Aventuri în grădina de hârtie

Imediat după sângeroasa cacealma din decembrie ’89, poza exagerat de fericită a lui Ilici, se lăţi acoperind-o pe cea a abominabil-împuşcatului. „Păi îl votăm, maică, cum să nu, că doar el ne dădu pământ„. Dacă Ceauşescu n-a mai ajuns săracu’, să-şi vadă poporul mulţumit, tot boboreanul înţelese, în schimb, că Iliescu i-a dus la-ndeplinire, post-mortem, promisiunile plenare. Iar recunoştinţa naţiei n-a întârziat să se reverse, cu găleţi de voturi, peste dezlegătorul de bunăstare populară; ca şi peste cei care i-au urmat modelul. Şi nu era normal atunci, ca un imprudent strângător de curea să se trezească-n cap cu găleţi de afurisenii? Numa’ un prost putea socoti că boboreanu nost’ vrea justiţie! …Că vrea educaţie şi cultură! Numa’ un nebun putea să se pună cu toate găştile pentru un stat reformat (…ce reforme? hai, lasă-ne ) – în loc să puie tiparniţa de bani să-i mulţumească…