ȘTIRE
10 februarie 2022 at 11:48 noradamian Lasă un comentariu
tot mai de-aproape
se aude
zăngănitul de arme
ce poftă nebună
de încăierare e în lume
aşadar
dimineaţa să cităm din clasici
şi seara să recităm ştirile zilei
să fim pregătiţi
pentru serbarea de urgenţă
pentru festivalul global de sunet şi lumină
din grădini răzbate căldura
bombe mici se adună-n vorbe
şi bombe festive-n buzunarul
de la pieptul ars al planetei
bombe sclipitoare se coc în livezi
şi ciuperci în ghivece de flori
în virtutea dreptului la distracţie
se inventează noi monştri
şi-n virtutea dreptului la virtute
se vând iertăciuni
în Africa soseşte vara
Nora Damian
Din volumul ”Spirala”
Editura Excelsior Art- 2016
Entry filed under: 7301634. Tags: bombe festive, bombe mici, bombe sclipitoare, poftă de încăierare, zăngănit de arme.
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed