Aventuri în grădina de hârtie

Stephan Ludwig Roth

9 mai 2019 at 20:13 noradamian 6 comentarii

Mărturisesc că n-am avut nicicând afinități deosebite pentru vreun personaj istoric, de aici sau de aiurea,  cu o unică excepție: Stephan Ludwig Roth, personalitate atipică, deschizător de drum în Ardealul primei jumătate a secolului XIX, într-o regiune mult întârziată în mentalități retrograde&reguli feudale față de vestul Europei. Am o prețuire statornică pentru Roth, nu doar ca fostă elevă la Liceul care-i poartă numele în Mediaș ci, mai ales, pentru Stephan Ludwig Roth- o conștiință-reper pentru orice vreme. Continui să cred că a-l readuce pe Roth în conștiința contemporanilor ar fi benefic pentru societatea noastră (și nu numai) din varii motive, toate importante. Mai întâi, pentru carisma sa de om care și-a depășit în toate privințele generația slujindu-și necondiționat compatrioții de toate etniile, luptând până la sfârșitul vieții pentru drepturile lor, în mod deosebit ale românilor majoritari ținuți într-o condiție de umilință&inferioritate în imperiul austro-ungar în raport cu ungurii și sașii. Apoi, pentru că și-a asumat un destin de luptă și sacrificii expunându-se permanent la suferințe și decepții, nu pentru glorie și câștig ci pentru Transilvania și binele transilvănenilor. Pentru ei a înfruntat vicisitudinile unui regim anchilozat în reguli umilitoare, s-a luptat cu obtuzitatea birocraților imperiali ai cancelarului Metternich, cu amenințările Dietei maghiare din Cluj, cu piedicile și batjocurile din partea intelectualilor locali aserviți puterii, cu șicanele permanente ale patricienilor maghiari&sași care-și apărau privilegiile.

Roth a devenit fermentul înnoitor al societății transilvane abia în tumultul revoluției pașoptiste alături de Avram Iancu, Ghe Barițiu, Stefan Moldovan, Papiu Ilarian, ș.a. colaborând cu revoluționarii de dincolo de munți. Îndrăzneala de a fi justificat cu argumente istorice și demografice primatul limbii române ca limbă firesc oficială a întregii populații din Transilvania i-a adus condamnarea la moarte din partea guvernului maghiar care, mânat de ambiții imperiale era în plină ofensivă de maghiarizare a Ardealului. Cu sași cu tot! „Dacă scăpăm de cozile birocrației austriece, să nu ajungem sub stăpânirea mustăților maghiare”, spunea Roth, pecetluindu-și soarta. Comisarii guvernului maghiar l-au luat pe sus, de acasă, din Moșna, l-au dus la Cluj, n-au ținut cont de amnistia decretată de generalul Bem conducător al contrarevoluției, și, în 11mai 1849 l-au executat în Citadela din Cluj.

Ca potențial epic-dramatic pentru o eventuală traspunere cinematografică, atâta cât reușesc eu să-mi imaginez, există câteva episoade semnificative din viața lui care pot da o dimensiune emoțională aparte unei pelicule cu acest subiect. Copilăria&școala primară, într-un mediu tradiționalist săsesc, liceul, în care deja făcea notă aparte („un tânăr cu un exagerat simț al demnității personale”, a rămas scris în foaia lui matricolă de la Liceul din Sibiu); apoi, studenția în cele mai prestigioase universități europene, doctoratul la Tübingen, contactul cu iluminismul, cu intelectualii progresiști din apus, contestați de conservatorii de atunci (din nou asemănare cu prezentul). Primele scrieri. Perioada fertilă petrecută în Yverdon, în Elveția, la recomandarea pedagogului Pestalozzi. Revenirea în Transilvania. Privațiunile vieții de dascăl, atitudinea lui deranjantă pentru mediul încremenit într-un învățământ sec, anacronic care-i aduce excluderea de la catedră. Devine pastor luteran și întemeietor de școală agricolă la țară. Îndrumător&prieten al iobagilor români, sași și unguri. Luptător pentru eradicarea iobăgiei. Grijile pentru numeroasa sa familie și lipsa de grijă pentru sănătatea proprie nu-l opresc din scris, publicistică, ajutorarea sătenilor, animarea cercurilor cultural-revoluționare transilvane. Nici seria de tragedii în familie și sângeroasele represalii maghiare antirevoluție. Înfiază o fetiță unguroaică, găsită aproape înghețată, abandonată de mamă, în pădurea Moșnei. Martorii ultimelor ore din viața lui pe pământ au fost profund impresionați de demnitatea, ținuta îngrijită, felul deschis în care-și privea paznicii, liniștea cu care-și petrecuse noaptea dinaintea execuției.

În scrisoarea adresată familiei în noaptea dinaintea execuției, îmbărbătându-și copiii, le spune: „Rog ca bietul copil maghiar pe care l-am luat să-l cresc, să fie îngrijit mai departe. Numai dacă întâmplător părinții l-ar cere, au dreptul să-l ia. Fiindcă eu tot nu mai am niciun drept pe lume.() Am avut cele mai bune gânduri pentru națiunea mea, fără să fi voit răul celorlalte națiuni.” Cu un ceas înaintea execuției, reafirmă: „Țin să afirm că nici cât am trăit, nici acum, în clipa morții, nu am fost un dușman al națiunii maghiare. Doresc ca aceste cuvinte ale unui condamnat la moarte să fie crezute măcar acum, în clipa în care ipocrizia este lipsită de sens”. Îi răspunde soldatului care-l soma să urce mai repede pe poteca abruptă spre citadelă: „Aș vrea eu să văd cât de repede ai urca tu poteca care te duce la moarte!” În fața plutonului, îndeamnă soldații să se ferească de ațâțările naționaliste.

Entry filed under: 7301634, Literare, Politico-culturale. Tags: birocrații imperiali, Cluj, dieta maghiară, execuția, iluminism, intelectualii aserviți puterii imperiale, Moșna, Pestalozzi, Stepham Ludwig Roth.