Politizare&militarizare
26 noiembrie 2021 at 15:26 noradamian Lasă un comentariu
Politizarea e cordonul ombilical care leagă actualul regim postcomunist de cel comunist. E legătura de familie prin care moștenitorii și lipitu(o)rile lor de pe parcurs au capturat, pas cu pas, statul. Din nefericire, mare parte din societatea noastră e atât de obișnuită cu anomalia asta încât o consideră normală. Mai cu seamă când între ocupanții prădalnici ai statului figurează și indivizi respectabili (în fapt, duplicitari) care legitimează nemernicia clanurilor corupte. Politizarea înseamnă restaurație. Antidemocrație. A ajuns PSD la butoane? Schimbă garniturile cu clienții casei. De la rectori, inspectori, directori, șefi de toate soiurile și calibrele până la femeia de servici. Organigrame întregi! Se întorc ceilalți? Fac același lucru. Gradul de restaurație e direct proporțional cu amploarea politizării. Politizarea, firul roșu preluat din comunism, a continuat neîntrerupt în cele peste trei decenii, printr-un traseu sinuos, cu o mică scădere în perioada Convenției Democratice -1996-2000, urmată de o amplificare uriașă imediat după revenirea lui Iliescu la Cotroceni cu Năstase premier. În deceniul lui Băsescu a mai slăbit, dar nu semnificativ. Însă cel mai grav salt restaurator s-a produs la prima invazie a USL, în 2011- 2013. Stricăciunile de atunci n-au apucat să fie reparate că, după șapte ani, a năvălit și mai acaparator,USL-2. Acum au aceiași oameni, pot controla tot. Prin politizarea masivă din trei direcții cu interlopizarea fățișă, plus (noutate!) militarizarea de siguranță, invazia actuală patronată de Iohannis a pus brutal țara sub bocancul unei făcături dictatoriale. Un golem pe cât de sinistru pe atât de slab, componentele sale lipite prin lăcomie bestială fiind din capul locului erodate de teama trădării, șantajelor, invidiei și a urii celor cel ce-l compun. Mai amenințător decât astea, imposibil de ținut în frâu, dezgustul public. Și aici, și în UE. Cu justiția autohtonă o rezolvă, însă cu cea din UE nu ține. De-aia vor Ro-exit. De-aia au în agendă ca punct prioritar intoxicarea pe toate căile a masei de manevră, să-i facă să creadă că Europa ne maculează „sfânta ființă a neamului”! Cu toată mobilizarea uriașă de forțe (partinice, mediatice, instituționale, servicii) răul conceptual le condamnă să se sape între ele, să-și dărâme capii pe măsura uzării lor, până-și vor nărui făcătura. Primii executați, cei mai detestați: Arafat, Cîțu, Iohannis. După ei, alții și alții. Vor culege ce-au semănat.
Up-date
Demisiile de onoare par un miracol după circul nerușinat la care am fost martori. Totuși, se întâmplă acum la PNL, după ce Violeta Alexandru a dat tonul. Tineri liberali părăsesc partidul.
Entry filed under: 7301634, Politico-culturale. Tags: arafat, Cîțu, interlopizare, intoxicare, invaziile USL, Iohanis, rău conceptual.
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed