Posts tagged ‘anarhie’
Când combați un rău cu alt rău, le amplifici pe amândouă
Prin extinderea mișcărilor anarhice, terorismul urban ia amploare peste ocean și în Europa. Cel puțin două surse ale actualelor mișcări anarhice în extindere, cunoscute nu de azi de ieri, continuă să contamineze lumea cu ură.
1. Anti-FA
Definindu-se inițial ca o mișcare opusă fascismului, Anti-FA i-a preluat treptat metodele devenind la rândul ei tot un fascism asociat stângii radicale. Transformarea, neluată în serios un timp, ține de reintroducerea de către protestatarii anti-fasciști, în societatea post război, a practicilor aplicate de grupările de forță care au contribuit la ascensiunea partidului nazist din Germania anilor ’30 și a partidului lui Mussolini în Italia de după primul război mondial.
Modelul german al acestei organizații a pătruns și în alte state europene, apoi și în SUA, dând tonul luptelor de stradă, vandalismului proprietăților private, demonstrațiilor neautorizate, baricadării&blocării arterelor stradale, atacării forțelor de ordine. În plus, rețelele se ocupă cu evadarea celor arestați solidarizându-se cu deținuții din închisori, cu realizarea de materiale necesare acțiunilor.
Prin recurgerea la acțiuni violente împotriva rasismului, sexismului, homofobiei și islamofobiei, având ca adversari politicieni cu vederi radicale de dreapta, instigând la revoltă salariații defavorizați de politica unor mari companii, Anti-FA a luat amploare odată cu instalarea președintelui Trump în ianuarie 2017. Intervențiile brutale ale statului fiind, de regulă, motivele căutate de activiștii mișcării pentru a declanșa acțiuni anti-sociale și anti-statale, prin distrugere și intimidare ca argumente politice de forță în extindere prin rețelele lor transfrontaliere. Uciderea bestială a lui George Floyd, nu de un oarecare ci de către un reprezentat al unei instituții de forță a statului funcționând în acest caz ca un declanșator al anarhiei.
2. Ku Klux Klan
Apărută în 1865 în statul Tenessee, Ku Klux Klan, temuta rețea a organizațiilor extremiste din sudul SUA e încă activă pe ici pe colo deși a fost desființată de vreo două ori. Ca și la Anti-FA, scopurile inițiale ale organizației erau aparent nobile: „protejarea celor nevinovați și neajutorați” și „ajutorarea celor oprimați”. Organizația se intitula „Klanul invizibil” și considera incceptabil faptul că foștii sclavi dobândiseră drepturi egale cu ei. Ca urmare, membrii Klanului, au ocupat satele și orașele și au ucis în neștire negri, fără a fi pedepsiți. Oficial organizația s-a desființat în 1859, dar grupări locale au continuat să terorizeze populația de culoare, conservând segregaționismul și activându-l în momente prielnice.
În 1915 Klanul s-a reactivat în Georgia, victimele terorii fiind toți cei bănuiți de liberalism. Înainte de a fi sacrificați erau avertizați cu cruci în flăcări. Membrii Klanului își manifestă de altfel violent și antisemitismul, anti-catolicismul și homofobia. Multe din acțiunile lor s-au soldat cu crime. Deși în 1944 Klanul a mai fost dizolvat odată, în 1968 l-au asasinat pe Martin Luther King, pastor baptist și militant pentru drepturile negrilor. Pe capul lui, Klanul pusese o recompensă uriașă. Iar în anii 90 au incendiat bisericile. În statele din sudul SUA se mențin simbolurile confederației, figurile marcante de politicieni și generali sudiști fiind omagiate, iar atașamentul față de extrema dreaptă exprimat public.
Autorul atacului din 2015 asupra bisericii negre din Charleston s-a pozat în fața drapelului sudist înainte de a ucide nouă credincioși de culoare. Altă crimă s-a petrecut în 2017, Charlottesville, la manifestația Unite Right care cerea retragerea statuii generalului Robert Lee, șef al armatelor confederației în războiului civil.
În Europa occidentală, în rezonanță cu mișcările de peste ocean, terorismul urban practicat de organizațiile extremiste- de dreapta și de stânga- se raportează, specific, la divergențele legate de migranții mai vechi și mai noi.
Lumea noastră labilă și fragilă n-are nevoie de niciuna din excrescențele răului, cele menționate sau altele, și nici de simpatizanții lor. Are nevoie în schimb, de politicieni înțelepți, echilibrați și dedicați oamenilor. Iar cetățenii ar trebui ca în deplină cunoștință de cauză să denunțe urâciunile nu să le opună una alteia. Și, mai cu seamă, să fie mult mai atenți la starea morală&mintală, la competența și civismul celor pe care-i votează, dacă vor să trăiască în pace.
