Aventuri în grădina de hârtie

Conduita neputinţei

Când cei cărora le dăm girul încredinţaţi că slujesc o cauză mare sunt dominaţi de invidii şi interese mărunte se-nscriu automat în spiritul duşmanilor consacraţi ai respectivei cauze. Devin monede calpe. O conduită larg împământenită care explică stagnarea în neputinţă din toţi aceşti ani în care nu ne-a lipsit şansa de a ieşi din marasmul instalat în stat prin repoziţionarea structurilor ceauşiste. Să nu se aştepte nimeni ca aceia în cauză să-şi vadă micimea! Dar, cu siguranţă, ei vor fi primii care vor reclama efectele. Desigur, cu bocelile obişnuite. Şi totdeauna sunt de vină ceilalţi.

Spirala prostiei continuă. Ea poartă numele de opoziţie, de luptă cu traseismul, de politici principiale, de jurnalism justiţiar şi oengeuri responsabile. Râd toţi dracii dar ea, prostia, n-aude. Şi nu vede că, din decembrie’89, nu ratează nici ocazie să se arunce la momelile securiste pe care, de la mărunta ei statură în contrast cu pretenţiile justiţiare, le transformă în motivaţie politică. Să nu credeţi că ascensiunea varanului, ca să dau un exemplu edificator, n-a fost şi rezultatul unor manevre proiectate anume pentru acest gen de „luptători”. E destul s-amintesc cum, aruncându-le-o pe Mona Muscă „însetaţilor de dreptate”, varanienii şi-au eliberat drumul spre supremaţie. Straşnic s-au distrat şi atunci, dracii, privind puhoiul de păsăreturi care se repeziseră s-o devoreze!

Mai nou, nici nu mai e nevoie să intervină cu tehnici iliescene de-astea, deja şi le-au însuşit suficient ca să le utilizeze creator. Şi eficient! Pe lângă încărcătura naţional-planetară de vinovăţii pusă în cârca lui Băse (adversarii, pe faţă- ceva mai dosnic, „prietenii”) nimic nu le arată mai clar nimicnicia decât oftatul cu „la umbra lui nu pot creşte alţii”. De fapt, au dreptate. Când nişte veleitari reclamă că stacheta e prea sus şi-ncearcă, în loc s-o sară, să-l coboare pe cel care a sărit-o, n-ai ce aştepta de la ei. E limpede că vor face tot posibilul să demonstreze că o pată minusculă de pe haina vinovatului, reală ori inventată, e echivalentă cu ţinuta jegoasă a adversarilor.

Câteva din marile motive de schismă, cu efecte dezastruoase pentru viitorul politic al ţării, simptomatice pentru calitatea umană a acestor inşi, se văd cu ochiul liber:  interesul personal vs interesul public, antipatia cruntă faţă de Udrea- pe care o investesc, paranoic, cu puteri băsesciste- supranaturale, durerile de stomac devastatoare ale unora neonoraţi pentru „sacrificiile lor”, clamate cu fiecare ocazie, de apărători ai statului de drept, cu funcţii în fundaţia, respectiv partidul MP. Motive de motive, cauze de cauze! Pentru care nu ezită să folosească, maculându-le, în războielile lor meschine chiar şi puţinele repere luminoase dedicate statului de drept.

Aici e momentul unei distincţii între traseism şi trotuarism, în ciuda conotaţiei echivalente care li se dă, în virtutea aceleiaşi gândiri bolşevice, induse securistic. Întreb: între a renunţa la un mediu partinic mai util adversarilor decât binelui ţării, viciat politic de lideri şi a alege independenţa ori un mediu încă în formare, dar sănătos, ce e mai moral?

26 noiembrie 2013 at 13:48 noradamian 124 comentarii