Aventuri în grădina de hârtie

Echinocțiu poetic

25 septembrie 2017 at 09:22 noradamian 6 comentarii

Cumpene statornice la răscruci de vremi, echinocțiile au ceva magic. Poate de aceea sunt iubite de poeți. La echinocțiul de toamnă când, în urmă cu decenii, s-a isprăvit tragicul război care a făcut prăpăd în Europa, în albastrul senin al cerului va fi fost sărbătoare și pentru Marea Muceniță Irina (Eirene, în greacă) mesager statornic al păcii în calendarul ortodox.  „Penelope, de-acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina („pace”), şi vei fi multora scăpare şi adăpostire şi prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”. Poate acesta e și motivul pentru care Insula Santorini, vestigiul supraviețuitor după cel mai teribil cataclism din istoria veche a continentului nostru îi poartă numele. Cunoscută după arhitectura unică, după bisericuța alb-albastră ridicată de marinarii întorși teferi acasă în semn de recunoștință pentru ocrotitoarea păcii și a vieților lor aflate mereu în primejdie pe toate mările lumii, insula Santorini, bijuteria strălucitoare a Mediteranei îmi pare un simbol echinocțial fascinant, o splendoare născută din foc și cenușă plină de semnificații. Întâlnirea cu frumusețea fabuloasă a acelui tărâm de legendă și-a găsit locul și într-o poezie.

Mediteraneană

tragedii scufundate
lumi risipite ca norii

locul ăsta strălucitor
cu scări de alabastru
printre florile de rodie
mai vechi decât timpul
n-ar fi existat dacă
în tenebrele albastrului de jos
fierbând de furie
pământul n-ar fi scuipat pietre și foc

îmbătător ca un vin
din strugurii arși de cenușă
gemând din străfundul mileniilor
renaște timpul, alt timp

pini răsar din crăpăturile stâncilor
pescăruși de spumă poposesc pe țărmul negru

pe plajele pustii
alb, vântul din sud
caută iubirile ascunse
în cochilii marine

Nora Damian
Din volumul „Spirală”, editura „Excelsior Art”, septembrie 2016

Entry filed under: 7301634, Literare. Tags: echinocţiu, marinari, Mediteraneană, Santorini, Sfânta Irina.