De la Duminica Orbului la Duminica lui Dominic
30 septembrie 2020 at 20:36 noradamian Un comentariu
Vorbind de Timișoara, primul obstacol care se duce pe apa sâmbetei în Duminica lui Dominic e, paradoxal, tocmai criteriul etnic! Un criteriu nefericit, primitiv, folosit frecvent în scop manipulator care NU poate și nu trebuie să înlocuiască criteriile valorice individuale. Un calificativ atribuit în baza apartenenței de acest fel (ca si, mutas mutandis, la o ideologie, sau la o religie, de pildă) nu aduce ca atare, nimic bun. Instalează arbitrariul, anti-meritocrația, mecanismul discriminării- negative sau pozitive, ambele deopotrivă de păgubitoare pentru că lucrează cu stereotipuri&clișee care anihilează gândirea critică, creativitatea, și chiar spiritul comunitar. În lipsa meritocrației, o lume dresată să-și slujească idolii de carton pe criterii dominant-generalizatoare de apartenență e incapabilă să-și construiască viitorul.
Alt bolovan din calea criteriilor sănătoase ale jocului democratic în lumea noastră debusolată, jocul cu cărți măsluite, folosit cu succes de dinozauri, admirat de votanții atinși de sindromul degradării etice, deși pare în curs de expirare, produce în continuare mizerie publică. Ce oroare să-i apreciezi pe cei care se laudă cu cartea onorabilității în timp ce se întrec în scheme insalubre! Ce nerușinare să induci în mințile defectate de mediul politic obscen că racolarea a mii de primari pesediști e din grijă pentru nație! Ori că jocul lipsit de scrupule, într-un moment electoral crucial, ar dovedi că nația are nevoie de „fortza Băse”. Tristă țară în care jocurile duplicitare, manevrele dosnice au parte de admiratori și laude. Tristă și greu de vindecat.
Entry filed under: 7301634, Politico-culturale. Tags: criterii bolnave, criterii sănătoase, Dominic Fritz, meritocraţie, repere.
Un comentariu Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
noradamian | 1 octombrie 2020 la 12:40
ApreciazăApreciază