Aventuri în grădina de hârtie

Boli

4 octombrie 2016 at 11:20 noradamian 9 comentarii

Fenomen normal până la un punct, partizanatul de orice natură (politic, sportiv, etc) devine, prin exces, dintr-o predispoziție personală, o boală socială. Ca vocație, ține de o carență spirituală; depășind împărtășirea solidară și necesară unor scopuri comune benefice pentru societate, deviază în trăiri mistico-politice. Își adjudecă idoli, îi urcă pe soclu, îi veghează și-i apără cu religiozitate. Partizanii politici pur sânge își transferă astfel simțirile naturale pentru cei din jur, în slujirea personajelor zeificate. Orice ar spune și ar face idolul, pentru partizan, e sfânt. Idolii nu greșesc. Orice ar spune și orice ar face toți ceilalți, în schimb, e rău, greșit sau periculos. Partizanul îi latră furios pe cei nimeriți în raza vederii lui și nu ezită să-i muște pe cei care au imprudența să se compare cu zeitatea. În mediile partizanale, vulnerabilitatea la manipulare e maximă, spiritul critic fiind  direcționat exclusiv spre alții. Cu rarisime excepții, judecata critică e incompatibilă cu slujirea idolatră; de aici, pornirile războinice și pofta de răfuială.

Separarea puterilor în stat fiind departe de o realitate funcțională-  mai curând o aparență întreținută de-un sfert de secol de manipulări-  transpartitismul&rețelele de corupție&crimă organizată și parlamentarismul dublat de blatism fac legea. O tentativă de spargere a acestui dublu cerc vicios devine, prin urmare, sursă de răfuieli interpersonale, interinstituționale și intrainstituționale. Cum viciatorii societății domină media, viața politică se desfășoară prin „breaking news”. Ca trase la xerox, reacțiile sistemului mafiotizat față de forțele care l-ar pune în pericol tind accelerat spre paroxism. Sistemul se conservă, sordid, prin practici standard, inoculând/cultivând vulnerabilități indezirabililor care se încumetă să-l pună în pericol. Mai mult sau mai puțin reale, păcatele& greșelile acestora sunt vânate din timp și puse bine la păstrare pentru valorificare la momentul potrivit, de „gospodarii” rodați ai sistemului. Băsescu, Macovei, Morar, iar acum și Kovesi (ca să-i amintesc doar pe cei mai importanți) pe rând, au ajuns atât ținte cât și arme în slujba monstrului nevăzut cu o mie de chipuri. Din nefericire, pierderile și riscurile pe termen lung în această luptă inegală se acumulează progresiv. Antrenând o mare parte a societății într-o cultură tribală a intoleranței și agresivității, nucleele dure ale beligeranților produc efecte reprobabile. Societatea se rinocerizează, îngăduința, calmul, umorul bun, confruntarea democratică, fair-play-ul, nu-și mai găsesc locul. Oamenii își sfărâmă cu voluptate relațiile pașnice și constructive, aleg să trăiască în ură și suspiciune războindu-se perpetuu. Coloniile politico-bacteriene întrețin astfel germenii gândirii totalitare.

Neînțelegerea mizei și riscurilor, nepotrivirea între disponibilitatea unor concetățeni de a susține valorile indispensabile evoluției normale a societății odată cu promovarea celor capabili de schimbare pozitivă și sectarismul idolatru, politico-mistic, generează continuu vulnerabilități, cu efecte negative chiar asupra personajelor de excepție care se angajează în misiuni – aspect dovedit deja-  potențial sinucigașe, de reabilitare a statului. Puținii cetățeni care reușesc să-și păstreze spiritul liber o fac cu riscul, asumat sau nu, de a fi confundați cu siniștrii comercianți de conștiințe la kilogram. Și nici măcar aceștia nu-și dau seama totdeauna, în timp util, de adevărata motivație a unor samsari de vorbe, lăsându-se influențați. Toate astea, presupun, explică de ce marginalizarea voluntară, absența, retragerea, ca opțiuni, fac ravagii. Un cerc vicios generează la rândul lui, altele. De fapt, și indiferența e o formă extremă de neîncredere. În fine, scriind, fără nuanțe, despre „boli”, n-aș vrea s-ajung să le consider incurabile…

up-date
Intrat de câtva timp în folosință curentă, termenul de „sistem” pare destul de nebulos. E dificil de definit o entitate- bloc (un „monstru”)  care n-are chip; sau are prea multe! În esență, toți „acționarii”, văzuți și nevăzuți, care se mobilizează-  instantaneu sau programat-  ca să blocheze orice s-ar dovedi util, realizabil și benefic societății și, totodată, pe oricine care demonstrează că poate și vrea să facă asta sunt „sistemul”.

Entry filed under: 7301634. Tags: colonii politico-bacteriene, greșeli, idoli, valorificare, vocaţie, vulnerabilități.