Aventuri în grădina de hârtie

Martie în Israel (10)

Palatul având drept tavan, cerul

Mâncăm falafel la o măsuţă direct în stradă, pe Ben Yehuda, în Ierusalimul de Vest, undeva, nu departe de Hotel Rina unde Miriam reţinuse o cameră  pentru trei nopţi. Cele câteva măsuţe ale terasei localului sunt delimitate de jardiniere cu tufe înflorite. Florile, viu colorate, mănunchiuri roşii, galbene, violete. După două, trei ore de călătorit cu autobuzul (cu două autobuze, de fapt, cu legătură la Haifa) flămânzisem, nu glumă. Ne umplem pitta cu sosuri iuţi, salate, chiftele vegetale, a doua oară. La masa de lângă noi, tineri militari, veseli, fete şi băieţi, cam de vârsta lui Yael. Pe lângă nelipsitul “pigua”, adică atentat, încep să disting şi alte cuvinte, expresii uzuale, de salut, de pildă (”beseder, toda”) din ivrit. O limbă  neobişnuit de dificilă pentru că nu pot să fac asocieri de termeni care să mă ajute să memorez. “Ken”, spune Miriam, adică da, aşa e. O limbă cacofonică, mai completează. E pe-nserate, luminaţia caldă a vitrinelor, florile de la balcoane şi de pe terasele stradale, animaţia din jurul nostru, sunt tare plăcute, chiar dacă din când în când auzim sirenele unor maşini de poliţie. E adevărat, Miriam absolvise facultatea de ebraică, da’ asta chiar n-o mai cred! E tot atât de criticabilă limba asta, pe cât e Yael de “pirpirie şi amărâtă”, îi spun, amintindu-i vorbele. Adică impetuoasă, solară!… Iar Ben Yehuda, părintele limbii ebraice moderne, cu siguranţă  a fost un om special. Lingvist, scriitor, poet? Nici toate astea n-ar fi fost suficient, cred, ca să recreeze un limbaj în care să se regăsească, ca într-o patrie a cuvântului, oameni, culturi, civilizaţii şi care să exprime căldura, muzicalitatea şi asprimea acestor locuri! Nu cacofonică, ci monotonă, voiam să spun, se corectează Miriam fără să mă contrazică. E construită pe grupuri de consoane, îmi explică, de obicei câte trei, ceea ce face ca o mulţime de termeni să rimeze şi o mulţime de lucruri să se exprime prin acelaşi cuvânt. De pildă, spune Miriam, “kadur” înseamnă sferă, minge, glob, glonţ, mă rog, tot ce-i rotund. Aha! Asta e, prin urmare, un secret al muzicalităţii. Înseamnă că ivritul se pretează foarte bine la vorbit în versuri!… Da, adaogă Miriam, şi, pe de altă parte, e bogată-n expresii şi ziceri biblice.
… Există şi o literatură specifică la noi, „aggada”, creată de felul în care diferiţi autori au făcut înţeleasă legea iudaică prin povestiri, parabole şi legende. Filozofie şi teologie. Asta pe lângă scrierile din Legea iudaică. Aggada include şi multe influenţe din culturile limitrofe, greacă în special.
Spusele lui Miriam îmi stârnesc curiozitatea. Iudaismul îmi pare un teritoriu vast şi complex de cultură şi religie. Nu-i de mirare că la Ierusalim sunt o mulţime de lăcaşuri de studiu, pentru evrei (poporul cărţii, cum fusese numit) ca şi pentru neevrei.
Ne simţim tare bine, deşi un pic obosite. În lumina roşietică a amurgului, strada, fără trotuare, pavată cu bucăţi mari de calcar roz-crem ca şi clădirile elegante, nu prea înalte şi cu balcoane încărcate de flori, de pe ambele laturi, arată splendid! Aş asemui-o cu un hol larg plin de lumină, cu pereţii din piatră albă cu reflexe roz ca şi pardoseala, într-un palat având drept tavan cerul. Pe drept i se cuvine numele de Ben Yehuda!…  Pe măsură ce se întunecă, vitrinele-şi etalează bijuteriile strălucitoare, manechinele în mătăsuri orientale, măştile vesele destinate apropiatei sărbători de Purim. Peste tot, soldaţi. Ieşim în strada King George şi de acolo spre Betzalel (o stradă cu numele unui artist din antichitatea ebraică, purtat şi de Facultatea de arte) unde se află hotel Rina. Miriam dă telefon după telefon. Yael nu răspunde. Leon răspunde, dar nu reuşeşte nici el să dea de Yael. La intrarea în hotel, militari amabili ne preiau bagajul, de altfel nu prea greu. Asta ne dă un plăcut sentiment de siguranţă. Mai ales că, însfârşit, sună Yael.

din volumul  “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

2 august 2014 at 14:34 noradamian 12 comentarii