Posts tagged ‘băsism’
Evoluăm
Cooperativa comunist securistă care i-a făcut și întreținut statuia lui Ceaușescu într-un sfert de secol de servilism înfiorător cu prețul mutilării ființei spirituale a nației e și cea care l-a dărâmat. E și cea care l-a ridicat pe Ilici și-i șterge și acum de praf icoana sângerie de reformator sărac și cinstit. Pe Milică l-au pus doar provizoriu, pentru variație și distracție. La momentul potrivit l-au terminat c-o țigaretă. Așa că bietul a fost ca o pauză de fumat. Au dat-o greș însă cu potrivnicul Băsescu care-i deranjează de peste un deceniu, pe mâna lor. Un om liber nu suportă să fie urcat pe soclu, mai curând dă cu soclul în nătărăi. Datorită lor băsismul a devenit curent valoric social imposibil de neutralizat prin făcături securiste, în ciuda defectelor asumate ale titularului. Lucrată din 2009 de actuala putere politică, „ideea care l-a îngenuncheat”, balonul otrăvit umflat de bojocii varanului, li s-a spart în nas. Motiv pentru care cooperativa, blindată cu presa din dotare&figuranții asmuțiți din pseudo-societatea civil-infantilă ajunsă acum în faza justițiarismului uselist, se căznește să treacă cu buldozerul peste deceniul de băsism. Resuscitarea revoluționar-marxistă a ideii de dușman al poporului țintindu-l non-stop pe Băsescu, concomitent cu elaborarea în cascadă de măsuri politico-economice din cele mai abjecte pentru viabilitatea unui stat de drept prosper, are loc sub camuflajul tăcut-încurajator al președinției de carton. Cu toate neîmplinirile sale, băsismul a rămas singurul obstacol autentic în calea alunecării spre un stat politizat, lipsit de opoziție, cu o societate dresată și fericită de aplaudaci.
Trapez
În circul politic autohton, vedetă absolută și incontestabilă e corupția. În toate formele. Personificată într-o puzderie de doamne și domni. Elita țării. Elita face legi, conduce comisii, primării, autorități, consilii etc. Performează în inimaginabile numere de jonglerie și iluzionism. Cu sau fără popcorn, pulimea se instalează în fața televizoarelor și înjură. În general, pe Băsescu. În particular pe toți (mama lor de hoți!) În pauze, dacă prind și meciurile Simonei Halep, lăcrimează. Mândri că sunt români și contemporani cu ea. Și cu alții. Cei care sunt contemporani cu Băsescu, nu pot împărți băsismul cu alții. Never! Contemporanii lui Iohannis caută disperați motive de iohannism. …De unde? Altfel, toți se exprimă decent: shit, ce țară! Cum de-am ajuns așa de proști?
Pe cupola casei boborului lor, sub panoul publicitar OLX, reclame luminoase cu leduri roșii ticăie amenințător. X fiind următorul dibuit, clipește într-una. Sub cupolă, parlamentul întinde plasa. Reality show breaking bad. Tăcere. Salturi mortale ale zburătorilor. Cu un salt amețitor în dublu șurub, Cruduța ajunge în mâinile lui Codlea. Aplauze! X1,X2,X3…n cavaleri denunțători sar și nimeresc fix în plasă. Bombele explodează una după alta pe sticlă! Oof, au scăpat și ăștia! Lenuța sare și se prinde singură. Arena pute a mir de trăznește. Lumea cântă: un mafiot se legăna/pe o pânză de păianjen/și fiindcă ea nu se rupea/au mai chemat un mafiot. doi mafioți se legănau…
up-date
în 2017, ianuarie, după doi ani, apar și motive de iohannism, Cruduța scapă din mâinile lui Codlea iar senatorul Băsescu declară că, odată cu sfârșitul președinției sale tranziția fiind și ea încheiată, se impune un moment T0 al grațierii și abolirii anti-corupției.
„Punct și de la capăt”
Mare ghinion pe țara asta cu Băsescu! Un marinar necioplit care s-a găsit s-arate că negrul e negru când toată clasa politică se jura că e roz-trandafiriu. După un deceniu, indezirabilul care a îndrăznit să dea peste cap cutumele ipocrite ale dublului limbaj și ale agendei ascunse, însfârșit îi lasă stăpâni, la cârmă. Politicienii pot răsufla ușurați.
Când dorința concentrată într-un slogan politic e lansată de pe un fundament găunos, anticipează neputința. Pregătește eșecul. Grăbește căderea. Prezidențiabilul Ponta anunța victorios c-o să-i unească pe români. I-a unit, ca nimeni altul, împotriva lui. Prin „Punct și de la capăt”, noul ales dă de știre că debăsificarea promisă de useliști e o obligație „morală” și pentru el. Obiectiv major, cum ar spune un consilier uns proaspăt la cancelaria dumisale. Prin urmare, anti-băsismul e datorie de onoare. Odată cu alegerea Noului, proiectul trebuie continuat în altă formă. Cum s-a și demonstrat live de la bun început. Unde-n altă parte decât la Antena varanului, oficina din care a fost lansat, ca doctrină politică! Locul din care se relansează „politica altfel, a unui politician altfel, care va face lucrurile de la capăt”. Boborul să-nțeleagă că, însfârșit, țara e pe mâna unora capabili să înceapă reformarea statului.
Președintele laikurilor va demara în fine, reparația justiției ținută pe loc pân-acum de fostul, muzeificarea comunismului glorificat de fostul, sănătatea îmbolnăvită de fostul. Nimic nu s-a făcut până la augusta lui descălecare! În traducere, deceniul Băsescu ar trebui șters din memoria colectivă ca să nu-l eclipseze pe noul ales. Ca să readucă dinamismul vieții sociale dinaintea lui. Adică obișnuința de a minți și de a te lăsa mințit, dublul limbaj, contrafacerea realității, toate inestimabilele calități formate în zeci de ani , ante și post ’89, ale „omului nou”.
Acum au drum liber! Indezirabilul nu le mai stă în cale. Le-a lăsat pe cap, în schimb, pacostea băsismului. Mai problematică decât titularul! În stare să neutralizeze modelele false și falsificatoare imprimate maladiv în destule conștiințe rămase tributare duplicității tradiționale. Omul greșește, are defecte, derapaje, vulnerabilități, în schimb băsismului ce să-i faci? E ceva impersonal. Un generator de gândire critică, de patriotism nediscursiv, autentic, care induce nevoia de personalități dedicate oamenilor obișnuiți, opuse genului de conducători duplicitari, singurul gen de care am avut parte până la el. Băsismul merge mai departe în ciuda sloganului „punct și de la capăt. În traducere uselistă, înainte cu debăsificarea. Și înapoi la liniștea și consensul duplicității.
ultimele comentarii