Țara din ambulanță
25 noiembrie 2015 at 15:24 noradamian 12 comentarii
În 30 ianuarie, la zece zile după accidentul din Apuseni, ca răsplată pentru abilitățile sale dovedite în salvarea lui Adrian Iovan și Aurei Ion, directorul SMURD era numit de Victor Ponta, secretar de stat în guvernul său, coordonator al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, al Inspectoratului General de Aviație și coordonator operativ a tot ceea ce înseamnă ambulanțe, unitațile de primiri-urgențe. De atunci (ca și pân-atunci) eficiența acțiunilor secretarului împuternicit cu toate acțiunile de salvare de pe pământul, din apele și aerul patriei, în relație sinergică cu ale superiorului său direct, ministrul Gabriel Oprea, s-au evidențiat, spectaculos, în cele mai critice situații: teleconferințele cu care au fost salvați oameni și scoase din mâl gospodării inundate, străduințele, de asemenea televizate, de a salva supraviețuitorii din apele lacului Siutghiol după prăbușirea unui avion, căutările istovitoare, de asemenea inutile, după planorul căzut în august, în Retezat, haosul bine gestionat al cumplitului accident de la Colectiv. Claxonul Smurdului ajungând mai popular decât imnul național.
Investigația de ultimă oră a jurnalistului Tolontan a demonstrat încă odată, dacă mai era nevoie, ținuta demnă a înaltului secretar guvernamental care, dus cu preșul de subordonați, a mințit tot ce era omenește posibil pentru a-i salva împreună cu cele 60 de vieți. inutil! După atâtea probe de caracter, d-l Cioloș vine cu soluția: un copy paste la decizia d-lui Ponta după accidentul din Apuseni; soluție la fel de responsabilă. În plus, îi încredințează salvatorului și cinstea de a reforma sistemul. Mor oameni cu zile. Un premier s-a dus, altul a venit. Arafat rămâne.
Entry filed under: 7301634. Tags: arafat, Cioloș, copy paste, decizie, inutil, ponta, Tolontan.
12 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
vasilegogea | 25 noiembrie 2015 la 16:10
…cam toată Europa pare a fi într-o „ambulanţă”…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
2.
noradamian | 25 noiembrie 2015 la 16:56
Da, numai boli grave, trist…
ApreciazăApreciază
3.
noradamian | 25 noiembrie 2015 la 17:29
”A fost nevoie să moară oameni ca această demisie” (a lui ponta!) „să se producă. Dacă s-ar fi respectat legile, niciunul nu ar fi trebuit să moară”. Klaus Iohannis, 4 noiembrie 2015.
pentru demisia lui Arafat, asta n-a fost destul. nici „sponsorizările ISU” și nici minciunile cu care încă mai defilează pe la televizii.
ApreciazăApreciază
4.
racoltapetru6 | 26 noiembrie 2015 la 11:28
Fiind și eu ardelean (maramureșean, da tăt p-aproape-i), încă mai am răbdare să aștept ceva rezultate concrete și benefice ale noului premier. N-aș zice că destituirea șefilor de la ISU e o măsură rea.
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 26 noiembrie 2015 la 13:00
Destituirea șefilor ălora a fost o măsură de urgență absolut necesară. Să vedem ce urmează de-aci încolo. Și eu am răbdare, Petru.
ApreciazăApreciază
6.
neax | 29 noiembrie 2015 la 08:41
Simplul fapt că a fost avansat de Ponta ridică un mare semn de întrebare în legătură cu trecutul lui Arafat.
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 29 noiembrie 2015 la 17:12
Da, Neax! A fost scos din pepiniera studențească de informatori arabi ai fostei securități și plantat într-un post de perspectivă de cea nouă. A făcut treabă bună cu Smurdul reușind să devină suficient de popular ca să fie utilizat politic. Momentul a venit în ianuarie 2012 când, ca vector uselist, a demonstrat că are potențialul potrivit scopurilor lor. Prin urmare, era logic să fie împins mai sus. Chiar și faptul că tragedia din Apuseni a fost motivată oficial, după o anchetă de aproape 2 ani, cu concluzia lui Arafat de atunci: „morții sunt de vină”, e o confirmare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
8.
neax | 29 noiembrie 2015 la 21:10
Tu ai spus-o. (Eu am gândit-o.)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
9.
noradamian | 30 noiembrie 2015 la 00:49
Cum era de așteptat, ancheta tragediei din Colectiv merge pas cu pas spre deznodământul stas: ”nimeni nu-i de vină”. Mai întâi au fost deresponsabilizați proprietarii clubului, apoi piedone, la ISU s-au găsit niste țapi ispășitori (în arest preventiv, deocamdată). Elementul comun: nimeni, în cap cu infailibilul arafat, nu-și asumă vreo responsabilitate. Exact ca la accidentul din Apuseni: mai întâi mușamalizare, apoi uitare. Iar în final, târziu, după ancheta oficială, clasare.
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 30 noiembrie 2015 la 01:06
…pompierii par însă, deciși să nu se mai lase umiliți: http://www.curentul.info/actualitate/13064-pompierii-nu-se-lasa-dau-cu-arafat-de-pamant-noi-suntem-orlando-schiopu
ApreciazăApreciază
11.
Aliosa | 1 decembrie 2015 la 09:19
La Multi Ani de 1 DECEMBRIE, Ziua Nationala a ROMANIEI ! 🙂
Aliosa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
12.
noradamian | 1 decembrie 2015 la 17:40
La mulți ani României și celor care o iubesc prin tot ce spun si ce fac!
ApreciazăApreciază