Posts tagged ‘Copsa Mică’
Guvernul de stânga al dreptei
Greu de priceput de ce o mulţime de dreptaci iubitori de capitalism au făcut un soi de lobby public până la limita fanatismului pentru compania RMGC&legea ponta, chiar înţelegând aversiunea lor pătimaşă faţă de o serie de activişti ecologişti. Până la un punct, interesele frăţeşti de pe tot eşichierul politic, promotoare zeloase ale unui capitalism de hrubă şi de pradă mai infect decât comunismul cel mâncător bulimic de resurse cu oameni cu tot, puteau fi intuite. Totuşi, realitatea dezvăluirilor de ultimă oră e chiar mai mizerabilă decât se putea bănui. Când spuneam aici că adăugarea la oponenţa faţă de RMGC, şi a celei faţă de exploatarea gazelor de şist e o făcătură oengist-stângistă cu suport (probabil) rusesc, încă nu intrase-n scenă (concret, în proprietăţile private de la Moşna-Sibiu) celebrul prospector Tender al Romgazului!
…Iar premierul încă nu anunţase, senin ca deobicei, stârnind reprobare- (şi în cazul Băilor Felix, consternare!) autorizarea unor acţiuni similare. Ciudat e faptul că fericiţii beneficiari sunt, ca să fie împăcate toate părţile -ca şi-n cazul exploatării aurului şi a altor resurse, nu doar Chevron ci şi Gazprom plus Romgazul nostru cel românesc. (Putem de-acum să ne bucurăm: pungeştenii, dacă vor mai exista, vor avea cele mai mici preţuri la încălzire, la fel ca şi cei din Moşna. Şi toată populaţia, fraţilor!) Aspectele comune în toate aceste cazuri pot fi observate şi fără ochelari de cal: abuzurile faţă de micile proprietăţi ale localnicilor, lipsa de transparenţă şi discreţionarismul puterii. De fapt, nu tot ce ţine de patrimoniul naţiei în cei 24 de ani s-a adjudecat pe sub masă? Nu tot capitalismul nost’ s-a construit pe şest? Devalizarea băncilor, Petrom, Bechtel etc? Întrebaţi-vă, măcar, dacă infamiile economice comuniste de genul Copşa Mică care ne-au adus o tristă celebritate-n lume, n-ar părea dreptei de azi, un ideal „capitalist„? Dar dacă, înainte de ’89, un director de Institut Geologic, ca dl. Marincea, ar fi vorbit „în plus” credeţi că ar fi fost lăsat de conducerea comunistă- în funcţie? Însfârşit, ce credeţi că s-ar întâmpla dacă sub reşedinţa d-lui Dragnea, să zicem, s-ar găsi gaze de şist?
Ţara mistreţilor cu colţi de aur
A iubi natura si a o apăra, adică ecologia ca atitudine civică e cel mai firesc, mai necesar şi mai onorant lucru în orice comunitate liberă şi civilizată care-şi respectă valorile identitare, cetăţenii, drepturile şi proprietăţile lor. Atitudinea eco se formează prin educaţia permanentă a societăţii, fiind cu totul altceva decât ecologia ideologizată, de interes pentru persoane şi grupuri politice, nu odată împotriva binelui cetăţenilor. Am fost martori ai grijii ideologice pentru om şi natură în comunism: dispreţul faţă de proprietatea privată, exploatarea hei-rupist- distructivă a resurselor şi a mediului (natural şi uman). Am fost martori şi la efectele durabile-n timp: sărăcirea materială, morală şi spirituală a populaţiei. Politica ceauşistă de exterminare patrimonială a distrus nu numai Bucureştiul (mai mult decât cutremurele) şi satele României ci, în general, cele mai binecuvântate zone din ţară! De la sinistra Copşa Mică punctul întunecat vizibil din cosmos, „celebru” în toată lumea, până-n nordul otrăvit al Moldovei şi-n sud est, la Ciudanoviţa, ca şi la Năvodari, la Medgidia, la uzinele de clorosodice din Govora, peste tot. Ceauşescu a fost cel dintâi capitalist. Tata imperialiştilor de acum, dacă l-am evalua prin succesele urmaşilor. A intrat în capcana petrodolarilor cu care a înglodat ţara în datorii, a creat Vitrocinul şi l-a uns vătaf pe varanul noului regim capitalist, a pus pe roate exploatări ca-n Africa, întreprinderi de comerţ exterior prin care vindea la greu tot ce putea fi vândut. De la gazul ars pentru negru de fum până la aurul Apusenilor, tocmite pe o litră de dolari.
A continua susţinerea jecmănelilor comuniste de pe poziţii capitaliste e tot ce poate decredibiliza mai serios liberalismul în percepţia electoratului. Din calcule deliberate sau din pură prostie dogmatică, asta nu face decât să compromită orice exploatare necesară de resurse. Negoţul de tip african în domeniu practicat de post-comuniştii care au operat rocada doctrinară la fel de iute cum ar face-o şi în sens invers e în topul topului surselor capitalismului autohton de carton. Iar scuza cu câştigarea bunăvoinţei occidentale prin concesii oneroase pentru a ne pune la adăpost de expansionismul economic rusesc e o prosteală pe faţă. Bechtel, OMV, Lukoil etc. Mari investitori, ţepe cât cuprinde. Şi europenii şi ruşii şi americanii au cale liberă la exploatări de ani de zile, fără să dea socoteală cuiva. La bursa corupţiei s-a născut capitalismul românesc şi de corupţie are nevoie, ca de aur, ca să crească. Cât timp îl tolerăm, nici o putere a lumii nu ne va respecta şi nici nu vom fi mai bogaţi. În privinţa asta n-a existat, în genere, opoziţie. Fiecare nou guvern a preluat treburile statului acuzând „greaua moştenire” pe care a avut grijă s-o facă şi mai grea (excepţia Boc confirmă regula!) O cutumă corupţională, ca să zic aşa, care a mers ca unsă. Grajdanismul, adică delegarea treburilor murdare liotei de funcţionari şi consilieri fidelizaţi (bine unşi) de la curtea oricărui ministru şi, nu mai puţin, unor oengeuri, le-a fost pavăză. La fel şi clauzele securizate cu trei lacăte ale contractelor. Unii investitori străini au dat bir cu fugiţii din pricina corupţiei, alţii au venit atraşi de corupţie! În schimb, la proiectele cu bani europeni sub control UE, cutuma corupţională anexă a programelor politice a dat chix, ca urmare suntem pe ultimul loc în Europa la absorbţia fondurilor la care aveam tot dreptul. Clasa de mijloc a rămas la fel de subţire, şomerii se milogesc la uşa capitalismului de carton, binefăcătorul care oferă generos locuri de muncă. Noroc cu subsolul, aici n-ajunge Olaf! Poate fi răscolit la discreţie în dispreţul total al proprietăţii private, transparenţei clauzelor şi grijei pentru mediu. No man’s land! Încuiaţi în boxe politic-ideologice, soldăţeii dogmatici sunt în stare să apere până şi raptul -„legalizat” pe şest şi armat cu clauze secrete, în numele capitalismului!
De ce politicienii de dreapta şi oengeurile specializate nu propun o lege de stopare a clauzelor secrete prin care se protejează legal furtul în cazul marilor privatizări? De ce nu cer transparentizarea legilor şi contractelor de interes naţional? A exploatărilor autorizate pe şest? Schimbarea legii minelor? De ce în loc să acuze manevrele abuzive menite să inducă confuzie şi ostilitate populaţiei în folosul unora ori a altora dintre căutătorii de resurse, mulţi aleg să trateze în batjocură, protestatarii ? Cu ce efect? De ce statul şi nu micii proprietari de terenuri n-ar fi şi proprietarii subsolului? (Stop, asta-i culmea! Ce suntem în America? Indignat, aici liberalismul de dreapta o dă-n stânga socialistă. „Ceauşescu n-a murit”, vorba Adei Milea) …Dacă acapararea politică a ecologismului civic duce inevitabil la pierderea valorii şi sensului lui, îl transformă într-un simplu abţibild ideologic, în mod straniu la asta contribuie şi dogmatismul gărzilor dreptei. De vreme ce susţine un capitalism corupt, adică un extras de socialism ceauşist cu etichetă schimbată (un strâmbă -lume pus în operă de moştenitorii lui care l-au întrecut de mult în rapacitate) nu poate fi decât o pseudo-dreaptă utilă milionarilor socialişti. Una care sabotează, inconştient, poate, liberalismul generator de prosperitate socială. De folos, în schimb, stângismului pro-moscovit.
O criză cât o amendă pentru domnii comisari de la agenţia de mediu.
Intr-o emisiune la tvr1, cred că era în noaptea de vineri spre sâmbătă, în săptămâna trecută, pe tema Copşa Mica, cel mai poluat loc din Europa, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu(nu ştiu dacă am reţinut corect titulatura) făcea apologia…legii care permite funcţionarea marilor poluatori. Din când în când, spunea domnul comisar general, li se dau amenzi. Garda de mediu nu doarme, îşi face datoria. Protocolul, de-acuma ştiut, mai cuprinde, pe lângă onorarea amenzilor şi înscrierea conştiincioasă în hârtii a acestor activităţi, reînoirea periodică a angajamentelor din programele de conformare, sub o nouă semnătură. Evident, asta nu-nseamnă altceva decât că aceiaşi poluatori vor plăti aceleaşi amenzi, aceloraşi indivizi care vor consemna rezultatele monitorizării ş.a.m.d. Un fel de cooperativă în care o lege a mediului…face legea! Mai concret, legea pare a fi aplicată, după cum reiese din discuţie, în folosul poluatorilor şi a celor care-i controlează! Locuitori bolnavi de saturnism, otrăviţi cu cadmiu, intoxicaţi cu bioxid de sulf, procent ridicat de malformaţii în rândul noilor născuţi, un număr record de copii cu retard intelectual si debilităţi diverse, ca să nu mai pomenim de starea animalelor si vegetaţiei, toate astea expuse destul de direct, chiar la ora aceea târzie din noapte când probabil prea puţini urmăreau o astfel de emisiune, îl deranjează vizibil pe comisar. Supărat, îşi întrerupe interlocutorii apelând la argumentele…legii! Legea spune, legea hotărăşte…Ce ? Să condamne la boli cronice şi la moarte prematură o populaţie?…Dar „uzina morţii” le dă de lucru, spune domnul comisar! Adică ajută oamenii să supravieţuiască! Pe măsură ce emisiunea se derulează ies la iveală alte şi alte aspecte, de altfel ştiute bine atât de localnici, cât şi de autorităţi. Cum pe parcursul unei zile cantităţile de noxe emise sunt variabile, măsurarea lor ţine cont de asta, avându-se grijă să se înregistreze cantităţile din momentele de minim şi, din cînd în cînd, cu instalaţiile oprite. Prin urmare, valorile, spunea domnul comisar răsfoindu-şi hîrtiile , sunt mari dar nu chiar atât de înspăimântătoare! Întrebaţi, locuitorii din zonă aminteau faptul că noxele erau eliberate în cantităţi mari, hoţeşte, după căderea întunericului! Pe tot parcursul nopţii, dar şi dimineaţa, mai ales pe ceaţă, aerul devenea irespirabil! Tristă emisiune! O mulţime de cazuri dramatice expuse de medici, cercetatori, ziarişti, localnici. Niciunul nu părea să-l impresioneze pe comisar. Nici condamnarea copiilor, încă dinainte de a se naşte, la dizabilităţi şi frecvent la malformaţii. Aşa că dl. comisar general reia placa cu monitorizările, evaluările şi, mai ales, cu amenzile. În ultimul minut al emisiunii s-a lămurit şi secretul amenzilor: câte amenzi, atâtea sporuri pentru domnii comisari!
Dacă aş face o comparaţie cu codul rutier, ar fi ca si cum accidentele, chiar şi cele mortale, se rezolvă cu amenzi. Cu condiţia să fie suficient de multe ca agenţilor de circulaţie să le revină şi lor ceva sporuri din afacerea asta.
În final, aflând că, temporar, fabrica de noxe, boli, moarte şi bani(nu se ştie câţi şi pentru cine, în afara patronilor) a încetat activitatea, se deduce că garda de mediu cu comisarii ei plătiţi din banii contribuabililor inclusiv ai celor care au murit prematur sau au parte de suferinţe cronice, a rămas fără o parte din sporuri.
Rămân întrebările: De ce o astfel de emisiune se face abia acum, când criza a pus, cel puţin deocamdată, capăt emisiilor otrăvitoare? Şi, de ce, în general, asemenea probleme grave, de distrugerea habitatului şi a condiţiilor de viaţă normală, par a nu avea rezolvare decât în declaraţii şi în hârtii?
Despre ceva asemanator scrie si aici
Informaţii suplimentare aflati de aici
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii