„Pune o oală pe foc, c-am aflat un iepure într-un loc”…

14 ianuarie 2017 at 17:14 15 comentarii

Mă oprisem la titlul ăsta cu intenția de a scrie câte ceva despre cum au călcat pe greblă cei care și-au asigurat victoria înfierând, incendiar, „neputințele tehnocraților”, în timp ce-și frecau mâinile bucuroși că vor avea de pe urma celor boicotați tot anul, puhoi de miliarde de împărțit chibzuit, pentru a-și betona puterea pe termen lung. inclusiv bancnote de lipit pe fruntea lăutarilor și de aruncat pofticioșilor nuntași. (documentul oficial despre „neputințele și tunurile tehnocraților”, aici  )

Prefer, totuși, să scriu despre altceva, despre niște întâmplări reale (parabole, s-ar putea spune) privind bucuriile și nefericirile unor candidați la fonduri europene din vremea când colaboram, mai întâi cu o fundație, apoi cu un grup de firme, la întocmirea unor cereri de finanțare destinate unor proiecte sociale. Procedura de lucru începea cu documentare pe teren, discuții cu prezumptivul beneficiar, consultări, întocmirea dosarului cu acte. După specificul locului și oamenilor cu care trebuia să lucrăm, aveam mereu parte de surprize; plăcute sau neplăcute, totdeauna interesante, însă, mai ales în cazul proiectelor pentru integrarea socială a romilor.

La primăria de la Cetatea de Baltă, unde primarul se gândise să construiască, cu bani europeni, o fabrică de cărămidă care să asigure locuri de muncă romilor, secretara era cât pe ce să ne răstoarne ceștile de cafea în poală, după ce a înțeles că și ea urma să fie parte activă în proiect. iar pe primar (un june bine intenționat care se exprima cu mare greutate) – să-l ia la bătaie de față cu noi. doar nu ne imaginam c-o să ne dea vreo informație, vreo hârtie din primărie! să se facă de rușine, să râdă oamenii de ea c-a ajuns să muncească în folosul țiganilor? „păcat c-ați făcut atâta drum”…

Am pus „X”,  pe cererea bietului primar și am făcut cale întoarsă. În fața cocioabelor mizere de la ieșirea din sat, câțiva țigănuși voioși hrăneau niște căței de pripas…

Alt proiect, pentru apă&canalizare la Nocrich, aproape de Sibiu. Mai bine de jumătate din populație, romi. primar rom (nu l-am văzut, nu l-am auzit pe tot parcursul muncii la proiect). Cheile primăriei, în mâna unui secretar vârstnic, care, la rândul lui, le lăsase unui consilier de la „partida romilor”. „Luați ce vă trebuie”. Ce să iei? Doar dosarele, cu totul! O săptămână am scotocit, filă cu filă, în varza aia, până am dat de hârțoagele necesare. N-au binevoit să vină după ele, cel puțin în lunile cât am lucrat acolo.

Cu două zile înainte de data limită la care trebuiau depuse proiectele, ne-am pomenit cu primarul de la Cetatea de Baltă, însoțit de un concetățean mustăcios, cu pălărie neagră. „țigan cu conștiință”, se prezentă singur, în timp ce, cu un aer victorios, primarul scotea din servietă teancul de hârtii. toate semnate și parafate.

Nu mai era timp, din nefericire, pentru un proiect laborios care, odată terminat, urma să treacă și prin niște filtre. În schimb, proiectul pentru Nocrich a primit avizul de finanțare (am aflat mai târziu, după ce încheiasem colaborarea). Nicio bucurie pentru primar! Săracu, să pleznească fierea-n el de furie când aflase că, în loc să intre în sertarul lui, bănetul fusese dirijat direct la firmele care lucrau la rețeaua de apă și canalizare.

Entry filed under: 7301634, Politico-culturale. Tags: , , , , .

Dormi liniștit, guvernul lucrează pentru tine Trufe și flori

15 comentarii Add your own

  • 1. racoltapetru6  |  15 ianuarie 2017 la 08:36

    Exemple concrete de năravuri și mentalități care ne trag în jos, ca niște pietre de moară legate de gât. Am oftat și eu cu amar, ca de atâtea alte ori.

    Apreciat de 1 persoană

  • 2. noradamian  |  15 ianuarie 2017 la 16:10

    Fără schimbarea năravurilor și mentalităților păguboase nu se poate schimba în bine societatea. Politicienii, cu puține excepții, sunt în topul nărăviților care trag lumea în jos. Societatea civilă, partea pe care și-au anexat-o politicienii de pradă, contribuie și ea la starea asta. Nu zic că nu sunt și mulți cetățeni onesti, doar că ar trebui să fie mai implicați, concret, în modelarea mediului social, să-l facă mai puțin egoist, mai prietenos.

    Apreciat de 1 persoană

  • 3. noradamian  |  15 ianuarie 2017 la 16:13

    Și fiindcă suntem în 15 ianuarie, mi-am amintit de spusele lui Noica:
    „Din caietele lui Eminescu – laboratorul unui mare creator, pot naşte oameni şi creatori”, afirmă Noica. Arheul reprezentat de aceste manuscrise, ar putea modela conştiinţele româneşti. Pot naşte oameni deoarece calitatea fundamentală a operei eminesciene este etica, o etică a nobleţei şi a sacralităţii. Şi generează creatori prin forţa fertilizantă a ideilor sale poetice polarizând către sublimitate. Căci, scrie Noica – „o singură universalitate în adânc îi este dată omului : deschiderea, pietatea faţă de tot”.

    Apreciat de 2 persoane

  • 4. theo  |  16 ianuarie 2017 la 11:43

    Putine lucruri s-au fäcut, säracä ziua a culturii in memoria lui Mihai Eminescu.

    Apreciază

  • 5. theo  |  16 ianuarie 2017 la 11:53

    ieri cred, il auzeam pe Vozganian f. infuriat pe Iohannis ; sä dea socoteala cum a fäcut 6-7 case si ce avere are. PERFECT! eu nu-l sustzin pe Johannis, dar Vozganian, escrocul asta manipulator s-a fofilat in Parlament cu „aghiasmä ” si altele numai sä nu se ajungä la escrocheriile fäcute cu TÄRICEANU. Culmea, escrocul libidinos si alunecos, cersea contracte la Sibiu cand era primar Johannis chiar si pentru nevastä, se gudura ca ultima javrä nemancatä, se pare atunci au beneficiat multzi de contracte si diverse avantaje (liberalii si psd)

    Apreciază

  • 6. theo  |  16 ianuarie 2017 la 12:32

    si la noi este ger si zäpadä, dar copii merg la scoalä.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  16 ianuarie 2017 la 19:56

    Seara bună! Da, Theo, exact așa stau lucrurile cu vozganian: un ins complet lipsit de caracter care nu contenește să ne scârbească.
    Pe de altă parte, vozganian, crin și alții ca ei, sunt cei care l-au dus în topul politicii pe actualul presedinte! ce să-i faci….

    Apreciază

  • 8. theo  |  16 ianuarie 2017 la 20:02

    nora,
    politicienii astia sunt un fel de talcioc- de vechituri nespälate,
    mäcar in piatzä mai sunt si lucruri proaspete.

    Apreciază

  • 9. theo  |  16 ianuarie 2017 la 20:06

    lauda lui dragnea cä este invitat la Trump tzine de apucäturile lor de zdrentze parvenite, care vor si ei in fatzä. astia ori dau bani, ori le-a fäcut Maier o invitatzie pentru un simpozion. stupizii. ambasada trebuie sä stie cä este cu un invitat condamnat s-au fäcut de ras.

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  16 ianuarie 2017 la 21:01

    corect, Theo! doar ambasadorii sunt invitați la eveniment, asta e regula acolo! dar ei contează pe ignoranța unora. cu minciuna asta își păcălesc, odată în plus, electoratul.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21535609-cateva-semne-intrebare-legate-vizita-lui-liviu-dragnea-sua-inaugurarea-lui-trump-cum-primit-viza-daca-participarea-gratuita-sau-contra-cost.htm

    Apreciază

  • 11. theo  |  16 ianuarie 2017 la 23:03

    de ce e läsat guitz sä facä declaratzii, ca-n seara seara asta, distruge toatä credibilitatea si respectul pentru Romania. eu cred guitz este pus s-o facä, sä indrepte Ro spre est.

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  16 ianuarie 2017 la 23:22

    n-am deschis televizorul în seara asta, Theo, dar e clar că tot ce prestează televizia aia nu face bine țării.

    Apreciază

  • 13. neax  |  17 ianuarie 2017 la 22:50

    Păi firmele nu erau ale lui?!

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  18 ianuarie 2017 la 01:46

    cine stie, o fi socotit că le poate cumpăra și pe alea cu bani europeni! cam în stilul bossului din teleorman cu afacerea teldrum.

    Apreciază

  • 15. GEORGE SORIN VENETE  |  16 septembrie 2017 la 20:59

    😂😂😂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: