Aventuri în grădina de hârtie

Dușmanul dinăuntru

11 decembrie 2018 at 11:28 noradamian 5 comentarii

Poate am fi scăpat de dușmanul dinăuntrul nostru, dacă l-am fi identificat. Încă nu s-a întâmplat. sau nu destul. Au avut grijă cei care ne controlează gânditul să ne ferească mobilizând alți dușmani, de-afară, care să-l activeze pe cel dinăuntru, pe numele lui mai modern lose-lose; pierzătorul nostru tradițional. Ăla din suconștient care mormăie „să-i lăsăm să facă rău, tot ce-i mai rău, până la capăt”. Dacă în tabăra puterii, a adunăturii de ocupație, cuvântul de ordine e supunerea absolută (câștigă cine-i cu stăpânii, cine nu-i supus, pierde) la ceilalți, cauza profundă a sentimentului de neputință&lehamite vine din înțepenirea tradițională în fața unei uși care abia se ține în țâțâni, pe care nu îndrăznim s-o împingem pentru a ne elibera. Când nu-s prinși în seducătoarea otravă a coruptibilității, conaționalii noștri, mare parte din ei, par atinși de o abulie fără leac, de un mioritism care-i închide într-o  bulă a indiferenței, a pierzaniei senine. Unii ajung să susțină, cu sinceritate, nevoia de a accepta răul ca oportunitate pentru a-l pune în evidență. Aceeași meteahnă liniștitoare a lui „las că merge și-așa.” Acceptarea „noului” ministru al învățământului, cu trei mandate de tristă amintire la activ, e semnificativă în cel mai perdant sens al acestei atitudini. Sigur, pentru cei care prestează la nivelul de jos o muncă zisă de educație e o binefacere. Dar a acredita ideea c-ar fi vorba de un cal troian adus acolo ca să dărâme guvernul catastrofă parcă e prea mult! Și chiar dacă cuiva i-ar trece prin cap o asemenea rezolvare, ea este una tipică de pierzător tradițional: acceptăm distrugerea învățământului sperând că distrugem guvernul; cu reforma de salvare a plagiarismului ca prioritate. Același gen de pledoarie ca și-n cazul „șanselor” acordate cu mărinimie partidului decăderii naționale: un premier, al doilea, apoi încă unul, al treilea, șansa șanselor… Unii găsind că lanțul ăsta de numiri dezastruoase ar fi, nici mai mult nici mai puțin, o strategie de dărâmare a guvernului.Cum s-ar spune, dărâmarea dărâmătorilor odată cu țara! Poate nu întâmplător am avut parte o jumătate de secol de cea mai silnică dictatură de pe continentul nostru. Poate nu întâmplător suntem iar îngenuncheați de cei mai nerușinați, mai lipsiți de scrupule, mai rapace indivizi. Poți face din supușenie o strategie de scoatere a țării din fundătură? Orice acceptare fără luptă a imposturii e un pas în gol. A socoti jocul „lose la dublu”, strategie e o păcăleală sinistră; un bluff. Dușmanul din interior ne ține sub talpă. Cum ne-a obișnuit.

România pierde accelerat forță de cercetare, de inovare&creativitate, forță de muncă, de educare, fonduri europene. Pierde, zi de zi, șansele de a rămâne în cursa pentru un viitor asigurat în lumea civilizată. Alunecând constant în văile incertitudinii și dezamăgirii, simțindu-ne permanent copleșiți de un dușman nevăzut, îl identificăm, exclusiv, în personajele corupte care fac și desfac legi în favoarea lor și defavoarea țării. Sursa acestor entități toxice pare inepuizabilă. Nu iese unul din scenă, c-apare altul, mai eficient, în același sens distructiv, susținut din subterane. Soluția sigură e una singură: ca proactivismul societății civice să depășească numeric&calitativ acționarii, mai mult sau mai puțin anonimi, ai structurilor mafiote. Asta presupune o schimbare de paradigmă, o înfruntare a dușmanului dinăuntrul nostru pentru a fi în stare să diferențiem dușmanii imaginari, induși mediatic, în mințile prea-curate, de cei reali dinafară.

https://www.quora.com/What-are-some-lose-lose-situations

https://revistacariere.ro/inovatie/studii-analize/educatia-in-romania-o-analiza-swot-si-posibile-solutii-partea-i/

Entry filed under: 7301634, Literare, Politico-culturale. Tags: înțepenire tradițională, strategie perdantă, supușenie.