Strania istorie a „Sărutului” lui Bâncuși din cimitirul Montparnasse

19 februarie 2022 at 20:41 Lasă un comentariu

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Père-Lachaise și Montparnasse, cele două cimitire din Paris în care-și au locul de veci personalități culturale ale lumii, sunt unele din cele mai vizitate locuri din Paris. Milioane de persoane din toată lumea vin la mormintele celebrităților care și-au găsit prețuirea în primitorul „Oraș al Luminilor” cu gândul la legendele legate de viața și operele lor.
În Père-Lachaise din 70.000 de morminte, 80 sunt românești, iar în Montmartre își dorm somnul de veci, printre alții, Eugen Ionescu, Constantin Brâncuși, Emil Cioran, Tristan Tzara.

Hoinărind de unul singur într-un Paris în lockdown, neobișnuit de pustiu, Mihai ajunsese și la Montparnasse voind să vadă o versiune timpurie a sculpturii „Sărutul” care, scria în ghid, străjuia mormântul unei tinere ucrainence. Diminețile, muncă de cercetare cu echipa, după amiezile libere de luat Parisul la picior. Zile lungi de iunie, avea timp destul. Numai că nu găsise nimic! Și totuși sculptura exista, altfel n-ar fi fost menționată în ghid. Revine la punctul de informare, reia căutarea și, în cele din urmă, găsește nu monumentul, ci o cutie de lemn în care era închisă sculptura. „Sărutul” lui Brâncuși ascuns într-o colivie veghind somnul de veci al unei fete de 23 de ani! Iubirea neîmplinită a unei studente pentru profesorul ei de franceză, un român, o împinsese la sinucidere. Cuprins de remușcări, fostul iubit al fetei roagă un artist, tot român, proaspăt venit în Franța, să sculpteze un monument pentru fata care își luase viața din dragoste pentru el.
Era în 1910.

Sculptorul era Brâncuși.

Sculptura era „Sărutul” și costa 200 de franci. E urâtă, nu merită niciun ban, a decis familia fetei, refuzând să participe la cheltuieli.

Câteva zeci de ani mai târziu, când cota moștenirii lui Brâncuși crescuse vertiginos, operele lui expuse în marile muzee ale lumii fiind evaluate la sute de mii, apoi la milioane de dolari, descendenții nefericitei Tatiana (puși în temă de Guillaume Duhamel, un negustor de artă din Paris) au declanșat o serie de demersuri pentru a intra în posesia sculpturii. 

În 2018, moștenitorii, năzuind că se vor îmbogăți, au închis sculptura în colivia de protecție.

Statul francez însă, le-a refuzat cererea. Verdict final: 
„„Sărutul” face parte integrantă dintr-un edificiu indivizibil care constituie un monument funerar. Din punct de vedere juridic, ansamblul este considerat un imobil, statul francez fiind deci singurul factor de decizie pentru a-l înscrie în categoria monumente istorice. Opera artistului român Constantin Brâncuşi nu va putea fi desprinsă de pe piatra funerară.”

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , .

ȘTIRE România, săraca țară bogată

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 934.238 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.454 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 934.238 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: