Modelul Trump

7 noiembrie 2020 at 00:28 Lasă un comentariu

Pentru o masă uriașă de oameni, președintele Trump e modelul de capitalism triumfător, perfect sintetizat în titlul cărții scrise de nepoata lui: „Prea mult și niciodată destul”. O mărturie care va dăinui dincolo de gloria sa efemeră de Vițel de Aur. Atracția exercitată de miliardar asupra unor segmente de populație se bazează în primul rând pe lipsa de moderație și decență în exhibarea potenței sale financiare. Model comun de seducție fascinează cu deosebire indivizi, organizații, grupuri, cu complexul ratării. Un model de succes potrivit perfect și cu notorietatea sa de playboy. Dar să admitem că așa s-au făcut, de când lumea, marile averi. Că acela care-și asumă riscurile ajunge unde vrea și ce vrea. Vis american, nu? Când e pervertit, însă, când încalcă valori fundamentale, când răzbește prin trufie și viclenie, visul ăsta sfârșește prin a fi un coșmar. Pentru mulți indivizi seduși de modelul creștinului Trump, educația, cultura ajung poveri inutile. Abandonându-și idealurile spirituale, presupunând c-au avut, se simt ușurați. La câtă falsitate e în lumea asta, nu le e greu să mimeze în continuare o aparență demnă ca să-și protejeze imaginea de cetățeni respectabili. Strălucirea megalomanică a favoritului, în schimb, acționează magnetic asupra lor chiar dacă mijloacele sale dubioase de parvenire sunt știute de toată lumea. Sau, poate, tocmai de aceea? Unii văd și în cele mai detestabile defecte ale lui, calități. „E grobian și mitocan? A, nu! e sincer. Minte fără jenă? O face pentru binele supușilor săi… ”Fascinația parvenirii spectaculoase, pe căi ocolitoare, are o forță distructivă complementară cu a ignoranței; și cu a falsului creștinism.

Milioane de indivizi de diverse confesiuni, înregimentați declarativ în creștinismul ideologizat, gol de conținut, au dat un test esențial. Testul Trump! Și l-au picat cu brio. Nicio deosebire de fariseii ortodocși. „Vrednici” sunt și unii și alții. Și unii și alții sunt prizonierii voluntari ai politizării idolatre. Poruncile biblice? Bune doar în predici. Viața lor e o răfuială permanentă cu ceilalți. Ură, bigotism ideologic, lipsă de empatie; și de realism, până la urmă. Se regăsesc în limbajul sărac al trolilor, în formulele lor uzate de atâta împrumut. Se bat în etichete (socialiști, neomarxiști, progresiști, etc) simptom tipic, nelipsit, al sărăciei lor spiritual-intelectuale. Prăbușirea idolilor acestor farisei care-i dau Cezarului ce ar trebui să-i dea lui Dumnezeu e organic legată de orbirea&trufia lor.

 

Entry filed under: 7301634, Politico-culturale. Tags: , , , , , , .

De la Duminica Orbului la Duminica lui Dominic Motorul involuției, teama politrucilor de justiție

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: