Posts tagged ‘bombo’
Guvernul indignaţilor
V-amintiţi ce indignat era dl. Remeş -cel care şpăguia, modest, pe cârnaţi şi palincă, întreţinerea scaunului său de ministru liberal, în guvernul Tăriceanu? Cât de tare îl supărase faptul că măsura de a pune taxă pe scaune stârnise hohote de râs? Dl. ministru nu bănuia atunci că istorica sa taxă prefigura, de fapt, viitoarea doctrină uselistă. Nu-i trecuse prin cap că, un guvern de „indignados” va duce peste câţiva ani (de puşcărie, pentru el) atât de sus, ideea sa! Sigur, era nevoie ca, mai întâi, motorul revoluţiei usele să-şi facă plinul la indignare -televizată- s-atingă turaţia de regim. Şi uite aşa, întins la maxim din ianuarie 2012, firul roşu al indignării, din uslaş în ultraş, din păcăleală-n şpăgăreală, ajunse la victoria finală. Meserie, măi frate! Adevărul e, trebuie să recunoaştem, că guvernul nu-şi mai vede căpetenia de treburi, dl. Ponta alergând într-una, fără odihnă: ba la Olimpiada de la Londra să felicite gimnastele, ba-n Dubai, cu familia, să se documenteze. Nici n-apucă să-şi vadă realizările, că-l potopesc alte îndatoriri: iar tocşouri, iar raliuri, iar baschet. Iar documentare- la Miami.
Indignarea guvernamentală devine tot mai greu de întreţinut. Deşi au ocupat toate parcările şi au suportul, discret, al unor”indignados” pripiţi ai aşa-zisei opoziţii de dreapta, pericolul să se transforme în reversul ei creşte. Pagubă-n revoluţie! Stocul de anti-băsescism se reduce văzând cu ochii! N-o să mai producă indignare nici cât o taxă pe serenada cu flota! N-o să-l mai refacă nici toate bârfele cu Udrea. Grav! Cu ce să mai ameţeşti boborul? Degrabă, că guvernului îi curge rugina de sub vopsea ca la transformatoarele lui fenechiu! Iar cefereul nu poate fi cumpărat nici de domnudan. Guvernul dă în isterie, are viziuni terifiante cu avioane duşmane care năvălesc în spaţiul aerian al patriei. Uselimea ţipă indignată că „justiţia lui Băsescu” le-a ţinut la cutie, torţionarii! Vrea dreptate! Cu toate eforturile, însă, indignarea lor duhneşte mai greu decât brânza din valiza d-lui Becali. Colac peste pupăză, ieşi dintr-un canal şi mr. Bivolaru! Păi ce altceva să facă prietenul celor 40 de bombonei şi manivele, după ce a ieşit din pârnaie decât ce făcea şi pe vremea aia? Şi atunci, ce urmează? …Cum ce? Sărăcimea să-nţeleagă dacă-şi iubeşte ţara şi guvernul, că indignarea costă! Că un guvern de indignados nu se lasă până nu le ia şi ultimul bănuţ! Impozite, certificate, contribuţii, timbre. Taxe şi pe praful de pe scaune! Păi cine să le plătească furăciunile? Doctrina subţire cu cheltuială se ţine. (Domnu’ Remeş, normal să fiţi indignat)
Don’t worry, be happy
Imediat după sângeroasa cacealma din decembrie ’89, poza exagerat de fericită a lui Ilici, se lăţi acoperind-o pe cea a abominabil-împuşcatului. „Păi îl votăm, maică, cum să nu, că doar el ne dădu pământ„. Dacă Ceauşescu n-a mai ajuns săracu’, să-şi vadă poporul mulţumit, tot boboreanul înţelese, în schimb, că Iliescu i-a dus la-ndeplinire, post-mortem, promisiunile plenare. Iar recunoştinţa naţiei n-a întârziat să se reverse, cu găleţi de voturi peste dezlegătorul de bunăstare populară; ca şi peste cei care i-au urmat modelul. Şi nu era normal atunci, ca un imprudent strângător de curea să se trezească-n cap cu găleţi de afurisenii? Numa’ un prost putea socoti că boboreanu nost’ vrea justiţie! …Că vrea educaţie şi cultură! Numa’ un nebun putea să se pună cu toate găştile pentru un stat reformat (…ce reforme? hai, lasă-ne ) – în loc să puie tiparniţa de bani să-i mulţumească pe oamenii muncii de la oraşe şi sate, aşa cum au pus-o ei când se ocupau cu capturarea statului. Nu e clar că de o minte de colectivă, juvenilă, numai un prost n-ar profita?
O scenă de prin 2000, cred, când Vadim avea un vârf de popularitate, îmi vine-n minte. Un banal schimb de cuvinte între doi vecini. Unul, un popă vadimist arţăgos care spunea că o să umple stadionul cu inşi pe care-i ştie el, buni de împuşcat! Celălalt, calm, îi explica cum e să fii orientat. De pildă, el personal e pesedist, nevastă-sa e cu pedeleul, iar pe băiat îl înscriseseră la penelişti, că nu se ştie. Păcat că nu mai are înc-un copil că-l băga în pereme, da’ nu-i bai, contează pe o verişoară. Altfel spus, să nu pui toate ouăle-ntr-un coş, mi-am amintit, prin nu ştiu ce asociaţie, de un sfat înţelept, emanat tot pe-atunci, de Bombo. De fapt e acelaşi coş, dar ouăle-s de mult clocite. Cum să-i zici?democraţie duplicitară? Sau, pluripartitism mai strâns unit şi multilateral dezvoltat decât în tezele tovarăşului’?
Argumente cameleonice ale opozanţilor revizuirii
Postat de Bsc în „grădina publică”
Mă voi referi acum doar la două astfel de argumente cameleonice comparative, cu precizarea că nu neapărat ideea de revizuire în sine este revelatoare cât tupeul cameleonilor de a-și ignora propriile susțineri anterioare cu o nonșalanță sfidătoare la adresa publicului. Când le-a fulgerat mintea să decaleze alegerile parlamentare de cele prezidențiale, trecute pe cincinale, inițiatorii și preșcoliții lor ne-ar fi mâncat de vii cu argumentele lor irefutabile, futuriste și fluturate pe sticle tv cu bezele spumoase și ademenitoare, de-ți era mai mare rușinea să te îndoiești de apucăturile lor progresiste. N-o fi fost toată masa electorală sedusă și abandonată, dar cu certitudine atunci și-a băgat coada emanația consensului: gândeau la fel, mai aveau doar de lămurit turma. Și ne-au lămurit de două ori, cameleonic: în 2003 se lansa ca absolut necesară desprinderea mărfarului parlamentar de locomotiva prezidențială- trasă pe linie moartă şi un ecartament de 5 ani, pentru bombo cel dornic de stabilitate precum o capră proptită cu cătătura în Dealul Cotrocenilor. Apoi, după prima ocazie de încercare, la alegerile din noiembrie 2009, neieşindu-le pasienţa au dat-o la întors că alba-i neagră. Pentru un om normal n-ar fi bai să greșească și să-și mai reprime, cu decență, pornirea contradictorie din laie în bălaie. “Absolut firesc” (cum ne-ar spune Bombo și alți prelucrați cu limba lui lemnoasă). Dar iaca nu-i! Nu contează acum dacă revenirea la mandatul de 4 ani s-a pus sau nu pe hârtie. Până una-alta, a fost reambalată şi pusă pe tarabă de o adunătură de răzgânditori capabili să-și revândă acum ideile cu aceeași nonșalanță demențială de susținere a argumentelor pentru… contra, exact pe invers, cu aură de aurolaci halucinați și vădit preocupați de propria pungă. Nu-i deranjant cum și de ce le-a picat fisa că au greșit în 2003, ci tupeul de a se crede în continuare la fel de dotați cu argumente irefutabile, futuriste și fluturate pe sticlele tv cu aceleași spume băloase din aceleași surse cerebrale, mereu gestante și răsplătite după mercurialul (de la mercur) din ce în ce mai halucinant. La întoarcerea macazului pe linia locomotivei prezidențiale de partid a aderat cu voia lor, desigur, şi Ion Iliescu, ultimul venerabil lider organizator de crimă și pedeapsă cu ochii pe prescripție.
*****
Aceiași inițiatori ai propunerii legislative de revizuire din 2003 au avut grijă la pct. 41 să abroge întregul art. 76 “Medierea” (3 alineate) și să păstreze o singură posibilitate de mediere între cele 2 camere, doar în cazul legii constituționale (actualul art. 151 alin. 2), condamnată acum de useliști pe motivul frecvenței prea mari de apariție a inițiativelor de revizuire o dată la 8 ani (în același timp, ei mai vin cu argumentul cameleonic în forma proiectului de lege de revizuire, logoree în replică obstrucționistă). În rest, din 2003 parlamentarii celor 2 camere se înghesuie deja în sistem unicameral și simulează legiferarea acelorași legi- cu rândul- în câte o așa-zisă reflecție, alternantă la nemumca în zadar, ca primă cameră sesizată. Sesizată degeaba fiindcă votul de acolo nu contează deloc, la fel cum, din aceeași bătaie de joc de-a legiuitorii neamului, proiectele de lege și propunererile legislative pot să zacă în uitare, tăcere și în chinurile facerii, până se adoptă singurele. În același sistem duplicat-unicameral, vopsesc cu rândul pereții, ca pentru cameră decizională și își exprimă într-un sfârșit, singurul vot care s-ar putea să conteze dacă adoptă proiectul sau propunerea. În mod accidental, când un dobitoc sau mai mulți inițiatori căscați scapă, fără cap, ca musca pe materia ce ține de cealaltă cameră decizională (art 75 alin 4) se face un întreg tărăboi numai pentru acel muscoi și se transportă toată tevatura într-o nouă tergiversare la cealaltă cameră. Acest bicameralism s-a transformat din 2003 într-o etichetă peste sistemul efectiv unicameral, vopsită printr-o “argumentație“ redusă la două situații accidentale, incerte, rarisime și chiar evitabile (cea cu întoarcerea legii, printr-o simplă prevenție sau prevedere), încât nu-și justifică numele, existența, risipele de timp, bani și alegeri. Alba-neagra argumentației cameleonice în manieră USL rezultă din susținerea unui bicameralism fals, deja redus- prin revizuirea din 2003- la echivalentul aplicării principiului unicameral de legiferare. Lucrăturile în camerele reunite nu fac altceva decât să consfințească bicameralismul cameleonic. În susținerea (sau, poate, în combaterea cameleonilor amintiți?) Alin Fumurescu ne alină pe “Contributors” cu fumurile lui despre partea trasă de el din carte, sub titlul: În marginea revizuirii: puțin Hegel, puțin Madison, puțină carte. Ca să vezi în ce ungher zăcea pachetul de cărți, bune de câștigat teoria cailor verzi pe pereții bicameralismul românesc! Din marginea revizuirii, ține morțiș în mâna moartă o chintă spartă, după ce a decartat greșit: Ţara arde și Fumurel se scarpină practic la teoria bicameralismului ideal plus. Unde mediere nu e, nimic nu e de revizuit mai urgent ca nimic. Mai sec, pe limba noastră, a celor fără parte de atâta tobă de carte trâmbițată, cartoforul zice “pas!” la revizuirea în sensul exprimat la referendum de voința populimii, formată în proporțíe nedefinită de alde „Gigi de la sculărie”, din cei circa 80% cu mâncărime la DA. Așa i s-a răscolit lui din fumuri ideea să susțină bicameralismul întemeiat pe medierea între camere (din moment ce funcția sa e una esențiala de mediere, trebuie să existe un moment de mediere înlăuntrul legislativului – asigurat de existența celor doua camere). “Un moment”… memorabil! Teoria înfumurată face abstracție de stringența revizuirii mentalității legiuitorilor cameleonici înainte să ajungă la eventualul stadiu al medierii de moment și pare să fie rupt de istoria recentă a revizuirii din 2003, când taman medierea a fost făcută praf și pulbere. Probabil, în 2003, Alin Fumurescu a sărit ca ars să apere bicameralismul din părți, tot de pe margine, înainte să fie tranșat prin revizuire, bineînțeles, dacă apucase să ghicească în cărți că până la teoriile lui Hegel și Madison ne papă cameleonii practicanți într-ale argumentelor magice cu alba-neagra. Recunoaște suprapunerea atribuțiilor camerelor, reclamă revizuirea asta și astfel nu se deosebește cu nimic de ceilalți săritori cu alte proiecte de lege, ca stare latentă de lungit boala tergiversărilor până la împiedicarea revizuirii. Eu cunosc alde „Gigi de la sculărie” mult mai decenți și utili decât sculele din parlament, unde cameleonii și deliranții falselor argumentări văd medieri la înaltul nivel al bicameralismului inexistent. Dar şi decât Alintatul de la frânărie care prinde fericita ocazie să se bage-n seamă cu ale sale “considerații pe marginea bicameralismului la care ne pregătim să renunțăm cu atata entuziasm”.
Vai de noi și de voința exprimată cu entuziasm în democrația imaginară!
Mecanisme de salvare
Se ştie: senzorii justiţiari declanşează automat mecanismele de salvare în cazul oamenilor din reţea. Mirare va fi când se va ieşi din această obişnuinţă devenită aproape o cutumă. Deobicei starea victimei, mai întotdeauna cu grave probleme de sănătate, se dovedeşte un argument suficient de sănătos ca să dea o primă probă de forţă în faţa justiţiei. În plus, bine pus în scenă, adică-n piaţa publică, vodevilul declanşează sentimente creştineşti de milă generală faţă de nefericit şi de ură faţă de cruzimea justiţiei. Camuflajul de reţea intrând în acţiune automat, activarea duce, pentru început, la scutirea inculpatului de detenţie preventivă, până la alte posibilităţi. Metoda nu merge, însă, în cazul inculpaţilor plesnind de sănătate de nu-i mai încap buzunarele. Orice s-ar spune, dar un petcu leşinând înconjurat de frăţia cenesereleului şi a useleului nu ţine. Aşa că aici intră-n funcţie direct mecanismul din interior al reţelei. O fi vreun risc? Oricum, judecătoarea-n cauză are obligaţii bine cunoscute faţă de bosul sindical din moment ce, prin soţ şi fiice, aparţinând unei familii „nobiliare” cu rădăcini financiar-economice în curtea lui Bombo a beneficiat de privilegii deloc secrete. Nimeni nu se miră, prin urmare, că, pentru doamna magistrat domnul Petcu nu e un pericol social. Poate că are dreptate. Poate că dl. lider sindical nu mai e. Nici el, nici Marica, nici ceilalţi boşi sindicali care, cu Ponta-n frunte, asediau mai deunăzi porţile guvernului şi ale Cotroceniului. Ale căror trupe forţau uşi, proferau ameninţări şi ardeau manechine într-un soi de avertisment public. O distracţie populară, doamnelor şi domnilor, nu?
În ziua eliberării liderului CNSLR-Frăţia, prins în flagrant luând mită, judecătoarea Anca Alexandrescu a prelungit, în schimb, mandatele de arestare în cazurile unui inspector ANAF şi al unui consultant fiscal, acuzaţi de trafic de influenţă. (R.L)
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii