Aventuri în grădina de hârtie

Crăciun ’89

21 decembrie 2017 at 10:04 noradamian 9 comentarii

Escape game mortal

începuse vacanța de iarnă
și ceva neobișnuit
scosese lumea pe străzi
un fel de joc cu bandiți
care atacau orașul
trezindu-l din amorțeală
scoțându-l din buimăceală
animându-l mortal
de sărbători
un escape game grozav
– cadou de la moșu’ –
trasoare șfichiuiau în beznă
rafale de gloanțe
țâșneau din poduri întunecate
fulgere ucigașe
zdrențuiau cerul
ici colo cădeau trecători secerați
fără să înțeleagă
că nimeriseră
în jocul morții

foarte tare
jocul
se minunau copiii
uitaseră de desenele animate
nerăbdători
să se strecoare printre împușcături
să se cațere pe ziduri ciuruite
să le dea soldaților
șosete uscate și pâine coaptă în aragaz
să se furișeze printre gloanțe
să păcălească monștrii care mitraliau
de pe acoperișuri
să nu le scape niciuna
din surprizele mortale
pregătite de niște oameni mari
special pentru ei
pentru vacanța lor de Crăciun

Gloanţe lipsă din istoria patriei

Pe vremea asta, în douăzeci şi unu decembrie- 1989, pe la ora nouă-zece dimineaţa, terminam curățenia de Crăciun. De vreo trei zile nu mai ascultasem radioul, nici măcar Europa Liberă, ocupată fiind cu de-ale casei. Cum problema aprovizionării era cea mai preocupantă, mă bucurasem când o prietenă mă sunase să-mi spună că ne procurase şi nouă câte ceva pentru Sărbători. Locuia nu departe, aşa că, urgent, am trimis copiii după pachet. După vreo două ore, timp în care băieții ar fi trebuit să ajungă acasă, prietena mă anunţă că „a izbucnit ceva” şi că în centru „se trage”, dar să stau liniştită, pe străduţa lăturalnică pe care o luaseră ei, era linişte. Numai liniştită nu eram, mai ales când am văzut valul de demonstranţi apărut brusc dinspre Calea Dumbrăvii care înainta ca un râu spre zona centrală. Agitaţia creştea de la o oră la alta şi inima mea stătea să se spargă (pe unde or fi umblând copiii ăştia?) Încă o oră de nelinişte şi, în fine, au apărut: cu obrajii roşii, bucuroşi, cu „marfa” intactă, povestind (întrerupându-se unul pe altul) cu ochii strălucind de emoţie. … Se aventuraseră-n Piaţa Mare, acolo ardea o maşină, era fum, oamenii ţipau şi alergau în toate părţile. Nu, nu se speriaseră deloc, m-au asigurat într-un glas, nici atunci când se trăgea din podurile de vizavi de Brukenthal şi au văzut căzând nişte oameni în apropiere! Ca într-un film (oh, ce ar fi putut să păţească, Doamne-ţi mulţumesc că i-ai păzit!) Au urmat acele câteva zile de coşmar, cu ştiri confuze curgând în avalanşă, cu anunţuri care mai de care mai înfricoşate. Cu sediul în studioul televiziunii naţionale, revoluţia ne intra în case bombardându-ne crunt cu ştiri de groază, în timp ce, în spatele panicarzilor, după foiala neîntreruptă părea că-ncepuseră deja împărţelile şi târguielile. În Sibiu muriseră zece persoane în două zile, iar după 22 aveau să moară alte 89. Percepţia neclară a unei manipulări care avea alt scop decât voiau să ne facă să credem grupul de agitatori de pe micul ecran a existat din primul moment. Am băut, mai întâi din greşeală, apoi toţi pe rând, apa de la robinet deşi fusesem avertizaţi că e otrăvită -şi n-am păţit nimic. Pe un ton isteric „revoluţionarii” televiziunii continuau să transmită anunţul respectiv şi altele de acelaşi gen. Comandamente ale revoluţiei apăruseră peste tot pentru a păzi, pentru a ne păzi? De cine? Afară, pe teritoriul comenduirii armatei se trăgea în draci şi începând din seara zilei de 22, noapte de noapte răpăiau trasoarele. Război electronic, diversiune, am aflat ceva mai târziu. Adică tot iluzionism şi tot criminal, pentru că autorii făcăturii ştiau că panica şi armele distribuite cu generozitate în prealabil vor produce în următoarele zile, asasinate de stradă, exact victimele socotite a fi necesare pentru legitimarea „revoluţiei” şi a capilor ei. Tot copiii au fost primii care au aflat că trasoarele alea erau un fel de joc de speriat lumea, de la prietenul lor, soldatul căruia-i spuneau „Cheluba” (un băieţandru tuns chilug, proaspăt înrolat, probabil) santinelă a unităţii. Pe la şase seara când se-ntunecase bine, se căţăraseră pe gardul de la unitatea militară ca să-i dea un pachet cu ciorapi groşi şi pâine caldă coaptă-n cuptorul aragazului. Cheluba îi rugă, însă, să nu mai repete imprudenţa, să nu se mai aventureze pe afară, fiindcă nu-i de joacă, pe străzi începuse deja de la amiază să se tragă-n plin. Un sfat preţios, l-am luat în seamă, aşa că a doua zi, sâmbătă-n 23, dacă-mi aduc bine aminte, rămăsesem toţi în casă, cuminţi ca iezii. La scurt timp după prânz, o detunătură zgâlţâi blocul. Apartamentul se umpluse de fum şi moloz. Am început pe bâjbâite, căutările. Slavă Domnului, eram întregi. Zidul din apropierea ferestrei se sfărâmase pe o porţiune, un perete crăpase. Un glonţ, ne-am dumirit, un dum-dum tras din elicopter, se oprise într-un dulap. Mi-a trebuit ceva timp până l-am descoperit între haine. Nu după mult timp, ne-am trezit cu un galonat de la armată care căuta gloanţe: misiune de recuperare. Asta mai lipsea să-i fac cadou preţiosul trofeu! Oricum, tot ce urmat după aceea a arătat că s-au temut degeaba,”revoluţia” era sub control. Aşa că, începând de atunci, din filele lipsă ale manualului de istorie a patriei s-au confecţionat, an după an, serii după serii, certificate de revoluţionar.

Nora Damian
Revista Cenaclul de la Păltiniș nr 62 din ianuarie 2018

Entry filed under: 7301634, Literare. Tags: asasinate în stradăl, cadou, Crăciun, gloanțe, vacanta.