Aventuri în grădina de hârtie

Într-unul din bancurile dinainte de ’89, România  era comparată cu  o maşină la care 20% din benzină mergea la motor şi 80%  la claxon. Claxonul, adică propaganda politică prin care se-ndeplineau cincinalele, se depăşeau recoltele la hectar, raţia de fericire era asigurată şi suplimentată. Până şi vacile fătau când le dicta partidul. Acuma, ca peste tot în lumea civilizată în care am intrat, claxonul devenind acea parte importantă a marketingului numită promovare, e de presupus că nu mai are pretenţiile de pe vremuri!  Raţiunea binelui, atâta câtă se mai găseşte, ar trebui să decidă poziţia prioritară a motorului în ecuaţie (fie economică, fie politică) şi implicit, distribuţia echitabilă şi-n avantajul societăţii, a combustibilului. Ţi-ai găsit! Idealism intelectualist! Naivităţi copilăreşti! Claxonul traversează victorios istoria. Gargariseala se-nfige prima la bucate. Vorbelor goale li se dau, din capul locului, locurile de onoare la masă. Claxonagiii au fost şi rămân privilegiaţii acestei lumi pe…