Posts tagged ‘Boc’
În urmă şi în faţă
Scene antologice rămase-n urmă, în vară, când o serie de personalităţi s-au solidarizat cu preşedintele, suspendat pentru crima de a fi apărat instituţiile statului de drept. În jurul lor, mulţime de popor, suporteri anonimi ai preşedintelui, oameni pentru care Blaga, MRU, Neamţu, ca şi Macovei, Boc, Preda, Papahagi reprezentau în acel moment vocile responsabile ale societăţii. Un grup proeminent, solidar, demn de încredere, în contrast cu diviziile corupţiei politice, un zid alb în faţa mareei useliste! …Ei aş!! Pentru câţiva de acolo, cum s-a văzut curând, doar o comedie pe butoaie prin care sperau să se aleagă cu ceva beneficii electorale. Faptic, doar Boc, Macovei şi micul grup din jur nu şi-au schimbat poziţia. MRU, Neamţu şi tartorul Blaga au intrat rapid în faza jocurilor politicianiste. A urmat rapid delimitarea de preşedinte, mai discretă ori mai puţin, după inspiraţia fiecăruia din ei. Fărâmiţare. Blaturi. Non combat. Aranjamente. Cu ce rezultate pentru partidele lor s-a măsurat în cifrele electorale din decembrie. Spuneam că Monica Macovei a rămas aceeaşi persoană integră, neclintită apărătoare a statului de drept. Nu din vară ci de ani de zile de când a creat condiţiile pentru funcţionarea liberă a justiţiei, a pus în funcţie DNA, ANI, plus activitatea ei în PE evaluată, constant, la superlativ.
Scurtă bucuria unor inamici şi, nu mai puţin, a unor amici, toate mişcările posibile fiind, se pare, anticipate de Cotroceni. Politicienii mărunţi şi grăbiţi să facă alianţe în perspectiva decesului previzibil al PDL pot admira post-factum, o mişcare de mare maestru: Mişcarea Populară a venit nici mai devreme nici mai târziu decât în momentul când avea maximum de şanse – inclusiv cu contribuţia lor involuntară. Evenimentele din vară au stabilit destul de clar valoarea jucătorilor din arenă. Nu insist 🙂 (diferenţele sunt scoase-n evidenţă nu pentru a-i opune pe unul altuia ci în speranţa că poate se vor solidariza cinstit, în folosul societăţii). Tot ce s-a petrecut în ultimul an se contabilizează astfel în oportunitatea unui drum demult aşteptat care părea închis. Useleul e pe cale de a-şi termina proviziile politice cumpărate prin minciuni şi manipulare. S-au delectat din plin cu cacealmaua congresului pedelist neobservând efectele colaterale păguboase pentru ei. În schimb, panarama pedelistă a fost exact de ce avea nevoie, ca motivaţie, noua mişcare, campania moţiunilor pregătind perfect terenul civic. Alternativele oferite membrilor din organizaţiile locale, o premieră! N-au mai fost socotiţi regimente obediente ale buldogului cu rol de figuranţi într-o competiţie aranjată de şefi, moţiunile fiindu-le prezentate direct. În fine, cetăţenii, chestiune esenţială, au avut ocazia unică să urmărească live o competiţie în interiorul unui partid cu bucătăria la vedere. Inclusiv a zonei ei insalubre. Iar rezultatul competiţiei a dat semnalul c-a sosit momentul pentru a depăşi politicăria şi a induce un sens nou politicului.
O șleahtă fără printzipuri, carevasăzică, vrea să cucerească țara…
Cunoscute din filme, istoriile cu comunităţi de colonişti ai ţinuturilor din vestul Americii de nord cu mai bine de două sute de ani în urmă au desenat o lume mitică a eroilor buni şi răi. A nelegiuiţilor învinşi de oamenii dreptăţii. Filme fără vârstă, subiecte preferate de westernul clasic. Nenorocirile se ţineau lanţ prin locurile acelea departe de civilizaţie cât timp nimeni nu avea curajul sau nu reuşea să le vină de hac. De fiecare dată, însă, apăreau la timp eroii care (re)instalau ordinea de drept. Dincolo de mitologie, însă, toate aceste poveşti construite pe adevărul simplu al nevoii de morală şi justiţie din viaţa unei comunităţi au prefigurat construcţia societăţii americane de azi fundamentate pe patriotism constituţional.
La două războaie mondiale şi o revoluţie distanţă, România, ţară din est ieşită nu demult din cea mai cumplită dictatură de pe continentul european pare negativul celei de peste ocean. O societate buimacă prinsă ca-n cleşte între obedienţa servilă faţă de cleptocraţi şi speranţele, înşelate de regulă, puse-n oponenţi – exponenţi nu ai integrităţii ci ai altui val de parvenitism. Un ţinut sălbăticit propice pentru aventurieri loco ori de aiurea, cu interese certe şi identitate incertă, un orizont cu noi manipulatori, vânători de influenţă politică sub steagul altruismului.
Organizate piramidal după ’89, prădăciunile au primit un plus de autonomie odată cu transformarea judeţelor în baronate la cheremul celor mai întreprizi politicieni într-ale jafului din easternul post comunist carpato-danubian. Condiţii perfecte pentru a ţine un popor încătuşat pe domeniile minciunii. Şi prostiei. Prizonier perpetuu la răsărit de Eden! Teribilă păcăleală pentru cei care cred că văd ţărmul dreptăţii în timp ce vâslesc pe loc, într-o maree cu ţinte false fără să-şi dea seama măcar, că în loc de zvastică ori secerea şi ciocanul, defilează cu un cârlig în nas! Şi că-n loc să caute drumul integrităţii se lasă seduşi de lumi semificţionale.
Mai concret, dacă penalii USL şi-au asigurat toate condiţiile ca să intre în lumea profitorilor politici, pe partea cealaltă, cea „curată”, lucrurile nu stau cu mult mai bine. După lupte grele -din vorbe- cu corupţia, stilul greilor din PDL a făcut pui în ARD prin domnul Blaga şi prin noi domni şi doamne de nădejde. Prin ei s-a tranşat şi chestiunea cu integritatea: o bagatelă fără rost! Pe modelul bravelor comisii din parlament, şi-au salvat astfel, grosul pătaţilor din ogradă, reuşind, prin sforării preluate parcă din experienţa CNA, să reducă frisoanele majorităţii celor căutaţi la bube (v-am scăpat, copii!!). Încântaţi de reuşită, zâmbesc fals ca pentru o alegere cu proşti („doar n-aţi crezut că ne vom respecta promisiunile„!) …Şi cum să nu fie? Băsescu nu le mai face probleme, pe Macovei o vor pe tuşă, Boc e primar şi atât. Prin urmare, liber la pupături cu USL. Cât despre soldăţeii figuranţi ai piesei nu le rămâne decât să privească spre tribuna oficială aşteptând să li se facă cu ochiul.
Politică pe credit
În politică nu există decât învingători şi învinşi (indiferent de ce cred şi spun aceştia din urmă). În istorie vor fi alte diferenţieri, istoria operează ştiinţific, analizează după criterii complexe, acolo evaluarea este făcută altfel şi cu alt scop. În ce ne priveşte, atitudinea tipică, de regulă perdantă (nu mă refer la oamenii casei, la reţeaua celor cumpăraţi sau a celor slabi, agăţaţi prin tehnici media) seamănă izbitor cu cea a suporterilor de footbal: frenetici „Pro” în caz de victorie, dezlănţuiţi „Anti” în caz de eşec…
Până la judecata istoriei e limpede că pedeleul merită drastic sancţionat pentru nedesprinderea de păcatul originar, de matricea corupţiei. E limpede şi că Boc n-a părut, din capul locului, ministrul capabil să urnească căruţa, lucru confirmat pe parcurs: a pierdut startul şi pe urmă s-a mai şi oprit din loc în loc să-şi lege şireturile… Deloc încurajator! L-am fluierat toţi pe bună dreptate, cine nu s-ar fi înfuriat?… Şi cei portocalii şi „ceilalţi” (care vai, cu ce cocteiluri „molestov” l-au atacat!) dar şi cei de pe margine plus preşedintele Băsescu! De ce nu s-a găsit altul mai bun?… De ce nu s-au gasit alţi miniştri în locul controversaţilor B, V şi B?… Greu de înţeles şi de acceptat! Ceea ce nu se poate nega, însă, că şi aşa, împiedicat de unii şi alţii, dar mai ales, de el însuşi, dându-şi dezarmant, cu stângu-n dreptul, premierul Boc a reuşit, într-un climat extrem de ostil, pe lângă rateuri, şi câteva mişcări imperios necesare care, până la el, nu păreau posibile! Că tocmai aceste acţiuni ale sale pe de o parte sunt aspru criticate pentru lentoare şi incoerenţă, iar de cealaltă, sunt pricină de isterie naţională, nu-i de mirare. Cu toate astea, demersurile de blocaj din interior în acest moment sunt dezagreabile. Conştient de situaţie dar şi de lipsa de alternativă, în extremis, preşedintele a acordat un răgaz guvernului, un „credit” de două luni, exact timpul în care „statul”, în mare parte, era în vacanţă. Au urmat previzibil, vijelii din toate părţile, inclusiv dinspre acel nucleu”promiţător, vizionar, proactiv”… Oare era atât de greu pentru d-nii Preda&Voinescu să reziste caniculei politice până-n septembrie?
Sfaturi pentru domnul Boc
Ţară de asistaţi, năpădită de hoţi! Găştile politice sunt prea prinse în campionatul de învârteli ca să mai aibe vreme, vai, de treburile ţării! Dar să nu ne plângem. V-amintiţi gluma aceea cu românul american care obişnuia ca la fiecare vizită să-şi omenească satul natal cu un ospăţ pe cinste? După vreo trei ani, însă, revenind ca de obicei, se scuză, nu mai are resurse pentru chiolhan, sorry, între timp copiii crescuseră, îi dăduse la şcoli înalte, cu cheltuială mare… „Bine, bine, sa-nveţe dacă le place cartea, dar de ce pe banii nostri?” Se înfuriară consătenii…
Nici gând să-i explic eu premierului cum şi ce să facă. Consilieri pe probleme, şefi de servicii şi agenţii, doi- trei ziarişti de bună credinţă şi două-trei sute de lustragii de-ai mogulimii, prieteni şi duşmani toţi îl toacă mărunt şi neîntrerupt pe premier, mai-nainte, chiar, ca omul s-apuce să spună ceva. Cum la cantitatea asta de energie gratuită trebuie adăugat şi lucrul, sau mai bine zis, vorbitul mecanic, energic, al premierului, avem aici o sursă din care s-ar putea scoate şi curent electric pentru troglodiţi şi dezgheţare globală. Domnul Boc spune şi mult şi repede, despre multe şi-n multe feluri. Povesteşte că face şi drege, că repară şi rezolvă. După aia se rupe filmul. Sau îl rupe cineva. Mai mulţi. Între timp apar alte chestiuni presante care se cer vorbite iar cele nefăcute, nefăcute rămân. Şi vremea trece… Şi pretenţiile de ospeţe pe bani publici cresc…
Poate că vorbitul ăsta, „în loc de”, scuteşte de oboseală purtătorul de cuvânt. Ar fi şi greu de găsit unul la fel de locvace ca domnul premier. Poate că-n felul ăsta reuşeşte să-şi imagineze că, odată spuse, pe jumătate lucrurile sunt şi făcute. Sau, poate, vrea să-şi facă curaj. Eu cred, mai curând, că despre asta e vorba: de curaj. Doar atât l-aş sfătui pe premier: să-şi ia inima-n dinţi. Să se arunce hotărât în valuri dacă vrea să ajungem la mal! Iar dacă are, totuşi, o reţinere (ca să nu spun teamă) cel mai simplu e să dea vina pe alţii şi pe altele, pe toate şi pe orice fără reţinere: protocoale, contracte, angajamente. Şi nu astea-s de vină?… Să ştie toată naţia… Criza, ridzi şi inflaţia; fmi-ul şi contracţia (” trebuie să repetaţi asta de cel puţin o sută de ori seara înainte de culcare, domnule premier”). În rest, sunt grămadă de lucruri de făcut fără amânare. („Nu uitaţi să vă repetaţi şi asta mereu, în gând: sunt un premier de război. Sunt un premier… Sau, mai bine: ” Aici, n-am mamă, n-am tată. N-am nici partid, fir’ar să fie! Şi n-am deloc PSD şi sindicate. Nici chiar miniştri n-am, poate doi, trei, în rest, perceptori şi crupieri. Parlament? Asta-i bună! Să lăsăm. Sau mai bine să vorbim despre altceva. Uite, că m-am luat cu vorba şi, vai, câte am de făcut, câte… Dar să nu ne plângem”)
… „A, era să uit: avem Băsescu!… De fapt el e de vină, nu?… Şi noi toţi suntem de vină domnule premier! Că am vrea să traim ceva mai bine, că ne-au crescut copiii şi cheltuielile şi am vrea să-i dăm la şcoli bune, nu la „Spiru Haret”…
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii