Incendiatorii
3 ianuarie 2022 at 15:32 noradamian Lasă un comentariu
Mișcările extremiste distrug, nu construiesc. Cum în peste trei decenii de la ieșirea din comunism sub lozinca reformării statului s-a construit puțin, scump și prost, buruienișul extremist a sufocat sistematic civismul. Neinteresați de realizarea unui sistem echilibrat dreapta-stânga autentic, diriguitorii politici post 89, secondați de o serie de intelectuali de vârf, profitând de o societate civilă anemică și divizată, au sărit direct la extreme, inducând din capul locului condiții favorabile nu reformării statului, ci declanșării unei corupții fără limite. Slăbiciunea statului, bucuria extremiștilor! Am fost martori la destule episoade explozive ca să știm că focul ăsta atinge un maxim după care se stinge relativ repede, lăsând însă distrugeri în urmă. PRM, UNPR au ars cu vâlvătăi câteva sezoane și s-au stins. Cât pe ce s-ajungă președinte al statului postcomunist fondat de Iliescu, Vadim a ieșit din istorie fără să lase nimic în urmă, în afara unor ieșiri zgomotos-caricaturale. Băncile vopsite de Funar s-au scorojit. Prelungirile extremiste de dreapta de la Budapesta, ale Jobbik și „Magyar Hajnal”, încă performează în secuime, pe la jumătatea lui Martie, în spectacole cu înghițitori de flăcări spre plăcerea unor tulburați. Și atât. Totuși, pericolul generat de alienații politici e de luat în seamă, mai ales când, sponsorizați de forțe ostile țării, reușesc să-și sporească semnificativ numărul adepților. Se întâmplă acum în România unde statul recent militarizat e atât de slab și de corupt încât pare întreținut din solda lui George Simion, a Șoșoacăi, a sateliților moscoviți ai lui Putin, cu ”binecuvântarea” unor prelați ortodocși, a potentaților din media, a interlopilor, infractorilor și mafioților politici autohtoni sub privirea părintească a serviciilor de forță. Un stat eșuat înseamnă chiar „aur” pentru piromanii din televiziuni și piețe! „Aurul” de care are nevoie AUR! Arafat a pierdut șirul morților de Covid. Puterea n-are timp să ia în serios pandemia. De jalnică notorietate, crizele Dianei Șoșoacă și vandalismele războiului cu „Certificatul verde”, acoperă valul de mânării ale coaliției. Derapajele extremiste din UE și SUA le dau curaj, autohtonilor. Pompierii par arși. Sau neputincioși. Uneori, se aude, chiar ei dau foc.
Entry filed under: 7301634, Politico-culturale. Tags: aur, Șoșoacă, Funar, Jobbik, Magyar Hajnal, pompieri, prelați ortodocși, Simion, Sputnik, Vadim.
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed