Aventuri în grădina de hârtie

Linia

22 decembrie 2015 at 14:34 noradamian 6 comentarii

Oamenii obosesc și uită. După 26 de ani de așteptări zadarnice, decembrie, luna sărbătorilor, aniversărilor de paradă și comemorărilor ipocrit-festiviste devine de la an la an și un prag temporal al resemnării și al îngropărilor de memorie. Poate nu mulți au priceput în anii ’90, la momentul zero al noii republici, că suntem tot în cea veche întoarsă pe dos și vopsită multicolor. Confundând comunismul, ca boală ideologic-socială, cu milioanele de cotizanți din care mulți nu erau nici purtători de „viruși”, am căzut în plasa vicleanului Iliescu ratând șansele timpurii de a da alt curs noului stat. Dând bruma de solidaritate pe răfuielile interpersonale, ne-am pomenit pe linia strategică a emanaților care astfel și-au împărțit liniștiți scena politică („dreapta, ia-o tu,  stânga, lasă-mi-o mie”) Societatea s-a fărâmat în găști antagoniste care o țin în războieli perdante și acum, efecte asemănătoare cu încăierările milițiilor rivale din Orientul Mijlociu sau cu ale triburilor africane, decise să se extermine reciproc, după asasinarea unor dictatori. aici, măcar, nu fizic.

De altfel, cei mai zeloși propagandiști ai capitalismului timpuriu s-au reîntors în barca structurilor după ce au înțeles că puterea e tot în mâinile lor. Vârfurile de lance s-au dovedit a fi liberalii radicali, divizia de anti-comuniști feroce din anii ’90, cei care au avut de interpretat un rol decisiv în comedia asta. și le-a ținut! După victoriile timpurii prin care au pus astfel, bazele „anti-comuniste” ale capitalismului de pradă, modelul original inițiat de „robesperrienii” Radu Câmpeanu, Patriciu, Tăriceanu s-a adaptat și perfecționat non-stop asigurând, pe de o parte,  accesul celor din clan la prădat statul, iar pe de alta, fidelizarea prin mită și promisiuni a populației sărace, lesne de adus în plasa roșie…

Corneliu Coposu a fost singurul om politic vizionar care a încercat să dea o turnură autentic democratică dezorientatei societăți de atunci. Uimitor! un martir al închisorilor comuniste care a îndrăznit să promoveze politic foști membri PCR  înțelegând că decomunizarea societății nu putea avea loc marginalizând milioane de simpli cotizanți.

Linia însă, era deja trasată. Securiștii- nomenklaturiști pe o extremă și radicalii- justițiari pe cealaltă erau la posturi. Prinși în răfuielile lor meschine n-au văzut țara. Și n-o văd nici acum. Ce șanse de a schimba o societate poate avea un vizionar într-o lume de vanitoși orbiți de dușmănii ideologice? Vanitatea nu e compatibilă cu viziunea. Face, în schimb, casă bună cu duplicitatea, minciuna și parvenitismul politic.

Coposu a trecut la cele veşnice înainte să vadă prăpastia dintre consideraţiile lui asupra celor care se bucuraseră de încrederea și respectul său şi dureroasele efecte generate de nevrednicia acestora. A plecat înainte să vadă nimicnicia lui Milică, preşedintele fără umbră, cel care, excedat de propria lui importanţă, şi-a încheiat misiunea predând ţara (cu acel rușinos „m-au învins” imposibil de uitat) lui Ilici&Vadim. A plecat înainte să-și vadă partidul intrat în hora prăduitorilor prin domnii Remeş, Mureşan, Ciuhandu șamd. Și nu-i trecea prin cap că de numele lui vor profita veleitari mărunți ca să parvină politic. N-a apucat s-o vadă pe Lucia Longin, realizatoarea (şi maculatoarea) „memorialului durerii” trecându-l între martirii neamului pe bombonel sinucisul. Şi n-a apucat să-l vadă pe „alteța sa”, ginerele securist al majestăţii sale, preluând casa regală.

De regulă, nicio piesă din mecanism nu se pierde. La nevoie, e scoasă din uz, până i se găsește alt rol. Iar mecanismul trebuie permanent „uns” și rețelele refăcute. Ei știu asta. Chiar și cei din închisoare.

Entry filed under: 7301634. Tags: anti-comunism, „alteța sa”, „robesperrieni”, clanul structurilor, Corneliu Coposu, iliescu, Patriciu, Radu Câmpeanu, Tăriceanu.