Posts filed under ‘Literare’
La o gală
Nemuritor și rece-
Luceafărul
a dispărut
într-o Gala-
-xie de gadgeturi războinice
Ce ușurare –
să scapi
de un ochi necruțător
poeziile se întrec în manifeste
seducătoare
cu organele la vedere
ca să-și revendice
drepturile cosmice-
demascând lumea slinoasă și rea
E nevoie de curaj să extragi
literele de succes dintr-un alfabet
încuiat
să-l lași pe syllabuss să-și prezinte
exponatele
Domnilor jurați
renunțați la cenzură
vă somează
Sexmeralda cu poalele-n cap
în fața muzeului Luvru
pământie de indignare
când nu-i băgată în seamă
Vremuri cu porci
Tata a absolvit facultatea de mine și metalurgie a politehnicii București în plină rebeliune legionară. Îl deprima euforia sinistră a colegilor purtători de cămăși verzi și nu era dispus, ca etnic grec, să se plece în fața sumbrilor comisari ai guvernului Goga. Proaspăt însurat, luase calea munților Apuseni unde era nevoie de ingineri la minele de aur. Acolo sus, pe culmile domoale și liniștite de la exploatarea Gura Barza, nu ajunsese încă zgomotul și furia. Locuiau într-o căsuță pe un deal de unde coborau în vale, iarna cu schiurile și vara cu caii. Nu scăpase însă de front. După doi ani în prima linie, regimentul lui fiind decimat, se întorsese pe jos, bâjbâind pe drumuri necunoscute, mâncând verdețuri pe lângă garduri, orientându-se după soare și steaua polară. Se ferea de soldații nemți care se retrăgeau în devălmășie, trăgând și-n umbra lor de frică. Scăpase de unul ca prin minune. Un schelet în zdrențe, plin de păduchi, așa arăta când dăduse ochii cu mama. Da’ ajunsese acasă, în locul acela binecuvântat. Și-a revenit repede și a reînceput munca, intrând, ca mai-nainte, zi de zi, în mină. N-ar mai fi plecat de la Gura Barza deși într-o dimineață o bucată prăbușită din peretele minei îi sechestrase înăuntru. Până la căderea nopții, din fericire, ieșirea a fost deblocată. În trecutul minei se întâmplaseră și alte evenimente, unele cu adevărat grave.
Lângă căsuța de pe munte își încropiseră o mică gospodărie unde cultivau verdețuri. Creșteau și câteva păsări și animale. Pe neașteptate a intervenit însă ceva care le-a spulberat liniștea. Cu rănile încă nevindecate după război, România intrase în alt regim sumbru. În socialismul diriguit de sovietici. Unde se înstăpânește dictatura, apar delatorii. Iar unde-s delatori, se isprăvește libertatea. Se face praf solidaritatea, dispare încrederea în comunitate. Creșteau doi porci în gospodărie. Unuia îi spuneau Hitler, celuilalt, Stalin. Cineva reclamase delictul. Viitorii mei părinți n-au așteptat să fie luați la întrebări. Și-au strâns în grabă câteva lucruri, au părăsit gospodăria și s-au mutat în centrul țării. La Sibiu. Dar nici n-au ajuns bine, că tata a și fost încartiruit, pentru încă doi ani, la o unitate militară din proximitatea orașului.
Găsiseră o locuință convenabilă într-o casă îngrijită, pe o alee liniștită, nu departe de centrul orașului. Frau Zimmermann, proprietăreasa, le închiriase un mic apartament la parter. Era văduvă de război. Gospodină harnică și pricepută. Războiul se îndepărtase. Treptat, devenea amintire. Frau ținea în fiecare joi a săptămânii tradiționalul Krantz, cu prietenele, în salonul de la etaj. Invitatele savurau dulciuri, lăudau gazda și-l slăveau cu voci guturale pe neînvinsul Fuhrer.
În absența tatei, mama învățase să se descurce cu foarte puțin. Plătea chiria, își drămuia mâncarea, își repara hainele. Îi plăcea să brodeze bucăți de material rămase din rochiile vechi. Îi plăceau și lui Frau Zimmermann șervețelele acelea brodate. Mama îi dăruise un set și primise în schimb un cupon vechi de stofă de lână. Ajungea pentru un taior. I-l cususe o croitoreasă din cartier. În timp ce-i retușa costumul nu-și putea desprinde privirea de la portretul care domina peretele din fața ei: generalisimul Stalin- cu mustață, în uniformă.
Aprilie
Gâștele dichisite ale tușei Floare (1)
Inspirată de întâmplări reale.
Publicată în antologia „Din inimă pentru inimă”, Editura Ispirescu 2020, București.
– …plus bani pentru renovarea bisericii, poate și pentru părculețul din față… Ar fi păcat să ratați așa o pleașcă, își încheie mesajul trimisul de la județ.
– Așa-i maică, ar fi bine să ajutăm biserica, că și biserica ne ajută… Baba Floare își făcu câteva cruci și, înainte de a ieși, băgă niște bănuți în cutia milei.
Sătenii, însă, nu păreau convinși. Mai zăboviră un pic la poarta bisericii sperând s-apară preotul. Popa Avram întârzia, cine știe ce mai avea de vorbit cu omul de la partid, așa că nu mai pierdură vremea și se împrăștiară care încotro, la treburile lor.
Spre seară se adunară la nea Gheorghe pe terasă, nerăbdători să reia subiectul, profitând că turiștii încă nu dăduseră năvală în sat și pensiunea era aproape goală.
– Eu zic că popa nost’ n-o să se învoiască. Îi tânăr și încă n-a luat mirosul banului.
Nea Gheorghe știa…
Vezi articolul original 413 cuvinte mai mult
ultimele comentarii