Posts tagged ‘ateism’
„I-am zis migdalului…”
Și a înflorit migdalul”
Când luminoasele precepte creștine se întâlnesc cu minciuna transpunerii lor în practică de către puzderia de ipocriți puși pe agoniseală (cu pofta lor insațiabilă de proprietăți, de bani, de privilegii, cu manevrele lor viclene pentru scutiri de impozit, cu ocuparea spațiului educațional și a celui mediatic, cu firme neînregistrate, concubinajul politic și abuzurile tolerate de preafericiți și de stat) are loc un fenomen de anihilare a încrederii în instituția bisericii ca la ciocnirea materiei de antimaterie având ca rezultat un gol numit ateism.
Golul atrage mai degrabă antiteismul decât credința. Dar asta nu vor recunoaște niciodată deturnatorii religioși și adepții lor care au ales să intre în slujba cezarilor, a lumescului. A răului.
Și atunci, degeaba vremea va-ncerca, de fiecare dată, „din goluri a se naște”, cum zicea poetul. În zadar biserica va căuta cu disperare vinovați în afara ei și nu în ea însăși.
Cât despre efectul educației religioase axată pe catehism ortodox și prozelitism bisericesc se vede după „roade”: corupție, minciună, derivă morală de la mic la mare.
Bine măcar că tot mai mulți tineri refuză în mod conștient politica de îndoctrinare promovată de ierarhii BOR în tandem cu șefii politici ai sistemului de educație.
BOR nu s-a dezis niciodată de turnătorii dinainte de 89, i-a acoperit. După 89 a luat sub umbrela ei, pe față, și legionarismul. A umplut țara de biserici și seminarii, posturile la parohii sunt date pe șpagă (e o regulă ) scandalurile la mitropolii se mușamalizează, și toate mizeriile (bine fac site-urile de investigații că scot la iveală ceea ce biserica bagă sub preș.) Pentru a-și îndeplini misiunea, biserica are nevoie de o curățenie fundamentală care nu s-a făcut niciodată. De depolitizare, deideologizare, deformalizare. Și nu cred că are cine s-o facă. Urmarea e că se adună tot mai multă murdărie peste cea veche.
Învățământul și educația ar trebui protejate de orice formă de ideologizare și politizare. De progresismul politic ca și de conservatorism, de ortodoxismul ideologizat (cel care se predă în școlile noastre) de ideologia de gen, de ecologismul politizat, și de toate formele de politizare directă și indirectă care pot interveni în formarea tinerei generații. Toate astea se cer însă introduse în educația civică dar pe nivelul cognitiv, nu pe cel formativ. Nu și toleranța care, indusă prin educație formativă, ar genera atitudini benefice societății.
În biserica ahtiată după bani și putere, harul piere. Rămân ritualurile, incantațiile, fumul de tămâie și pereții împodobiți. Când slujitorii se consideră dumnezei, EL nu mai e acolo.
Interesanta geometrie a liniilor paralele care se intersectează cu sau fără ştiinţa noastră.
O aud pe prietena mea Iluş spunând „menejerează”, ea înţelegând prin asta ceea ce face un manager. Alteori, când e mai distrată, foloseşte şi varianta prescurtată „menajează”. Evident n-o corectez, dintr-un fel de egoism, deşi îşi dă seama, după expresia de pe faţa mea, că iar a comis ceva nostim. Dintr-odată, mă gândesc la interesanta apropiere a atât de diferitelor: menajerie, menaj, management, menajare. Spusa lui Iluş ţâşneşte acrobatic, cu un farmec neaşteptat din cadrul anost al unei relatări fără relevanţă.(Să fie generate, vorbele astea, şi de aspecte particulare ale vieţii ei? Nu-i exclus). Impulsionate, după o vreme, gândurile mele sar la te miri ce alte chestiuni şi întrebări care se vor menejeriate.
Întrebări generate de efectul vorbelor lui Iluş.
Mă întreb, de pildă, dacă suntem conştienţi de efectele conflictului nevăzut din noi înşine dintre nevoia transcenderii şi impulsul posesivităţii. De cum se duce acest război al celor două universuri paralele pe care suntem condamnaţi să le găzduim, vrem, nu vrem. Cum influenţează relaţiile dintre oameni şi ce urmare asupra evoluţiei societăţii pe care o alcătuim poate produce confruntarea celor două fronturi de luptă care ne ocupă cât trăim. (Iluş crede că mulţi oameni vor să fie mai buni dar nu pot).
Consideraţii care ţin de resortul „menejementului” propriu al gândirii noastre, cu voia Sfântului Anton protectorul zilelor de marţi ale lui Iluş.
Cu rază mică de acţiune, alegând să lovească în nevoia de mituri sau cu bătaie înaltă ţintind să lovească în credinţa în Dumnezeu? De orice fel ar fi, atacurile contra transcendentului nu se încheie niciodată cu armistiţii ori acorduri de pace. Din atacul „peste frontieră” impulsul posesivităţii se alege, mai întâi, cu prăzi bogate-n mituri de rebrenduit la idolatrie. Dacă reuşeşte să-i salte şi pe sfinţi mai presus de Creator, atunci poate sărbători victoria la un pahar cu agheazmă amestecată cu palincă. „Nu-i cazul la mine”, spune Iluş.
Si dacă ar rămâne fără niciun sprijin pe lume, Iluş ştie că Iesus Christus n-o părăseşte.
Cum războiul trebuie să fie-n pas cu vremea (sau invers) e rândul demitizării să intre în acţiune. Nici nu-i prea greu având în vedere că miturile pot fi lesne compromise ca ridicole, anacronice, asimilate clişeelor, superstiţiilor, obscurantismului. Ca şi religiile care, cu sau fără concursul lor, sunt parazitate frecvent, de clişee, superstiţii, obscurantism. Bazat pe aceste intersectări nocive, impulsul posesiunii ajunge, cu uşurinţă, să provoace rocada mare, cea între religie şi credinţă. Iar când religia ajunge să menejereze credinţa prin acest impuls, nu-i deloc greu să facă din drept-credincioşi de orice fel o menajerie. Un loc sălbatic în care credinţa fundamentată pe iubire poate deveni fundamentalismul urii. După modelul (devenit clişeu!) al intelectualului, şi cultura, iute, iute, îşi schimbă ţinuta. și principiile, cel mai adesea. din mers. cu laicism dar fără stoicism. Astfel că, împodobite cu steluţe galbene, ultimele mituri rămân fără apărare.
Şi un fel de concluzie la care mai bine n-am fi ajuns.
Se vede că a sosit vremea lui political corectness. Demarcaţia dintre planurile paralele… un simplu reper comercial. Impulsul posesiunii, victorios, dar la fel de nemulţumit. Evenimentele se precipită. Instaurarea ici colo a ateismului „o premiză necesară dar nu şi suficientă”, cum ar spune un filozof promotor al regimului de menajerie favorabil legii marţiale a posesiunii universului de către om. Visul omenirii din totdeauna de a ajunge la cer, de a se instala acolo, posesiv şi distructiv, e neschimbat. Experienţele conflagraţiilor mondiale, revoluţiilor sângeroase, dictaturilor, terorismului nu produc imunitate. Neliniştile se intersectează cu curiozitatea. Iar angoasele cercetătorilor umanişti cu satisfacţia de a fonda universităţi, congrese, burse, muzee şi expoziţii. Stranie geometrie. Asaltul continuă.
Iluş spune că noi să fim sănătoşi.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii