Aventuri în grădina de hârtie

Dor de Ierusalim

23 decembrie 2017 at 10:32 noradamian 14 comentarii

„Dacă te voi uita, Ierusalime,
să-și uite dreapta mea destoinicia ei”
Psalmul 137

Când înțelepciunea Scripturii ajunge să fie folosită ca material de propagandă pentru politicienii dornici de a face gaură în cer ca să fie slăviți, lumea e în primejdie.

Amos Oz: „Cred ca aşa este, acesta este sindromul ultimelor decenii. Acum vreo douăzeci de ani, Samuel Huntigton vorbea despre “războiul civilizaţiilor” dintre Est şi Vest. Cred că nu avea dreptate. Adevărata bătălie a zilelor noastre nu este cea dintre Islam şi lumea occidentală, sau dintre Est şi Vest, ci este lupta dintre fanatici şi noi, toţi ceilalţi. Fanaticii cred în mântuirea imediată, spre deosebire de noi. Şi sunt gata să sacrifice oricâte vieţi este nevoie pentru această mântuire. Noi, ceilalţi, credem că viaţa este valoarea supremă, prin ea însăşi. Că viaţa nu este un mijloc, ci un scop.”

Experiența mea israeliană mă face să admir fără rezerve acest model de gândire lucidă, onestă și înalt motivată de sensul iubirii de semeni a celebrului scriitor.

Prima mea luare la cunoștință cu realitatea cotidiană din Israel s-a petrecut în a doua zi de ședere în casa prietenilor mei la care am petrecut luna martie în 1997 (o lună încărcată de ciocniri și atentate). Pe postul în limba română al radioului din bucătărie se difuza de la prima oră a dimineții știrea despre conflictul sângeros între localnici arabi și armată de pe muntele Har Homa din Ierusalimul de Est, provocat de demararea construcției unei colonii evreiești ca urmare a deciziei din februarie a lui Ariel Sharon, ministru în primul guvern Netanyahu. Generalul-buldozer, cum era alintat, altfel un erou incontestabil, emblematic, al Israelului, a adăugat memorabilelor sale acte de curaj în războaiele pentru apărarea tânărului stat Israel atacat de vecini, ca ministru, o serie de măsuri ofensive ale căror efecte au generat mari controverse. Nu toți evreii le socoteau bine venite. „Ierusalimul a fost și trebuie să rămână capitala sacră a Israelului și a lumii”, izbucnise, într-un acces de revoltă, soțul colegei și prietenei mele din liceu, un om deosebit de blând, cultivat și credincios, descendent înțelept al unei familii rabinice din vestul României. Ca și Amos Oz era veteran al Războiului de Şase Zile din 1967 și al Războiului de Yom Kippur din 1973.

Din nefericire, după delicatețurile senzaționale schimbate cu liderul Kim Jong Un, domnul Trump continuă să toarne, ici colo, gaz pe foc pe mapamondul supraîncălzit pentru a i se recunoaște valoarea diplomatică, așa cum face recunoscând Ierusalimul drept capitala Israelului. Un anunț care, în contextul de-acum al relațiilor din Orientul Mijlociu, ar putea declanșa un tsunami belicos mult mai brutal decât precedentele.

Orice gest, vorbă, măsură, acțiune politică a unui lider ar trebui să plece de la imperativul apărării vieții oamenilor. Cine se bucură dacă un scop politic primează în fața păcii și a vieții? Creștinii?… Nu cred. Aceia care au vizitat Yad Vashem au simțit, mă gândesc, deplinătatea semnificației sacrificiului christic al celor numiți „drepți între popoare” care, riscându-și viața, sau chiar cu prețul ei, au salvat alte vieți.

Neîntreruptul șir de năvăliri n-a șters Ierusalimul de pe harta lumii, dimpotrivă, l-a reedificat ca centrum mundi. Tot felul de cruciați fanatici cu mintea împâslită de ambiții și vanități războinic-religioase, de adversități politice periculoase cred că rolul lor e să-l ajute pe Cel de Sus ca să-și merite mântuirea. Reînviat miraculos după fiecare distrugere, Ierusalimul va rămâne veșnic în sufletul celor care-l cunosc și-l iubesc. Indiferent de suferințele pe care i le pregătesc acum politicienii, Orașul Păcii o să-și urmeze calea, care nu-i scrisă de obtuzii mânuitori politici ai planetei.

„Cel ce salvează o viaţă, salvează o lume întreagă”
(Talmud)

Mai spune Amos Oz, în interviul  realizat de jurnalista Magda Grădinaru: „Acum 70-80 de ani lumea a primit un cadou foarte frumos din partea lui Hitler şi a lui Stalin. Nu a fost intenţia lor de a ne face acest cadou, dar totuşi ni l-au dat: au lăsat în conştiinţa lumii un şoc atât de puternic, încât pentru mai mult de jumătate de secol mulţi oameni au fost foarte ruşinaţi să fie numiţi rasişti, să-şi manifeste deschis şovinismul, să mai fie revoluţionari însetaţi de sânge. Şi asta doar din cauza acelui şoc cauzat de Hitler şi Stalin. Dar se pare ca termenul de valabilitate al cadoului a trecut. Nu mai este relevant pentru noile generaţii care nu au amintirea acelui şoc. Iar oamenii devin iar vulnerabili instinctelor până acum reprimate: instinctele naţionaliste, xenofobe, antisemite, islamofobe, chiar şi cele împotriva femeilor. Pur şi simplu asistăm la revenirea acelor lucruri. Până acum am avut doar o pauză, un interval de respiro cauzat de acel şoc pe care ni l-au dat Stalin şi Hitler. Iată că acel şoc a fost punctul de început al unei relative epoci de aur, cu mai puţină violenţă ca în trecut, cu mai puţine războaie, cu mai puţin rasism, cu mai puţină ură, cu mai puţin bigotism, cu mai puţin naţionalism fanatic. Şi iată cum toate aceste lucruri se întorc. Mi-e teamă că ele fac parte din natura umană. Trăim deja într-o lume a fanatismului, sub multe forme: fanatism naţionalist, rasist, sexist, religios sau de tipul radicalismului revoluţionar”.

Mi-e dor de Ierusalim, de trecutul, prezentul și viitorul lui fabulos, de prețuirea vieții ca valoare supremă și de emoțiile înalte pe care ți le insuflă acel spațiu neasemuit, de semnificațiile profunde ale istoriei lui, de neuitat pentru oricine i-a simțit spiritul peren.

Entry filed under: 7301634, Literare, Politico-culturale. Tags: Amos Oz, capitala sacră, Israel, Orașul Păcii, Yad Vashem.