Arhivă autor

Admirabilul Street Music Festival 2022 din Sibiu umbrit de prezența unui prădător sexual

Sibiul acestei veri ne-a adus evenimente culturale splendide, unul mai atrăgător decât altul. După celebrul Festival de Teatru din Iunie, vara artelor a continuat cu reprezentații în aer liber, cu filme semnate de mari regizori, cu o serie de concerte de înaltă ținută, cu conferințe eveniment, cu muzică excelent selectată pentru toate gusturile! Armoniile muzicale din piețele orașului au dăruit, seară de seară, bucurie celor prezenți. Am avut parte de seri strălucitoare în Zilele Muzicii Româno-Americane, la Artmania, Musica Ricercata Festival, „Music for Pleasure”, la originalele „Concerte pe acoperiș” din cadrul Street Music Festival. În această a V-a ediție, ne-au surprins plăcut și concertele din Piața Aurarilor și Piața Huet: inspiratul „Rock Barock” (nou!) 4Tune Quartet și surprinzătorul (nou!) Zen Tango, „Poveste muzicala pentru copii, „Copilăria lui Vivaldi”, Concertul „Legende”. Nici toanele vremii n-au reușit să afecteze entuziasmul melomanilor. Singura mea părere de rău e că n-am reușit să ajung la câte concerte aș fi dorit.
În gama mai bogată ca niciodată de atracții, un loc central i-a revenit popularului festival folcloric „Cântecele Munţilor”, desfășurat în diferite spaţii din Sibiu. O săptămână fastă, cu cântece şi jocuri populare din Europa, Asia şi America, cu programul mult așteptat al prestigiosului ansamblu „Junii Sibiului”- Cindrelul, promotor al Culturii Tradiţionale.
Dar, cum se zice, a fost prea frumos ca să nu avem parte și de o pată de murdărie. Iată-l pe ex-preotul ortodox Cristian Pomohaci, cel care ar trebui să poarte o brățară ca toți agresorii sexuali dovediți din țările civilizate, vedetă a festivalului! Reputatul pedofil cântăreț, care ani de zile a corupt minori tăinuit de frații de credință (ca-n atâtea alte cazuri, inclusiv la seminarul teologic sibian) cu sute de mii de admiratori în toată țara (majoritatea creștini ortodocși) continuă să fie promovat oficial, plătit din bani publici, ca un zeu exonerat de morală și lege.

(Să nu-mi pomeniți, vă rog, de „toleranță, bunătate, har duhovnicesc ” și altele de-astea!)

O să citez câteva pasaje din articolul lui  Mihai Copăceanu („Adevărul”)

„Cum e posibil ca TVR să gireze, să promoveze un infractor judecat pentru fapte de o gravitate extremă precum act sexual cu minori şi corupere de minori? Cum e posibil ca instituţiile publice locale să promoveze şi să plătească infractori? Şi cum e posibil ca sute de mii de români să aprecieze, să aplaude infractorul sexual? Dacă Sibiul nu ar fi un oraş important multicultural din centrul ţării, care şi-a câştigat o faimă în ultimii ani prin evenimentele culturale de excepţie, la scară europeană şi mondială, dacă Sibiul, oraşul preşedintelui ţării, nu s-ar fi aflat pe lista oraşelor europene de vizitat (remarcat şi pe plan politic prin Summit-ul liderilor UE, când s-au prezentat 27 de şefi de state şi de guverne), dacă Sibiu ar fi fost un oraş uitat de Dumnezeu şi de civilizaţie într-un munte izolat, participarea lui Cristian Pomohaci la un festival de muzică de mare amploare şi importanţă, nu mi-ar fi dat de gândit. Mi-aş fi zis: ”Oamenii nu au auzit de faptele sale, nu ştiu, sunt săraci, săraci cu duhul. Aia e. Îl apreciază cum cântă”. Însă Cristian Pomohaci este un fost preot ortodox (cu multă popularitate deţinută pe plan religios, parohia sa devenind un loc de pelerinaj pentru mii de romani din întreaga ţară), dar a ajuns să fie acuzat şi judecat pentru- atenţie: raporturi sexuale cu minori, corupere de minori şi printre altele evaziune fiscală iar astăzi a rămas în continuare un cântăreţ de muzică populară de mare căutare şi idolatrizat care participă ca invitat special la festivaluri în întreaga ţară. ()

„Weekendul acesta la Sibiu a întreţinut publicul pentru mai mult de 35 de minute la cel mai mare festival de folclor din ţară, peste 600 de artişti în cele trei zile, inclusiv un concert marca Loredana Groza. Festivalul adună sute de artişti şi în fiecare an este transmis de către Televiziunea Publică. Instituţiile publice, Consiliul Judeţean Sibiu sprijină consistent financiar acest festival.”

„Sâmbătă seara, Pomohaci a intrat spectaculos pe scenă, ca un zeu. () A intrat cu mâinile larg deschise ca un profet zâmbind nu înainte de a asculta elogiul prezentatoarei smerite Iuliana Tudor care a declarat că harul de a cânta vine de la Dumnezeu, peste tot unde cântă e primit cu dragoste, glasul său unge inimi”…

https://adevarul.ro/news/societate/pomohaci-ex-preot-adorat-maxim-mai-mare-festival-muzica-populara-sibiu-1_62f0182a5163ec42716712d9/index.html

8 august 2022 at 19:49 Lasă un comentariu

Falsa bunătate și originile ei

Fibra de bunătate ancestrală a românilor, ca și ospitalitatea, e subiect de mândrie națională, cu toate deformările ei betonate în timp, intrate pe vecie în structura mentală a multora. Veșnicia s-a născut la sat, noi n-am luat pământul nimănui, etc. Știm! La fel și îngăduința față de corupți.

E drept că istoria noastră consemnează mai puține orori și silnicii decât prin alte părți ale lumii la alte nații și, mai ales, imperii, dar și așa sunt peste poate. Însă nu de cantitate sau de gradul de cruzime e important de vorbit, ci de libertatea aducerii istoriei cu toate luminile și tenebrele ei în conștiința poporului și a lumii.

Dacă evenimentele întunecate din istoria Angliei, de pildă, asasinatele, execuțiile, atrocitățile din colonii îți ridică părul în cap, felul în care și le  expun în vitrina întregii lumi într-o multitudine de forme e admirabil. Nu poate nimeni spune, prin urmare, că englezii își falsifică istoria. Tot ce s-a petrecut în lumea lor, bine și rău, de când s-au făcut cercetări, studii și consemnări, e accesibil public atât la nivel academic cât și documentar-cultural sau ca istorie popularizată. Ca și la americani (de unde să știe lumea de ororile războiului din Vietnam, de pildă, ca să nu pomenim decât de acest dezastru, dacă nu direct de la ei?)

Contrast izbitor cu mentalitatea culturală din fostele țări comuniste dominată, în primul rând, de modelul sinistru al istoriei Rusiei încărcat de abominabile crime istorice glorificate ca „patriotism&naționalism”. Deși dezvăluite de cercetători și pasionați de istorie, nu știu să-și fi găsit loc în manuale. Contrafăcut de stăpânitori, modelul rusesc de falsificare a istoriei a contaminat toată vecinătatea, inclusiv România. Îndopați cu contrafacerile comuniste dinainte de 89, ne-am obișnuit și cu minciunile ce-au urmat. Multora le plac, mai ales când li se inoculează convingerea că alții-s de vină pentru tot ce nu merge în țara asta. Și nu merge pentru că n-am ieșit din minciună. Și îngăduim, exasperant, minciuna pentru că suntem „buni”. Bunătate ca siropelul de tuse! Facem parte, ca și vecinii noștri, dintr-o istorie contrafăcută. Bine, cel puțin, că nu suntem stat promotor de politici rasiste și revizioniste ca vecinul de la vest.

Ne-am resemnat cu gândul că morții revoluției, victimele mineriadelor ca și ale torționarilor din comunism nu vor avea parte de recunoaștere și dreptate. Nici blestemățiile legionarilor, ale extremei drepte din interbelic, nu-s puse pe tapet ca să nu se supere conservatorii și BOR. Dezorientare, dezinteres civic și ignoranță! Se mai întreabă cineva de unde nostalgia pernicioasă după ceaușism?

De fapt, asta diferențiază regimurile democratice din vest de dictaturile, autocrațiile și iliberalismul estic. De aici și atracția pentru extremism, pentru indivizii de aici care-l cultivă, de aici și incapacitatea atâtor concetățeni de a gândi liber. Așa se explică și de ce mulți concetățeni care trăiesc în țările vestice rămân opaci față de echilibrul democratic și se lipesc automat de partidele extremiste de dreapta (UKIP, VOX, FN etc) de acolo, în care-și transferă ceaușismul remanent cu semn schimbat, acestea fiindu-le mai familiare. Ce anume să-i facă, pe atâția foști trăitori în comunism, să-l proslăvească pe un individ atras și el de dictatorii lumii, ca Trump? Să-și bage-n cap, cazon, ideile lui idioate (Covidul e invenție, nu există încălzire globală, creștinismul e destinat rasei albe) infirmate tragic de ce se petrece acum pe pământ?

24 iulie 2022 at 23:09 Lasă un comentariu

Atâta s-a putut sau asta s-a vrut?

Un singur jurnalist, din sute, poate  mii, a pus întrebarea esențială. Și alți câțiva au venit cu întrebări pertinente. Sunt aceiași care n-au acceptat mituirea sub nicio formă. Ei țin jurnalismul pe șine. Ei și cele câteva site-uri de investigație. Prin curajul lor mai pâlpâie speranța. Dar grosul breslei?… Un lucrător de presă care acceptă oricât de puțin, un singur crăițar, un favor, un mic privilegiu din partea unor clienți politici, nu mai e jurnalist. Tot ce scrie sau spune din poziția de favorizat politic produce degradare. Se adaptează din mers rolului cu care e creditat de sponsori. Deturnează atenția spre subiecte ocazionale, marginale, potrivite zonei sale de confort. Optează pentru încropiri pe subiecte critice selectate pe pofta ”binefăcătorilor”. Scrie texte aniversare, de gazetă de perete, ecouri, compilații convenabile. Presă second hand. De la „România este un stat eșuat”, declarația istorică din toamna trecută echivalentă cu un raport de activitate prezidențială la 7 ani de ocupare a funcției, „normalitatea” promisă de 7 ani, s-a transformat în opusul ei. Ceva dincolo de lehamite.

7 iulie 2022 at 17:28 Lasă un comentariu

Triumful coronițelor

Orice proiect pornește de la evaluare. A procesului, a formatorilor și a formabililor. Inițială, de parcurs, de progres, finală. Chestii cunoscute. Din nefericire, rezistența la schimbare poate compromite un proiect înainte de a prinde viață. Asta se întâmplă când factorii de decizie, responsabili cu reformele, nu le agreează (uneori nici nu le înțeleg) însă le mimează. Propagandistic. Cu succes.
Acum două decenii, la un work-shop de instruire a evaluatorilor pentru învățământul preuniversitar, cuvântul de ordine era urgența introducerii „standardelor de evaluare” în sistem. Fără indicatori de performanță, orice activitate intructiv-educațională e arbitrară, se face după ureche.
Experții cu care am lucrat (de la Institutul de Științe ale Educației) erau însă sceptici, spuneau că rezistența la schimbare, după deceniile de comunism, e uriașă, erau siguri că oamenii din sistem vor împiedica schimbarea și că, în același timp, o vor mima. S-au dovedit profeți! Cu toată instruirea și dorința de a da curs, cel puțin unor aspecte, n-am reușit să transpunem în practică îndrăznețele modele. Aproape imposibil de dezghețat sistemul prin inițiative rebele. Să nu ții cont de rutinații birocrați de la minister/inspectorate, așa cum ne sfătuiau ei? Iluzie curată!
Într-un sistem practic nereformat, în care cheltuielile pentru reforme s-au dus pe apa gârlei din pricinile arătate, funcționează atât profesori cu vocație (mai puțini) cât și alții (majoritatea) cu interese, mentalități și obișnuințe care nu fac bine elevilor, școlii și societății. Profesorii cu har, altruiștii și idealiștii, sunt cei care țin sistemul pe șine, suplinind, prin profesionalism, pasiune și efort, lipsa standardelor de performanță, cu rezultate, uneori, remarcabile, evaluate la adevărata valoare, din fericire, de elevi…

Totuși, de ce, în ciuda promisiunilor, a reluărilor formale (exasperante!) a reformelor (mereu superficiale) sistemul ține cu dinții de inspectorate, menține sindicatele politizate în loc să susțină asociațiile profesionale, nu vrea sau nu poate elibera  sistemul de povara birocrației, de cutumele generatoare de corupție? De ce continuă cu „las că merge și așa”?

