Posts filed under ‘Teatru- ce rămâne’
Teatru- ce rămâne (1)
Efemere, în raport cu creațiile de artă obiectuală, Artele spectacolului (Performing arts) mențin un timp, mai lung sau mai scurt, în siajul lor, spectatorul. Recepția&persistența în memoria consumatorului de teatru sunt tributare unor factori care țin atât de calitatea partiturii&a punerii în scenă & interpretării cât și de gusturile&criteriile spectatorilor.
E bine să ții cont de recomandările oamenilor de teatru, dar, la fel de bine e să te încumeți să ajungi la spectacole mai puțin sau deloc știute din cronici. Un risc care poate oferi surprize plăcute. Unor spectatori le place să fie informați în detaliu, așa încât momentul cunoașterii să fie unul de comparație cu ce știau din diverse surse, alții, însă, preferă libertatea de a descoperi. Între astea sunt o mulțime de nuanțe. Știu cum e și într-o ipostază și în cealaltă. Unele spectacole te cuceresc instantaneu, altele îți par cu adevărat bune după un timp „de digestie”. În fine, mai sunt și piese tulburătoare care îți lasă o impresie de neșters.
„Aglaja”, prima piesă care-mi vine acum în minte din topul personal al spectacolelor văzute în 2017, aparține categoriei a doua cu „ascendent” într-a treia. Am sărit într-o ediție FITS de mai an peste „De ce fierbe copilul în mămăligă” (romanul distins cu multe premii al Aglajei Veteranyi, tradus în câteva limbi, pus în scenă la Teatrul Neumacht din Zurich)- găsisem atunci că titlul e o metaforă cam horror.
Aglaja visa să aibă o familie unită într-un cămin stabil, dar a trăit mai mult pe drumuri. Îi era dor de țară, dar n-a mai ajuns acasă. Își iubea tatăl, dar tatăl plecase fără să privească-n urmă. Își adora mama, dar și mama o trădase. În jurul ei se făcuse gol. Aglaja n-a devenit star de circ&variete așa cum dorea mama ei, talentul ei și-a găsit, însă, drumul în scris. A reușit o uimitoare carieră literară. Succes fulminant, destin tragic. O tânără iubitoare, dar neiubită, dăruită cu har, dar nefericită, care a plecat prea repede din lume lăsându-i o moștenire neprețuită.
„O carte captivantă, o care care-ți taie respirația, veselă și, deopotrivă, plină de amărăciune (…) Aici ne vorbește o artistă de pe cea mai înaltă sârmă a circului, iar eu privesc de jos cu sufletul la gură”
(Peter Bichsel, de la „Tages Anzeiger”)
„Limbajul ei are o claritate de cristal, prin care transpar imagini cu atât mai trăsnite, cu cât realitatea e mai tristă”
(Bernhart Ott, de la „Berner Zeitung”)
În iunie 2017, oarecum mai edificată, abia așteptam să văd spectacolul.
În viața Aglajei, deziluzia ia locul speranței. Urmează destrămarea, decadența, boala. Sugerată printr-un dans ritualic de îngropăciune, ancestral, din ținuturile natale, moartea își face în final, numărul.
În plină ascensiune literară, Aglaja Veteranyi se sinucide în februarie 2002, în spitalul din Zürich unde era internată pentru depresie.
Un leagăn plasat deasupra scenei&capetelor actorilor e lăsat acolo pe tot parcursul spectacolului. Pare destinat unui număr special de circ. Aglaja încearcă din când în când să-l prindă, ca într-un număr iluzoriu de trapez. Nu reușește niciodată. Un motto al destinului ei, presupun, în viziunea regizorului Ștefan Lupu. Un detaliu care, conștientizat sau nu, contribuie la păstrarea poveștii în memoria afectivă a spectatorului.
De la un duel la altul: spectacole burleşti
Un spectacol spumos, văratic, de care îmi amintesc cu plăcere, pe care l-aș revedea, cu aceeași plăcere, oricând.
…„instrumentele, şi ele, participau la spectacol. Violoncelul devine fata din poveste de care se-ndrăgostesc amândoi. Rivalul, Laurent Cirade câştigă (o dă gata cântând „Say you, say me” într-o manieră tulburătoare). Paul suferă, dar rămâne acelaşi om de nădejde, sărind să-şi ajute prietenul după ce din „relaţie” se naşte o vioară! În pamperşi, plângăcioasă, probleme, cei doi nu ştiu cum s-o adoarmă. Când, în fine, reuşesc, bufnitura capacului de la pian produce alte inimaginabile drame. Atmosfera se schimbă, muzicienii-killeri sunt în preerie, trag cu armonicele din cingătoare, apoi, flămânzi, pun la „proţap” vânatul: violoncelul! Numai canibalismul mai lipsea, dar se-ntâmplă şi asta. Trezit din somn, Paul scapă cu piciorul netăiat lămurindu-şi sălbaticul coechipier că ferăstrăul are alt rol. Convertit, canibalul interpretează cu duioşie, la ferăstrău, o piesă sfâşietoare”…
Când au apărut cei doi protagonişti ai spectacolului „Duel”, un muzical-burlesc al unei companii pariziene (Teatrul Trevise) pe scenă, la Thalia, duminică, 5 iunie am socotit că va fi ceva uşurel de tot, ca o băutură răcoritoare într-o seară de vară, spectacolele burleşti de acest fel nefiind o noutate. Dueliştii, un pianist şi un violonist, muzicieni virtuoşi, ne-au plimbat cu o plăcere indescriptibilă timp de o oră şi douăzeci de minute prin toate genurile muzicale, de la Bach la Beatles, de la Prokofiev la Santana, toccate, cantate, muzică lăutărească, rock, jazz, nu ştiu ce n-a fost. Surprinzătoare, venite dintr-o lume a imaginaţiei şi bucuriei, gagurile curgeau unul din celălalt, sala râdea-n hohote fără oprire. Muzicienii se jucau, natural, parcă improvizau, parcă erau singuri, doar ei cu instrumentele şi cu o poftă nebună de cântat şi de joacă. Când pianistul presără două, trei vorbe româneşti în spectacol, mi-am zis că asta…
Vezi articolul original 300 de cuvinte mai mult
TAGO sau „Iluminarea lumii prin bătaia tobelor”
Spectacole de care ai auzit și pe care ești nerăbdător să le vezi, deși unele nu se ridică la înălțimea așteptărilor, dar și spectacole 
despre care nu te-ai informat din timp și care, uneori, se dovedesc surprinzător de plăcute. Mi se întâmplă mai la fiecare ediție FITS. La „TAGO”, de pildă, eveniment din a doua categorie, am nimerit din întâmplare.
„Un spectacol de percuție captivant, intens și înviorător! „TAGO” înseamnă ‘iluminarea lumii prin bătaia tobelor’. Spectacolele noastre sunt construite pe baza unei teme muzicale pe „Buk”, o tobă tradițională coreeană. Membrii companiei cântă la o serie de instrumente coreene – de la tobe uriașe, la instrumente mici de percuție – și interpretează mișcări de arte marțiale. Muzica noastră este foarte senzuală, intensă și rafinată. Încercăm să facem ca muzica noastră să rămână mult timp în inimile și mințile oamenilor, după ce au ascultat-o și au participat la spectacolele noastre. Muzica tradițională coreeană, „Gugak”, are o istorie mai lungă de 1.000 de ani. Aceasta a suferit multe schimbări din antichitate și până în prezent și a modelat muzica coreeană contemporană. Muzica pe care o interpretăm noi astăzi conține rămășițe din moștenirea culturală a strămoșilor noștri și s-a format de-a lungul a cinci mii de ani de istorie.”
http://www.sibfest.ro/evenimente-2017/ritualul-tobelor-coreene
„Ce încercăm noi să facem cu muzica noastră este să armonizăm stilul tradițional cu cel modern. Totul sună discordant de agreabil – chiar și cuplul de lângă mine, care a ajuns întâmplător la spectacolul greșit, era la final în picioare și aplauda. „pătrunzător și extrem de grațios” – The Scotsman.
„O etalare extrem de captivantă de mișcări precise și percuție viscerală” – The Times
Group TAGO & AtoBIZ Ltd. Ritualul tobelor coreene (Korean Drum II)
Coregrafia: Soo-Ho Kook
Regia: Angella (Eun-Joung) Kwon
Comedy directed: Cheol-mu Kim
Percussion director: Byoung-Joo Kim
Tour manager: Kyoung-Nam Shon
Light design: Euik-Hyoen Kim Stage
manager: Deok-Eui Hong
Cast: Byoung-Joo Kim, Si-Won Kim, Ho-Goon Hyun, Kang-Il Lee, Na-Ra Hong, Jong-Hwan Heo, Jin-Yeong Park
Jin Xing, from military officer to ballet dancer
O problemă serioasă a celor care vor să vadă cât mai multe din spectacolele festivalului de teatru de la Sibiu ține de alegere. Multe, diverse, atractive, pentru care să optezi? Informația ajută și nu prea: toate au parte de prezentări formal-elogioase, așa că ar fi de folos să consulți și alte surse- dacă ai timp; și să mizezi nițel și pe noroc. Amatoare de spectacole de teatru dans fiind, le acord prioritate la fiecare ediție. Sunt spectacole unicat, nu le mai vezi cu altă ocazie. Teatru dans israelian (preferat) japonez, grecesc, românesc, chinezesc. Complexe, originale, expresive, fiecare din ele spune o poveste.
Am intrat în sală știind doar că „Vreau să fiu altfel” (Different Loneliness) spectacolul cu care venise în Festival compania chinezească „Jin Xing Dance Theatre”are o coregrafie de excepție. Cu instrumentiști mongoli- totodată și interpreți vocali, dansatori chinezi și o coregrafă chinezoaică care a apărut și ea la sfârșitul spectacolului, copleșit(ă) cu aplauze. Ce voci, ce muzică! Impresionant contrast între forța tulburătoare a vocilor și nuanțele de mare delicatețe. Ca și alternanța între tradițional și modern pigmentată cu observații pline de umor ale interpreților vocali. Dansul, impecabil, de o grație și expresivitate rară. Povestea fabuloasă a coregrafei și a companiei ei înființată în 1999 (Jin Xing Dance Theatre -prima companie privată de dans din China) am aflat-o după spectacol însă: „balerina, dansatoare, coregraf, actrita si o temuta moderatoare de televiziune. Are suflet de artist, insa cu o educatie vizibil cazona. casatorita (soț neamț) 3 copii (adoptați) Spectaculoasa si carismatica”. (din interviul Ralucăi Rădulescu, la TVR2)
Despre Jin Xing, născut(ă) în Korea, ajuns soldat în legiunea străină, apoi ofițer în armata chineză și, din 1991, după operația de schimbare de sex, o artistă celebră în China și pe mapamond, aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Jin_Xing
„Vreau să fiu altfel”, “Different Loneliness” este cea mai nouă coregrafie dintre cele aproape 20 create de către Jin Xing pentru compania ei, de la înfiinţarea acesteia în 1999. Producţia aduce pe aceeaşi scenă 9 muzicieni din Mongolia Centrală şi 15 dansatori ai companiei. Dansatorii iniţiază un dialog cu muzicienii, iar aceştia din urmă realizează o parte semnificativă a mişcărilor coregrafice. Unul din spectacolele surprinzătoare de teatru dans (produs de Purple Star Culture & Communication Co., Ltd. Shanghai; proiect susţinut de The Joyce Theatre, New York) despre care vorbele spun insuficient.
Despre spectacolul cu care a venit la Fits, aici:
si un bonus, aici:
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii