Follow the Oil

7 septembrie 2015 at 12:31 15 comentarii

De la producerea revoluției industriale, istoria planetei e legată direct sau indirect de petrol. Marii consumatori de hidrocarburi ai lumii sunt conectați organic la statele cu zăcăminte de petrol. O mișcare politică în teritoriile cu câmpuri de sonde se transmite instantaneu în economiile dezvoltate ale lumii. Războaiele, revoluțiile, relațiile și alianțele din aceste zone, toate-s scrise cu petrol. Trei dictaturi din cele mai bogate țări în hidrocarburi s-au prăbușit în ultimul deceniu. Revoluțiile s-au desfășurat în direct și cu morții la vedere. Saddam lichidat în 2005, Gaddafi în 2011. Doar președintele Bachar al Assad, mai rezistă într-o țară distrusă, ajunsă câmp de război al ISIS. Proiectanții revoluțiilor n-au avut însă, de ce să se bucure, n-au ajuns la robinet, pentru că pe terenul fostelor dictaturi a înflorit un terorism monstruos concentrat în ISIS. Califatul crimei devenind stăpân și peste rezervele de petrol.

Cine din lumea normală să negocieze cu un stat satanic care are ca unică ocupație, crima? Și ca unic scop, distrugerea? Un stat criminal, bogat, care se-ntinde deja pe două continente, stăpân peste o mare parte din resursa vitală economiei lumii? Care, de curând, are și uraniu? Cine-l susține? Cu cine are interese comune? Cine ar putea să-l învingă? Rușii vând arme si suportă regimul Al Assad, ISIS cumpără arme prin diverse organizații și cetățeni arabi, Merkel menține relații bune cu Putin pentru petrol, Iranul e acum „de încredere”. Franța, post Gaddafi, comme ci, comme ça, că n-are încotro. Pe de altă parte, americanii sprijină coaliția musulmanilor moderați și consiliul militar creștin cu FSA, împotriva ISIS și a regimului Al Assad. Încurcătură mare!

Atrocitățile comise de ISIS asupra comunităților creștine din Orientul Mijlociu și Africa au fost complet ignorate de organismele UE în anii trecuți. Ce s-a schimbat dintr-odată? Cum se explică umanizarea bruscă a mărimilor europene? De ce vor să lase impresia c-ar fi luați prin surprindere? Vărul fostului lider libian, Ahmed Gaddafi al-Dam, din răzbunare poate, pentru uciderea dictatorului anunțase public încă din martie, evenimentul! Iar acum, tot mai multe voci raționale de pe planetă insistă să fie lichidat ISIS înainte de a fi prea târziu. Fostul șef al serviciului de securitate libian a menționat și un termen: doi ani până la o lovitură teroristă de proporții asupra Europei. Strămutarea civililor din zonele de război înseamnă mutarea frontului în Europa cu toate riscurile incluse. Dar riscuri sunt și fără asta! E timp de așteptat? Cât contează aspectul umanitar și cât interesele legate de petrol? Oricum, eliminarea apocalipticei ISIS e imperativă și presantă. O dizlocare a populației civile (nu mai contează dacă și-n ce măsură e aranjată sau declanșată pe principiul bulgărelui de zăpadă, nici dacă toate motivațiile concordă) cu implicarea mai mult sau mai puțin voluntară a țărilor europene, logic devine parte a scenariului: un  atac concertat rapid asupra ISIS.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , , .

VLADIMIR SOLOVIOV: Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale (3) Milostenie, ură și parșivenie