Cred că, la declarațiile triumfaliste ale puterii politice privind grandiosul succes al sistemului de învățământ românesc demonstrat, cantitativ, la bacalaureatul 2022, turnul din Pisa s-a mai înclinat nițel.

27 iunie 2022 at 17:18 Lasă un comentariu

Școala, între captivități ideologice

Intrată pe mâna politicienilor (peste psihologi, consilieri și experți în educație) care au tratat-o ideologic (cum altfel!) problema clasamentelor și premiilor școlare eșuează în superficialitate, formalism și egalitarism.

Captiv ideologic, segmentul reformist din România reacționează în bloc, previzibil, la orice abatere de la pătrățica lui.

Un „detaliu” nebăgat în seamă de reformiștii ideologici: a acorda premii pe baza mediei calificativelor descurajează elevii performanți într-un domeniu, concurența cu ei înșiși, printr-un egalitarism distrugător de motivație.
Competiția la vârste fragede poate marca negativ parcursul școlar al copiilor și chiar viața lor. Fiindcă mai-nainte de a învăța solidaritatea prin socializare timpurie și joc, indispensabile ca temelie comunitară, intră în cursa ambițiilor epuizante, a rivalităților care conduc la invidie, decepții și, uneori, drame.
În felul ăsta, de la bun început, scade interesul pentru cooperarea socială pe temeiul valorilor fundamentale, școala fiind condamnată la perpetuarea unor cutume irelevante în cel mai bun caz, și societatea, la declin.
În sistemul românesc, dacă parcurg tot traseul, elevii ies din învățământul preuniversitar la majorat. A-i arunca în competiție din primii ani de școală în loc de a le oferi o educație holistă, centrată pe nevoile lor nu asigură o educație sănătoasă și echitabilă. Nu contribuie la formarea lor echilibrată, nici la proiectarea unei societăți armonioase. În lipsa standardelor de evaluare, testele au o mare doză de arbitrar. Ca și premiile școlare.
Un sistem școlar bun evită competiția în primii ani de școală și devine selectiv în liceu. Fără clasamente si competiții pentru cei mici. Explicația este ca la începutul procesului de învățare exista diferențe de precocitate care nu au vreo relevanță pentru evoluția ulterioara. Asa cum un copil care va învață să meargă mai repede nu va deveni neapărat un atlet de performanță. La noi sistemul e invers: selectiv la început si „la liber/pe bani”, la nivel mai înalt.
Mai există un bias care falsifică competiția în clasele primare. Diferența între cei care intră în sistem la 6 ani și cei cu 7 ani sau peste. Un an diferență la vârste mici înseamnă enorm. Un handicap din start pentru cei de sub stachetă care le poate devia parcursul.
An de an, elevii români sunt pe ultimul loc la testele internaționale PISA care măsoară modul în care elevii de15 ani își pot folosi competențele de citire, matematică și științe dobândite în școală și în afara ei.
De aceea societatea noastră abundă în „analfabeți funcționali” care se pricep la toate, inclusiv la învățământ. Exceptând olimpicii care confirmă regula.
Cu cât învățământul decade, cu atât festivismul, premiile, devin mai importante.
Însă eșecurile învățământului nu se pot ascunde sub coronițe și premii. Miracolul finlandez, școala japonez, sistemele școlare din Anglia, Franța, Israel nu au nevoie de artificii. Educația în România nu va deveni o profesie puternică și respectată care asigură sănătatea și fericirea elevilor și bunăstarea societății prin cosmetizarea fațadei.
Pe de altă parte, e de înțeles că aceia care au răzbit ajungând la performanțe prin efort propriu și în conjuncturi favorabile susțin tradiționalismul clasamentelor și premierilor mai ales dacă n-au avut termen de comparație, n-au trecut și prin școli recunoscute pentru rezultatele lor la teste internaționale.

15 iunie 2022 at 13:45 Lasă un comentariu

Articole mai vechi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

toateBlogurile.ro

Blog Stats

  • 934.740 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.454 de urmăritori
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 934.740 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: