Posts tagged ‘arafat’
Politizare&militarizare
Politizarea e cordonul ombilical care leagă actualul regim postcomunist de cel comunist. E legătura de familie prin care moștenitorii și lipitu(o)rile lor de pe parcurs au capturat, pas cu pas, statul. Din nefericire, mare parte din societatea noastră e atât de obișnuită cu anomalia asta încât o consideră normală. Mai cu seamă când între ocupanții prădalnici ai statului figurează și indivizi respectabili (în fapt, duplicitari) care legitimează nemernicia clanurilor corupte. Politizarea înseamnă restaurație. Antidemocrație. A ajuns PSD la butoane? Schimbă garniturile cu clienții casei. De la rectori, inspectori, directori, șefi de toate soiurile și calibrele până la femeia de servici. Organigrame întregi! Se întorc ceilalți? Fac același lucru. Gradul de restaurație e direct proporțional cu amploarea politizării. Politizarea, firul roșu preluat din comunism, a continuat neîntrerupt în cele peste trei decenii, printr-un traseu sinuos, cu o mică scădere în perioada Convenției Democratice -1996-2000, urmată de o amplificare uriașă imediat după revenirea lui Iliescu la Cotroceni cu Năstase premier. În deceniul lui Băsescu a mai slăbit, dar nu semnificativ. Însă cel mai grav salt restaurator s-a produs la prima invazie a USL, în 2011- 2013. Stricăciunile de atunci n-au apucat să fie reparate că, după șapte ani, a năvălit și mai acaparator,USL-2. Acum au aceiași oameni, pot controla tot. Prin politizarea masivă din trei direcții cu interlopizarea fățișă, plus (noutate!) militarizarea de siguranță, invazia actuală patronată de Iohannis a pus brutal țara sub bocancul unei făcături dictatoriale. Un golem pe cât de sinistru pe atât de slab, componentele sale lipite prin lăcomie bestială fiind din capul locului erodate de teama trădării, șantajelor, invidiei și a urii celor cel ce-l compun. Mai amenințător decât astea, imposibil de ținut în frâu, dezgustul public. Și aici, și în UE. Cu justiția autohtonă o rezolvă, însă cu cea din UE nu ține. De-aia vor Ro-exit. De-aia au în agendă ca punct prioritar intoxicarea pe toate căile a masei de manevră, să-i facă să creadă că Europa ne maculează „sfânta ființă a neamului”! Cu toată mobilizarea uriașă de forțe (partinice, mediatice, instituționale, servicii) răul conceptual le condamnă să se sape între ele, să-și dărâme capii pe măsura uzării lor, până-și vor nărui făcătura. Primii executați, cei mai detestați: Arafat, Cîțu, Iohannis. După ei, alții și alții. Vor culege ce-au semănat.
Up-date
Demisiile de onoare par un miracol după circul nerușinat la care am fost martori. Totuși, se întâmplă acum la PNL, după ce Violeta Alexandru a dat tonul. Tineri liberali părăsesc partidul.
Țara din ambulanță
În 30 ianuarie, la zece zile după accidentul din Apuseni, ca răsplată pentru abilitățile sale dovedite în salvarea lui Adrian Iovan și Aurei Ion, directorul SMURD era numit de Victor Ponta, secretar de stat în guvernul său, coordonator al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, al Inspectoratului General de Aviație și coordonator operativ a tot ceea ce înseamnă ambulanțe, unitațile de primiri-urgențe. De atunci (ca și pân-atunci) eficiența acțiunilor secretarului împuternicit cu toate acțiunile de salvare de pe pământul, din apele și aerul patriei, în relație sinergică cu ale superiorului său direct, ministrul Gabriel Oprea, s-au evidențiat, spectaculos, în cele mai critice situații: teleconferințele cu care au fost salvați oameni și scoase din mâl gospodării inundate, străduințele, de asemenea televizate, de a salva supraviețuitorii din apele lacului Siutghiol după prăbușirea unui avion, căutările istovitoare, de asemenea inutile, după planorul căzut în august, în Retezat, haosul bine gestionat al cumplitului accident de la Colectiv. Claxonul Smurdului ajungând mai popular decât imnul național.
Investigația de ultimă oră a jurnalistului Tolontan a demonstrat încă odată, dacă mai era nevoie, ținuta demnă a înaltului secretar guvernamental care, dus cu preșul de subordonați, a mințit tot ce era omenește posibil pentru a-i salva împreună cu cele 60 de vieți. inutil! După atâtea probe de caracter, d-l Cioloș vine cu soluția: un copy paste la decizia d-lui Ponta după accidentul din Apuseni; soluție la fel de responsabilă. În plus, îi încredințează salvatorului și cinstea de a reforma sistemul. Mor oameni cu zile. Un premier s-a dus, altul a venit. Arafat rămâne.
Noiembrie 2015 vs. Ianuarie 2012
Primăvara bucureșteană din ianuarie 2012, o făcătură recunoscută de Hrebenciuc într-un interviu din Adevărul în mai 2012, a pornit nu din indignare pentru „corupția care ucide”, ci din pricina reducerii temporare a salariilor pe fondul crizei economice mondiale care afectase și România. Iar scânteia declanșării revoltei a fost nu o catastrofă în care au murit arși zeci de oameni, ci pofta năvalnică a d-lui Arafat de a pune stăpânire pe sistemul medical amenințat de „reforma lui Băsescu”. În componența masei de protestatari din 2012 (mult mai mică, dar „înmulțită” cu generozitate de media) predominau bugetarii, asistații social, pensionarii, dar și multă drojdie politică&ultrași care i-au dat un curs distructiv (amintiți-vă de vandalizările din centrul capitalei).
„Revoluția lui arafat&usl” a dus la trei ani de boom uselist devastator. la corupție fățișă prin programe guvernamentale! De aceea, sensul protestelor 2015 e și un feedback post 2012; al zecilor de mii de protestatari tineri cu personalitate, indignați de calitatea execrabilă a mediului politic actual, motivați de dorința de a da alt curs țării. Cu toate că justiția a strâns prădători-grămadă, actualele proteste n-au fost provocate de o brichetă politică ci de un incendiu devastator asociat unei corupții sinistre. Ca într-o carte deschisă, se vede nu doar enorma impostură și iresponsabilitate a prădătorilor politici, ci și făcătura din 2012 cu nefastele ei urmări. Cât despre încercarea de a confisca și actualele proteste, cele mai dureroase după cele ale Pieței Universității din ’90, asta nu face decât să confirme că năravurile impostorilor politici nu pier nici când poartă vina dovedită, pentru corupție și moarte.
Criza criticii
Neprotejată de o raţiune suficient de matură, emoţionalitatea cade uşor pradă urii. În această postură poate deveni lesne o forţă, în extremis, asemănătoare calamităţilor naturii. E de-nţeles atunci, de ce energia asta face obiectul interesului atâtor personaje politice în căutare de mijloace ieftine şi la-ndemână de folosit în propriul lor interes. După ce am semnat, mulţi dintre noi, petiţia pentru a se „stopa umilirea bolnavilor în spital„, din convingere, nu formal cum se mai întâmplă, acum când legea vine exact cu ce e nevoie ca să curme mizeria, asta nu mai interesează! Gata! Prea puţin interesează şi în ce mod s-ar institui condiţiile cadru pentru intrarea-n funcţiune a mecanismului capabil să înlăture corupţia sordidă din perimetrul medico-farmaceutic-casa naţională de asigurare. Fie şi numai pentru aceste motive, nelipsite până mai ieri din durerile de pe agenda publică, şi ar fi fost normal ca proiectul, acum disponibil şi, pe ici pe colo, explicat, să treacă-n prim plan. Dar, cu subiectul martirului Arafat în ochi, emoţionalitatea naţiei dând pe dinafară, nu-i de mirare că mulţi au luat-o pe drumul înfundat spre nicăieri cu un galon de ură anti-băse ca supliment medical. Asta, fără-ndoială şi datorită călcăturii prezidenţiale de sub care nu se putea să nu sară pietricica rebelă care să-mpingă iar răzbelul, de pe drumul sănătos al raţiunii în terenul mlăştinos al umorilor. Pentrucă fără managementul solitar- o vreme, al medicului Arafat, cu toţi banii statului român şi al românilor, nu s-ar fi ajuns la instituţionalizarea SMURD. Asta nu se poate nega şi nu poate fi pusă-n paranteze, cum nu se poate nega nici faptul că eroul de atunci pare a fi fost cu totul altul decât personajul orgolios şi amestecat în afaceri dubioase de acum. Mai lipsea doar miticul drob de sare naţional, atârnat de firul electric al antenei securistului apărător al neamului ca pe bunurile sale, ca balonul politicianist să teleporteze trupe de voluntari pentru Greuceanu-sirianu salvatoru’! Unu’care să-l răpună pe zmeul de la Cotroceni, dacă pe ponta-chucky, cuplul mascotelor usele, nici poporul antenist nu mai pune pariu.
Serviciul POLITIC de urgenţă şi descarcerare
Ca şi-n alte sectoare, de fapt cam în toate, buruienişul politic a acoperit fondul problemei. Mă-ndoiesc că-n puzderia vocilor care-l susţin în principal, pe dr.Arafat, huiduindu-l ca de obicei sau chiar mai mult pe preşedintele Băsescu, sunt mulţi în cunoştinţă de cauză cu privire la ce vrea noua lege a sănătăţii. Din punct de vedere civic-medical găsesc corectă poziţia lui Raed Arafat privind nevoia de funcţionare în acelaşi regim, public, a serviciului de urgenţă. Numai că lui Raed Arafat, medical, vorbind, şi tehnic, pare că n-are cine să-i răspundă pe fondul chestiunii. Valurile de indignare cu accente isterice stârnite de unica intervenţie, cea a preşedintelui la TV Realitatea, total disproporţionate, au adâncit misterul. Între timp s-au mai lămurit lucrurile,dar nu din punct de vedere medical, ci politic. Doctorul Arafat se afla până-n momentul demisiei sale într-un conflict clar de interese- ca şef al Serviciului de Urgenţă, concomitent fiind şi subsecretar de stat. Plus faptul că serviciul public SMURD se află sub patronajul unei fundaţii cu acelaşi nume, SMURD, în al cărei consiliu de conducere figurează onorabilii Emil Hurezeanu (Realitatea-USL.TV) Radu Tudor (Antena USL) Mihaela Rădulescu (Monte Carlo) etc. Dl. Arafat spunea convingător, în conferinţa de presă, că el, personal, n-are nici o treabă cu politicul. L-aş fi întrebat, dac-aş fi avut posibilitatea, dacă socoteşte că descinzând de ceva vreme la televiziile respective, în compania unor convorbitori cu scopuri politicianiste de speţă arhicunoscută, nu cumva tocmai dumnealui a aruncat din terenul medical în cel politic o dezbatere, cum spuneam, de altfel foarte necesară. O asemenea „dizidenţă” nu face bine, din păcate, nici bolnavilor, nici legii respective- încă-nvăluită-n ceaţă pentru public, nici SMURD-ului însuşi. Şi nici politicului, de bună seamă. …Dar pe unde or sta ascunşi autorii legii? Ce i-o fi oprit să vină de urgenţă şi să descarcereze situaţia?
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii