Posts tagged ‘cine descinde din animal’
Henri Coandă: dacă nu ai nimic de făcut, să nu faci la mine.
Mediaș, 3 martie, 1971, ora 11
„Doresc să știți care sunt preocupările mele pentru viitor și, în același timp, preocupările mele dinainte. În principiu, preocupările mele au fost întotdeauna aceleași. Vederile mele?… Nu înțeleg: de ce avem din când în când nevoia sau dorința de a ne distruge unii pe alții? …Dar așa a fost omenirea și așa continuă să fie și astăzi. Nu este plăcut să te gândești că acumulările științei să nu servească la nimic, să nu conducă la o ameliorare a sistemelor pentru a trăi, material vorbind, bine. Am fost foarte mirați că, datorită lenei, care este marele stimulent al lucrurilor noi, facem studii ca să reducem eforturile noastre. Este curios ca lenea să fie stimulent. Noi așa am dorit, ca oamenii să se servească mai mult de timpul liber care le-a dat posibilitatea să se gândească, să se cultive, să citească mai mult. Ei au căutat să descopere diferite sisteme, ca televiziunea, care permite ca oamenii să stea jos să asculte și să nu facă nici un efort, nici măcar mintal, să citească mai mult, să merargă la cinematograf, ca să-și ocupe timpul liber. În concepția mea am considerat că timpul liber se întrebuințează să faci nimic și atunci mi-am permis când am deschis biroul meu din America, să scriu la intrare: „Dacă nu ai nimic de făcut, să nu faci la mine”.
În lucrările mele, m-a frapat foarte mult chestiunea distanței timpului și nevoia de a-mi da seama ce-i interesează mai mult omenirea; bineînțeles să trăiască și să fie sănătoși. Am căutat să aflu cât și pentru ce trăim. Am analizat și celelalte dar în ce privește sănătatea, facem tot ce se poate ca să fie rea: omul mănâncă enorm și-i pare foarte plăcut; bea enorm, fără să-i fie sete. Particularități care nu se-ntâlnesc la animale. Ca să vorbesc de lucruri mai serioase decât a mânca și a bea, am căutat să desprind în viață, partea care interesează mai mult. Ce gândim? Cine suntem?
Nu împărtășesc felul de a vedea al multora care-și închipuie că descindem dintr-un animal oarecare. Eu am impresia că nu văd nicăieri un animal care să aibă un creier fixat ca un capac deasupra coloanei vertebrale. Toate animalele au o coloană vertebrală care se termină cu un creier, dar nu văd niciun animal interesat de cum umblă omul. Singurul care se interesează de așa ceva, este omul. Poate că natura a făcut experiențe și orice experiență reușită o trecea animalului om”.
(Cine spune că descinde din maimuță, are dreptate. La mine lucrurile stau altfel, răspunsese Henri Coandă în tonul lui vesel-ironic, prietenesc-colocvial, apreciat de participanți pe tot parcursul conferinței, unei întrebări puse de cineva, la final)
„M-am ocupat de atunci de adevărul adevărat: ce suntem? Și am găsit că suntem apă 70% din corpul nostru, iar creierul nostru conține 83% apă. Dacă suntem un fenomen acvatic e bine. Spre marea mea mirare am văzut că apa este o greșeală a naturii care nu trebuia să existe, care ar trebui să fie gazoasă. Toate combinațiile H2 sunt gazoase. Apa este lichidă. Apa este unicul corp pe care cu cât îl comprimi este mai puțin vâscos. Apa este un element foarte curios care își mărește volumul când se răcește. Are nevoie de o mulțime de condițiuni ca să se constituie. Și mașinile de calculat și celelalte calculatoare mi-au atras atenția că este o șansă contra 10 la puterea 69 ca să regăsim condițiile terestre pentru a avea apă. Noi nu cunoaștem în extrem decât 10 la puterea 64- stele, deci mai puține șanse de a găsi condițiile pe care le avem pentru a avea apă decât numărul de stele. Aceste cifre foarte mari ne indică că șansa de a găsi indivizi cum suntem noi nu există sub altă formă deoarece viața există peste tot. Plecând de la apă, nu văd unde s-ar putea găsi o formă de viață ca a noastră.
Noi nu știm nimic! Noi știm ce a fost în trecut. Știm că s-a construit un aparat care permite să se vadă la 8 miliarde ani lumină, așa că ceea ce vedem este schimbat de mult, vedem cum a existat universul acum 8 miliarde de ani. Dacă știm acest lucru, să ne gândim că noi suntem un element care după dimensiunile noastre suntem foarte mici, pentru a vedea cum stăm față de enormele dimensiuni ale universului. Ne mirăm că tot ceea ce vedem se datorează unui infinit mic, între corpi infinit mici, față de un ansamblu și că acestea ne permit să ne dăm seama cât de mari suntem noi. Acest lucru mă pasionează și tot ceea ce caut să fac este să descopăr cum funcționează sistem cu sistem, cum suntem și cum existăm, cum este vidul. Materia este prezentă sub toate formele. Sperăm că mașina care s-a grupat în jurul acestui element al gândirii o să ne permită să mergem înainte. Mie mi-e frică de această mașină care are o viață foarte scurtă; când vorbim de 85 de ani este foarte puțin. Îmi dau seama. Aș vrea să putem continua. Ceea ce căutăm să facem este să continuăm să studiem chestiunea umană și ce îl interesează pe om. Știu c-avem dificultăți să pricepem tot. Suntem și carbon și dacă ne uităm la cărbune știm că e de multe feluri. Când e de calitate bună se cristalizează și devine diamant. Să căutăm să transformăm mentalitatea noastră ca reflexul unui diamant. Aceasta este ce am vrut să vă spun.”
După conferință (stenografiată de tata) au urmat și discuții în grup și particulare. La Mediaș venise pentru a-și testa un arzător la laboratorul de termotehnică al Centrului de Cercetare, recenta lui invenție (care, din nefericire, avea să fie și ultima) Pornind de la experimentele lui anterioare, Henri Coandă intenționa (la revenirea definitivă în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST) și, din 1970, membru al Academiei Române) să pună în acțiune și altele- pe care le voia un dar și un motiv de mândrie, pentru țara sa. „Sunt două categorii de oameni”, răspunsese unor întrebări, atunci :” unii care vor să facă ceva și ceilalți care nu fac și nu-i lasă nici pe alții să facă”. Într-o discuție post-conferință, vorbise și de un nou sistem, revoluționar, de transport, ca și de posibilitatea transportului pneumatic al corespondenței prin tuburi. Îl interesa și revitalizarea apei pe considerentul rolului ei esențial în sănătate. De la idee la experiment și apoi la invenție era de parcurs însă, un drum oficial complicat, via ministere și apoi în teritoriu, după caz. De pildă, schițase un mecanism-prototip pentru „apa vie” care a dispărut (mai am pe undeva, hârtia cu schița reprodusă de tata, din memorie, mai târziu când îmi povestise aceste lucruri). Henri Coandă a murit în toamna anului următor. Despre materializarea inițiativelor de care vorbise, nu se mai știe. Poate n-a mai avut răgaz și putere să le continue, poate-și lăsase cercetările și la cei cu care lucrase înainte de a reveni. Cert e că respectivele studii, reluate de un fost asistent al savantului s-au concretizat în aparate căutate în prezent. Iar transportul viitorului e testat în SUA.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii