Aventuri în grădina de hârtie

Competiția la vârste fragede poate marca negativ parcursul școlar al copiilor și chiar viața lor. Fiindcă mai-nainte de a învăța solidaritatea prin socializare timpurie și joc, indispensabile ca temelie comunitară, intră în cursa ambițiilor epuizante, a rivalităților care conduc la invidie, decepții și, uneori, drame.

În felul ăsta, de la bun început, scade interesul pentru cooperarea socială pe temeiul valorilor fundamentale, școala fiind condamnată la perpetuarea unor cutume irelevante în cel mai bun caz, și societatea, la declin.

În sistemul românesc, dacă parcurg tot traseul, elevii ies din învățământul preuniversitar la majorat. A-i arunca în competiție din primii ani de școală în loc de a le oferi o educație holistă, centrată pe nevoile lor nu asigură o educație sănătoasă și echitabilă. Nu contribuie la formarea lor echilibrată, nici la proiectarea unei societăți armonioase. În lipsa standardelor de evaluare, testele au o mare doză de arbitrar. Ca și premiile școlare.

Un sistem școlar bun evită competiția în primii ani de școală și devine selectiv în liceu. Fără clasamente si competiții pentru cei mici. Explicația este ca la începutul procesului de învățare exista diferențe de precocitate care nu au vreo relevanță pentru evoluția ulterioara. Asa cum un copil care va învață să meargă mai repede nu va deveni neapărat un atlet de performanță. La noi sistemul e invers: selectiv la început si „la liber/pe bani”, la nivel mai înalt.

Mai există un bias care falsifică competiția în clasele primare. Diferența între cei care intră în sistem la 6 ani și cei cu 7 ani sau peste. Un an diferență la vârste mici înseamnă enorm. Un handicap din start pentru cei de sub stachetă care le poate devia parcursul.

An de an, elevii români sunt pe ultimul loc la testele internaționale PISA care măsoară modul în care elevii de15 ani își pot folosi competențele de citire, matematică și științe dobândite în școală și în afara ei.

De aceea societatea noastră abundă în „analfabeți funcționali” care se pricep la toate, inclusiv la învățământ. Exceptând olimpicii care confirmă regula.

Cu cât învățământul decade, cu atât festivismul, premiile, devin mai importante.

Însă eșecurile învățământului nu se pot ascunde sub coronițe și premii. Miracolul finlandez, școala japonez, sistemele școlare din Anglia, Franța, Israel nu au nevoie de artificii. Educația în România nu va deveni o profesie puternică și respectată care asigură sănătatea și fericirea elevilor și bunăstarea societății prin cosmetizarea fațadei.

Pe de altă parte, e de înțeles că aceia care au răzbit ajungând la performanțe prin efort propriu și în conjuncturi favorabile susțin tradiționalismul clasamentelor și premierilor mai ales dacă n-au avut termen de comparație, n-au trecut și prin școli recunoscute pentru rezultatele lor la teste internaționale.