Preacurata ocrotitoare a plagiatorilor

19 ianuarie 2023 at 20:29 Un comentariu

CV-ul de cinci pagini al Ligiei Deca lasă impresia că România are cea mai competentă ministră a educației din UE. Absolventă a unei facultăți de inginerie navală și navigație din Constanța, viitoarea ministră continuă studiile trecând în domeniul politicilor de educație în care își face și doctoratul la Luxemburg unde în 2016 premier era abilul Jean-Claude Juncker, prieten al președintelui Iohannis. Coincidență, desigur. Tema tezei „Internaționalizarea educației în Portugalia și România” anunța încă de atunci că ambițioasa Deca are anvergura necesară pentru a aduce educația din România la un prestigios nivel european. Mai ales că, în aceeași perioadă, ca doctorandă, a coordonat un proiect cu un titlu cât un referat: „Cercetare privind recunoașterea și utilizarea Registrului European privind Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR) de către guvernele celor 47 state membre ale Spațiului European al Învățământului Superior.” 
 
Anterior, coordonarea unui proiect pilot pentru evaluarea INTEGRITĂȚII institutiilor de invatamant superior din Romania – „Coalitia pentru Universitati Curate” (proiect sustinut prin MATRA-KAP) pentru Societatea Academica din Romania (www.sar.org.ro) o recomandase deja ca fiind persoana ideală pentru a asigura această indispensabilă condiție a unui învățământ superior de valoare.

Faptul că Ligia Deca a ajuns în acest moment unealta politică a protejării plagiatorilor de la vârful puterii și din  universități românești, că se dedică cu râvnă  devalorizării educației din România, nu e doar o tristă ironie. E o trădare a ei însăși, dacă nu cumva tot ce a făcut pe parcursul carierei până a obținut această funcție n-a fost decât drumul unei ariviste lipsite de scrupule care a păcălit până și cele „47 de structuri studentesti nationale din 37 de tari, cu o afiliere combinata a aproximativ 11 milioane de studenti, in relatie cu Uniunea Europeana, Consiliul Europei, UNESCO si alte structuri europene competente in domeniul politicilor educationale pentru invatamant tertiar” pe care le-a reprezentat în 2012-2013, așa cum se laudă în impecabilul ei CV.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Crăciunul președintelui Emanciparea, gloriosul drum înfundat?

Un comentariu Add your own

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: