Claxonul
30 iunie 2017 at 17:56 noradamian Lasă un comentariu
Oriunde oamenii se mulțumesc cu vorbe nu cu fapte, lucrurile merg rău. Când vorbele ajung la nivelul superior, adeziv, de propagandă (uneori chiar sub sloganul „fapte, nu vorbe”) adică se califică pentru clasa de super claxon politic performant, drumul spre dezastru e iminent. De mai mult timp claxonul național are tonul strident al Smurdului. Într-o țară purtată dintr-un guvern-spital într-altul sub semnul nenorocirii& urgenței, e tonul normal. În afara claxonului-alarmă perpetuă se mai practică și post claxonatul. clămpănitul acela dur ca un bolovan rostogolindu-se în vale, care se vrea munte…
Într-unul din bancurile dinainte de ’89, România era comparată cu o maşină la care 20% din benzină mergea la motor şi 80% la claxon. Claxonul, adică propaganda politică prin care se-ndeplineau cincinalele, se depăşeau recoltele la hectar, raţia de fericire era asigurată şi suplimentată. Până şi vacile fătau când le dicta partidul. Acuma, ca peste tot în lumea civilizată în care am intrat, claxonul devenind acea parte importantă a marketingului numită promovare, e de presupus că nu mai are pretenţiile de pe vremuri! Raţiunea binelui, atâta câtă se mai găseşte, ar trebui să decidă poziţia prioritară a motorului în ecuaţie (fie economică, fie politică) şi implicit, distribuţia echitabilă şi-n avantajul societăţii, a combustibilului. Ţi-ai găsit! Idealism intelectualist! Naivităţi copilăreşti! Claxonul traversează victorios istoria. Gargariseala se-nfige prima la bucate. Vorbelor goale li se dau, din capul locului, locurile de onoare la masă. Claxonagiii au fost şi rămân privilegiaţii acestei lumi pe…
Vezi articolul original 103 cuvinte mai mult
Entry filed under: 7301634, Politico-culturale.
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed