Aventuri în grădina de hârtie

Reţeta de cozonac

Făina, vreo cinci kilograme, se cerne şi se lasă, împreună cu drojdia, într-un vas mare, de seara până dimineaţa. Tot cu o zi, două înainte se face şi programarea…frământătorilor. De fapt se înţeleg ei între ei după oarecare ciorovăieli iscate mai ales de prima parte, aceea matinală şi mai dificilă. Dificilă pentru că trebuie să te scoli înaintea celorlalţi. În plus, în faza asta, pînă se leagă cât de cât, aluatul se lipeşte într-una de mâini şi de vailing. Neplăcut. Operaţia se petrece între ora opt şi nouă în ajun de Crăciun. E nevoie de cel puţin trei perechi de braţe vânjoase care-şi predau ştafeta unul altuia după câte cinsprezece minute de lucrat în forţă. Mai-nainte are loc ritualul spălării mâinilor, legarea zdravănă a şorţului la spate şi acoperirea capului cu o cipilică în loc de bonetă. Apoi, în încurajările asistenţei, se dă startul. Nu e concurs dar e nevoie de galerie. Sclipesc blitzurile (De vreo doi, trei ani se permit şi aparatele de fotografiat). În final, cel de al treilea frământător sau, mai rar, chiar al patrulea, bate zdravăn aluatul. Dacă face băşici operaţia a reuşit perfect. Pe urmă, în timp ce aluatul creşte, creşte pe muzică de colinzi de la radio, în căldura plăcută ce vine de la cuptorul aprins, mai să te apuce somnul. Doar cât o părere fiindcă bucătăria e tot mai însufleţită, intră ba unul ba altul. Uneori nici aluatului nu-i prea convine circulaţia asta. Ceva mai târziu apar, pe rând, mai întâi Maria, apoi Stela. Sunt parte indispensabilă a sărbătorii. Avem timp să bem o cafea şi un pahar de vin. Ziua fiind ploioasă şi întunecoasă aprindem ghirlandele cu lumini de la ferestre. Ne întrerupem puţin din treabă şi poveşti ca să aruncăm o privire pe fereastră afară unde ţiganii regelui Cioabă veniţi din Turnişor cu „capra” fac mare hărmălaie cu alămuri şi tobe. Nu cântă rău! Pe alocuri amintesc de inflexiunile orchestrei lui Goran Bregovics. În fine, primii cozonăcei ornaţi cu bucăţele de nucă se văd din ce în ce mai rumeni prin fereastra cuptorului. Mirosul trece dincolo de graniţele bucătăriei şi ale apartamentului. Pregătim masa pentru a-i alinia frumos în ordinea scoaterii de la copt. Ceasul arată aproape trei. De undeva din vecini se aud glăscioare de copii care colindă. – Am venit după miros, auzim vocea veselă a Andrei. Apoi şi a maică-si, Arina. Bucătăria e plină. Cineva deschide uşa şi colindul copiilor de la intrare ne amuţeşte pe toţi pentru moment. Primii cozonaci au şi dispărut, aşa fierbinţi. Urmează seria doua. Nu-i prea sănătos, zice Stela şi râde răsunător. Frământătorii s-au retras în altă încăpere de unde se aud râsete, muzică şi tropăieli. Mai vin şi alţii ai casei. E seara de ajun. Haloul strălucitor al ghirlandelor de la geam a devenit mai intens. Pe neştiute ploaia s-a transformat în valuri strălucitoare de ninsoare. O pulbere jucăuşă din ce în ce mai deasă luminează noaptea.

21 decembrie 2008 at 16:13 noradamian 8 comentarii