Aventuri în grădina de hârtie

Bricheta de aur

11 iunie 2020 at 10:43 noradamian Lasă un comentariu

Nu-i nevoie să fi psiholog ca să-ți dai seama că atitudinea abuzivă a unor părinți sau educatori față de copii le provoacă acestora traume si resentimente pe termen lung care arareori se vindecă în timp. Același lucru se-ntâmplă și în cazul unor autorități obtuze&abuzive (perfect portretizate în ferma animalelor a lui Orwell) care, în aroganța lor de lideri infailibili, nu contenesc să-și arate mușchii ca niște derbedei de cartier, să zgândăre adversarii, să răscolească resentimente sociale (e plin pământul de victimele nedreptăților) în loc să cultive energiile creative ale societăților pe care le conduc. Dar pentru asta e nevoie de înțelepciune, empatie, dedicare, inteligență (politică, culturală, emoțională) și dorința de face bine.

Unde vezi așa ceva? În niciun caz la chiriașul de la Casa Albă lipsit cu desăvârșire de aceste calități (indispensabile pentru bunul mers al țării pe care s-a angajat s-o facă din nou mare). Nimic bun de așteptat nici de la puzderia de politotologi, experți, jurnaliști răspândaci, acupuncturiști, maseuri și fizioterapeuți politici care expun exclusiv efectele, le anunță pe ton sumbru de băgat spaima-n prostime, având grijă să eludeze cauzele. Asaltul ideologic actual al blamatei stângi americane, de bună seamă, e reacția previzibilă la găunoșenia dreptei (actuale) trumpiste care a depășit orice limită. A fost suficient ca acel individ incult, imoral și plin de bani să ajungă pe un tron al puterii (cât de mărunt să fii ca să sprjini un asemenea ins?) și lumea s-a bulucit să caște gura la cafteala rinocerilor care-l susțin (pe el și pe cei de teapa lui) cu anti-rinocerii care-l detestă în forme tot mai puțin pașnice. Statui demolate, filme pedepsite, contextualizări idioate. Spectacol planetar susținut orgasmic de ieșirile la rampă ale minților înfierbântate. În ce privește doftorii ideologici de pe aici, a căror vocație e învrăjbirea societații, nu-i de mirare că am rămas captivi, ca soldatul japonez uitat după război într-o tranșee, pe același front al proștilor în care stânga declasată, campioană la furăciuni se bate cu dreapta roasă de corupție și corectitudinea politică în faza dementă- cu incorectitudinea rapace, luând pe rând în stăpânire fermele animalelor politice.

După șase ani de război și milioane de vieți masacrate în timpul holocaustului, la 10 decembrie 1948, la Paris, Adunarea Generală a Națiunilor Unite (58 de state) a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, un set de reguli privind drepturile și libertățile universal valabile și recunoscute,  menite să împiedice repetarea condițiilor nefaste care au condus la conflagrațiile mondiale. Un act fundamental al lumii post-război având ca modele Declarația de Independență a SUA din 1976 și Declarația franceză a drepturilor omului și cetățeanului din 1789 care a statuat drepturile esențiale (civile, politice, economice, procedurale, sociale) fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. Se mai ține seamă de aceste reguli în noul mileniu? Sau trăim într-o lume inflamabilă în care niște sociopați ajunși la butoane, în dispreț suveran față de reguli, își aprind brichetele de aur…

Entry filed under: 7301634, Politico-culturale. Tags: asalt ideologic, autorități obtuze, bricheta de aur, dreapta roasă de corupție, frontul proștilor, Orwell, resentimente, stânga declasată, traume.