15 comentarii Add your own

  • 1. vasilegogea  |  7 septembrie 2015 la 13:46

    De această dată, încerc să fiu „avocatul” îngerului: dar, dacă, în contextul în care ţările arabe bogate, „stabile” politic, prospere (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Quatar, Kuweit, pentru a le numi doar pe cele din Golf, omiţîndu-le – „prietenii ştiu de ce” – nu oferă sprijinul, să nu zicem „frăţesc”, ci doar umanitar, milioanelor de oameni dislocaţi în chip tragic, iar Europa, în sfîrşit (şi nu „la sfîrşitul istoriei” – de altfel, Fukuyama a revenit asupra poziţiei sale iniţiale!) va reuşi să gestioneze în spiritul valorilor ei constitutive şi identitare istorice, această criză de proporţiile unui al treilea război mondial, nu va însemna aceasta o şansă pentru omenire să transforme „ciocnirea civilizaţiilor” într-o pace universală (dacă nu l-a uitat detot pe Kant…)?
    E doar o întrebare pe care, antiutopist cum sînt, nu vreau să fie înţeleasă ca un „proiect”. Nevoia de a găsi un licăr de speranţă…

    Apreciază

  • 2. vasilegogea  |  7 septembrie 2015 la 13:49

    Corrigenda: după „prietenii ştiu de ce” se va citi, în continuare: pe cele din caucaziană-caspică.
    Mulţumesc!

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  7 septembrie 2015 la 13:50

    Dragă prietene, frumos gând, aș vrea să existe șansa asta…

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  7 septembrie 2015 la 14:03

    Ar mai fi de menționat și rezistența tot mai solitară a Israelului în epicentrul răului;fără ripostă, cu teroriștii-n coaste, nu se poate trăi. Și, repet, în zilele când tragedia „Charlie Hebdo” speriase lumea, atrocitățile din zonele bântuite de teroriști erau trecute cu vederea, probabil din cauza poziției ideologizate, ca să nu zic mai mult, a ONU.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  8 septembrie 2015 la 15:33

    ultima oră:

    „Statul Islamic deține controlul total al petrolului extras în Siria

    Luptători din cadrul grupării Statul Islamic au cucerit ultimul câmp petrolifer major care se afla sub controlul Guvernului sirian, în urma unor confruntări într-o vastă zonă deşertică din centrul ţării, potrivit unui ONG care monitorizează conflictul”.

    http://www.mediafax.ro/externe/statul-islamic-a-cucerit-ultimul-camp-petrolifer-controlat-de-guvernul-sirian-14704107

    Asupra petrolului libian îl aveau deja.

    Apreciază

  • 6. theo  |  9 septembrie 2015 la 09:49

    sincer, sunt asa de amestecatzi totzi in afaceri dubioase, nu stii cine cu cine tzine si de ce. e greu de spus de ce s-a adus la aceastä situatzie , dar cei care au avut colonii acolo, au jucat uneori dublu.
    oricum aceastä avalansa de oameni ce vin in Europa nu ar fi asa catastrofalä dacä nu ar fi „comandatä”, desigur; s-au fäcut tot felul de informatzii, special gogonate.
    sper sä nu iasä un räzboi teribil.

    Apreciază

  • 7. theo  |  9 septembrie 2015 la 10:00

    scuze,
    bunä dimineatza!
    avalansa informatziilor te zäpäceste.
    sunt putzin cam ingrijoratä, fiul meu cu sotzia este pe insula Lesbos. acolo e o situatzie infernalä. printre cei amäratzi, sunt mai mult de jumätate , rebeli, intolerantzi si pusi pe luate. ai mei au fost mutatzi in altä parte la alt hotel, departe de vacarm, dar sunt si acolo.
    sunt murdari, nu respectä nimic, li se cuvine tot.
    imi fac griji (sotzia lui este grecoaicä) mä linistesc cand ii
    väd acasä.

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  9 septembrie 2015 la 12:11

    Ziua bună! 🙂
    Theo, în situații de astea e greu să discerni adevărul și, mai greu, să păstrezi o echilibrul.

    Sper să se-ntoarcă cu bine fiul tău și soția lui.

    Să ne ții la curent!

    Apreciază

  • 9. theo  |  9 septembrie 2015 la 12:54

    imi aduc aminte cum Patriciu cu Haysam si altzii, isi fäceau
    afacerile in siria si alte tzäri, cred cä ar fi mai bine sä-i ajute acolo unde träiesc sä termine räboaiele dar si aici au interes altzii. COMPLICAT.

    Apreciază

  • 10. theo  |  10 septembrie 2015 la 10:56

    bunä,
    KLAUS se tzine de prostii,se lasä manipulat
    pare un mamut impäiat, färä creier si suflet, steif.

    Apreciază

  • 11. ion adrian  |  10 septembrie 2015 la 13:31

    Nora revin in gradina ta dupa o pauza de vara caci acum nu-i asa, incepe culesul de toamna la destule fructe miraculoase. Strugurii sunt preferatii mei.
    a)Cele spuse de tine sunt demne de retinut.dar eu adaug ca Unchiul SAM este responsabilul major in proasta gestionare a celor ce se intampla. Cum nu-l creditez cu geniu nu stiu exact care este cauza impotenta sa sau o rea intentie la care mi-e frica sa ma gandesc . Vad ca acum se tine deoparte de realitati ca o fecioara pudica caci deh Atlanticul este mare 🙂

    b) In acelasi timp sunt din ce in ce mai confirmat in cele scrise pe blogul meu si anume parafrazandu-l pe Malraux cu aplicatie la Calea a treia pe care o postulez si o recomand de ceva vreme si fara de care probabil(eu sunt sigur) ca omenirea are toate sansele daca nu sa dispara dar sa se intoarca intr-un primitivism care poate ca o sa ne duca intr-un regat sardaukar(vezi Dune)

    c)Si sa inchei cu o gluma caci totusi nu pot sa ratez, mai ales ca e vorba si de culori heraldice, ca unul ce am in neam desigur ca mult inaintea stramosilor mai recenti, si ungro-germani atestati si cu blazoane, din Erdely sau Siebenburgen(acolo locuiau si stapaneau ei pe atunci)sa va impartasesc aceasta gluma care circula pe net dupa pozitia publica foarte „corecta politic” a maghiarului din parlamentul nostru, dar care nu se lipeste de niciun fel de cea a fratiorului sau de la Budapesta:

    “Iata despre ce este vorba. Pentru a nu se face discriminare pe baza de etnie sau religie, ce-ar fi daca a-ti adopta solutia optima a relocarii si impamantenirii refugiatilor in zonele locuite majoritar de maghiari (Odorheiul Secuiesc, Covasna, Miercurea Ciuc), pentru a asigura o mai buna echilibrare demografica.
    In acest fel, ca semn de infratire, pe primarii va fi arborat si steagul verde al islamului alaturi de steagul secuiesc.
    Sunt absolut sigur ca maghiarii din toata lumea vor saluta, vor aprecia si vor sarbatori acest lucru cu focuri de artificii sau … doar cu focuri ” 🙂 🙂 🙂

    PS. Textul(O scrisoare gasita 🙂 de Mircea Popescu ) este mult mai amplu dar eu atat am dorit sa va impartasesc in tonalitate hazlie de tipul “haz de necaz”.

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  10 septembrie 2015 la 16:56

    Salut, prieteni! 🙂

    Theo, destui useliști, atât din pnl cât si din psd, s-au înțeles de minune cu arabi de soiul lui Hayssam, jefuind sistematic țara.

    pân-acum klaus a jucat exact cum îi place useleului.

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  10 septembrie 2015 la 16:59

    Ion Adrian, bine ai revenit cu un comentariu interesant ca de obicei. 🙂
    Vinovățiile sunt diferite, diferențiabile și atât de încâlcite încât mi-e teamă că vor urma conflicte insurmontabile între vinovați. Din care n-ar avea de câștigat decât teroriștii.

    Apreciază

  • 14. theo  |  10 septembrie 2015 la 21:52

    noapte bunä.

    Apreciază

  • 15. theo  |  11 septembrie 2015 la 14:33

    bunä,
    härtzuirea lui Bäsescu pt. o declaratzie la TV, mi se pare
    irealä, TONTA l-a fäcut hotz, fam. de hotzi, a fäcut comisie
    pt. fata lui, l-a amenintzat cu inchisoarea.
    unde este dreptatea??

    Vor procurorii să facă pe placul ciumei roșii ??

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 935.020 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.453 de urmăritori
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 935.020 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: