Aventuri în grădina de hârtie

Mătuşa

Bufnitura venea din sala de meditaţii. Îmi lăsasem proiectul, acolo pe una din mesele din fundul încăperii şi coborâsem pentru câteva minute după o scrisoare, în hol. Sala se golise rapid, doar Viki rămăsese, lucra netulburată la o masă de lângă fereastră. Pe foile mele, pe planşetă, era plin de moloz. Alături, pe jos, o bucată de beton destul de mare, îmi readuse în memorie o lecţie de filozofie din liceu, în care era vorba de întâmplare. Tavanul avea o crăpătură încă de la cutremurul de iarna trecută pe care, probabil, nimeni n-o văzuse. Proiectul, la „Procese şi utilaje”, prima încercare de acest fel, nu mi se părea uşor. Şi nici după disciplina respectivă nu eram tocmai pasionată, spre deosebire de colega mea care se simţea în domeniu ca peştele-n apă. Viki stătea în picioare, fuma, ţigara o ţinea între degetele mâinii stângi în timp ce cu dreapta urmărea traseul unei conducte. Ceva nu mergea. Expiră cu un şuierat fumul, bătând cu degetele în masa de lucru. „Hm, dac-aş pune pompa aici?” …Ai fi putut crede că te afli, martor norocos şi privilegiat, în preajma elaborării unei deosebite realizări tehnice. Mai trase un fum, încruntându-se. ” Ce-o fi făcând putoarea de Doruţa, doarme, nu?” Fixă manometrul ceva mai sus de pompă. „Şi proiectul, cine crede că i-l face, mătuşă-sa?” …Doruţa dormea, într-adevăr. Dormea mult şi des. Viki încercase tot felul de procedee pentru a o trezi, mai ales dimineaţa. Uneori reuşea repede, alteori dura câtva timp. Totuşi, mă-ndoiesc că Doruţa era vreodată trează de tot. Viki strivi mucul de ţigare în cutia goală de chibrituri, de pe pervaz. ” Fără supapă de siguranţă, tot nu merge”. Puse mâna pe rigla de calcul. Vorbea repede dezvelindu-şi şirurile dinţilor mărunţi şi egali, parcă mereu lucind într-un zâmbet. Auzind-o pe Viki aveam impresia unui exerciţiu de virtuozitate la pian. O curgere de sunete cu viteză şi debit de ploaie de vară. O frazogramă de a ei, dac-ar exista aşa ceva, n-ar fi fost liniară, sinuoasă şi nici din linii frânte, mai curând aş fi văzut-o ca pe o înşiruire de mici forme geometrice de construcţia cristalelor, cu contururi precise şi armonioase. Game repezi şi limpezi în tonuri majore. La prima vedere ai fi zis că de abia a intrat la liceu. Asta aparent, fiindcă în realitate era o tipă energică, hotărâtă şi autoritară. Altfel de mult ar fi dat-o dracului pe Doruţa şi şi-ar fi văzut de treburi, că are destule, şi ea, Viki, ştie ce vrea în viaţă. Nu uita şi nu neglija nimic din tot ce avea de făcut şi Doruţa ştia bine c-ar fi fost vai de ea amărâta, dacă Viki s-ar fi mutat cu Stelică în camera lui din oraş şi asta nu… „Da’ la dans, nu veniţi?” Aysel, turcoaica, târşindu-şi papucii venise să fumeze o ţigare cu noi. O, da! Uitasem de Balul Bobocilor! Se anunţa o seară amuzantă, merita să vedem ce va fi acolo, mai ales că organizatori erau seniorii din anul trei, colegii noştri. „Ia nu te mai miorlăi” o dădăci Viki pe Doruţa, la plecare. „După ce că te-ai boit ca o boarfă, mai faci şi fasoane”. Lui Doruţa i se lungiră până la urechi buzele vopsite, iar ochii-i arătau ca două virgule verzi. Era fericită. Doruţa avea o aptitudine specială de a fi fericită.

va urma…

20 martie 2011 at 14:37 noradamian 53 comentarii