Îngrijorările doamnei Cati
Doamna Cati mărturiseşte public că e îngrijorată. Se teme pentru soarta ţării pentru care ea personal a făcut şi face tot ce e omeneşte posibil şi poate chiar mai mult: ca rector, ca parlamentar, ca ministru, ca politician uselist invitat la tocşouri. Şi astea toate deodată- în ciuda beţelor în roate puse de sâcâitoarea ANI! Guvernanţii uselişti sunt cei mai cinstiţi politicieni, zice. Sunt asemenea ei, care n-a furat nici măcar un capăt de aţă! Şi asemenea lui Ponta care nici nu minte şi nici n-a plagiat. Democratic vorbind, Cati socoate că nu e firesc ca dictatorul din garaj să insiste atâta cu referendumul, enervând la culme guvernul uselist şi milioanele de români care-l consideră demis încă din ianuarie! (Omu’ ăsta chiar nu pricepe? Păi mai clar decât i-a explicat Dogaru cum stă treaba cu democraţia şi cu statul de drept n-a reuşit nici Ciutacu!) După atâtea răscoale, boicoturi parlamentare plătite de tot electoratul nu numai de cele opt milioane care şi-au făcut datoria de votanţi, de ce afurisitul de dictator nu-i lasă acum pe colegii ei să lucreze fără frică de justiţie în ţara unde sunt stăpâni? Cum să permită ca ţara pentru care ei se sacrifică de atâta timp s-ajungă stat poliţienesc? Păi n-au dreptate să se plângă şi românilor şi Bruxelles-ului, Fenechiu, Chiuariu, Frunză Verde, Dragnea şi mulţi alţii? Cine nu ştie ce vrea poporul n-are decât să se ducă-n (scuze) în Teleorman, Dolj, Gorj, Olt, în Mehedinţi şi încă în nişte locuri unde locuitorii, morţi şi vii, căsătoriţi ori divorţaţi, plecaţi ori veniţi ştiu perfect ce înseamnă stat de drept, opinie publică, societate civilă, drepturi şi obligaţii cetăţeneşti. Fiindcă acolo se obişnuieşte să se doarmă cu Constituţia sub pernă. Când primarii le explică care-s nevoile patriei, supuşii pricep instantaneu- în spiritul anarhiei dogăreşti din ianuarie ajunse acum la apogeu. Ăsta da, model democratic! I-ar alunga îngrijorările lui Cati. Şi nu numai ei.
Un link de la Gutenberg
La sfârşitul secolului XV, cele dintâi tipărituri care s-au bucurat de mare trecere la plebe şi nu numai, mai-nainte ca descoperirea lui Johannes Gutenberg să devină vehicol stelar al literelor în galaxia elevată a cunoaşterii, au fost tot felul de cărţulii deocheate. Evident, din această pricină, călugării evului mediu, scribii nepreţuitelor manuscrise-unicat, autorii inegalabilelor scrolluri, ai codexurilor şi ai miniaturilor scrise pe piei de animale au văzut în inovaţia „drăcească” a lui Gutenberg sfârşitul apocaliptic al strălucitei lor culturi. Nici incunabilele, adică seria de cărţi tipărite-n mânăstiri în acei ani, n-au fost în măsură să şteargă acest scepticism, lucru lesne de înţeles: fiind cărţi destinate iniţiaţilor, erau incomparabil mai puţin accesibile decât cele erotice şi de aventuri. O lovitură pentru „intelectualii” aşezămintelor mânăstireşti care-şi vedeau pierdută supremaţia fără să aibe câtuşi de puţin viziunea a ceea ce va însemna cartea tipărită pentru generaţiile viitorului. Nu puţini oameni ai condeiului de acum trec prin acelaşi scepticism, reclamă aceleaşi pericole, efecte negative datorate computerizării, a internetizării comunicării. Nu ştiu dacă însuşi Gutenberg n-ar fi privit cu reţinere valoarea noului vehicol comparativ cu minunăţia tiparniţei. Nu se pot nega, de altfel, dezechilibrele severe datorate unui consum monstruos de informaţie (politico-culturală, de divertisment etc) cu efecte negative asupra (calităţii) creativităţii. Consumul exacerbat de ştiri, informaţia „la kilogram” superficializează, generează criticism reactiv, dezbatere de dragul dezbaterii. Ceva potrivit cu stilul „fast-food”, cu o cultură „hot”, epidermică, cu senzaţionalismul şi civilizaţia aparenţelor; dar şi cu un „fiduciarism” al vorbelor fără valoare, din ce în ce mai răspândit în jurnalism, în politică, în tot ce-nseamnă comunicarea publică. …După o vreme, însă, presupun că şi Gutenberg s-ar fi adaptat ireversibil realităţii „utile” concentrate într-un spaţiu virtualizat şi a puterii de a expanda timpul prin circulaţia în acest spaţiu. Indispensabile lumii noastre oricât de vulnerabilă şi de ameninţată de dezechilibre ar fi, tehnologiile comunicaţionale oferă beneficii fantastice dar şi riscuri uriaşe. De fapt, lucru ştiut, fiecare descoperire, prin modul de utilizare poate deveni o binecuvântare sau o pedeapsă. Povara descoperirilor ultimului secol ar avea nevoie, prin urmare, de o responsabilitate pe măsură. De civism, etică, autocontrol, selectivitate, adică de adecvare la societatea cunoaşterii, prin educaţie. În caz de eşec, vehicolul ei comunicaţional o poate împinge în anarhie. Şi orice anarhie reclamă dictatură.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii