Stânga-mprejur
10 august 2015 at 20:17 noradamian 9 comentarii
După o cursă infernală care împinge de trei ani țara spre un regim anarho-dictatorial, impostorul din capul guvernului e în plus. Iminenta lui înlăturare ajungând acum să fie dorită de mai toată lumea. Când a fost lansat de uniunea moșită de varan, trupeții useliști au avut grijă să nu poată evada din canalul intereselor lor oneroase. Așa că n-a avut încotro și a mers până-n pânzele roșii făcându-și mendrele în dispreț total față de orice cerință de responsabilitate a funcției. Răsplătindu-se generos la încheierea misiunii încredințate în 2012 cu o croazieră de lux: o încununare a lungului șir de abuzuri. și un gest de sfidare a ciracilor care l-au ținut prizonier, a electoratului de alieni, a foștilor aliați întru interese oneroase și a tuturor păcăliților patriei. Știe ce-nseamnă soarta de șobolan politic prins în cursă. Știe că are să-și termine rolul în ultimul act dintr-o guvernare grotească. Știe și că nu toți cei ce așteaptă să fie mazilit au același motiv. Și-n anii ’90, în timp ce unii credeau că odată cu Ceaușescu s-a terminat și cu curtea lui, devotatele lui slugi dădeau iama să-nhațe puterea și să prade țara! Iar celor care se iluzionează socotind că odată cu ieșirea din scenă a campionului imposturii postdecembriste, selectat dintr-o slinoasă galerie de gang, lucrurile o vor lua în direcția bună, țin să le amintesc că n-a trecut o lună de când foștii camarazi de useleală au decis să-și umfle salariile cât poftesc împreună cu inculpatul impostor și toată clica lor de flămânzi.
De fapt, nu e grangur ăla care nu poate lăsa lucrurile baltă dacă are chef să plece în vacanțe paradisiace în rând cu nababii lumii. Cine să zică stop? Cui să dea socoteală? Dacă regimul dinainte de 89 a căzut ca să fericească crema comunistă regrupată periodic în diverse forme și alianțe, orice „schimbare democratică” e un bun prilej de reorganizare mai profitabilă a clanurilor. Beneficiarii „schimbării” au fost și sunt cei din castă. Deocamdată jivina lor reprezentativă din istoria recentă a revenit odihnită. Și, deși e încolțită, n-o să iasă din vizuină decât afumată.
Entry filed under: 7301634. Tags: crema comunistă, impostor, misiunea uselistă, pânze roșii, păcăliții patriei.
9 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
vasilegogea | 10 august 2015 la 20:42
…de fapt, „stânga de jur împrejur”!
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 10 august 2015 la 21:31
Corect!! 🙂
ApreciazăApreciază
3.
racoltapetru6 | 11 august 2015 la 09:11
„Afumată” sau „trădată”, după cum se pare că vom vedea în curând. Că și alte jivine își așteaptă rândul.
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 11 august 2015 la 11:26
cu siguranță- dacă ne amintim că refrenul…„la brutărie” lansat în uralele stadioanelor cu alieni e chițăit de jivină…
ApreciazăApreciază
5.
ion adrian | 11 august 2015 la 17:41
Pentru cne nu a vazut emisiunea desi merita pastrat si in arhiva personala caci sunt informatii de valoare istorica pe care eu pe multe le confirm ca fiind auzite si de mine:
http://www.evz.ro/interviu-teodor-maries-cineva-a-facut-sa-dispara-discursul-care-dovedeste-ion-iliescu-a-chemat-minerii-in-bucuresti-pe-13-15-iunie-1990.html
ApreciazăApreciază
6.
noradamian | 11 august 2015 la 18:33
Seara bună! 🙂
Ion Adrian, multzam! informațiile, de valoare istorică- pot fi considerate și un document juridic la dosar. Doar că nu s-a vrut nici o clipă asta și nici acum nu se vrea.
ApreciazăApreciază
7.
ion adrian | 17 august 2015 la 15:24
Cred ca si ce spune Elena Udrea care desigur ca stie mai multe decat spune, trebuie bagat in seama:
„Printre partile bune din experienta puscariei, este trezitul la sase dimineata. Desi m-am culcat tarziu pentru cum m-am obisnuit, am fost in picioare inainte de rasarit.
Am in minte o idee din emisiunea de ieri seara: ca as putea fi si eu o victima colaterala si, ca as putea accepta acest fapt asa cum, teoretic, inainte am acceptat ca se poate intampla in cazul altora. Diferenta este ca atunci mi se parea ca exista o cauza inalta, nevoia de stat de drept, pentru care merita sa trecem cu vederea actiuni nedemocratice cum ar fi interventia serviciilor secrete in actul de justitie. Acum am inteles ce este oricum evident pentru toti cei care vor sa vada, ca scopul este chiar preluarea puterii de catre reprezentantii serviciilor secrete de la clasa politica, care o detine democratic, in urma alegerilor electorale.
Chiar si asa, inainte oamenii erau trimisi in judecata in stare normala, de libertate. Acum au venit cu practica generalizata a arestarilor preventive regizate in spectacole televizate, a politicienilor si a oamenilor de afaceri, care a ingrozit pe toti cei care li s-ar putea opune si i-a redus la tacere, pentru ca totul trebuie sa se intample rapid. Ei nu pot astepta cativa ani sa fie judecati cei care trebuie inlaturati chiar acum. De aceea cred ca nici nu isi bat capul sa faca dosare serioase, cu probe, pentru ca nu tragerea la raspundere ii intereseaza ci scoaterea acestora din scena.
Tot acesta este si motivul pentru care sunt vizate de anchete doar firmele romanesti: oamenii de afaceri romani sunt chiar ei lideri in societate, deci si ei trebuie inlaturati iar firmele romanesti distruse, locul lor urmand sa fie luat de companii straine, care nu sunt interesate de cine conduce Romania ci doar sa faca bani pe care sa si-i duca la ei acasa.
Si atunci, evident ca nu vorbim de victime colaterale intr-o lupta cu scop inalt ci, de un plan bine gandit si executat de a prelua in mod nedemocratic si in interes de grup conducerea tarii, folosind pretextul atat de popular al anticoruptiei.
Intrebarea este daca suntem pregatiti sa renuntam atat de usor la democratia castigata greu in 1989 si sa ne lasam condusi din nou de generali? ”
Marturisesc ca eu unul nu prea sunt 🙂
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 17 august 2015 la 18:55
Seara bună! 🙂 Ion Adrian, n-am urmărit emisiunea dar, cel puțin în pasajul citat de tine, Udrea observă și spune lucruri demne de luat în considerare.
ApreciazăApreciază
9.
theo | 17 august 2015 la 20:18
bunä,
chiar este ingrijorätor dacä este adevärat, este f. curajos sä
potzi spune astfel de lucruri.
eu m-am enervat azi, l-am auzit pe un figurat PDL ,Tinel,
cä Bäsescu a distrus PDL, cä ei sunt un nimic färä el, cä
l-au trädat si fäcut aliantze cu cei ce -l-au suspendat si
härtzuit nu spune, sunt o rusine.
ApreciazăApreciază