Constantin Noica: MATHESIS SAU BUCURIILE SIMPLE
14 octombrie 2016 at 10:49 noradamian Lasă un comentariu
Prin nu știu ce asociere, nepotrivită poate, acordarea premiului Nobel pentru literatură în 2016 cântărețului pop, poet și filozof, Bob Dylan, îmi amintește de viziunea culturală a lui Constantin Noica, expusă în „Mathesis sau bucuriile simple”, prima sa carte, și apoi în teza de doctorat intitulată „Schiţa pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou”.
Chiar dacă pare surprinzător, premiul Nobel pentru literatură/2016 decernat artistului Bob Dylan pentru „crearea unor noi expresii poetice in marea traditie a muzicii americane” confirmă orientarea din ultimii ani a juriului spre autorii care, prin operele lor, au generat schimbări cultural-sociale; care, premiați sau nu, sunt percepuți ca repere prin originalitate și forța mesajelor; spre autori poate mai puțin creditați de lumea culturală așezată, tradițională, care – într-un fel sau altul- s-au dovedit factori de schimbare de atitudine pentru umanitate prin înnoirea formelor artistice, prin îmbogățirea sensurilor, chiar trecând, prin complexitate, peste granițele între diversele domenii culturale; a căror operă, asemenea unui râu, adună afluenți în drumul său, vitalizând cultural epoca. Probabil, acest semnal de deschidere spre simbioze creative, spre diverse influențe, spre infinite forme de asociere/fuziune care reușesc să capteze în mod semnificativ interesul public marchează o schimbare: un fel de coborâre simbolică din turn în piața mare a cetății lumii. Ceea ce nu înseamnă însă, că nu tot din turn, din singurătate și contemplare, pleacă cele mai reușite odrasle ale civilizației…
„Schiţa pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou” este titlul tezei cu care, în 1940, Constantin Noica obţinea titlul de doctor în filozofie. Nu cunosc conţinutul tezei cu acest titlu atât de incitant, în schimb, din „Mathesis sau bucuriile simple” prima lui carte apărută cu şase ani mai-nainte (un salt în necunoscutul lucid cum o denumeşte chiar Noica) desluşesc un fir dominant al gândirii sale transmis şi noii generaţii de intelectuali români cărora le-a fost mentor.
Noica, filozoful în devenire la vremea aceea, distingea culturile geometrice de cele istorice în care primează destinul, prin ordinea, constructivismul şi imanenţa lor. Plecând de la ideea că Immanuel Kant, idealistul şi formalistul, reprezentant al acestui tip de cultură, „trebuie dus mai departe în planul vieţii până la exces” Noica sugerează că astfel se poate prefigura, cultural, „miracolul omului care se-ntâlneşte cu soarta sa, o soartă ridicolă, fiindcă…
Vezi articolul original 744 de cuvinte mai mult
Entry filed under: 7301634.
Aventuri în grădina de hârtie 
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed