Posts tagged ‘coechipieri’
Taxa pe uzurpărit
România plăteşte de decenii, taxe pe uzurpărit. Faptul că uzurparea implică recurgerea la mijloace reprobabile pentru a ocupa locul râvnit, nu stârneşte mare indignare. A institui dreptatea prin mijloace fundamental nedrepte pare a învârti, ca urmare, lumea noastră şi nu numai în acelaşi cerc fără ieşire oricât de profesionist ar justifica unii politologi machiavelismul. Fapte doveditoare care rămân în istorie se petrec sub ochii noștri. Oricât de rezonabilă ar părea uneori acoperirea cu „scopul scuză mijloacele” din spatele ei apare, mai degrabă ori mai târziu dar invariabil, mizerabila realitate a mijloacelor care scuză scopul. Scopul, adică uzurparea.
În democraţiile consolidate specia e marginală, nu schimbă fundamental lucrurile. O ştim şi din literatură, din filme în care de pildă, slugi lacome şi intrigante pun mâna pe averea stăpânului preluându-i odată cu prerogativele şi „inelul de pe deget” cu instalarea treptată sau brutală a regimului discreţionar. Într-un regim aşa-zis democratic născut prin uzurpare ca acela de la noi, e în firea istoriei ca ficţiuni de astea să rămână-n stand-by gata să dea buzna-n realitate. Hrebenciucii care fojgăie prin reţelele corupţiei simt când vine momentul sau, după-mprejurări, îl forţează trimiţând la înaintare hibrizi rezistenţi la democraţie, cu impulsul uzurparii-n gene.
Dl Ponta are totuşi de rezolvat, probleme urgente şi serioase. Poziţia care-l face fericit de zece zile îl costă deja enorm prin lansarea unor coechipieri de toată ruşinea, până acum niște anonimi. Taxele pe uzurpărit nu vor întârzia să ia şi forme concrete, cu costuri imposibil de acoperit pentru omul de rând. (Cred că Hrebe îşi dă deja seama de asta.) Râzgăindu-se în continuare, n-ar fi de mirare să-şi epuizeze destul de repede creditul de pe cardul de „uzurpator desemnat” şi, spre binele nostru, să rateze misiunea de a instala pilonii unei dictaturi viitoare. Chiar de-ar revendica nu doar poziţia de reprezentare externă în locul preşedintelui şi împărţirea gărzii cu alesul de la Cotroceni ci şi un rând de chei de la Cotroceni, unul de la seiful BNR, armată personală, şi ar ţine-o-n obrăznicii cât e ziua de lungă, tot n-ar reuşi să facă faţă datoriilor presante faţă de cei care l-au propulsat acolo. În schimb a reuşit deja să-şi picteze cu deosebit talent, imaginea de instrument al respectivei clici certate cu justiţia.
ultimele comentarii