Aventuri în grădina de hârtie

Deconturi

29 martie 2021 at 17:03 noradamian 3 comentarii

Am fost teribil de impresionată când Sara mi-a arătat fotografia a două fetițe, verișoarele ei, în josul căreia scria „Au murit la Auschwitz”. Mai erau și alte fotografii în albumul de familie al prietenei mele, cu rudele ei care pieriseră în cuptoarele de la Auschwitz, însă imaginea fetițelor vesele, cu codițe, ținându-se după umeri, nu pot s-o uit.

Ne conduceam una spre alta când ieșeam de la școală povestind ore în șir despre visele noastre copilărești influențate puternic de impresiile lăsate de lecturi. La cincisprezece ani, Sara citise deja o căruță de cărți din biblioteca  școlii, mai ales literatură universală clasică. Știa deja vreo trei limbi (română, maghiară, idiș) și învăța, de una singură, engleza. Dacă era lăudată pentru cunoștințe, pentru logica sclipitoare și pasiunea ei neobișnuită pentru cunoaștere, se apăra spunând că e tocilară. Când a dat peste „Capitalul” lui Marx a fost convinsă că acela e drumul căutat.

Nu odată mi-am amintit de acele zile, de convorbirile noastre în care eu eram, într-un fel, învățăcica ei, interesată de ce spunea, dar incomparabil mai superficială și mai puțin tenace. Nu m-a atras „Capitalul” și nici pe Sara n-a mai pasionat-o. Orele de socialism din programa școlară au lecuit-o. Mai târziu, am înțeles interesul timpuriu al Sarei pentru filozofia marxistă, ca reacție la tragediile cauzate de nazism familiei ei.

Am „aplicat” această axiomă a preferinței instinctive pentru o cale sau alta, în funcție de experiențele trăite, mai cu seamă când e vorba de unele intens dramatice sau tragice, și am descoperit că pe temelia acestor alegeri (personale sau colective) s-ar putea cartografia hărți ideologice întregi, pe zone, pe baza cărora pot fi înțelese, întrucâtva, destinele unor popoare mereu în derivă și, de regulă, nefericite.

Încă o  amintire, recentă, cu valoare de parabolă pentru mine.
Sibiu, Iunie, 2017, Mihail Barîshnikov, la FITS:

„Nu mai știu unde e locul meu acum, m-am născut sub Stalin, am fugit de Brejnev şi am ajuns la Trump. Nu e chiar corect”, a glumit, într-o întâlnire restrânsă cu presa, celebrul dansator, unul dintre cei mai mari balerini şi coregrafi ai lumii prezent la Festivalul de Teatru de la Sibiu cu „Brodski/Barîshnikov”, spectacol eveniment, o co-producţie Letonia-Statele Unite ale Americii, o confesiune autobiografică coregrafic- poetică bazată pe poemele lui Joseph Brodski.

Cu un tată despotic, stalinist convins, colonel în armata rusă, Barîshnikov știa de copil ce e tirania. După ce mama sa, fire sensibilă și artistică, s-a sinucis, adolescentul Mișa și-a căutat libertatea în dans. Și dansul l-a făcut celebru în toată lumea. După un spectacol în Canada, reușește  să evadeze. Nu se va mai întoarce niciodată acasă, își va duce însă cu el toată viața, iubirea de țara natală, ca și Brodski, cu ale cărui versuri rezonează impresionant în spectacolul neuitat de la Sibiu.

Necontaminată ideologic, mintea unui artist e ca a copilului din poveste care vede un împărat gol și spune ce vede.
La fel se comportă toți oamenii maturi și responsabili, cu gândire critică nealterată ideologic și cu motivații superioare.

Bineînțeles că pe lângă reperele care imprimă direcțiile urmate de mase din motive legate de experiențele profunde ale vieții lor, mai mult sau mai puțin conștientizate, există și mulțimile amorfe care se lipesc, la un pol sau la altul, precum pilitura de fier, fără să înțeleagă bine de ce, cine și ce le împinge. O hartă greu de descifrat, nu știu cât de utilă, din cauza benzilor de circulație întrerupte de nelipsiții oportuniștii care domină mai cu seamă societățile în tranziție.

Nu așa se explică și „stângismul” de care e acuzat chiar Papa Francisc în grija lui expresă pentru cei sărmani? Originar dintr-un continent care a trăit tragediile produse de loviturile de stat dictate de interesele americane, are exact atitudinea umană firească indusă nu de o ideologie, ci de suflet. IDEOLOGIC însă, din ororile trăite de popoare într-o parte sau alta a lumii, se zămislește nefastul ANTI care susține cursa ororilor tot printr-un ANTI, urmat de altul…

Procesul alunecării periodice a umanității spre extreme, un lanț de reacții care se auto-generează succesiv poate ajunge la un punct de acumulări explozive. De pildă, dacă dictaturile de dreapta din continentul Sud-American l-au generat pe Fidel Castro, iar fascismul european l-a produs pe Hitler provocând expansiunea comunismului răsăritean și polarizarea întregii lumii, ceea ce urmează pare a fi o combinație inflamabilă a ANTI-urile precedente cu efecte cumulate.

Entry filed under: 7301634, Literare, Politico-culturale. Tags: Auschwitz, Barîșnikov/Brodski, boli neeradicate, destine de popoare, experiențe de viață, Fidel Castro, Grădina Maicii Domnului, Hitler, Marx, nefastul „ANTI”, Papa Francisc, Sara.