Posts tagged ‘atentate’
Când combați un rău cu alt rău, le amplifici pe amândouă
Prin extinderea mișcărilor anarhice, terorismul urban ia amploare peste ocean și în Europa. Cel puțin două surse ale actualelor mișcări anarhice în extindere, cunoscute nu de azi de ieri, continuă să contamineze lumea cu ură.
1. Anti-FA
Definindu-se inițial ca o mișcare opusă fascismului, Anti-FA i-a preluat treptat metodele devenind la rândul ei tot un fascism asociat stângii radicale. Transformarea, neluată în serios un timp, ține de reintroducerea de către protestatarii anti-fasciști, în societatea post război, a practicilor aplicate de grupările de forță care au contribuit la ascensiunea partidului nazist din Germania anilor ’30 și a partidului lui Mussolini în Italia de după primul război mondial.
Modelul german al acestei organizații a pătruns și în alte state europene, apoi și în SUA, dând tonul luptelor de stradă, vandalismului proprietăților private, demonstrațiilor neautorizate, baricadării&blocării arterelor stradale, atacării forțelor de ordine. În plus, rețelele se ocupă cu evadarea celor arestați solidarizându-se cu deținuții din închisori, cu realizarea de materiale necesare acțiunilor.
Prin recurgerea la acțiuni violente împotriva rasismului, sexismului, homofobiei și islamofobiei, având ca adversari politicieni cu vederi radicale de dreapta, instigând la revoltă salariații defavorizați de politica unor mari companii, Anti-FA a luat amploare odată cu instalarea președintelui Trump în ianuarie 2017. Intervențiile brutale ale statului fiind, de regulă, motivele căutate de activiștii mișcării pentru a declanșa acțiuni anti-sociale și anti-statale, prin distrugere și intimidare ca argumente politice de forță în extindere prin rețelele lor transfrontaliere. Uciderea bestială a lui George Floyd, nu de un oarecare ci de către un reprezentat al unei instituții de forță a statului funcționând în acest caz ca un declanșator al anarhiei.
2. Ku Klux Klan
Apărută în 1865 în statul Tenessee, Ku Klux Klan, temuta rețea a organizațiilor extremiste din sudul SUA e încă activă pe ici pe colo deși a fost desființată de vreo două ori. Ca și la Anti-FA, scopurile inițiale ale organizației erau aparent nobile: „protejarea celor nevinovați și neajutorați” și „ajutorarea celor oprimați”. Organizația se intitula „Klanul invizibil” și considera incceptabil faptul că foștii sclavi dobândiseră drepturi egale cu ei. Ca urmare, membrii Klanului, au ocupat satele și orașele și au ucis în neștire negri, fără a fi pedepsiți. Oficial organizația s-a desființat în 1859, dar grupări locale au continuat să terorizeze populația de culoare, conservând segregaționismul și activându-l în momente prielnice.
În 1915 Klanul s-a reactivat în Georgia, victimele terorii fiind toți cei bănuiți de liberalism. Înainte de a fi sacrificați erau avertizați cu cruci în flăcări. Membrii Klanului își manifestă de altfel violent și antisemitismul, anti-catolicismul și homofobia. Multe din acțiunile lor s-au soldat cu crime. Deși în 1944 Klanul a mai fost dizolvat odată, în 1968 l-au asasinat pe Martin Luther King, pastor baptist și militant pentru drepturile negrilor. Pe capul lui, Klanul pusese o recompensă uriașă. Iar în anii 90 au incendiat bisericile. În statele din sudul SUA se mențin simbolurile confederației, figurile marcante de politicieni și generali sudiști fiind omagiate, iar atașamentul față de extrema dreaptă exprimat public.
Autorul atacului din 2015 asupra bisericii negre din Charleston s-a pozat în fața drapelului sudist înainte de a ucide nouă credincioși de culoare. Altă crimă s-a petrecut în 2017, Charlottesville, la manifestația Unite Right care cerea retragerea statuii generalului Robert Lee, șef al armatelor confederației în războiului civil.
În Europa occidentală, în rezonanță cu mișcările de peste ocean, terorismul urban practicat de organizațiile extremiste- de dreapta și de stânga- se raportează, specific, la divergențele legate de migranții mai vechi și mai noi.
Lumea noastră labilă și fragilă n-are nevoie de niciuna din excrescențele răului, cele menționate sau altele, și nici de simpatizanții lor. Are nevoie în schimb, de politicieni înțelepți, echilibrați și dedicați oamenilor. Iar cetățenii ar trebui ca în deplină cunoștință de cauză să denunțe urâciunile nu să le opună una alteia. Și, mai cu seamă, să fie mult mai atenți la starea morală&mintală, la competența și civismul celor pe care-i votează, dacă vor să trăiască în pace.
Conduita israeliană
De la declararea sa ca stat independent (mai, 1948) Israelul se confruntă necontenit cu atentatele din interior și cu atacurile vecinilor. Un stat cât Oltenia, cu o densitate uriașă a populației (aproape opt milioane de locuitori din care 20% sunt musulmani) în care fenomenul terorist e cotidian. O insulă înconjurată din toate părțile de o „mare” de popoare ostile care reușește nu doar să supraviețuiască ci să prospere, să exporte și să acorde ajutor altora. Secretul pare a fi conduita statului în consonanță cu a cetățenilor săi deosebit de loiali. Israelul are o politică aparte de a altor state, atât în interior față de musulmanii lor cât si în exterior, în raport cu toate forțele, multe aflate în conflict. Spre deosebire de noi, de pildă, a fost de partea Greciei în vară (desi grecii nu-s tocmai prietenoși de felul lor cu evreii), iar la noi au fost primii care au sărit cu ajutor medical performant în cazul Colectiv. Și-au manifestat solidaritatea cu Franța după Betaclan (pe toate bulevardele israeliene s-a arborat steagul Franței) și le-au oferit ajutor (know-how) în lupta anti-tero, desi francezii sunt pro-arabi. Cuvântul de ordine în Israel e respectarea deplină a drepturilor și libertăților, deopotrivă cu a obligațiilor cetățenești, asumate prin educație și implicare- în care pregătirea militară a tinerilor are un rol esențial, fără ca statul, autentic democratic, să fie militarizat.
De înțeles că pentru ei, incompetența&iresponsabilitatea demonstrată de securitatea și poliția belgiană în atentatele recente din Bruxelles sunt inacceptabile! În Israel stânga progresistă și dreapta, progresistă și ea, funcționează în perfect echilibru și alternanță: la fel si multiculturalismul. Și cu toate că predomină o societate teocratică, statul e laic. În luna martie petrecută în Israel cu 17 ani în urmă, într-o perioadă tulbure în care- de Purim, singura lor sărbătoare veselă- s-au petrecut două atentate oribile, am aflat cum stau lucrurile de regulă, acolo și ce-i particularizează ca stat și atitudini umane, în raport cu europenii; de pildă, informarea profesionistă, intensa implicare și empatie a societății în toate situațiile tragice de care au parte aproape cotidian. După fiecare atentat, viața se normalizează rapid: se reface în timp record ce s-a distrus, oamenii revin pe străzi, în piețe și localuri, în mijloacele de transport. Nu se discută la nesfârșit, inutil, de diferențele religioase, educative, de generare de cunoaștere, toate astea se pot vedea însă, prin felul cum trăiesc și ce fac. Nu se poartă panica! Fiecare atentat e urmat de îmbunătățirea tehnicilor de prevenție.
Periplul meu israelian din 1997, în 26 de episoade, reeditare 2014, aici: https://noradamian.wordpress.com/?s=Martie+%C3%AEn+Israel. Despre atentatele de atunci, în episodul 20 („Luna roșie”) episoadele 8 și 9 („Furtună la Marea Moartă”)
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii