El apărea aproape zilnic într-unul din birourile din DNA, care îi fusese pus special la dispoziție”. Asta cînd? ”Pînă să înceapă scandalul cu Udrea, din ianuarie. Acum a mai rărit-o”.
Sîntem circumspecți și judecătorul simte. ”Dar voi, ca ziariști, cum vă explicați ritmul dosarelor DNA? Sînt, totuși, doar 70 de procurori DNA în toată țara. Nu vă e clar că unele dosare vin cu analiza SRI? În mod normal, SRI oferă informații, nu face liniile de gîndire ale urmăririi penale”, întreabă el. Am schimbat rolurile. El întreabă, noi tăcem.
Dosare congelate, semipreparate de SRI și încălzite, ca pizza la microunde, de către DNA?
Dă din mînă, adică e treaba noastră dacă nu credem.
Magistratul spune că ”Binomul DNA – SRI este o erezie juridică!”. Îi arătăm ecranul televizorului, pe care se înlănțuie chinul de la votul din Senat de ridicare a imunității pentru Șova. Vâlcov cel puțin e demn, cere vot pentru arestare. ”Nu e normal că parlamentarii vor superimunitate. Dar iar amestecați lucrurile! Nimeni nu discută nevoia luptei anticorupție! În materie de corupție, întrebare nu e de ce, ci cum”, apasă judecătorul.
E genul de om care nu are o problemă să înoate împotriva curentului general. Ne roagă doar să nu-i publicăm numele. Nu încă.:
Integral pe http://www.tolo.ro/2015/03/25/inalt-judecator-binomul-dna-sri-este-o-erezie-juridica/
ApreciazăApreciază
159.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 11:18
Cine a urmărit Grădina a văzut o parte din „șirul vast” amintit mai înainte; dacă își imaginează cineva că glumesc cu astfel de afirmații, sunt în stare să completez șirul, la solicitarea publicului, ca să n-avem vorbe. 🙂
ApreciazăApreciază
160.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 11:24
Ăsta e cusurul meu: mai las de la mine, mai glumesc… până la un punct. 🙂
ApreciazăApreciază
161.
theo | 26 martie 2015 la 11:32
eu nu väd nici o inplicare a presedintelui,
scuze , am uitat a postat vizita la DUDÄ,
se pare, Johannis vede altfel obligatziile sale
ApreciazăApreciază
162.
theo | 26 martie 2015 la 11:34
mai clar ; mi se par declaratziile Presedintelui Bäsescu:
ApreciazăApreciază
163.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 11:45
Cum se pronunță evitarea antepronunțării. 🙂
*
„Curtea Constitutionala poate fi sesizata si pentru lipsa unei hotarari a Parlamentului, a declarat, joi, presedintele CC, Augustin Zegrean, intrebat despre votul din Senat in cazul cererii DNA de avizare a retinerii si arestarii lui Dan Sova, vot care nu a fost urmat de emiterea unei hotarari, transmite Mediafax”.
*
Dacă vă amintiți din postarea mea „Relicvele și alte nulități macabre păstrează vie, printre vii, memoria și replicile puciului din 2012 împotriva statului de drept”, am demontat manipularea fosilei din Juridic Park, Lucian Bolcaș, după ce trâmbițase în public imposibilitatea atacării la CCR a hotărârii camerei deputaților de încuviințare a arestării elenei Udrea.
Acum președintele CCR, Augustin Zegrean, depune eforturi admirabile să evite antepronunțarea în cazul Șova, dar porumbelul lui tot a scăpat admisibilitatea sesizării, chiar și fără adoptarea unei hotărâri a Senatului, cu atât mai mult când hotărârea există și îi dă peste nas relicvei Bolcaș.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19747311-presedintele-curtii-constiutionale-poate-face-sesizare-pentru-lipsa-unei-hotarari-senatului.htm
ApreciazăApreciază
164.
theo | 26 martie 2015 la 11:56
DECE OPOZITZIA NU A ATACAT IMEDIAT?
ce asteaptä?
s-au molipsit de somnolentzä dela Johannis?
ce dejamägire este si ” mumia somnanbulä”
eu tot am inpresia cä Johannis este näscut cu handycap,
a recuperat ceva, dar nu este un om normal.
nu punetzi pe seama originii, nu este nimic adevärat:
ApreciazăApreciază
165.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 12:10
Jurnaliștii băgați până peste cap în troc cu sursele din DNA sau SRI nu-s cu nimic mai curați și mai breji decât jurnaliștii acoperiți.
Manipulează și respiră, la fel, după standardul de lucru: obligația e mama jurnalismului de troc acoperit.
ApreciazăApreciază
166.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 13:57
Tergiversarea cercetării penale în întregul dosar Microsoft le oferă unor făptuitori, suspecți sau inculpați – pentru unele fapte penale mai vechi – scăparea de răspundere penală (și) prin intervenția prescripției.
Beneficiarii șpăgilor – depistabili sau depistați cu plus la inventar și protejați de DNA/SRI – chiar dacă pentru anumite fapte (A) beneficiază de avantajul denunțătorului, orice beneficiu suplimentar ce nu face obiectul denunțului salvator înseamnă o legătură cu altă infracțiune (B) și alt prejudiciu (de recuperat din alt dosar de urmărire, adică din relația infracțională B = plusul la inventar).
a) termenul de prescripție se poate împlini anterior sau pe durata desfășurării acțiunii penale la DNA pentru infracțiunea B, indiferent dacă a început deja urmărirea penală sau… se simte mai bine în amânare pentru o bună zi mai cu soare; 🙂
b) termenul de prescripție salvatoare se mai poate împlini – bine, merci!- și în perioada procesului penal în instanțele de judecată, înainte de pronunțarea deciziei definitive în ultima instanță.
A fi sau a nu fi infractor protejat de DNA/SRI în așteptarea prescripției sau a altei modalități de delăsare pentru vremuri mai senine?
Aceasta-i întrebarea și nu-i de lăsat în amânare după poftele oficiale, aparent mișcătoare și independente. 🙂
ApreciazăApreciază
167.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 15:54
Printre ciupercile de după ploaia de stropi s-a înscris și Laura Koveși într-un exercițiu de simulare a soluției de salvare națională, anti-Șova, cu bătaie răsunătoare în poarta CSM-ului împins să sesizeze CCR.
Propunere indecentă, sortită eșecului; pierdere de timp pentru impresie artistică (motive arătate la comentariul @152)
http://www.stiripesurse.ro/oficial-justi-ia-informata-de-victoria-lui-ova_951081.html
ApreciazăApreciază
168.
victor L | 26 martie 2015 la 15:55
Baschetbalista arunca la cos:
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19749221-laura-codruta-kovesi-cere-csm-sesizeze-curtea-constitutionala-cazul-dan-sova.htm
ApreciazăApreciază
169.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 16:01
Cu aceleași halucinogene – paralele cu soluționarea corectă – printre ciuperci stropite s-a infiltrat și Dan Tapalagă, în tandem cu Kovesi.
Nu mai mâncați ciuperci stropite la fel!
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19749221-laura-codruta-kovesi-cere-csm-sesizeze-curtea-constitutionala-cazul-dan-sova.htm
ApreciazăApreciază
170.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 16:14
Deciziile precedente ale CCR pronunțate în aceeași dată de 1 oct 2008, nr. 989/2008 pt CD și 990/2008 pt Senat, privesc numai cererea de începere a urmăririi penale (prin hotărâri adoptate în temeiul art 76 alin 2 ) nu se răsfrâng asupra hotărârii de încuviințare a arestării unui parlamentar (în temeiul art 24 alin 4 sin statut, conform derogării prevăzute în Constituție la art. 23 alin 2).
Susțin aceeași diferență esențială de o lună de zile și mă revoltă ciupercăria stropită cu atâta rahat, de aceeași culoare.
ApreciazăApreciază
171.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 16:34
Asta-i campanie de îndobitocire în masă și impresie artistică mobilizatoare (unii acționează premeditat, alții involuntar, ca toți neaveniții), fiindcă se pierde timpul prin simulacre de acțiuni utile împotriva cazului Șova.
În acest timp soluția corectă se află la mâna parlamentarilor, în principal ai PNL – asistați de revolta mutului pe aceeași direcție perversă- și va întârzia proporțional cu timpul pierdut la mâncat ciuperci.
145. Bască ilie | martie 25, 2015 la 22:58
Dacă PNL vrea să demonstreze hotărârea de simplificare pentru operativitate a procedurii de vot la încuviințarea arestărilor, are la îndemână inițierea unui proiect de lege pentru modificarea art. 24, alin 4, din Legea 96/2006 (adoptarea hotărârii cu majoritatea celor prezenți) și gata.
Au promis să facă minuni la acest capitol, în frunte cu vorbitorul de la Cotroceni. Să-și respecte promisiunea. După prima mutare în statut, celelalte modificări în regulament nu mai au niciun impediment, merg șnur până la soluția unitară pentru ambele categorii de avize.
ApreciazăApreciază
172.
noradamian | 26 martie 2015 la 16:46
Bsk, 173, „Deciziile precedente ale CCR pronunțate în aceeași dată de 1 oct 2008, nr. 989/2008 pt CD și 990/2008 pt Senat, privesc numai cererea de începere a urmăririi penale (prin hotărâri adoptate în temeiul art 76 alin 2 ) nu se răsfrâng asupra hotărârii de încuviințare a arestării unui parlamentar (în temeiul art 24 alin 4 sin statut, conform derogării prevăzute în Constituție la art. 23 alin 2)”
De ce oare, specialiștii din organismele sistemului juridic nu stiu sau nu vor să știe că se-ncalcă tot într-o veselie legea? Ce-i oprește s-o spună public? De cine le e teamă?
ApreciazăApreciază
173.
noradamian | 26 martie 2015 la 16:55
Cred că Kovesi a înțeles că va trebui să dovedească, prin tot ce va face că DNA nu e sub tutela SRI. Altfel, si dacă recolta de corupți raportată va depăși asteptările, instituția se va decredibiliza cu fiecare nou caz florică, pescariu…
ApreciazăApreciază
174.
noradamian | 26 martie 2015 la 17:02
S-a urnit. Împins de presiunea opiniei publice:
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/klaus-iohannis-sesizeaza-curtea-constitutionala-pe-cazul-lui-sova-ccr-sa-rezolve-conflictul-institutional-106665.html
ApreciazăApreciază
175.
victor L | 26 martie 2015 la 17:14
In plus, opozitia prinde aripi.
Se formeaza doo useleuri: una cu pesedeii, alta cu peneleii:
„PNL va semna un „acord de guvernare” cu partidul lui Mircea Geoana”
ApreciazăApreciază
176.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 17:23
Nora
Koveși simulează pe o pistă falsă îngrijorarea față de cazul Șova, după curentul indus și asimilat de protestatarii de ieri.
Protestul e justificat, dar numai pentru că nu s-a întrunit majoritatea voturilor necesare adoptării hotărârii de încuviințare (nu se va schimba la CCR situația lui Șova, fiindcă nu există un motiv de neconstituționalitate atâta vreme cât art. 24 din statut este în vigoare în forma actuală)
Ioana Ene Dogioiu , la @152, mănâncă cu polonicul în același sens manipulator : „Cea mai mare problema nu este ca Senatul a blocat cererea de arestare a lui Dan Sova. Asta era de asteptat…”
Ba tocmai asta-i singura problemă, fiindcă alta – de constituționalitate- nu există, or dacă se marșează pe pista falsă cum sugerează Koveși, Tapalagă, IED, alți neaveniți și pupinguini nesătui, soluția optimă reluată mai înainte (la @174) nu se va încerca sau aplica în această sesiune parlamentară și vom prinde toamnă temelor restante. 🙂
La CCR, sesizarea conflictului imaginar, pe seama cazului Șova, ar însemna să constate inexistența lui (cjnc) , adică judecătorii CCR să nu aibă de soluționat un conflict și implict să nu aprofundeze problemele de constituționalitate ce derivă din dispoz. art. 23 alin.2
Ca soluție intermediară, ar fi necesară intervenția CCR, dar cu o sesizare de neconstituționalitate a unei hotărâri de încuviințare a arestării unui parlamentar. Tot s-ar pierde timpul, în loc de trecerea imediată la soluția optimă, totuși tranșarea unor dileme la CCR ar mai reduce din tentațiile parlamentare ale specialiștilor în tergiversare. 🙂
ApreciazăApreciază
177.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 17:34
@177
OK. Lucrătura pe direcția perversă s-a pus în mișcare de la Cotroceni. 🙂
O decizie CCR – corectă în opinia mea prin constatarea inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională – va transforma CCR într-un țap ispășitor.
Depinde (și) de judecătorul raportor să strecoare în motivare cât mai multe indicii lămuritoare. Să vedem! 🙂
ApreciazăApreciază
178.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 18:14
După cum e formulată sesizarea, raportată la art. 24 din statut și așa-zisa obligație a camerelor de a modifica regulamentul, se pot lămuri aspectele importante în motivarea deciziei CCR, indiferent de constatarea existenței sau inexistenței conflictului.
Repet, nu cred că va conduce la schimbarea protecției lui Șova în Senat.
ApreciazăApreciază
179.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 18:22
Pretenția lui Iohannis de a se fi modificat și art. 24 alin 4 n-are niciun temei juridic, din moment ce deciziile din 2008, invocate, n-au avut ca obiect constituționalitatea acestui text de lege. Amatorism de cea mai joasă speță!
ApreciazăApreciază
180.
victor L | 26 martie 2015 la 18:27
Pe moment, mica-mare magarie din Senat, a penalilor intre ei si pentru ei, il face scapat pe Sova: „deciziile CCR sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.”
ApreciazăApreciază
181.
theo | 26 martie 2015 la 18:33
Johannis este un incurabil mincinos, nu esclude o aliantzä cu PSD, cicä USL a fost bun.
un nemernic, sä-si i-a adio dela un vot din Diaspora.
ApreciazăApreciază
182.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 18:49
@183
Nu numai pentru viitor. Deciziile CCR au și efect imediat asupra hotărârilor constate neconstituționale (adoptate de camerele Parlamentului, dacă CCR a fost sesizată). La fel cum – pe calea excepției de neconstituționalitate, ridicată în fața instanței – decizia de neconstituționalitate a textului de lege contestat se răsfrânge asupra soluției pronunțate de instanță în favoarea reclamantului parte în respectivul proces.
Dacă, înainte de soluționarea sesizării în CCR (de când procesele nu se mai suspendă până la pronunțarea CC), instanța se pronunță definitiv în defavoarea părții avantajate de soluția ulterioară dată de CCR la excepția respectivă, partea perdantă poate să revină pentru obținerea deciziei câștigătoare pe calea revizuirii.
ApreciazăApreciază
183.
theo | 26 martie 2015 la 18:58
eu nu-o cunosc pe Udrea, dar mi se anormal ca Välcov cu atatea acuzatzii sä meargä acasä, la fel si mafiotul Mazäre,
iar ea sä stea ia puscärie.
ApreciazăApreciază
184.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 18:59
În ultima situație, decizia are în final efect retroactiv în favoarea părții interesate de excepția admisă la CCR.
ApreciazăApreciază
185.
victor L | 26 martie 2015 la 19:01
185. Bască ilie,
marturisesc: textele de lege ma inhiba, mi se par aride si nu ma prea descurc cu ele.
Ramin la logica si bunul simt.
Dar ma minunez de atitia parerologi care nu recunosc in ruptul capului ca habar n-au despre ce vorbesc, si pur si simplu baga lumea in ceata. Poate unii o fac intentionat.
ApreciazăApreciază
186.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 19:12
Da’ cu nerușinarea de presă de la sursele din DNA cum rămâne, mânca-i-ați! 🙂
*
Vanghelie în fața judecătorilor ICCJ:
„Primarul sectorului 5 a afirmat, joi, în instanță, că semnăturile pentru campania de europarlamentare se strângeau pentru Mircea Diaconu, și nu pentru Elena Băsescu”.
http://www.evz.ro/marian-vanghelie-la-curtea-suprema-semnaturile-se-strangeau-pentru-mircea-diaconu.html
ApreciazăApreciază
187.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 19:13
Da’ cu nerușinarea de presă, de la sursele din DNA, cum rămâne?
Mânca-i-ați! 🙂
ApreciazăApreciază
188.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 19:19
@188
Ai grijă când unul scrie că laptele-i alb și altul că-i negru, dar în comentariile tale îi aprobi pe ambii, cu aceeași amabilitate de invidiat! 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
189.
victor L | 26 martie 2015 la 19:30
191. Bască ilie,
asa ceva nu se intimpla.
Am precizat ca ma bazez pe logica si bun simt.
Avantajele mele 😛
ApreciazăApreciază
190.
victor L | 26 martie 2015 la 19:32
191. Bască ilie,
sint curios: chiar ai vazut ceva de genul „îi aprobi pe ambii, cu aceeași amabilitate de invidiat!” (?)
ApreciazăApreciază
191.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 19:33
@Nora-176
„Cred că Kovesi a înțeles că va trebui să dovedească, prin tot ce va face că DNA nu e sub tutela SRI. Altfel, si dacă recolta de corupți raportată va depăși asteptările, instituția se va decredibiliza cu fiecare nou caz florică, pescariu…”
*
Mă simt dator cu o completare.
Da, Koveși va trebui să dovedească; nu știu dacă a înțeles sau încă nu, oricum ar fi de dorit să fie în stare. Totuși, nu-mi imaginez cum poate cineva să demonstreze că s-a lepădat de Satana. 🙂
ApreciazăApreciază
192.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 19:40
@Victor-193
După ce-ai zis un pic mai sus „asa ceva nu se întâmplă”, n-are rost să-ți demonstrez contrariul, dar îți dau un indiciu de orientare: nu-i neapărat necesar să-ți plasezi comentariile direct la ambele culori de lapte. 🙂
Se poate și de la distanță, cel puțin față de una din cele două culori.
ApreciazăApreciază
193.
victor L | 26 martie 2015 la 19:46
OK. Bsk.
Kovesi poate ca ar trebui supusa ritualului cunoscut, Te lepezi de
ApreciazăApreciază
194.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 19:52
@196
Asta-i o metodă faină, lecuitoare. Nu mai reclamă demonstrație ulterioară de lepădare.
Pentru asta îți ofer un premiu de consolare.
În mesajul meu de la @191, ai zis doar „Ai grijă…!” (pentru viitor, când se întâmplă să scrie careva alba-neagra), n-am acuzat cu „Ai grijă…să nu se mai întâmple una ca asta!” 🙂
ApreciazăApreciază
195.
victor L | 26 martie 2015 la 20:16
197. Bască ilie ,
corect, nu am fost atent 😛
ApreciazăApreciază
196.
victor L | 26 martie 2015 la 20:21
Dupa finantista de la Harvard, don`soara Apciza, alt finantist de renume:
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19751923-probele-dna-cazul-lui-darius-valcov-denuntatori-probe-audio-video-foto-filaje-operative-extrase-cont.htm
ApreciazăApreciază
197.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 20:27
Percheziția domiciliară a descoperit la Vâlcov 94 tablouri originale și celebre, procurate prin intermediari.
S-a ales cu o avere de nejustificat, confiscabilă oricum, cu și fără dovada c-ar fi comis infracțiuni.
Cum or fi aflat procurorii?
– Spune-mi cu cine te asociezi să-ți presteze serviciul de intermediere, ca să-ți spun când se află ce tablouri ascunzi! 🙂
PS.Eu am cunoscut un securist expert în tablouri. Era vecinul mătușii mele și știam toți cu ce se ocupă. Probabil și-a deschis o prăvălie de intermediere. 🙂
ApreciazăApreciază
198.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 20:41
După 89, un prieten de-al meu avea o icoană și era curios cât valorează, să vadă dacă merită s-o vândă și să nu fie înșelat la preț.
Știa numai anul de fabricație. 🙂
Mi-a dat icoana și m-am prezentat cu ea la securist, să-mi povestească ce vede.
Mi-a spus o mulțime de amănunte, a nimerit exact același an, din ce școală rusească provine, metoda de pictură, modalitatea de ștergere și recondiționare a unor mici imperfecțiuni, plus a unui strat protector și prețul, cel obținut în final de prietenul meu.
Am rămas tablou. 🙂
ApreciazăApreciază
199.
noradamian | 26 martie 2015 la 20:53
Celebru cuplu de judecători: 🙂
http://www.curentul.info/dezvaluiri/9959-judecatorul-jipa-l-a-salvat-pe-vintu-senatorul-jipa-l-a-salvat-pe-sova
ApreciazăApreciază
200.
victor L | 26 martie 2015 la 20:53
Securist, dar expert in ceva, nu doar in urmarirea dizidentilor.
ApreciazăApreciază
201.
victor L | 26 martie 2015 la 20:56
Dupa ce faci acasa o magarie, mergi in Ioropa si-i ceri socoteala:
„Mecanismul de Cooperare şi Verificare a devenit o ţintă în mişcare, iar CE ar trebui să evalueze progresele „sensibile” făcute de România pentru a pregăti terenul în vederea eliminării acestui instrument, a declarat, joi, la Bruxelles, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. ”
Gros obraz trebuie sa ai 😉 tabacit de 5 soacre 😛
ApreciazăApreciază
202.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 21:12
@202
„Numele lui Jipa apare și în dosarul penal al lui Cătălin Vociu”.
Știam prin 2010 de calitatea lui Cristian Jipa de învinuit în dosarul Costiniu&Voicu, nu doar cu numele amintit printr-o declarație sau stenogramă.
ApreciazăApreciază
203.
noradamian | 26 martie 2015 la 22:24
Cristian Sima:
„Cum a cunoscut-o Valcov pe Lavinia Sandru:
Darius zidea niste picasso-uri si Lavinia trecea p-acolo. Darius i-a spus: te bagi?”
ApreciazăApreciază
204.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 22:36
Și totuși există uimire,
Și totuși ceva s-a-ntâmplat
*
Silviu Sergiu, într-un articol de azi în Evz – „Și liberalii l-au salvat pe Șova de Tubulatură. Primele semne ale blatului PSD-PNL”- povestește printre altele cum l-au salvat liberalii pe Șova de arest (vreo 10 au chiulit, alții și-au ascuns bilele).
Pe lângă lupta autorului în ton cu jurnaliștii disciplinați – despre cum au rupt parlamentarii Constituția, pentru Șova, cu voturi insuficiente – nu lipsește marea spaimă a PSD-ului lui Ponta de perspectiva de neconsceput a arestării lui Șova:
*
„Dacă Dan Șova nu ar fi scăpat de arest, situația lui Victor Ponta în PSD s-ar fi complicat foarte mult. Cu un partid care mârâie din ce în ce mai tare împotriva procurorilor, premierul ar fi riscat foarte mult. Șiar fi riscat, poate, chiar funcția de premier. Dacă prietenul său nu ar fi fost protejat de procurori, pesediștii ar fi înțeles că nimeni nu mai este în siguranță. Ori membrii PSD au nevoie, în momentul de față, de un lider care să le demonstreze că îi ține în libertate”.
*
Îl adaug aici pe popa-socru, renumit mobilizator de pesediști votanți cu bila la ordin, în situații de urgență, și totuși mă întreb cum să ies din uimirea mea:
– După atâta dorință arzătoare a lui Ponta și tata-Sârbu de a-l scoate pe Șova la liman, plus ajutorul PNL-iștilor aminitit de autorul articolului, cum naiba de n-a reușit majoritatea PSD-istă să-l scoată pe Șova cu numai 67 de voturi „contra” arestării ? (față de 79 „pentru” arestare). Asta-i salvare de urgență în spaimă PSD-istă și cu ajutoare externe? Ceva se rupe în filmul ăsta.
ApreciazăApreciază
205.
Bască ilie | 26 martie 2015 la 22:38
@207
Victor, ai grijă cu cine vorbești singur? 🙂
ApreciazăApreciază
206.
victor L | 26 martie 2015 la 22:44
209,
se pare ca da, dar sint vechi, domnuie! 😛
ApreciazăApreciază
207.
noradamian | 26 martie 2015 la 23:00
Ali baba din Slatina
a fost turnat încă de acum 4 ani. Fără efect! Între timp ponta i-a dat pe mână și finanțele țării.
http://www.indiscret.ro/321/special/9905/-balasescu-atac-sub-centura-penala-a-primarului-valcov.html
ApreciazăApreciază
208.
noradamian | 26 martie 2015 la 23:01
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
209.
Bască ilie | 27 martie 2015 la 01:19
Ce soi de avocat al poporului a fost Iancu?
Debitează niște perle distractive, la evenimentul nopții:
*
„Nu se mai poate face nimic, poate doar politic. Încălcarea Constituției este evidentă. Constituția prevede jumătate plus unu din prezenți, iar în cazul Regulamentului Senatului, jumătate plus unu din total. Decizia Curții Constituționale nu se aplică retroactiv. În plus, gândiți-vă că CCR se pronunță peste trei săptămâni, o lună”, a afirmat Gheorghe Iancu, pentru EVZ.
*
Lăsăm partea cu majoritățile; am povestit-o destul.
„Decizia Curții Constituționale nu se aplică retroactiv”, adică n-ar avea niciun efect asupra unei eventuale hotărâri a Senatului (sau CD), atacată, chiar dacă CCR ar decide că-i neconstituțională.
Fugi, domnule Iancu, la Hunedoara! O desființează, în tot sau în parte, depinde ce-i găsește neconstituțional, or asta înseamnă că decizia CCR se aplică asupra respectivei hotărâri atacate.
Și ce dacă se pronunță peste 3 săptămâni de la sesizare? Atunci când decizia CCR se publică în MO, e super și produce efecte aspra hotărârii Senatului (a CD sau a camerelor reunite), numai să fie depistată neconstituțională. (în cazul Șova lipsește hotărârea Senatului, însă m-am legat de afirmația Iancului în general că decizia nu se aplică asupra hotărârii aduse la control în fața judecătorilor CCR)
Îmi apăr același punct de vedere exprimat la @185.
Să luăm puterea exemplului! Uite-aici o decizie a CCR- nr. 417 din iulie 2014 – și vezi cum desfigurează 🙂 figurile numite în consiliul de administrație de la Radiodifuziune, la fel hotărârea parlamentului, adusă la ghilotină CCR!
Curtea decide: „Admite sesizarea de neconstituționalitate formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Democrat Liberal și constată că Hotărârea Parlamentului României
nr. 24/2014 privind desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune este neconstituțională. Definitivă și general obligatorie”
*
Un pic mai sus, în motivarea deciziei, la punctul 27:
„27. Având în vedere criticile formulate, precum și cele constatate prin prezenta decizie, potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, Hotărârea Parlamentului României nr. 24/2014 își încetează efectele
juridice în privința celor 8 candidați desemnați de către grupurile parlamentare la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I”
*
Mai clar nu se poate. 🙂 O fi și Ciorbea un nechezol de neînlocuit.
Dă clic pentru a accesa Decizie_417_2014.pdf
ApreciazăApreciază
210.
Bască ilie | 27 martie 2015 la 01:34
Somn ușor!
Și-așa-mi vine câteodată! 🙂
*
ApreciazăApreciază
211.
theo | 27 martie 2015 la 10:53
bunä dimineatza,
Ciorbea nici nechezol nu este ,este o zoaie perversä:
ApreciazăApreciază
212.
noradamian | 27 martie 2015 la 11:52
Ziua bună! 🙂
postare nouă
ApreciazăApreciază
213.
theo | 27 martie 2015 la 11:53
ce tupeu mizerabil are manechinul impostor.
dar si PNL, este vinovat, ar fii motive sä-l de-a jos.
ApreciazăApreciază
214.
noradamian | 10 martie 2016 la 13:39
Reblogged this on Gradina de hartie and commented:
Când politicienii iau locul procurorilor, justiţia e în pericol. Când procurorii judecă politic, politica îşi pierde rostul. Când serviciile reușesc să-și subordoneze statul, instituțiile lui devin simple anexe birocratice. În fine, dacă societatea consideră, mai mult sau mai puțin în cunoștință de cauză, normale toate astea, își anulează drepturile și libertatea.
ApreciazăApreciază
215.
theo | 10 martie 2016 la 16:39
eu cred că o franä pusä la dl Helwig nu stricä, chiar cand se pregätea sä facä ceva dosare politice a la Nästase- la care si-a lansat si cartea.
ApreciazăApreciază
216.
theo | 10 martie 2016 la 16:40
MM a luat-o razna.
ApreciazăApreciază
217.
noradamian | 10 martie 2016 la 21:06
theo, nu stiu ce pregătea helvig, stiu doar că e omul presdeintelui și al usele. MM si-a pus singură piedică. n-o văd iesind din fundătură.
ApreciazăApreciază