În lipsa unei revalorizări critice a istoriei și culturii
13 august 2015 at 16:27 noradamian 12 comentarii
Istoria poate fi un rezervor nesecat de reproșuri, de fapte reale, selectate după criterii partizane, numa’ bune de reactivat în regim de urgență atunci când producătorii de ură au nevoie. Adică mai tot timpul. „Unitățile de producție” sunt, invariabil, extremist-justițiare și merg, invariabil, la foc continuu aruncând petarde și torpile dintr-o parte în alta prin mulțimea transformată în armate ostilizate una contra celeilalte. R
Denaturarea oricărei încercări de dialog doctrinar normal explică până la un punct, de ce stânga politică autohtonă, comunist-securistă prin natură, cu toate anexele ei autodeclarate „de dreapta”, solidarizată în minciuni și prăduială, își face legea sub o democrație de acoperire.
Există și respectabile voci ale stângii din afara terenului politic propriu zis. Din păcate, cele mai prizate fiind prizoniere ale ismelor utopic- egalizatoare, vin cu aceleași chiștoace ideologice despre nocivitatea capitalismului și liberalismului, uneori pudrate cu creștinism de paradă ori fumate de eroi de tricou, eventual cu efigia unui killer de legendă.
În partea opusă, în schimb, în zona dreptei totale, dinafara terenului politic propriu-zis, discursul politic pare un reușit studiu de fezabilitate despre altă realitate. Ca-n modelul autostrăzii Sibiu Aciliu construită până la panglica finală pe un deal care se surpă. Nobilele postulate sunt simple exerciții de admirație într-o societate care se duce la vale.
Inadecvare care explică poate, de ce schimbarea din ’89 e echivalentă cu trecerea de la egalitatea neșanselor la inegalitatea șanselor.
Un proces serios al comunismului, prin urmare, ar lămuri lucrurile doar dacă prădătorii care au performat politic după ’89 constituind rezervorul național de oligarhie sunt incluși în proces. Aveți idee cine să-l facă? Condamnările la grămadă, tipic bolșevice, de pe poziția politică a uneia din părți care se exonerează astfel, pe sine, de judecată, generează, prin reacție, exact efecte de felul celor pe care pretind că le stopează.
Zonele întunecate ale dreptei interbelice, pe de altă parte, ar trebui analizate onest și judecate cu criterii corecte politico-istorice și culturale, nu în beneficiul unor politicieni, la rândul lor legați de zone și mai întunecate. Demararea unui proces autentic, responsabil, al fiecărei epoci din istoria ultimului secol menit să împiedice recrudescența unor fenomene nocive, în care extremele să fie excepția nu regula, fără spectrul delictului de opinie, cu actuala clasă politică -pare utopie.
E suficient să citim Jurnalul lui Mihail Sebastian ca să înțelegem cum ajunge extremismul să corupă și cele mai luminate minți. Sunt de găsit și multe alte mărturii impresionante ale vremii. Mă întreb însă, dacă vocile extremei drepte, declarat creștine și apărătoare ale evreilor, simt nevoia să vadă cum stau lucrurile, fără ochelari ideologici. Cunosc limitele unor cadeți în uniformă de dreapta, am dat de ele când am spus undeva că-mi plac povestirile scriitorului Gabriel Garcia Marquez (asta fiind imediat după moartea lui, în aprilie anul trecut, cred). Un delict! M-au atacat fulgerător, acuzându-mă marțial, de simpatii față de un socialist…
Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie. Tags: creștinism de paradă, extreme, inadecvare, reproșuri, revalorizare critică, torpile.
12 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
Aventuri în grădina de hârtie 
1.
Zorin Diaconescu | 14 august 2015 la 12:10
Reblogged this on CRONICA [R] and commented:
Diferența dintre radicali si moderați, îndiferent de tabăra căreia îi aparțin este adesea la fel cu deosebirea dintre demnitate și mândrie. Vă sugerez să reflectați asupra acestui fapt. Evident, numai dacă vreți!
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 14 august 2015 la 15:54
…O diferență aparent mică, uriașă prin efecte, însă.
ApreciazăApreciază
3.
noradamian | 14 august 2015 la 18:45
Vladimir Tismăneanu despre comunism și fascism, bolile sec XX , văzute ca două jumătăți inseparabile (!) ale răului…
„Este vorba, spune Sebastian, de extazul omului in uniformă: “O sută de mii de tineri care ridică intr-o arenă bratul drept in sus, o sută de mii de brate tresărind parcă dintr-un singur umăr, este o masină care flatează nu stiu ce instinct de putere, nu stiu ce senzatie biologică”. () “Corurile, marșul in cadenţă și simbolurile vagi, aceste beţii psihologice, sunt materia primă a oricărei dictaturi. Că sunt dezonorante sau nu, puţin interesează. Ele sunt eficace, și asta e de ajuns. Există un singur dușman care le poate sta impotrivă: spiritul critic. De aceea, orice dictatură, fascistă sau comunistă, debutează prin suprimarea lui…. Noaptea de chef va trece insă, și in zori va veni dezgustul. Nopţile de chef tin uneori foarte mult in istorie: ani și decenii, dacă nu veacuri. La sfarșitul lor, dezgustul insă vine fără greș. … Marxismul și fascismul pot cuprinde o sută de adevăruri politice și economice decisive, dar amandouă pornesc de la o groaznică ignorare a omului. Este și in marxism, și in fascism o lipsă de viaţă si un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va răzbuna astăzi sau peste o sută de ani, dar se va răzbuna. … Se circulă greu astăzi prin lumea ideilor, fără uniformă. Spiritul critic n-a avut niciodata uniformă. E un civil“. (subl. noastră)
Spiritul revoluţionar se prevalează de categorii politice “tari”, imparte lumea in tabere ireconciliabil opuse, in prieteni si dusmani. In România, cel putin, acestea sunt vorbe fără noimă, afirmă Sebastian, iar diagnosticul său uimeste prin perenitate: “…’stânga’ si ‘dreapta’ romanească adăpostesc cele mai variate compromisuri, cele mai fanteziste contradictii. Lipsei lor de continut politic li se adaugă o gravă lipsă de sinceritate personaăa care le goleste de orice continut. E o discrepanţă strigătoare intre ceea ce spun oamenii si ceea ce fac ei, e un dezacord intre scrisul lor si viaţa lor. Democraţi cu scandaloase averi, socialisti cu strălucitoare cariera mondenă, teologi cu chef si temperament–e prea plină societatea noastra de asemenea exemplare pentru a ne mai osteni să credem in ‘democraţia’, in ‘socialismul’ si in ‘ortodoxia’ lor”. Aceste cuvinte au fost scrise acum 80 de ani, dar avem impresia că ele surprind o realitate care ne este, vai, extrem de familiară…”
ApreciazăApreciază
4.
vasilegogea | 15 august 2015 la 08:54
…da, pare că extremele se întîlnesc, dar „nu se văd”, ca pe Banda lui Möbius.
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 15 august 2015 la 12:48
…fac și schimb de energii! negative, bineînțeles.
ApreciazăApreciază
6.
theo | 17 august 2015 la 21:24
unde se duc postärile mele?
ApreciazăApreciază
7.
theo | 18 august 2015 la 10:47
bunä,
observ cä pe nimeni nu a deranjat, concediile lärgite a lui TONTA, dar nici iesirile de vagabond, ce insultä zilnic pe orcine
se pare in lipsa lui, o armatä de avocatzi au spälat dosarul lui Tonta. era de asteptat.
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 18 august 2015 la 12:14
Ziua bună! 🙂
Theo, e cam vraiste… zvonuri, indiferență, minciuni, dezinteres, hoție. toată lumea asteaptă să se schimbe ceva, dar nu știe ce…
ApreciazăApreciază
9.
theo | 18 august 2015 la 13:21
asteaptä sä le vinä din cer, cand cineva se sträduiește nu-i
sustzinut. imi este fricä de puterea fostilor securisti cu TV-ul
lor propagandistic. este ceva ce mä deranjeazä, societatea civilä
se tävälea si măcänea contra lui Bäsescu. d-na Pora a
dispärut ca si altzii.
ApreciazăApreciază
10.
theo | 18 august 2015 la 13:38
AUD CÄ VOR SÄ-L PUNÄ PE ESCROCUL MOLICEANU PREMIER- O CATASTROFÄ
ApreciazăApreciază
11.
theo | 18 august 2015 la 15:44
vagabondul mitoman, iar se face inportant si pälävrägeste in tv.
nu o sä mä uit, nu pot sä-l väd. este un impostor:
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 18 august 2015 la 15:47
nici eu nu mă uit! mi-e silă. pierdere de vreme.
ApreciazăApreciază