Posts tagged ‘bani’
Evoluția domnului Breazu
Cineva bătea la ușă. La început sfios, apoi insistent. În pragul ușii, un domn cu o față gălbejită, cu un aer confuz accentuat de o mustață parcă lipită și doi ochi speriați. Pățise ceva, n-am înțeles din prima ce, vorbea cam gâjâit, era tare emoționat. „Breazu, io-s Breazu”, se prezentă, „îs soțul doamnei Cici”, adăugă văzându-ne nedumeriți. Îl opriseră niște polițai, chiar aici în colțul blocului, n-avea bani de amendă, n-am putea să-l ajutăm? Oo, sigur că-l ajutăm! Un prilej potrivit să ne revanșăm față de Cici, drăguța, care-i făcuse unuia din copii în dimineața aia o injecție și nu voise în ruptul capului să primească bani. Așa că i-am dat fără să stăm pe gânduri domnului Breazu banii, o sumă măricică, să-și rezolve omul necazul. E bine să n-ai datorii și obligații; și e plăcut să știi c-ai putut fi de folos cuiva.
A doua zi, cam pe la aceeași oră, ne-am pomenit din nou cu domnul Breazu la ușă. Am crezut că venise să ne-aducă banii și mă pregăteam să-l refuz dar, după câteva bâlbe, timp în care fața lui gălbejită prinse a bate în roz vânăt, am priceput: un ghinion nu vine niciodată singur, bietul de el avea de plătit încă o amendă, mai mare, și nu voia s-o necăjească pe Cici. Părea rușinat, neajutorat. Eram singurii în care avea încredere. O să vină peste două zile cu datoria. Stătea în pragul ușii și ne privea pierit de spaimă. I-am promis că n-o să-i spunem lui Cici. „Stai liniștit, omule că n-o să suflăm o vorbă. Și ai grijă cu amenzile astea, că a treia oară… ” Săracu! …Cum să-l refuzi?
Peste două zile, bilețel în ușă:
„Stimată doamnă,
miam luat tot curaju să vă spun că nu nea plătit salariu ieri, nil dă vineri.
Mulțumesc mult, Breazu”.
Peste o săptămână, un nou bilet:
„Domnilor,
nu știu cum se face că nu ne mai dă banii în 5 ale luni, așa că mai aveți răbdare pînăn 20.
Vă mulțumesc”.
În următorul bilet, care veni, fix ca trenul, în douăzeci ale lunii, domnul Breazu ne spunea, la fel de politicos:
…„Vă rog să mă iertați, dar nu ne dă bani nici în 20. Sar părea că au ceva de gând dar naș putea să vă spun precis. Lipsă bani. Rog răbdare pânăn 5 luna viitoare. Vă mulțumesc.
Cu respect, Breazu.”
Iar în bilețelul din cinci, ne aducea la cunoștință că marți, când unora li se dăduse salariul, el fusese plecat în interes de serviciu la Râul Sadului.
Începusem să așteptăm bilețelele lui Breazu, erau tot mai interesante. De pildă în următorul scria:
„… a durat prea mult întârzierea așa că vă dau ultimatum pentru luni, vă rog să mai aveți răbdare câteva zile”.
După ăsta n-am mai găsit toată vara bilețele-n ușă. Ne luasem, cu regret, gândul, de la misivele domnului Breazu, când, prin octombrie, mai veni unul:
„Stimată doamnă, stimați domni, prieteni!
E limpede că lucrurile evoluează în bine dar totul merge foarte încet. Obiectiv vorbind despre ceea ce se petrece, au existat și există o serie de inadvertențe care par să se transforme într-un handicap în asumarea unui angajament. Îmi mențin optimismul în ce vă privește și, fiindcă am reușit să ne înțelegem până în prezent, vă rog să priviți comprehensiv situația, de fapt și de drept, și de a păstra speranțele pentru viitor.
Al dumneavoastră, Breazu”.
„Pune o oală pe foc, c-am aflat un iepure într-un loc”…
Mă oprisem la titlul ăsta cu intenția de a scrie câte ceva despre cum au călcat pe greblă cei care și-au asigurat victoria înfierând, incendiar, „neputințele tehnocraților”, în timp ce-și frecau mâinile bucuroși că vor avea de pe urma celor boicotați tot anul, puhoi de miliarde de împărțit chibzuit, pentru a-și betona puterea pe termen lung. inclusiv bancnote de lipit pe fruntea lăutarilor și de aruncat pofticioșilor nuntași. (documentul oficial despre „neputințele și tunurile tehnocraților”, aici )
Prefer, totuși, să scriu despre altceva, despre niște întâmplări reale (parabole, s-ar putea spune) privind bucuriile și nefericirile unor candidați la fonduri europene din vremea când colaboram, mai întâi cu o fundație, apoi cu un grup de firme, la întocmirea unor cereri de finanțare destinate unor proiecte sociale. Procedura de lucru începea cu documentare pe teren, discuții cu prezumptivul beneficiar, consultări, întocmirea dosarului cu acte. După specificul locului și oamenilor cu care trebuia să lucrăm, aveam mereu parte de surprize; plăcute sau neplăcute, totdeauna interesante, însă, mai ales în cazul proiectelor pentru integrarea socială a romilor.
La primăria de la Cetatea de Baltă, unde primarul se gândise să construiască, cu bani europeni, o fabrică de cărămidă care să asigure locuri de muncă romilor, secretara era cât pe ce să ne răstoarne ceștile de cafea în poală, după ce a înțeles că și ea urma să fie parte activă în proiect. iar pe primar (un june bine intenționat care se exprima cu mare greutate) – să-l ia la bătaie de față cu noi. doar nu ne imaginam c-o să ne dea vreo informație, vreo hârtie din primărie! să se facă de rușine, să râdă oamenii de ea c-a ajuns să muncească în folosul țiganilor? „păcat c-ați făcut atâta drum”…
Am pus „X”, pe cererea bietului primar și am făcut cale întoarsă. În fața cocioabelor mizere de la ieșirea din sat, câțiva țigănuși voioși hrăneau niște căței de pripas…
Alt proiect, pentru apă&canalizare la Nocrich, aproape de Sibiu. Mai bine de jumătate din populație, romi. primar rom (nu l-am văzut, nu l-am auzit pe tot parcursul muncii la proiect). Cheile primăriei, în mâna unui secretar vârstnic, care, la rândul lui, le lăsase unui consilier de la „partida romilor”. „Luați ce vă trebuie”. Ce să iei? Doar dosarele, cu totul! O săptămână am scotocit, filă cu filă, în varza aia, până am dat de hârțoagele necesare. N-au binevoit să vină după ele, cel puțin în lunile cât am lucrat acolo.
Cu două zile înainte de data limită la care trebuiau depuse proiectele, ne-am pomenit cu primarul de la Cetatea de Baltă, însoțit de un concetățean mustăcios, cu pălărie neagră. „țigan cu conștiință”, se prezentă singur, în timp ce, cu un aer victorios, primarul scotea din servietă teancul de hârtii. toate semnate și parafate.
Nu mai era timp, din nefericire, pentru un proiect laborios care, odată terminat, urma să treacă și prin niște filtre. În schimb, proiectul pentru Nocrich a primit avizul de finanțare (am aflat mai târziu, după ce încheiasem colaborarea). Nicio bucurie pentru primar! Săracu, să pleznească fierea-n el de furie când aflase că, în loc să intre în sertarul lui, bănetul fusese dirijat direct la firmele care lucrau la rețeaua de apă și canalizare.
Abramburocraţia 2012
Între evaluarea de formă şi imposibilitatea meritocraţiei există o veche şi profitabilă relaţie tovărăşească corelată perfect cu tandemul incompetenţă şi corupţie politicianistă. Cimentarea peste vremi şi regimuri a acestei tovărăşii organizate precum o crimă cu efect întârziat se datorează unor spirite obtuze de o istorică perseverenţă. Că vorba aia: perseverare noneducaţionum est. Aşa că legiunile de corniţe roşii nu se dau bătute. Revenirea la elementele garante ale mediocrităţii şi la mijloacele discreţionare de distribuire a fondurilor, trecerea grabnică la măsuri salvatoare pentru universităţile -fabrici de bani şi beneficiarii lor, arată fără echivoc, un PSD mereu pregătit să ia cu asalt societatea, mizând pe revitalizarea practicilor oneroase, pe ignoranţă şi pe lipsa de înţelegere a propriilor ei interese.
Anul 2000. Convenţia pierde alegerile, la Cotroceni se reinstalează Iliescu, iar în capul guvernului, Năstase. Prima lovitură, abramburitoare, a noului regim, va fi aplicată direct (mai mult…)
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii